CASE OF SINDICATUL "PĂSTORUL CEL BUN" v. ROMANIA - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Notă de informare privind jurisprudența Curții - Nr. 165

Iulie

2013

Sindicatul „Păstorul cel Bun” împotriva României

(MC)

- 2330/09

Hotărâre 9.7.2013 (MC)

Art.

11

Art. 11 § 1

Libertatea de asociere

Respingerea cererii de înscriere a unui sindicat al preoților în numele respectării autonomiei cultelor:

absența încălcării

În fapt

– În aprilie 2008, un număr de 35 de membri ai personalului clerical și personalului neclerical din cadrul Bisericii Ortodoxe Române au decis să constituie un sindicat. Președintele ales a depus la judecătorie o cerere pentru dobândirea personalității juridice de către sindicat și înscrierea acestuia în registrul special al sindicatelor, însă reprezentantul arhiepiscopiei s-a opus. Reprezentantul sindicatului a reintrodus cererea, iar Ministerul Public i s-a alăturat. În mai 2008, judecătoria a admis cererea sindicatului și a dispus înscrierea acestuia în registrul special, conferindu-i astfel personalitate juridică. Arhiepiscopia a declarat recurs împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea definitivă din iulie 2008, tribunalul a admis recursul, a casat hotărârea pronunțată în primă instanță și, pe fond, a respins cererea pentru dobândirea personalității juridice și pentru înscrierea în registrul special al sindicatelor.

Prin hotărârea din 31 ianuarie 2012 (a se vedea

Nota de informare

148

), o cameră a Curții a constatat, cu 5 voturi pentru și 2 contra, încălcarea art. 11 motivând că, în lipsa unei „nevoi sociale imperioase” și a unor motive suficiente, o măsură atât de radicală precum respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant era disproporționată față de scopul urmărit și, prin urmare, nu era necesară într-o societate democratică.

În drept

– Art. 11

a)

Aplicabilitatea

– Funcțiile exercitate de membrii sindicatului în litigiu și salarizarea acestora prezintă numeroase aspecte specifice unei relații de muncă. Cu toate acestea, munca personalului clerical prezintă particularități precum finalitatea ei spirituală, îndeplinirea ei în cadrul unei Biserici care poate pretinde un anumit nivel de autonomie și o obligație de loialitate sporită față de Biserică. Așadar, poate fi dificilă delimitarea exactă a activităților strict religioase de activitățile cu caracter mai degrabă economic. Totuși, în pofida particularităților situației lor, personalul clerical își îndeplinește misiunea în cadrul unei relații de muncă ce intră sub incidența art.

11 din Convenție. Prin urmare, această dispoziție este aplicabilă faptelor cauzei.

b)

Fondul

– Respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant se interpretează ca o ingerință bazată pe prevederile Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Instanțele interne au dedus de aici că înființarea asociațiilor și fundațiilor bisericești constituie o atribuție a Sfântului Sinod, iar binecuvântarea (aprobarea) chiriarhului este necesară pentru participarea personalului clerical la orice formă de asociere. Ingerința urmărea scopul legitim de a apăra drepturile altora, în speță cele ale Bisericii Ortodoxe Române.

Având în vedere diversele argumente invocate de Arhiepiscopie în fața instanțelor naționale în susținerea opoziției acesteia față de recunoașterea sindicatului, tribunalul putea considera, în mod rezonabil, că o hotărâre de admitere a cererii de înscriere a sindicatului ar fi constituit un risc real pentru autonomia organizației religioase respective. În această privință, în România, fiecare cult are dreptul de a adopta propriul statut și, astfel, de a decide liber atât modul de funcționare și de recrutare a personalului, cât și raporturile pe care le menține cu personalul său clerical. Principiul autonomiei organizațiilor religioase reprezintă cheia de boltă a relațiilor dintre statul român și cultele recunoscute pe teritoriul său. Biserica Ortodoxă Română a optat să nu transpună în statutul său dispozițiile dreptului muncii relevante în materie, opțiune confirmată printr-o hotărâre de guvern în numele respectării principiului autonomiei cultului. Lecturând obiectivele urmărite de sindicatul reclamant în statutul său – care constau în special în a promova libera inițiativă, concurența și libertatea de exprimare a membrilor săi, în a asigura participarea în cadrul Sfântului Sinod a unui membru al sindicatului, în a solicita de la Arhiepiscopie prezentarea unui raport financiar anual și în a folosi greva ca mijloc de apărare a intereselor membrilor săi – hotărârea instanței de respingere a cererii de înscriere a sindicatului în numele respectării autonomiei cultelor nu pare a fi nerezonabilă, având în vedere mai ales rolul statului în păstrarea acestei autonomii. Prin respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant, statul nu a făcut decât să se abțină de la implicarea sa în organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, respectând astfel obligația de neutralitate pe care i-o impune art.

9 din Convenție.

Tribunalul a respins cererea de înscriere a sindicatului reclamant după ce a constatat că cererea acestuia nu întrunea cerințele din Statutul Bisericii deoarece membrii acestuia nu respectaseră procedura specială prevăzută pentru înființarea unei asociații. Astfel, tribunalul nu a făcut decât să aplice principiul autonomiei organizațiilor religioase. Tribunalul a concluzionat, subscriind la motivele prezentate de Arhiepiscopie, că dacă ar încuviința constituirea sindicatului, structurile consultative și deliberative prevăzute de Statutul Bisericii ar fi înlocuite sau constrânse să colaboreze cu un nou organism – sindicatul – străin de tradiția Bisericii și de codurile canonice în materie de consultare și luare a deciziei. Controlul efectuat de tribunal a permis astfel să se verifice că riscul invocat de autoritățile bisericești era potențial și grav, că motivele prezentate de acestea nu serveau unui scop străin de exercitarea autonomiei cultului respectiv și că respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant nu depășea ceea ce era necesar pentru eliminarea acestui risc.

Într-un mod mai general, Statutul Bisericii Ortodoxe Române nu prevede nicio interdicție absolută pentru personalul clerical de a constitui sindicate pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime. Nu există așadar nicio piedică pentru membrii sindicatului reclamant de a se bucura de dreptul lor garantat prin art.

11 din Convenție înființând o asociație ale cărei obiective ar fi compatibile cu Statutul Bisericii și care nu ar pune la îndoială structura ierarhică tradițională a acesteia și modul în care sunt luate deciziile în cadrul acesteia. Pe de altă parte, membrii sindicatului reclamant au posibilitatea de a adera liber la oricare dintre asociațiile care există în prezent în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și care au fost autorizate de instanțele naționale și își desfășoară activitățile în conformitate cu cerințele Statutului Bisericii.

În cele din urmă, există o mare diversitate a modelelor constituționale care reglementează, în Europa, relațiile dintre state și culte. Ținând seama de inexistența unui consens la nivel european asupra acestei chestiuni, marja de apreciere a statului este mai amplă în acest domeniu și include dreptul de a recunoaște sau nu, în cadrul comunităților religioase, organizații sindicale ce urmăresc scopuri care ar putea împiedica exercitarea autonomiei cultelor. În concluzie, respingerea de către tribunal a cererii de înscriere a sindicatului reclamant nu a depășit marja de apreciere de care beneficiază autoritățile naționale în materie și, prin urmare, nu este disproporționată.

Concluzie

: absența încălcării (11 voturi pentru și 6 voturi contra).

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Note de informare privind jurisprudența

(

Notes d’information sur la jurisprudence

)