CASE OF S.C. COMPLEX HERTA IMPORT EXPORT S.R.L. LIPOVA v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Tradus și revizuit de IER

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

Hotărârea

din 18 iunie 2013

în cauza S.C. COMPLEX HERTA IMPORT EXPORT S.R.L.

LIPOVA

împotriva României

(Cererea nr.

17118/04)

Strasbourg

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În cauza S.C. Complex Herta Import Export S.R.L. Lipova împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefier de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 28 mai 2013,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află cererea nr. 17118/04 îndreptată împotriva României prin care societatea comercială de drept român Complex Herta Import Export S.R.L. Lipova (

reclamanta)

a sesizat Curtea la 17 martie 2004 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (

Convenția

).

2.

Reclamanta a fost reprezentată de S.C.A. Valentin & Asociații, societate civilă de avocați din Arad. Guvernul român (

Guvernul

) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3.

Reclamanta a pretins, în special, că, în speță, cuantumul amenzii care i-a fost aplicată este incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

4.

La 17 noiembrie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29

§

1 din Convenție, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate împreună.

5.

În urma abținerii lui Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din regulament), președintele Marii Camere a desemnat-o pe Kristina Pardalos în calitate de judecător

ad

hoc

(art. 26 § 4 din Convenție și art. 29 § 1 din Regulament).

ÎN FAPT

I.

Circumstanțele cauzei

6.

La 9 ianuarie 2003, reclamanta a achiziționat contra sumei de 1,62 miliarde lei românești (

ROL

), echivalentul a aproximativ 45

000 euro (

EUR

), o stație de alimentare în Lipova.

7.

La 17 ianuarie 2003, Guvernul a adoptat Ordonanța Guvernului nr. 3/2003, potrivit căreia distribuitorii de carburant erau obligați să afișeze la loc vizibil numele producătorului și al furnizorului de carburant. Nerespectarea acestei obligații era sancționată cu amenda între 500 și 800 milioane ROL, echivalentul a aproximativ 14

000-22

500 EUR.

8.

La 23 ianuarie 2003, reclamanta a început să exploateze stația și să distribuie carburant. În același timp, a început renovarea clădirii.

9.

La 10 februarie 2003, stația de alimentare a fost controlată de comisari ai secției județene ai Gărzii Financiare. Aceștia au constatat că nu era afișat numele producătorului și al furnizorului de carburant, iar suma de 3,13 milioane ROL (echivalentul a aprox. 90 EUR) provenită din vânzarea carburantului nu fusese înregistrată în casa de marcat de către angajații stației. În consecință, au întocmit un proces-verbal de constatare și au aplicat o primă amendă de 500 milioane ROL (echivalentul a aprox. 14

000 EUR) pentru lipsa afișajului și o doua amendă de 30 milioane ROL (echivalentul a aprox. 850 EUR) pentru neînregistrarea în casa de marcat a sumei provenite din vânzarea de carburant. De asemenea, au confiscat și suma de 3,13 milioane ROL. Reprezentantul reclamantei, P.P., a semnat procesul-verbal fără a face observații.

10.

La 27 februarie 2003, reclamanta a contestat procesul-verbal în fața Judecătoriei Arad. A susținut că un afișaj cu numele producătorului și al furnizorului de carburant fusese aplicat în stația de alimentare, dar că, pe parcursul lucrărilor de renovare, fusese înlăturat din greșeală. Aceasta a considerat că, în raport cu faptele imputate, amenda de 500 milioane ROL era excesivă. În ceea ce privește amenda de 30 milioane ROL, a invocat lipsa răspunderii

11.

Au fost audiați ca martori angajații stației și clienții care au asistat la control.

12.

Prin hotărârea din 4 iunie 2003, judecătoria a admis acțiunea și a anulat procesul-verbal. Bazându-se pe declarațiile martorilor, instanța a considerat că reclamanta a respectat obligația legală de afișare și că singura ei vină a fost nesupravegherea lucrătorilor care, pe parcursul lucrărilor de renovare, au înlăturat afișajul timp de câteva ore sau cel mult o zi.

13.

Ținând seama de circumstanțele particulare ale cauzei, atitudinea reclamantei și de consecințele minime ale lipsei afișajului, instanța a considerat că sancțiunea avertismentului, prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, erau suficiente. S-a reținut că înlocuirea amenzii cu avertisment este posibilă în cazul în care Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și Ordonanța Guvernului nr. 3/2003 sunt complementare.

14.

Cu privire la cea de-a doua amendă, s-a reținut că, potrivit declarațiilor martorilor, controlul a fost desfășurat de o manieră abuzivă, inspectorii blocând accesul clienților și al angajaților la casele de marcat. Cu privire la suma confiscată, instanța a reținut că reprezenta prețul carburantului vândut într-o scurtă perioadă de timp, angajații nemaiavând timpul material necesar să-l înregistreze în casa de marcat.

15.

Garda Financiară a declarat recurs cu motivarea că hotărârea judecătoriei era urmarea unei greșite interpretări a faptelor și a dispozițiilor legale. A susținut, în special, că înlocuirea sancțiunii amenzii cu o altă sancțiune prevăzută de Ordonanța nr. 2/2001 era nelegală.

16.

Prin hotărârea definitivă din 19 septembrie 2003, Tribunalul Arad a admis recursul și a confirmat cele două amenzi. Nu au fost reținute declarațiile angajaților care susțineau că afișajul fusese montat înainte de începerea lucrărilor, pe motivul că, la momentul desfășurării controlului, angajații respectivi nu au menționat existența acestui afișaj. În orice caz, tribunalul a considerat că prima instanță a examinat de o manieră superficială pericolul social al faptelor imputate reclamantei. Tribunalul a reținut că, în cauză, cuantumul excesiv al amenzii reflecta voința legiuitorului de a instaura un control strict al circulației produselor petroliere în scopul îmbunătățirii colectării taxelor. Prin urmare, a concluzionat că faptele în litigiu erau suficient de grave pentru a justifica amenda.

17.

În ceea ce privește cea de-a doua amendă, având în vedere declarațiile martorilor, instanța a considerat că nimic nu i-a împiedicat pe angajați să înregistreze în casa de marcat suma provenită din vânzarea de carburant.

18.

La 18 și 23 decembrie 2003, reclamanta a plătit amenda de 500 milioane ROL, care reprezenta, la data plății, echivalentul a aprox. 12

400 EUR.

19.

La 7 noiembrie 2011, în urma cererii Registrului Comerțului, tribunalul a dispus dizolvarea și radierea societății comerciale reclamante pe motiv de încetare a activității. Potrivit dispozițiilor Legii societăților comerciale, bunurile aflate în patrimoniul societății după radierea acesteia au revenit asociaților, în speță P.P., care deținea 99,34% din capitalul social.

II. Dreptul intern relevant

20.

Articolele relevante din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevăd următoarele:

Art.

7

„Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”

Art.

8

„Amenda contravențională are caracter administrativ.

Pentru contravențiile stabilite prin hotărâri ale Guvernului se pot prevedea amenzi între 500.000 lei și 100.000.000 lei.”

21.

Articolele relevante din Ordonanța nr. 3/2003 pentru modificarea O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor și pentru instituirea unor măsuri de îmbunătățire a colectării unor venituri bugetare prevăd următoarele

:

Art.

5

„(1) Constituie contravenție [...]

:

c) neafișarea la loc vizibil a numelui producătorului și furnizorului de carburanți auto comercializați; [...]

(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 din O.G. nr. 2/2001 [...], contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

[...]

- cu amenda între 500 milioane lei și 800 milioane lei, fapta prevăzută la lit. c);

[...]

(5) Prevederile prezentei ordonanțe se completează cu cele ale O.G. nr. 2/2001 [...]”

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

22.

Reclamanta denunță o ingerință în exercitarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, susținând că amenda aplicată pentru lipsa afișării informațiilor nu este compatibilă cu principiul proporționalității. Aceasta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, redactat după cum urmează:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu

aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

A. Cu privire la admisibilitate

23.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 §

3 lit. a) din Convenție. De asemenea, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

24.

Reclamanta susține că lipsa afișajului nu demonstrează nicio intenție frauduloasă din partea sa și susține că această omisiune nu reprezenta nimic mai mult decât o simplă neglijență din partea angajaților săi. În absența unor consecințe prejudiciabile sau a unui prejudiciu material pentru clienții săi sau pentru stat, reclamanta consideră că pericolul social al faptelor imputate era extrem de redus.

25.

Reclamanta mai susține că această amendă a periclitat supraviețuirea sa economică și precizează că, cu aproximație, cuantumul său reprezenta o cincime din cifra de afaceri a primelor luni de activitate.

26.

Astfel, concluzionează aceasta, cuantumul amenzii este disproporționat în raport cu faptele și cu scopul social urmărit de legiuitor.

27.

Guvernul subliniază mai întâi că ingerința în litigiu era prevăzută de lege, în speță Ordonanța nr. 3/2003. Scopul acestei ordonanțe de guvern era de a consolida controlul asupra circulației produselor supuse accizelor și îmbunătățirea colectării fondurilor bugetare. Ingerința în litigiu urmărește, prin urmare, protecția ordinii publice.

28.

Cu privire la raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit, Guvernul reamintește că scopul reglementării sus-menționate este unul preventiv. Susține că legiuitorul a considerat că lipsa afișării informațiilor este un fapt suficient de grav pentru a justifica aplicarea unei amenzi independent de existența unui prejudiciu material. În această privință, consideră că autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât Curtea pentru a aprecia necesitatea aplicării de sancțiuni severe în domenii sensibile, cum ar fi combaterea evaziunii fiscale.

29.

Guvernul mai susține că drepturile reclamantei au fost respectate atât timp cât autoritățile administrative au individualizat sancțiunea ținând seama de circumstanțele cauzei, iar această apreciere a fost supusă controlului instanțelor judecătorești interne.

30.

În cele din urmă, acesta susține că aplicarea amenzii nu a avut un impact determinant asupra situației financiare sau asupra solvabilității persoanei în cauză. Mai susține că aprecierea unor eventuale consecințe nu se poate face plecând doar de la cifra de afaceri a societății comerciale pe parcursul primelor luni de activitate, ci trebuie luat în considerare, de asemenea, prețul de achiziționare al stației de alimentare, precum și rentabilitatea ridicată a activității de distribuție de carburant, comparativ cu cifra de afaceri anuală.

31.

Curtea observă, cu titlu liminar, că ingerința în litigiu este reglementată de al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede expres excepția în ceea ce privește plata impozitelor, a altor contribuții sau a amenzilor (

Phillips împotriva Regatului Unit

, nr.

41087/98, pct.

51, CEDO 2001

‑

VII). Aceste domenii nu se sustrag totuși controlului Curții atât timp cât trebuie verificat dacă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a făcut obiectul unei aplicări corecte [

Orion

‑

Břeclav s.r.o. împotriva Republicii Cehe

(dec.), nr.

43783/98, 13

ianuarie 2004].

32

. Curtea trebuie, prin urmare, să verifice dacă a fost păstrat un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului (

Phillips,

menționată anterior, pct. 51). În adevăr, obligația de a plăti amenzile poate leza garanția consacrată prin această dispoziție în cazul în care impune unei persoane fizice sau unei entități o sarcină excesivă sau aduce atingere în mod grav situației financiare a acestora [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Buffalo S.R.L. (aflată în lichidare judiciară) împotriva Italiei

,

nr. 38746/97, pct.

32, 3

iulie

2003]. Cu toate acestea, autoritățile naționale sunt cele care decid, în primul rând, ce tip de amendă trebuie aplicată. Deciziile luate în acest domeniu implică o apreciere a problemelor politice, economice și sociale, apreciere pe care Convenția o lasă în competența statelor membre. Acestea dispun de o largă marjă de apreciere [

Valico S.R.L. împotriva Italiei

(dec.), nr.

70074/01, 21 martie 2006].

33.

În prezenta cauză, Curtea constată că societatea reclamantă a fost sancționată pentru nerespectarea obligațiilor impuse distribuitorilor de carburanți prin art. 5 din Ordonanța nr. 3/2003 privind regimul accizelor și pentru instituirea unor măsuri de îmbunătățire a colectării unor venituri bugetare. Ingerința în litigiu are ca scop legitim respectarea legislației privind vânzarea de carburanți și de a proteja astfel interesul public și dreptul consumatorilor, ceea ce corespunde interesului general.

34.

Curtea trebuie, de asemenea, că stabilească dacă „un echilibru just” a fost menținut între cerințele interesului general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.

35.

În această privință, trebuie reamintit că, în acest gen de cauze, Curtea acordă importanță comportamentului reclamantului (

Grifhorst împotriva Franței

, nr.

28336/02, pct. 93, 26 februarie 2009).

36.

În speță, Curtea reține că tribunalul, care a examinat cauza în ultimă instanță, a apreciat comportamentul reclamantei ca fiind culpabil atât timp cât a omis să afișeze informațiile prevăzute în Ordonanța nr. 3/2003.

37.

În ceea ce privește gravitatea vinovăției reclamantei sau consecințele lipsei afișării informațiilor pentru interesul public și pentru drepturile consumatorilor, Curtea consideră că reprezintă elemente care se înscriu în mod vădit în marja de apreciere de care autoritățile naționale, și în mod deosebit instanțele judecătorești interne, dispun în materie fiscală. În această privință, constată că simpla neîndeplinire a condițiilor impuse de Ordonanța nr. 3/2003 constituie în sine încălcarea normelor de drept care reglementează în materie și, în consecință, intră în marja de apreciere a statului membru pârât de a decide oportunitatea de a sancționa un asemenea comportament [a se vedea,

mutatis mutandis, Valico S.R.L.

(dec.), menționată anterior].

38.

În ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate societății reclamante, Curtea observă că aceasta corespunde pragului minim prevăzut de Ordonanța nr. 3/2003, pe care autoritățile competente l-au considerat adecvat în speță. Ținând seama de elementele aflate la dosar, Curtea consideră că amenda respectivă nu poate fi calificată ca o „sarcină exorbitantă” atât timp cât nu a avut o influență decisivă asupra situației financiare globale a reclamantei, care și-a continuat activitatea mai mulți ani după ingerința în litigiu (a se vedea,

a contrario, Mamidakis împotriva Greciei

,

nr.

35533/04, pct. 47, 11 ianuarie 2007).

39.

În aceste condiții, Curtea consideră că autoritățile interne au păstrat justul echilibrul dintre cerințele interesului general, pe de o parte, și respectarea dreptului de proprietate al societății reclamante, pe de altă parte. Ingerința nu i-a cauzat societății în cauză o sarcină excesivă de natură să facă măsura denunțată disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit.

40.

Aceste elemente îi sunt suficiente Curții pentru a stabili că nu a fost încălcat, în speță, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări

41.

Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta susține încălcarea dreptului său la prezumția de nevinovăție ca urmare a prezumției de temeinicie atribuite procesului-verbal de contravenție în litigiu și a impunerii obligației de a răsturna această prezumție. Reclamanta susține, de asemenea, încălcarea art. 7 din Convenție ca urmare a sancționării sale pentru o contravenție prevăzută de Ordonanța nr. 3/2003. Conform acesteia, dispozițiile ordonanței respective nu îi erau aplicabile la data aplicării amenzii.

42.

Ținând seama de ansamblul elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe asupra acuzațiilor formulate, Curtea nu a constat nicio încălcare a drepturilor și a libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale adiționale. Reiese că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și că trebuie respinse, în temeiul art.

35

§

3 și 4 din Convenție.

Pentru aceste motive,

în unanimitate,

CURTEA

cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 18 iunie 2013, în temeiul art.

77

§

2 și art.

77

§

3 din Regulament.

PREȘEDINTE

Grefier

JOSEP CASADEVALL

Santiago Quesada