STICHTING MOTHERS OF SREBRENICA AND OTHERS v. THE NETHERLANDS - [Romanian Translation] legal summary by the COE Human Rights Trust Fund

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Notă de informare privind jurisprudența Curții Nr. 164

iunie 2013

Stichting Mothers din Srebrenica și Alții c. Olandei (dec.)

- 65542/12

Decizie 11.6.2013

[Secția III]

Articolul 6

Proceduri civile

Articolul 6-1

Acces la justiție

Decizia instanțelor olandeze de a-și declina competența de a judeca un litigiu împotriva ONU în legătură cu masacrul de la Srebrenica:

inadmisibilă

În fapt

– reclamanții sunt o fundație constituită conform dreptului olandez în scopul de a iniția proceduri în numele rudelor victimelor masacrului din 1995 de la Srebrenica, și zece cetățeni ai Bosniei și Herzegovinei care sunt rude supraviețuitoare ale persoanelor ucise în masacru. Masacrul a avut loc în timpul războiului din 1992-95 din Bosnia și Herzegovina, când orașul Srebrenica, care era parte a zonei declarate de Consiliu de Securitate al ONU „zonă de securitate”, a fost atacată de armata sârbilor bosniaci (VRS). Mai mult de 7,000 de bosniaci musulmani au murit în operațiunea pe care, un batalion al Forței de Protecție a ONU slab pregătit și sub echipat (UNPROFOR), constituit din soldați olandezi ușor înarmați, nu a fost capabil să îl oprească. În plus, în ciuda faptului că, comandantului batalionului a solicitat sprijin aerian, ONU nu a folosit forța aeriană în mod decisiv.

Reclamanții au introdus acțiuni civile împotriva Statului Olandez și a ONU în fața unui tribunal din Olanda, dar în iulie 2008 acesta a reținut că, în conformitate cu dreptul internațional, Guvernul Olandez nu avea nici o obligație să pună în executare interzicerea genocidului, conform codului civil, și că nu avea competența de a judeca un litigiu împotriva ONU. La data de 13

aprilie 2012, Curtea Supremă a Olandei a confirmat faptul că, în conformitate cu prevederile aplicabile ale Cartei ONU și ale Convenției pentru Privilegii și Immunități a Națiunilor Unite, ONU beneficia de imunitate cuprinzătoare și nu putea fi citată în fața instanțelor naționale a țărilor care erau părți ale Convenției din urmă. Imunitatea ONU era absolută și avea ca scop funcționarea acesteia în deplină independență. Procedurile principale împotriva Olandei au fost reluate și erau încă pendinte la data deciziei Curții.

În cererea lor către Curtea Europeană, reclamanții s-au plâns,

inter alia

, de faptul că acordarea imunității ONU a încălcat dreptul lor la acces la justiție, contrar articolului

6 din Convenție. Ei s-au mai plâns de faptul că Curtea Supremă din Olanda le-a respins, printr-o motivare sumară, cererea prin care solicitau o hotărâre preliminară din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În drept

– Articolul 6 § 1

(a)

Calitatea procesuală a reclamantei fundație

– Deși înființată în scopul de a promova interesele rudelor supraviețuitoare ale victimelor masacrului de la Srebrenica, reclamanta asociație nu a fost ea însăși afectată de chestiunile reclamate în baza articolelor 6 și 13 ale Convenției și în consecință, aceasta nu poate pretinde a fi „victimă” a încălcărilor acestor dispoziții în sensul Articolului 34 al Convenției.

Concluzie

: inadmisibilă cu privire la reclamanta fundație (incompatible

ratione personae

).

(b)

Imunitatea Organizației Națiunilor Unite

– Curtea a subliniat faptul că scopul prezentei cauze a fost limitat la întrebarea dacă, cît îi privește pe ceilalți reclamanți, dreptul lor la acces la justiție, în baza articolului 6, a fost încălcat prin deciziile instanțelor olandeze. Atribuirea responsabilității pentru masacrul de la Srebrenica și a consecințelor sale nu a făcut obiectul cererii.

Cu privire la natura imunității Organizația Națiunilor Unite, Curtea a notat faptul că nu este rolul său să caute să definească în mod absolut înțelesul prevederilor Cartei ONU și a altor instrumente internaționale. Cu toate acestea, trebuie să examineze dacă aceste instrumente au prevazut o bază credibilă pentru problemele contestate în fața ei.

Din moment ce operațiunile stabilite prin Rezoluțiile Consiliului de Securitate, în baza capitolului VII al Cartei Națiunilor Unite, sunt fundamentale pentru misiunea Organizației Națiunilor Unite de a asigura pacea și securitatea internațională, atunci Convenția nu poate fi interpretată într-o manieră care ar supune jurisdicției naționale actele și omisiunile Consiliului de Securitate fără acordul Organizației Națiunilor Unite. A încadra aceste operațiuni în competența jurisdicției naționale ar însemna să se permită statelor individuale, prin intermediul instanțelor lor, să se amestece în îndeplinirea misiunii cheie a Organizația Națiunilor Unite în acest domeniu, inclusiv în conducerea eficientă a operațiunilor sale.

Cu privire la argumentele reclamanților că, întrucât acțiunea lor se bazează pe un act de genocid pentru care țin răspunzători Organizația Națiunilor Unite ( și Olanda), imunitatea ce protejează Organizația Națiunilor Unite ar trebui îndepărtată, Curtea a reținut că Dreptul internațional nu susține teza potrivit căreia, o pretenție civilă ar trebui să anuleze imunitatea fată de un proces pentru singurul motiv că se bazează pe prezumția unei încălcări deosebit de grave a unei norme de drept internațional.

CIJ a statuat foarte clar acest fapt cu privire la respectarea imunității statelor străine în

Imunități jurisdicționale a le statului ( Germania c. Italia: Intervenția Greciei,

hotărârea din 3 februarie 2012. In opinia Curții acest fapt este valabil și în ceea ce privește imunitatea Organizației Națiunilor Unite.

Cât privește argumentul că nu a existat nici o jurisdicție alternativă competentă să analizeze pretențiile reclamanților împotriva ONU, Curte a admis că asemenea mijloace alternative nu au existat nici conform dreptului olandez, nici în baza legii ONU. Totuși, aceasta nu a urmat însă punctul de vedere potrivit căruia, în absența unui remediu alternativ, recunoașterea imunității reprezintă

o încălcare a dreptului la acces la o instanță.Faptul că ONU până în prezent nu a făcut disponibilă nici o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor referitoare la actele și omisiunile UNPRPFOR, acest fapt nu a fost imputabil Olandei iar natura acțiunii reclamanților nu solicita intervenția Olandei.

În final, Curtea a considerat adecvat să examineze plangerea reclamanților, potrivit căreia, Olanda a căutat să impută în totalitate Organizației Națiunilor Unite responsabilitatea eșecului de a preveni masacrul de la Srebrenica evitând astfel întru totul răspunderea, mai curând sub articolul 6 decât articolul 13. Curtea nu a putut considera ca și soluționată cererea reclamanților împotriva Olandei - procedurile în legătură cu aceasta fiind încă pendinte- în sensul că inevitabil va fi respinsă.

În concluzie, acordarea imunității Organizației Națiunilor Unite a servit un scop legitim și nu a fost disproporționată.

Concluzie

: inadmisibilă (vădit nefondată).

Curtea a respins, de asemenea, ca vădit nefondată, plângerea reclamanților cu privire la faptul că Curtea Supremă a Olandei a respins printr-o motivare sumară cererea prin care solicitau o hotărâre preliminară din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene. După ce a constatat deja că ONU beneficia, conform dreptului international, de imunitate față de jurisdicția națională, Curtea Supremă a fost îndreptățită să considere o solicitare pentru o hotărâre preliminară drept redundantă, fără a mai intra în detalii.

Concluzie

: inadmisibilă (vădit nefondată).

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Acest rezumat redactat de Grefă nu obligă Curtea

Apăsați aici pentru

Notele de informare privind jurisprudența Curții

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.