3ra-222/26 — Anularea actului administrativ individual si obligarea autoritătii publice să emită act administrativ individual favorabill

La 09 aprilie 2024, Aleksei Bezotosnyi, reprezentat de avocatul Iulian Timotin, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General pentru Migraţie al MAI al RM, terţ Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM, cu privire la anularea actului administrativ individual şi obligarea autorității publice să emită act administrativ individual favorabil (f. d. 4, 5-9).

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul Aleksei Bezotosnyi, reprezentat de avocatul Iulian Timotin a indicat că, că la 22 noiembrie 2023, Aleksei Bezotosnyi a depus cerere la Direcţia azil şi integrare pentru acordarea unei forme de protecţie în Republica Moldova.

Motivul esențial care a stat la baza depunerii cererii menționate derivă din faptul că Aleksei Bezotosnyi, cetăţean al Federaţiei Ruse, din motive politice a început să fie persecutat de autorități.

Însă, la 19 martie 2024, de către Direcţia azil şi apatridie, lui Aleksei Bezotosnyi i-a fost adus la cunoştinţă decizia privind respingerea cererii de azil.

Partea reclamantă a subliniat că nu este de acord cu decizia Direcţia azil şi apatridie nr.693/24/DAA din 14 martie 2024, o consideră nefondată şi neîntemeiată.

A invocat prevederile art.16, 17, 19 din Legea nr. Legea nr.270/2008 privind azilul în Republica Moldova.

În anul 2024 Aleksei Bezotosnyi a decis să plece din ţara de origine, mai mult de atât că întreaga sa familie au trecut frontiera în R. Moldova. 1

În cererea depusă acesta a comunicat motivele solicitării cererii de azil, făcând referire la zona din care provine, faptul că motivul de bază a fost asigurarea securității familiei, faptul că acesta şi familia sa sunt persecutați în ţara de origine, fapt la care Direcţia de azil şi apatridie nu a menționat nici unul din aceste elemente în motivarea Decizie nr.693/24/DAA din 14 martie 2024, fiind enumerate exhaustiv şi teoretic elementele definiției de refugiat, elementele temerii bine- întemeiate de a fi persecutat stabilirea credibilității declarației solicitantului, enumerând elementele subiective şi obiective, la care fac referire că trebuie analizat în contextul unor situații concrete, Direcția a găsit de cuviință în abstract să facă trimitere la careva manuale, site-uri etc., fără a face referire la cele indicate de reclamant.

Aleksei Bezotosnyi a plecat din țara de origine din cauza persecutărilor, fiind amenințat că-i va fi preluată activitatea pe care o desfășura, iar în caz de nesupunere va avea şi conflicte cu legea - ceea ce i s-a întâmplat, totodată, acesta a plecat din ţara de origine din cauza persecutărilor, fiind amenințat că îşi va pierde viaţa şi/sau viața apropiaților săi, ori acesta a declarat că avea întotdeauna pază de corp, iar în R. Moldova este prima dată când nu are nevoie de un astfel de serviciu nici el nici apropiații săi.

În propriul raport Direcția contrazice cele raportate de ei, notând: „De asemenea, s-a concluzionat că solicitantul de azil nu a fost constrâns să părăsească Federaţia Rusă într-un mod forţat. Totodată s-a apreciat faptul că situația din tara de origine ai solicitantului de azil nu prezintă un pericol atât pentru viața cât si pentru securitatea acestuia în cazul întoarcerii în tara de origine”. Astfel, nu este clar prin ce modalități pârâtul a probat faptul că viața şi sănătatea reclamantului nu sunt puse în pericol la întoarcerea acestuia în ţara de origine. Or, solicitarea reclamantului de a i se acorda o formă de protecție nu trebuie tratată doar la nivel teoretic, nu trebuie tratată la nivel politic sau alte aspecte care îngrădesc dreptul acestuia la asigurarea securității şi integrității acestuia.

Prin cererea depusă la 22 noiembrie 2023, reclamantul a solicitat acordarea unei forme de protecție care să-i asigure securitatea şi să i se ofere azil pe teritoriul Republicii Moldova, însă Direcția în motivarea deciziei de refuz face referire doar asupra unei forme de protecție - statutul de refugiat. Respectiv, de către pârât a fost examinat doar aspectul statutului de refugiat, fiind ignorat în totalitate aspectul protecției umanitare în sensul art.16 din Legea nr.270/2008 privind azilul în Republica Moldova. 2

În sensul art.3 al Legii nr.270 din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova, noțiunile sunt definite ca: azil - instituție juridică prin al cărei intermediu statul oferă străinului protecție, recunoscând-i statutul de refugiat şi acordându-i protecție umanitară, protecție temporară sau azil politic; protecție umanitară - formă de protecție acordată, conform art. 19, cetățeanului străin sau apatridului din alte motive decât cele prevăzute de Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951; statut de refugiat - formă de protecție, recunoscută de Republica Moldova, a cetățeanului străin sau apatridului care întrunește condițiile prevăzute în Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, precum şi în Protocolul privind statutul refugiaților din 31 ianuarie 1967.

Aleksei Bezotosnyi întrunește în totalitate statutul solicitat, deoarece acesta este cetățean al statului Federația Rusă, unde sunt în plină desfășurare acțiuni de persecuție a persoanelor care nu împărtășesc ideologiile actualei puteri.

Direcţia azil şi apatridie a adus ca argument situația la general despre situația din Federația Rusă, dar nu a făcut nici o referire în contextul situației concrete relatate de către reclamant, şi care este situația reală în regiunea respectivă. De asemenea, Direcția azil şi apatridie a ignorat arbitrar toate faptele şi circumstanțele invocate de către reclamant în motivarea decizie de respingere a cererii de azil, deoarece nu le-a combătut prin probe utile, pertinente şi concludente, sarcina probațiunii în cazul respectiv aparținând Inspectoratului General pentru Migrațiune, Direcția azil şi apatridie.

Reieşind din cele relatate în motivarea soluției, rezultă că Direcția azil şi apatridie nu a examinat obiectiv sub toate aspectele circumstanțele pricinii, deoarece prin motivarea soluției, soluția se contrazice cu dispozitivul hotărârii, sau prin motivarea soluției încearcă să-şi justifice hotărârea adoptată în cauză. Astfel nu este clar ce măsuri au fost întreprinse de Direcția azil şi apatridie în vederea verificării celor invocate în Decizie.

Un alt aspect reflectat în decizia Direcţiei azil şi apatridie este că potrivit notei Serviciului de Informație şi Securitate nr. E/13983 din 20 decembrie 2023, reclamantul „prezintă pericol pentru ordinea publică sau pentru securitatea Republicii Moldova” - fără a fi prezentate careva probe sau argumente pertinente în acest sens. 3

Din aceste considerente, partea reclamantă face referire la prevederile art.33 din Interdicția de expulzare şi returnare din CONVENŢIE privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 - „1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viața sau libertatea sa ar fi amenințate pe motiv de rasa, religie, naționalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinii politice. 2. Beneficiul prezentei dispoziții nu va putea totuși fi invocat de către un refugiat faţă de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tarii unde se găsește sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o amenințare pentru comunitatea țării respective.”

Totodată, a invocat şi prevederile art.11 al Legii nr.270 din 18 decembrie 2008, care statuează că: (1) Nici un solicitant de azil nu va fi expulzat sau returnat de la frontieră ori de pe teritoriul Republicii Moldova; alin.(2) Nici un beneficiar al unei forme de protecție nu poate fi returnat sau expulzat într-o ţară ori în teritoriu unde ar putea exista o amenințare a vieții sau a libertății lui sau în care ar putea fi supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante. (3) Fără a aduce atingere prevederilor alin.(2) şi fără a afecta în mod automat forma de protecție de care beneficiază, persoana care a fost recunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecție umanitară poate fi expulzată sau returnată de pe teritoriul Republicii Moldova dacă: a) există motive temeinice a considera că prezintă un pericol pentru securitatea statului Republicii Moldova; b) fiind condamnată pentru o infracțiune gravă, deosebit de gravă sau excepțional de gravă, prevăzută de Codul penal al Republicii Moldova, pentru care a fost emisă hotărâre judecătorească definitivă, prezintă un pericol pentru ordinea publică din Republica Moldova… ”.

Nu a fost prezentată nici o sentință prin care reclamantul să fie condamnat definitiv de o instanță independentă. Iar din aceste considerente, reclamantul are dubii rezonabile să creadă că o dată ce nu va avea statutul de refugiat, acesta va fi lipsit de protecție, fiind îngrădite drepturile consacrate conform Convenției privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 şi Protocol privind statutul refugiaților, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967. Or, conform convenției de la Geneva, art.33 este clar stipulat faptul că Interdicția de expulzare si returnare nu este valabilă atunci când solicitantul este „condamnat definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o amenințare pentru comunitatea țarii respective”, fapt ce nu este demonstrat, căci în actele prezentate de Interpol, nu se comunică faptul că reclamantul este sau nu condamnat, doar se impută careva acțiuni neprobate. 4

Reieșind din cele expuse, situația reclamantului este incidentală condițiilor prevăzute de art.45 alin.(1), (2) al Legii privind azilul.

La fel, partea reclamantă a considerat că în speță este aplicabilă şi norma prevăzută de art.46 alin (3) al Legii privind azilul, care prevede că „în evaluarea temerii bine întemeiate de persecuție nu are importantă că solicitantul are trăsăturile rasiale, religioase, de naţionalitate, sociale sau politice care au determinat acţiunea de persecuţie, cu condiţia ca o asemenea caracteristică să-i fi fost atribuită de către agentul de persecuţie.”

Aleksei Bezotosnyi, reprezentat de avocatul Iulian Timotin, a solicitat anularea deciziei Inspectoratului General pentru Migraţie (Direcţia Azil şi Apatridie) nr.693/24/DAA din 14 martie 2024.

Fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată hotărârea instanței de fond de respingere a pretențiilor reclamantului cu privire la anularea actului administrativ - decizia nr.693/24/DAA din 14 martie 2024 și obligarea acordării unei forme de protecție, prevăzută de art.16 din Legea nr. 270 din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova. 5

Instanța de apel a reținut că, reclamantul/apelant se limitează doar la afirmații cu caracter declarativ în ceea ce privește argumentarea necesității obținerii statutului de refugiat sau a protecției umanitare. Rezultă că, reclamantul nu a demonstrat prin probe pertinente şi concludente temerea sa întemeiată de persecuție în cazul în care revine în ţara de origine.

Totodată instanța de apel a menționat că din extrasul Interpol, rezultă că în perioada 18 august 2020 – 09 martie 2022, în regiunea Moscova, Federaţia Rusă s-a produs infracțiunea de (fraudă) ulterior reclamantul în anul 2023 a fost anunțat în căutare internațională indicând scopul: de arest, statutul: urmărire internațională.

Prin urmare, de către autoritatea publică pârâtă a fost constată că, cererea de azil este vădit depusă abuziv, în scopul prelungirii şederii sale pe teritoriul Republicii Moldova, orice argumente ce vizează temerea bine întemeiată de a fi persecutat sau riscul real de a fi supus unor vătămări grave, nu prevalează şi urmează a fi apreciate critic.

Potrivit pct.65 din Manualul referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat în baza Convenţiei din 1951 şi a Protocolului din 1967 privind statutul refugiaţilor, Agenţi ai persecuţiei, în mod normal, persecuţia este legată de acțiunile autorităților unei ţări. Ea poate emana, de asemenea, de la părţi ale populaţiei ce nu respectă standardele stabilite de legile ţării respective. Unul din cazuri poate fi intoleranţa religioasă, ce duce la persecuţie, într-o ţară altfel laică, unde unele fracţiuni ale populaţiei nu respectă credinţele religioase ale celorlalţi. Acolo unde actele grave de discriminare sau altele infracţionale sunt comise de populaţia locală, acestea pot fi considerate ca persecuţie dacă sunt tolerate cu bună ştiinţă de autorităţi sau dacă autorităţile refuză, sau se dovedesc incapabile să ofere o protecţie adecvată.

Instanța de apel a notat că, prima instanță corect a concluzionat că, solicitantul de protecție internațională nu a prezentat dovezi concrete care să arate că autoritățile din Federaţia Rusă i-ar fi cauzat dificultăți sau l-ar fi persecutat. Iar în lipsa unor dovezi specifice privind acte sau acțiuni ale autorităților care ar putea pune în pericol viața sau integritatea solicitantului, afirmațiile acestuia sunt considerate prea generale pentru a susține o teamă întemeiată de persecuție.

În acest sens de către autoritatea publică pîrîtă a fost a reținut că, în urma analizei surselor de informații publice și anume rapoartele : FREEDOM HOUSE 6 (Freedom in the World 2023- Russia; 10 martie 2023) https://www.ecoi.net/en/document/2088552.html şi HRW - Human Rights Watch (World Report 2024- Russia; 14 ianuarie 2024) https://www.ecoi.net/en/document/2103134.html s-a concluzionat faptul că în prezent pe teritoriul Federaţiei Ruse nu se desfăşoară conflict armat internațional sau intern, fapt ce ar conduce la aplicarea prezentei prevederi legale.

Totodată, instanța de apel a reținut că, reclamantul/apelant nu a probat nici faptul că, în privința sa ar fi fost aplicate în țara de origine careva acte de persecuție, în sensul art. 17 din Legea nr. 270 din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova, care ar fi suficient de grave prin natura sau prin repetarea lor pentru a putea constitui o violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului; să reprezinte o multitudine de măsuri, inclusiv violări ale drepturilor omului, care sunt suficient de grave pentru a afecta o persoană în măsura prevăzută, după cum ar fi: acte de violență fizică și psihică, inclusiv a celor de violență sexuală; măsurilor legale, administrative, polițienești și/sau judiciare care sunt discriminatorii sau care sunt aplicate într-o manieră discriminatorie; acuzări sau pedepsei discriminatorii sau disproporționați; acuzări sau pedepsiri ca urmare a refuzului de îndeplinire a serviciului militar în caz de conflict, atunci când îndeplinirea serviciului militar ar presupune săvârșirea de infracțiuni sau de acte care cad sub incidența clauzelor de excludere prevăzute la art. 17 al Legii specificate supra; abuzuri și acte discriminatorii împotriva unor persoane din motive de gen sau abuzurilor și actelor discriminatorii împotriva minorilor.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că, nu sunt suficiente probe pentru a considera că există o probabilitate rezonabilă ca solicitantul de azil să fie supus acțiunilor ce ar duce la încălcarea drepturilor sale fundamentale care să constituie acte de persecuție ce ar face aplicabile prevederile art. 45 alin.(1) şi alin. (2) din Legea nr. 270 privind azilul în Republica Moldova.

În contextul celor expuse, instanța de apel a conchis că, reclamantul/apelant nu a prezentat nici în cadrul procedurii administrative, nici în cadrul examinării cauzei în instanța de fond și nici în instanța de apel careva probe că acesta este persecutat în țara sa de origine pe motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, conform art. 17 a Legii 270/2008 privind azilul în Republica Moldova. 7

În acest sens, la cererea de chemare în judecată/cererea de apel nu au fost anexate probe care să dovedească careva acțiuni concret identificate de persecuție ale autorităților în adresa reclamantului/apelant în sensul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 270/2008 privind azilul în Republica Moldova.

Prin urmare, instanța de apel a remarcat că, autoritatea publică pârâtă a stabilit că, solicitantul de azil nu întrunește condițiile necesare pentru recunoașterea statutului de refugiat conform art.19 din Legea nr. 270/2008 privind azilul în Republica Moldova.

La 29 mai 2026, în adresa Inspectoratului General pentru Migraţie al MAI al RM şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al RM a fost expediat copia recursului declarat de Aleksei Bezotosnyi, reprezentat de avocatul Iulian Timotin, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 228).

Prin referințele depuse la 12 iunie 2026 şi prin intermediul poştei electronice, Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM, a solicitat respingerea cererii de recurs 8 depusă de Aleksei Bezotosnyi, reprezentat de avocatul Iulian Timotin (f. d. 230- 241).

Prin referința depusă la 19 iunie 2026, prin intermediul poştei electronice, lui General pentru Migraţie al MAI al RM a solicitat respingerea cererii de recurs depusă de Aleksei Bezotosnyi, reprezentat de avocatul Iulian Timotin, ca fiind nefondată (f. d. 116-121).

Art. 245 Cod administrativ relevă că: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen”

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curţii Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) şi d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. (3) Aprecierea probelor dată de prima instanţă şi instanţa de apel este obligatorie pentru instanţa de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanţa de judecată contrar prezentului cod.”

Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție şi se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.” 9

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în cererea de recurs, nu relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurată.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel, care au fost analizate de către Curtea de Apel Centru, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar 10 exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Centru și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Centru, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). 11

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară ca inadmisibil recursul depus de Aleksei Bezotosnyi, reprezentat de avocatul Iulian Timotin. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 12