Kohlhofer și Minarik și alte 4 cauze împotriva Cehiei

A 1176-a ședință – 10 iulie 2013 Apendicele 9 (punctul H46-1) Rezoluție CM/ResDH(2013)140 Cinci cazuri împotriva Republicii Cehe Execuție a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (Kohlhofer și Minarik, cerere nr. 32921/03, hotărârea din 15 octombrie 2009, finală la 1 martie 2010 Minarik, cerere nr. 46677/06, hotărârea din 10 februarie 2011, finală la 10 mai 2011 Solaris s.r.o și alții, cererea nr. 8992/07, hotărârea nr. 13 octombrie 2011, finală la 13 octombrie 2011 Minarik și alții, cererea nr. 10583/09, hotărârea din 13 octombrie 2011, finală la 13 octombrie 2011 Kohlhofer, Hotărârea nr. 22915/07, hotărârea din 13 octombrie 2011, finală la 13 octombrie 2011 (aprobată de Comitetul de Miniștri la 10 iulie 2013 la a 1176-a ședință a Deputaților Miniștilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”), având în vedere hotărârile finale transmise de Curte Comitetului în cazurile de mai sus și încălcările stabilite; Amintind obligația statului interesat în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta toate hotărârile finale în cazurile în care este parte și că această obligație constă,

mai mult decât plata sumelor atribuite de Curte, în adoptarea de către autoritățile statului interesat, dacă este necesar: Măsurile individuale de a pune capăt încălcărilor stabilite și de a șterge consecințele acestora, astfel încât să atingă, în măsura posibilului, restabilirea în integritate și a măsurilor generale de prevenire a încălcărilor similare; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze comitetul cu privire la măsurile luate pentru a îndeplini obligația menționată anterior; După examinarea raportului de acțiune furnizat de guvern în care se indică măsurile adoptate pentru a pune în aplicare hotărârile, inclusiv informațiile furnizate cu privire la plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2013)49); având în vedere că toate măsurile prevăzute la art. 46 alineatul (1) au fost adoptate, DECLARA că a exercitat funcțiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în aceste cazuri și DECIDE să încheie examinarea acestora.

Execuția hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în cazurile nr. 32921/03, 28464/04 și 5344/05 – Kohlhofer și Minarik și nr. 46677/06 – Minarik c. Republica Cehă (primul grup), și în cazurile nr. 8992/07 – Solaris, s.r.o. și altele, 10583/09 – Minarik și alții și 22915/07 – Kohlhofer c. Republica Cehă (al doilea grup) Raport de acțiune prezentat de guvernul ceh la 3 decembrie 2012 În hotărârile din 15 octombrie 2009 și, respectiv, 10 februarie 2011, în ceea ce privește primul grup de cauze, Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care rezultă în special din limita accesului reclamanților la o instanță care ar evalua validitatea ședințelor generale și a rezoluțiilor luate la aceste reuniuni, în scopul de a scoate acționarii minoritari, inclusiv reclamanții, din mai multe societăți.

În hotărârea sa din 13 octombrie 2011, Curtea a stabilit în ceea ce privește al doilea grup de cauze o încălcare similară a articolului 6 § 1 din Convenție, precum și în hotărârile anterioare menționate mai sus. Prezentul raport este destinat să informeze Comitetul de miniștri cu privire la măsurile individuale și generale de executare în ceea ce privește hotărârile [1] În toate aceste cazuri, transferul de proprietăți a fost valabil și final în temeiul legii cehe de mai mulți ani și acest fapt a fost invocat în tranzacțiile juridice complexe ulterioare. Prin urmare, orice măsură vizând invalidarea transferului de active ar implica o ingerință disproporționată cu drepturile persoanelor terțe dobândite cu bună credință.

Având în vedere acest lucru, guvernul consideră că, în afară de plata corectă a satisfacției acordate de Curte, introducerea altor măsuri individuale este inutile și ar fi chiar irazonabil în aceste cazuri. II. MăsURI GENERALE Ar trebui remarcat că în hotărârile menționate mai sus, Curtea nu a menționat în mod explicit ce conținut al legislației sau abordarea instanțelor interne ar fi trebuit să fie în vederea respectării art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul a fost obligat de Curte să caute o soluție care să asigure un echilibru între interesele concurente ale acționarilor minoritari, ale altor entități implicate și interesul public mai larg (în special stabilitatea piețelor comerciale și a comerțului și a dezvoltării economice), ale căror legitimitate a fost recunoscută în hotărârile Curții.

Măsurile, descrise infra, care au fost introduse, se referă atât la legislația relevantă, cât și la jurisprudența instanțelor naționale. A. MODIFICAREA LEGISLĂȚII RELEVANTE Violerea Convenției stabilite de Curte a fost originată, printre altele, din legislația internă [2]. Ar trebui clarificat de la început că reglementarea transferului de active către acționarul majoritar (care a fost supusă controlului Curții în hotărârile în cauză) a fost ștearsă din Codul Comercial în 2008 și a fost mutată la o nouă Lege nr. 125/2008 („Legea privind transformarea companiilor”). În 2011, Ministerul Justiției a pregătit o modificare a legislației relevante, care a devenit legea nr. 355/2011 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012 („Actul”).

Actul reflectă, printre altele, în mod explicit hotărârea Kohlhofer și Minarik și introduce măsuri destinate să remedieze deficiențele legislative anterioare identificate de Curte. În special, secțiunea 131 (3) litera (c) din Codul Comercial, adică una dintre dispozițiile care se aflau în centrul criticii Curții [3] a fost eliminat. În plus, secțiunea 57 alineatele (2) și (3) din Legea privind transformarea întreprinderilor [4] au fost modificate pentru a prevade posibilitatea de a continua procedura de a anula o decizie privind transformarea societății (cum ar fi transferul de active către acționar majoritar) după intrarea transformării în Registrul Comercial. Acest lucru se aplică cu condiția ca un acționar minoritar să modifice obiectul propunerii sale de a solicita o determinare dacă proiectul de transformare (de exemplu transferul de active) sau decizia de aprobare a acestuia sunt contrar legislației sau statutelor interne ale societății.

[5] Prin decizia unei instanțe care declară incoherența unui astfel de proiect de transformare sau a deciziei corespunzătoare cu legislația sau statutele interne ale societății, acționarii minoritare au dreptul să solicite daune sau o satisfacție echitabilă pentru prejudiciu moral. Prin urmare, chiar și după intrarea transformării în Registrul Comercial, acționarii minoritari vor avea acces la instanță pentru a contesta rezoluția ședinței generale care le-a privat de acțiunile lor. În ciuda faptului că rezoluția nu poate fi anulată, meritul cererilor lor, în special problema dacă rezoluția a fost adoptată în încălcarea legii sau a statutului intern al societății, va fi ascultată și în cele din urmă hotărâtă în cadrul procedurii adversare în fața instanței.

O astfel de soluție permite obținerea unui echilibru echitabil între interesele concurente ale acționarilor minoritari pe de o parte și cele ale acționarului majoritar, ale societății și ale interesului public mai larg pe de altă parte. B. REFLECȚIE AJUTORULUI ÎN HOTĂRÂREA CAUZĂ Principiile exprimate de Curte în hotărârile de mai sus au constatat reflecția lor în jurisprudența instanțelor cehe, în special Curtea Constituțională și Curtea Supremă, deja în 2011 [6]. Acest fapt ilustrează faptul că instanța cehă nu a așteptat în mod pasiv modificări legislative, ci, în schimb, prin practica lor, a contribuit la introducerea principiilor conținute în hotărârile Curții în legislația cehă. III. CONCLUZIE Guvernul Republicii Cehe încheie în ceea ce privește punerea în aplicare a hotărârilor în Kohlhofer și Minarik c. Republica Cehă, Minarik c. Republica Cehă, Solaris, s.r.o.

și alții c. Republica Cehă, Minarik și alții c. Republica Cehă și Kohlhofer c. Republica Cehă au fost luate toate măsurile necesare de executare [1]. Problema plății de o justă satisfacție a fost tratată separat. [2] A se vedea, în special, § 93 din hotărârea Kohlhofer și Minarik: „Curtea constată că aplicarea [secțiunea] 131(3)c) a CC în acest caz constituia o limitare a accesului reclamanților la instanță, deoarece le-a împiedicat să aibă o hotărâre în privința meritelor chestiunilor juridice în cauză, și anume dacă rezoluția a fost adoptată contrar legii.” [3] A se vedea Legea nr. 126/2008 care a eliminat fostele secțiuni 220a la 220zb din Codul Comerțului [4] Versiunea originală a Secțiunii 57 corespunde fostei secțiuni 220h din Codul Comercial în versiunea relevantă pentru hotărârile Kohlhofer și Minarik și Minarik.

[5] [6] Concluziile Curții Constituționale din 3 martie 2011, nr. III. ÚS 2671/09 și din 21 martie 2011, nr. I. ÚS 1768/09, rezoluția Curții Supreme din 30 martie 2011, nr. 29 Cdo 1048/2008.

1176th meeting – 10 July 2013 Appendix 9 (Item H46-1) Resolution CM/ResDH(2013)140 Five cases against Czech Republic Execution of the judgments of the European Court of Human Rights (Kohlhofer and Minarik, Application No. 32921/03, judgment of 15 October 2009, final on 1 March 2010 Minarik, Application No. 46677/06, judgment of 10 February 2011, final on 10 May 2011 Solaris s.r.o and others, application No. 8992/07, judgment of 13 October 2011, final on 13 October 2011 Minarik and others, Application No. 10583/09, judgment of 13 October 2011, final on 13 October 2011 Kohlhofer, Application No. 22915/07, judgment of 13 October 2011, final 13 October 2011) (Adopted by the Committee of Ministers on 10 July 2013 at the 1176th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”), Having regard to the final judgments transmitted by the Court to the Committee in the above cases and to the violations established; Recalling the respondent State’s obligation under Article 46, paragraph 1,

of the Convention to abide by all final judgments in cases to which it is party and that this obligation entails, over and above the payment of any sums awarded by the Court, the adoption by the authorities of the respondent State, where required: - of individual measures to put an end to violations established and erase their consequences so as to achieve as far as possible restitutio in integrum ; and - of general measures preventing similar violations; Having invited the government of the respondent State to inform the Committee of the measures taken to comply with its above-mentioned obligation; Having examined the action report provided by the government indicating the measures adopted in order to give effect to the judgments, including the information provided regarding the payment of the just satisfaction awarded by the Court (see document DH-DD(2013)49); Having satisfied itself that all the measures required by Article 46, paragraph 1, have been adopted, DECLARES that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in these cases and DECIDES to close the examination thereof.

Execution of the judgments of the European Court of Human Rights in cases Nos. 32921/03, 28464/04 and 5344/05 – Kohlhofer and Minarik and No. 46677/06 – Minarik v. the Czech Republic (first group), and in cases Nos. 8992/07 – Solaris, s.r.o., and others, 10583/09 – Minarik and others and 22915/07 – Kohlhofer v. the Czech Republic (second group) Action Report submitted by the Czech Government on 3 December 2012 In its judgments delivered on 15 October 2009 and 10 February 2011, respectively, with regard to the first group of cases, the Court found a violation of Article 6 § 1 of the Convention stemming in particular from the limitation of the applicants’ access to a court that would assess the validity of general meetings and resolutions taken at those meetings with the aim of squeezing out minority shareholders, including the applicants, from several companies.

In its judgment of 13 October 2011, the Court has established in respect of the second group of cases a similar violation of Article 6 § 1 of the Convention as in its previous judgments referred to above. The present report is intended to inform the Committee of Ministers of individual and general measures of execution with regard to the judgments. [1] I.

INDIVIDUAL MEASURES

In all these cases, the transfer of property has been valid and final under Czech law for several years and this fact has been relied on in subsequent complex legal transactions. Therefore, any measures aimed at invalidation of the transfer of assets would imply a disproportionate interference with third persons’ rights acquired in good faith. Taking this into account, the government believes that apart from due payment of the just satisfaction awarded by the Court, introduction of other individual measures is unnecessary and would even be unreasonable in the present cases. II.

GENERAL MEASURES

It should be noted that in the above-mentioned judgments, the Court did not explicitly state what the content of legislation or the approach of the domestic courts should have been in order to comply with Article 6 § 1 of the Convention. The government has been compelled by the Court to seek a solution that would strike a balance between the competing interests of the minority shareholders, other entities involved, and the broader public interest (in particular, the stability of commercial markets and trade and economic development), the legitimacy of which was acknowledged in the Court’s judgments. Measures, described infra, which have been introduced, concern both the relevant legislation and to the case law of national courts.

A. AMENDMENT OF RELEVANT LEGISLATION

The violation of the Convention established by the Court originated, inter alia , from the domestic legislation. [2] It should be clarified at the outset that the regulation of transfer of assets to the majority shareholder (which has been subject to the Court’s scrutiny in the judgments at hand) was erased from the Commercial Code in 2008 and moved to a newly introduced Act No. 125/2008 (the “Companies Transformations Act”). Admittedly, these new provisions were based on very similar principles as the former ones and did not entail changes that would significantly alter the position of minority shareholders, considered unsatisfactory in certain aspects by the Court found. In 2011, the Ministry of Justice prepared an amendment of the relevant legislation, which became Act No. 355/2011 and entered into force on 1 January 2012 (the “Act”).

The Act inter alia explicitly reflects the Kohlhofer and Minarik judgment and introduces measures intended to remedy the previous legislative shortcomings identified by the Court. In particular, Section 131 (3) (c) of the Commercial Code, i.e. one of the provisions that were at the centre of the Court’s criticism, [3] has been abolished. Furthermore, Sections 57(2) and (3) of the Companies Transformations Act [4] have been modified in order to provide for a possibility to continue the proceedings to set aside a decision on transformation of the company (such as transfer of assets to the majority shareholder) after the entry of the transformation into the Commercial Register. This applies on condition that a minority shareholder changes the object of his motion to seek a determination whether the transformation project (e.g.

transfer of assets) or the decision approving it are contrary to the legislation or internal statutes of the company. [5] Upon a court’s decision declaring an inconsistency of such transformation project or of the corresponding decision with legislation or the company’s internal statutes, the minority shareholders are entitled to claim damages or a just satisfaction for non-pecuniary damage. Therefore, even after the entry of the transformation into the Commercial Register, minority shareholders will have access to court to contest the general meeting’s resolution that has deprived them of their shares. Despite not being able to achieve quashing of the resolution, the merits of their claims, in particular the question whether the resolution had been adopted in breach of law or the company’s internal statutes, will be heard and finally decided in adversarial proceedings before the court.

Such solution allows for striking a fair balance between the competing interests of the minority shareholders on the one hand and those of the majority shareholder, the company and the broader public interest on the other hand.

B. REFLECTION OF THE JUDGMENTS IN DOMESTIC CASE LAW

The principles expressed by the Court in the above judgments had found their reflection in the case law of Czech courts, in particular the Constitutional Court and the Supreme Court, already in 2011. [6] This fact illustrates that the Czech courts had not passively awaited legislative changes but instead have by their practice contributed to the introduction of the principles contained in the Court’s judgments into the Czech law. III. CONCLUSION The Government of the Czech Republic concludes in respect of implementation of the judgments in Kohlhofer and Minarik v. the Czech Republic, Minarik v. the Czech Republic, Solaris, s.r.o. and others v. the Czech Republic, Minarik and others v. the Czech Republic and Kohlhofer v. the Czech Republic that all necessary measures of execution have been taken.

[1] The issue of payment of just satisfaction has been dealt with separately. [2] See, in particular, § 93 of the Kohlhofer and Minarik judgment: “The Court finds that the application of [Section] 131(3)(c) of the CC in the case constituted a limitation on the applicants’ access to court as it prevented them from having a court determination on merits of the legal issue at stake, namely whether the resolution had been adopted contrary to law.” [3] See Act No. 126/2008 which removed former Sections 220a to 220zb from the Commercial Code. [4] The original version of Section 57 corresponds to former Section 220h of the Commercial Code in the version relevant for the Kohlhofer and Minarik and Minarik judgments.

[5] i.e. with a Memorandum or Deed of Association or Articles of Association (“společenská smlouva, zakla- datelská smlouva, zakladatelská listina, stanovy”). [6] The Constitutional Court’s findings of 3 March 2011, No. III. ÚS 2671/09, and of 21 March 2011, No. I. ÚS 1768/09, the Supreme Court’s resolution of 30 March 2011, No. 29 Cdo 1048/2008.