- Dosarul nr.
- 2r-203/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 1 iulie 2026
- Părțile
- Osipov Elena vs. SRL Floreni
- Pe scurt
- Temeiurile de revizuire. Faptele invocate nu constituie temei de revizuire care s-ar incadra in limitele prevederilor art. 499 CPC
2r-203/26 — Încasarea indemnizației unice de deces în urma accidentului de muncă, prejudiciului moral, dobinzii de intirziere și compensarea coeficientului inflației.
DECIZIE
cu privire la respingerea recursului în cauza civilă Elena Osipov, în interesele copilului minor *****, împotriva SRL „Floreni” (încasarea îndemnizației unice de deces în urma accidentului de muncă, prejudiciului moral, dobânzii de întârziere și compensarea coeficientului inflației) împotriva încheierii din 27 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru (Dosarul nr. 2r-203/26 PIGD Nr. 2-22061243-01-2r-16062026) Temeiurile de revizuire. Faptele invocate nu constituie temei de revizuire care s-ar încadra în limitele prevederilor art. 449 din Codul de procedură civilă.
Prima instanță: Judecătoria Anenii Noi, sediul Central (jud. A. Cașcaval) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. I. Cotruță, A. Braga, I. Țurcan) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Centru (jud. A. Panov, S. Vîșcu, E. Bolocan) 1 iulie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul declarat de Virginia Țurcan, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Diana Stănilă, Gheorghe Stratulat, judecători constată următoarele: ÎN FAPT
La 3 mai 2022, Elena Osipov, în interesele minorei ***** a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Floreni”, intervenient accesoriu Bîta-Bubuioc Odiseea, solicitând încasarea indemnizației unice de deces în urma accidentului de muncă, repararea prejudiciului moral, încasarea dobânzii de întârziere, compensarea coeficientului inflației și compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 22 decembrie 2022 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central, acțiunea a fost admisă parțial. S-a încasat de la SRL „Floreni” în beneficiul minorei ***** indemnizația unică pentru deces în urma accidentului de muncă în sumă de 442 713,60 lei și prejudiciul moral în mărime de 100 000 lei. S-a încasat de la SRL „Floreni” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 16 281,40 lei. În rest, acțiunea a fost respinsă.
La 5 ianuarie 2023, Elena Osipov, în interesele minorei ***** a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central, din 22 decembrie 2022, solicitând admiterea apelului, casarea parțială a hotărârii în partea respingerii pretențiilor și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.
La 9 ianuarie 2023, SRL „Floreni” a declarat apel împotriva aceleiași hotărâri, solicitând admiterea apelului, casarea parțială a hotărârii în partea admiterii pretențiilor și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.
Prin decizia din 17 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Elena Osipov, în interesele minorei *****. S-a admis apelul declarat de SRL „Floreni”, a fost casată hotărârea primei instanțe și s-a pronunțat o nouă hotărâre, prin care cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial. S- a încasat de la SRL „Floreni” în beneficiul Elenei Osipov, care acționează în interesele copilului minor *****, indemnizația de deces în urma accidentului de muncă în sumă de 177 085,44 lei. S-a încasat de la SRL „Floreni” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 5 312, 56 lei. În rest, pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate. 1
La 15 ianuarie 2024, Elena Osipov, în interesele minorei *****, iar la 9 februarie 2024, S.R.L. „Floreni” au declarat recursuri împotriva deciziei din 17 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău.
Prin încheierea din 19 februarie 2025 a Curții Supreme de Justiție, recursurile declarate de Elena Osipov, în interesele minorei *****, și de SRL „Floreni” au fost declarate inadmisibile, iar decizia Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2023 a devenit irevocabilă.
La 16 aprilie 2025, Elena Osipov, în interesele minorei *****a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2023, invocând temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a susținut că, după examinarea cauzei de către instanța de apel, i-a devenit cunoscut raportul de expertiză nr. 1246- 1252 din 11 septembrie 2023, întocmit în cadrul cauzei penale pornite în legătură cu accidentul de muncă mortal produs la 26 noiembrie 2021.
Revizuenta a invocat că raportul de expertiză ar confirma că angajatorul a admis mai multe neconformități în domeniul securității și sănătății în muncă, inclusiv la compartimentul evaluării riscurilor, întocmirii planului de protecție și prevenire, elaborării instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă, precum și la compartimentul instruirii nemijlocite a salariatului Țurcan Ghenadii.
De asemenea, revizuenta a susținut că neconformitățile constatate ar avea legătură cu producerea accidentului individual de muncă mortal, iar raportul de expertiză ar justifica stabilirea unei vinovății mixte în proporție de 75% pentru angajator și 25% pentru Țurcan Ghenadii.
Revizuenta a mai menționat că raportul de expertiză i-a fost adus la cunoștință la 10 noiembrie 2023, după examinarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău, iar anterior nu a avut posibilitatea să-l prezinte, deoarece expertiza a fost dispusă de organul de urmărire penală.
Prin încheierea din 27 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Elena Osipov, în interesele minorei *****, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2023.
În motivarea încheierii, Curtea de Apel Centru a reținut că revizuirea este o cale de retractare, nu de reformare, iar în cadrul acesteia nu se verifică legalitatea și temeinicia hotărârii adoptate, ci doar existența unor temeiuri strict prevăzute de lege.
Instanța de revizuire a menționat că temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă presupune existența unor circumstanțe esențiale, obiective, care nu au fost și nu puteau fi cunoscute la momentul examinării cauzei. 2
Curtea de Apel Centru a constatat că raportul de expertiză nr. 1246-1252 din 11 septembrie 2023, invocat de revizuentă, nu poate fi calificat drept circumstanță nouă în sensul art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă. Instanța a reținut că, la data examinării recursului de către Curtea Supremă de Justiție, raportul de expertiză judiciară a fost anexat la cererea de recurs.
Curtea de Apel Centru a concluzionat că raportul de expertiză nu reprezintă un element apărut ulterior sau inaccesibil părții interesate și că revizuenta nu a invocat temeiuri de fapt sau de drept care să justifice redeschiderea procesului.
La 21 mai 2026, ***** a declarat recurs împotriva încheierii din 27 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, solicitând casarea acesteia, casarea parțială a deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2023 și a hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 22 decembrie 2022, în partea neadmiterii pretențiilor, casarea integrală a opiniei separate emise de judecătorul Ion Țurcan, stabilirea vinovăției mixte în proporție de 75% pentru angajator și 25% pentru Țurcan Ghenadii, încasarea de la SRL „Floreni” a diferenței indemnizației unice de deces în sumă de 503 331,75 lei, a prejudiciului moral în sumă de 200 000 lei, a dobânzii de întârziere și a coeficientului inflației începând cu 1 aprilie 2022 până la emiterea hotărârii.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de apel, atât la examinarea cererii de revizuire, cât și la examinarea apelului, precum și instanța de fond, ar fi concluzionat incorect asupra circumstanțelor reale ale cauzei.
Recurenta a reiterat că Ghenadii Țurcan a fost angajat în cadrul SRL „Floreni”, iar la 26 noiembrie 2021, aflându-se la locul de muncă, a suportat un accident de muncă mortal, calificat ca atare prin procesul-verbal nr. ISM-2022- PVA-62030 din 16 februarie 2022.
Recurenta a invocat prevederile Legii securității și sănătății în muncă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008, susținând că angajatorul era obligat să ia măsurile necesare pentru protecția securității și sănătății lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea informării și instruirii, precum și organizarea mijloacelor necesare.
Recurenta a susținut că raportul de expertiză nr. 1246-1252 din 11 septembrie 2023 ar confirma admiterea de către angajator a mai multor neconformități în domeniul securității și sănătății în muncă, inclusiv lipsa unor acte, instruirea necorespunzătoare a salariatului, lipsa unor măsuri de supraveghere și monitorizare a angajaților, precum și organizarea improprie a sistemului de securitate și sănătate în muncă.
Totodată, recurenta a menționat că starea de ebrietate a salariatului nu ar exclude răspunderea angajatorului, întrucât accidentul s-ar fi produs din cauza managementului defectuos al întreprinderii, iar potrivit raportului de expertiză, 3 vinovăția ar reveni angajatorului în proporție de 75% și salariatului în proporție de 25%.
Recurenta a mai invocat faptul că pretențiile privind dobânda de întârziere, compensarea coeficientului inflației și prejudiciul moral au fost respinse în totalitate, deși angajatorul era obligat să achite indemnizația unică de deces de la data producerii accidentului de muncă.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
25. Articolul 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii”.
Articolul 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor”.
Articolul 427 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea”.
Articolul 446 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanţele, încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condiţiile prezentului capitol”.
Articolul 448 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanţa care s-a pronunțat asupra fondului. (2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emiţându-se o nouă hotărâre, se soluţionează de instanţa care a menţinut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre”.
Articolul 449 lit. b) din Codul de procedură civilă: „Revizuirea se declară în cazul în care: b) au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele şi faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei”.
Articolul 451 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449, cu anexarea probelor ce le confirmă şi a dovezii de plată a taxei de stat şi/sau a taxei de timbru în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr.213/2023”.
Articolul 453 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(1) După ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite unul din următoarele acte de dispoziţie: a) încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă”. 4 (3) Încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară, cu excepţia cazurilor în care cererea de revizuire este examinată de Curtea Supremă de Justiţie”.
MOTIVAREA INSTANȚEI
33. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că încheierea contestată a fost pronunțată la data de 27 aprilie 2026 și comunicată participanților la 6 mai 2026. Recursul a fost declarat în termen legal, cererea fiind depusă la data de 21 mai 2026.
Examinând recursul prin prisma materialelor cauzei și a normelor procedurale aplicabile, Completul de judecată constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins, cu menținerea încheierii contestate, reieșind din următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor Capitolului XXXIX din Codul de procedură civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac, menită să asigure corectarea unor erori grave de fapt sau de drept, dar numai în ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege. Prin urmare, stipulările art. 449 din CPC trebuie interpretate strict, fără posibilitatea extinderii prin analogie sau prin interpretare lărgită.
Revizuirea are ca scop retractarea unei hotărâri definitive numai în situații în care există dovezi clare ce vizează vicii fundamentale, care afectează substanța soluției adoptate. Or, revizuirea nu poate servi drept un recurs camuflat pentru a rediscuta fondul cauzei, iar simplul dezacord cu soluția anterioară nu poate justifica desființarea unei hotărâri irevocabile (2r-237/25, 2r-337/24 și 2rc- 115/23).
În speță, revizuenta susține existența unor circumstanțe/fapte esențiale, necunoscute anterior, ce ar putea influența temeinicia deciziei din 17 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău.
Completul de judecată reține pentru ca o cerere de revizuire să fie admisibilă pe această bază, legea impune cumulativ următoarele condiții: descoperirea unor circumstanțe noi, esențiale, necunoscute anterior și imposibil de descoperit cu prudența necesară.
La acest aspect, instanța de recurs subliniază că nu orice circumstanță devenită cunoscută ulterior pronunțării actului a cărei revizuire se cere constituie temei de revizuire și este considerată o circumstanță nouă în sensul art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă. La calificarea dacă circumstanța examinată este una nouă în sensul art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, să fie existente obiectiv până la data pronunțării hotărârii, fapt ce rezultă inclusiv din pct. 14 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la practica aplicării de către 5 instanțele de judecată a legislației procedurale la examinarea pricinilor civile în ordine de revizuire.
În prezenta cauză, recurenta invocă raportul de expertiză nr. 1246-1252 din 11 septembrie 2023, susținând că acesta ar demonstra existența unor neconformități admise de angajator în domeniul securității și sănătății în muncă și ar justifica stabilirea vinovăției mixte în proporție de 75% pentru angajator și 25% pentru salariatul decedat.
Completul de judecată reține că acest argument nu poate fi primit. Raportul de expertiză invocat de recurentă nu reprezintă, în circumstanțele cauzei, o circumstanță sau un fapt esențial necunoscut în sensul art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, dar un mijloc de probă prin care partea urmărește reevaluarea fondului litigiului, inclusiv a gradului de vinovăție, a cuantumului indemnizației unice de deces, a prejudiciului moral, a dobânzii de întârziere și a compensării coeficientului inflației.
Mai mult, chiar din conținutul recursului rezultă că raportul de expertiză nr. 1246-1252 din 11 septembrie 2023 și procesul-verbal de aducere la cunoștință a raportului de expertiză au fost anexate la materialele cauzei atunci când a fost folosită calea de atac a recursului. Această împrejurare exclude caracterul de circumstanță necunoscută și imposibil de cunoscut anterior.
Faptul că recurenta consideră că raportul de expertiză ar fi trebuit să conducă la o altă soluție asupra fondului cauzei nu transformă raportul respectiv într-un temei de revizuire. Revizuirea nu este destinată completării argumentelor deja valorificate sau care puteau fi valorificate în căile de atac anterioare și nici nu permite redeschiderea procesului pentru o nouă evaluare a probelor.
Procedura de revizuire nu poate servi drept mijloc de reexaminare a fondului cauzei, dar este destinată corectării unor erori judiciare majore constatate prin acte definitive.
Completul de judecată reiterează că revizuirea este o cale extraordinară de atac, cu caracter de retractare, și nu de reformare, având ca scop corectarea unor erori judiciare esențiale, și nu oferirea unei noi evaluări asupra fondului cauzei. O retractare nejustificată a unei hotărâri irevocabile ar constitui o ingerință inadmisibilă în principiul stabilității raporturilor juridice, care impune că o soluție definitivă nu poate fi rediscutată decât în condițiile strict și expres prevăzute de lege.
În consecință, revizuirea poate fi admisă doar în cazurile expres determinate de legislația procesuală, iar exercitarea acestei căi de atac trebuie limitată la corectarea erorilor judiciare semnificative, fără a se transforma într-un apel deghizat. 6
Drept urmare, circumstanțele reținute confirmă că instanța de revizuire a respins în mod justificat cererea ca fiind inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 449 din Codul de procedură civilă.
Din considerentele expuse, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul declarat de *****, cu menținerea încheierii contestate.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Respinge recursul depus de *****. Menține încheierea din 27 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, în cauza civilă, la cererea Elenei Osipov, în interesele minorei ***** împotriva SRL „Floreni”, intervenient accesoriu Bîta-Bubuioc Odiseea, cu privire la încasarea indemnizației unice de deces în urma accidentului de muncă, repararea prejudiciului moral, încasarea dobânzii de întârziere, compensarea coeficientului inflației și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Gheorghe Stratulat 7