CtEDO 20.06.2013 Auto

MARTUZEVIČIUS v. THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT
GBR
HOTĂRÂRE
20.06.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MARTUZEVIČIUS v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 13566/13 KęSusis MARTUZEVIČIUS împotriva Regatului Unit depusă la 22 februarie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl KęSusis Martuzevičius, este un național lituanian, născut în 1962 și locuiește în Londra. El este reprezentat în fața Curții de către dna Baba de Practice Centrală, avocat practicant în Wembley. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, un național lituanian, a intrat în Regatul Unit în 1996. La 22 aprilie 2010, procurorul general adjunct din Lituania a emis un mandat european de arestare (“EAW”) în care a fost acuzat de a comis douăzeci și două infracțiuni periculoase, inclusiv crime, jafuri și extorcare de bunuri, între 1993 și 1997. La 28 mai 2010, Agenția pentru Crimea Organizată Serioară a Regatului Unit (SOCA) a certificat că mandatul de arestare a fost valabil și în conformitate cu Legea privind extradiția din 2003. Reclamantul a fost arestat în conformitate cu EAW în iunie 2011 și reținut în HMP Belmarsh. La 13 octombrie 2011, Curtea Magistratelor a ordonat extrădarea reclamantului în Lituania. Reclamantul a solicitat Curtea Înaltă să dispună de ordonanța de a se despărți din două motive: în primul rând, că expirarea timpului de la comisionarea presupuselor infracțiuni ar face ca extrădarea sa nedreaptă și opresivă; în al doilea rând, că extrădarea sa ar încălca articolele 2 și 3 din Convenție, deoarece dacă se reîntoarce în Lituania, el ar fi în pericol de represalii de către o organizație criminală notorie. În august 2012, un doctor din închisoarea Belmarsh a anunțat reprezentantul reclamantului că suferă de iluzii paranoice și că a fost trimis la spitalul de înaltă securitate Broadmoor. Un raport a fost elaborat de Dr. Hasnie, un psihiatrist, la 6 noiembrie 2012, care a înregistrat că reclamantul suferă de depresie din iulie 2012, că suferă de o tulburare de iluzie și că ar trebui transferat la Broadmoor pentru tratament. Autoritățile de la Broadmoor nu au acceptat că el ar trebui transferat acolo. Reprezentanții legali au obținut ulterior un raport de la Dr. Horne, de asemenea un psihiatrist. Dr. Horne nu a avut ocazia de a se întâlni cu reclamantul înainte de a pregăti primul său raport și, prin urmare, s-a bazat pe informații despre condiția sa obținută din închisoare. În acest raport, care a fost datat de 9 decembrie 2012, el a remarcat că reclamantul părea foarte deprimat, că suferă de o tulburare de iluzie și că există un risc de sinucidere. Dr. Horne a exprimat, de asemenea, o surpriză că transferul reclamantului către Broadmoor nu a fost acordat. El a sugerat ca decizia de refuz de la Broadmoor să fie apelată și a indicat că va fi fericit să furnizeze un raport psihiatric complet. Horne a fost întrebat, de asemenea, despre riscul de sinucidere în extradiție și capacitatea reclamantului de a susține și de a face proces, dar el nu a fost în măsură să facă comentarii cu privire la aceste chestiuni fără să-l fi examinat. Hotărârea Curții Înalte a fost înscrisă pentru 11 decembrie 2012. Reclamantul a solicitat o suspendare pentru ca un raport psihiatric complet să fie obținut. La 11 decembrie 2012, Curtea Înaltă a refuzat cererea de suspendare. De asemenea, a refuzat să anuleze ordinul Curții Magistrate și a refuzat să acorde reclamantului permisiunea de a face apel la Curtea Supremă. La audiere, reprezentantul reclamantului a acceptat faptul că întoarcerea sa în Lituania ar trebui interzisă numai pentru motive de sănătate dacă ar fi clar că nu ar fi potrivit să pledeze sau să fie judecat, adică, ar fi imposibil pentru el să aibă un proces echitabil. Întrucât instanța a constatat că nu există nici măcar o posibilitate rezonabilă de a fi considerat inapt să fie judecat, chiar dacă există alte rapoarte, aceasta a refuzat cererea de suspendare. În ceea ce privește plângerile sale de fond, instanța a susținut că extrădarea sa nu ar fi nedrept sau opresivă, deoarece, printre altele, Se presupune că art. 6 din Convenția din Lituania ar avea o atenție adecvată și că acesta ar putea fi în măsură să se bazeze pe protecția statului împotriva represaliilor de către organizația penală. „În ceea ce privește starea sa mentală, există dovezi în fața noastră că rapoartele despre statul său, dacă nu sunt deja transmise, vor fi transmise și orice tratament necesar va fi disponibil fie în spital, dacă este necesar, fie poate ca un ambulator, dacă el este pe cauțiune.” Dr. Horne a examinat ulterior reclamantul și a elaborat un raport din 6 ianuarie 2013. Raportul a consemnat că reclamantul suferă de o boală psihică gravă care nu poate fi explicată de malinginging și care necesită tratament la spital. Prin urmare, dr. Horne a considerat că un apel la Broadmoor ar avea o șansă mare de succes. Opinia lui Horne, reclamantul nu a fost în stare să pledeze și să fie judecat, iar starea sa de sănătate mentală ar fi probabil să se deterioreze și riscul de creștere a sinuciderii în cazul în care a fost extraditat în Lituania. Cu toate acestea, la 19 februarie 2013, Curtea Înaltă a refuzat să certifice un punct de drept de importanță generală a publicului și, prin urmare, a refuzat să redeschidă recursul. La 21 februarie 2013, Curtea Înaltă a rămas în extrădarea reclamantului până la 27 februarie 2013, la ora patru GMT, pentru a-i permite să solicite acesteia o măsură intermediară în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură. La 22 februarie 2013, reprezentanții legali ai reclamantului au depus o cerere în favoarea Curții în numele acesteia și au solicitat o măsură intermediară pentru a împiedica extradarea în Lituania. La 26 februarie 2013, Curtea a solicitat Guvernului să furnizeze, până la ora 12.00 GMT, la 27 februarie 2013, o transcriere a ședinței Curții Înalte din 11 decembrie 2012 și, în același timp, să confirme dacă au fost primite sau nu garanții de la guvernul lituanian cu privire la disponibilitatea tratamentului de sănătate mentală în centrele de detenție din Lituania. Guvernul a depus în mod corespunzător o copie a tranșei și a confirmat faptul că nu a existat nici un dosar de asigurare în dosarul reclamantului. La 27 februarie 2013, președintele interimar al Secțiunii a decis să aplice art. 39 din Regulamentul de procedură și a arătat guvernului Regatului Unit că reclamantul nu ar trebui să fie extraditat în Lituania până la o notificare suplimentară. Prin scrisoarea din 28 februarie 2013, Curtea a solicitat Guvernului să răspundă la următoarele întrebări până la 21 martie 2013: „1. Guvernul dvs. este conștient de raportul medical al dr. Andrew Sutherland Horne din 6 ianuarie 2013? 2. Cum răspunde guvernul dvs. la opinia dr. Horne că reclamantul ar trebui transferat la spitalul Broadmoor? 3. În opinia Guvernului dvs., dacă reclamantul ar avea acces la servicii adecvate de sănătate mentală la extradiția în Lituania: (a) în detenție în așteptarea procesului? (b) dacă nu ar fi fost găsit potrivit pentru a pledea? (c) dacă ar fi fost judecat și condamnat? 4. Reclamantul are legături familiale și/sau personale cu Lituania?” Guvernul a răspuns la 20 martie 2013. În scrisoarea lor, ei au informat Curtea că singurele părți în cazurile de extrădare sunt inculpatul și autoritatea judiciară eliberată. În consecință, Guvernul nu a fost reprezentat ca parte în cadrul prezentei proceduri de extrădare și nu au fost în măsură să furnizeze informațiile suplimentare solicitate. 1. Legea de extradiție din 2003 Partea I a Legii de extradiție din 2003 se referă la extrădarea teritoriilor din categoria 1, care, prin desemnarea Secretarului de Stat, includ toate statele membre ale Uniunii Europene care operează sistemul european de mandat de arestare. Secțiunea 21 din Legea impune judecătorului în cadrul audierii de extrădare să decidă dacă extrădarea unei persoane ar fi compatibilă cu drepturile Convenției în sensul Legii privind drepturile omului 1998. Dacă extrădarea ar fi incompatibilă, judecătorul este obligat să ordone descărcarea persoanei. Secțiunea 25 prevede că dacă condiția fizică sau mentală a persoanei a căror extradiție este solicitată este astfel încât ar fi nedrept sau opresiv să le extradeze, atunci judecătorul trebuie să le descarce. Dacă judecătorul de la audierea de extrădare ordonă extrădarea persoanei, secțiunea 26 prevede un drept de recurs în fața Curții Înalte. Secțiunea 32 prevede dreptul de recurs în fața Camerei Lordelor împotriva unei hotărâri a Curții Înalte, cu concediul fie al Curții Înalte sau al Casei Lordelor, care nu se acordă decât în cazul în care Curții Înalte a certificat că cazul implică un punct de drept de importanță publică generală, iar Curtea acordă concediu consideră că acest punct ar trebui să fie luat în considerare de către Camera Lordelor. COMPLAINTA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că extrădarea sa către Lituania ar încălca art. 3 din cauza severității situației sale de sănătate mentală.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă