ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2474/2018

Ședința publică din data de 6 iunie 2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civila la data de 06.11.2014 sub nr. x/2014, declinată la Tribunalul Ilfov prin sentința civilă nr. 2020 din data de 23.04.2015, consorțiul A. S.P.R.L. și B. IPURL, în calitate de lichidatori judiciari pentru S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta D., a solicitat constatarea nulității absolute a Antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x din 03.04.2009 de consilier juridic E., încheiat între D., în calitate de promitent vânzător și S.C. C. S.R.L, în calitate de promitent cumpărător, pentru cauză ilicită, cu repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de 500.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 2944/20.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. S.R.L. prin lichidator judiciar consorțiul format din A. S.P.R.L. și B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâta D..

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta-reclamantă C. S.R.L. prin lichidator judiciar consorțiul format din A. S.P.R.L. și B. I.P.U.R.L., la data de 01.07.2016, înregistrat la data de 04.07.2016 sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1787A din data de 03.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta C. S.R.L prin lichidator judiciar consorțiul format din A. S.P.R.L., și B. I.P.U.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2944/20.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata D..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar consorțiul format din A. SPRL și B. IPURL.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 23.05.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimată, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile. La 21.06.2017 s-a constatat că intimata a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimată către recurentă, punându-i-se in vedere obligația de a depune răspuns la întâmpinare, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a constatat că recurenta nu a formulat, în termenul legal, răspuns la întâmpinare.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017 potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 31 ianuarie 2018, a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen la data de 21 martie 2018, în vederea soluționării acestuia, cauza fiind amânată la 6 iunie 2018.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. .

Aceasta arată că instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 966 si 968 din C. civ., apreciind că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părți la momentul încheierii actului, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține recurenta că instanța de apel a reținut în mod corect că, pentru a se dispune constatarea nulității absolute, este necesar ca motivele de nulitate să fie contemporane sau anterioare încheierii actului juridic. Cu toate acestea, în aprecierea temeiniciei motivului de nulitate invocat - cauza ilicită - instanța a înlăturat argumentele expuse apreciind că acestea sunt elemente exterioare și ulterioare încheierii antecontractului. Or, în dovedirea cauzei ilicite urmărite la încheierea actului juridic trebuie avute în vedere și elementele ulterioare încheierii actului juridic civil care pot contura intenția reală a părților și scopul ilicit urmărit de acestea.

Instanța de apel face confuzie între motivul de nulitate care trebuie să fie, într-adevăr, contemporan încheierii actului juridic civil (cauza ilicită) și elementele de fapt care dovedesc intenția părților la încheierea actului și care pot avea loc ulterior încheierii actului juridic, însa în considerarea scopului inițial prefigurat de părți. Din întregul material probator rezultă că părțile nu au încheiat niciodată antecontractul cu scopul încheierii ulterioare a unui contract de vânzare prin care să se transfere dreptul de proprietate către C. S.R.L.

Printr-o altă critică se arată că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel nerăspunzând criticilor deduse judecății prin intermediul căii devolutive de atac, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens se arată că instanța a înlăturat nemotivat argumentele cu privire la neaplicabilitatea în cauză a principiului "nemo auditor propriam turpitudinem allegans". În prezenta cauză culpa nu aparține societății pentru a se putea susține invocarea propriei culpe, ci aparține reprezentanților societății care, au angajat-o în contra intereselor proprii ale acesteia și, totodată, cu fraudarea celorlalți creditori ai societății. Scopul urmărit la încheierea antecontractului a fost trasat de reprezentantul societății C. însă acesta nu a fost acela de a se realiza, în viitor, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.

Chiar dacă s-ar reține că societatea și-a dat concursul la încheierea antecontractului prin angajarea sa, în mod legal, de către administratorul statutar, nici în acest caz nu este incident principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", întrucât sancțiunea specifică a nulității absolute se aplică prioritar acestuia. Doar prin înlăturarea efectelor actului juridic nul poate fi restabilită ordinea de drept și ocrotit interesul general. În speță, nu poate fi menținut antecontractul în dauna intereselor tuturor creditorilor înscriși în procedura insolvenței la masa credală a C. S.R.L. prin simpla invocare a unui principiu subsidiar regimului nulității.

Recurenta mai arată că instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns motivat criticilor privitoare la destinația finală a sumelor de bani rezultate din încheierea antecontractului tocmai pentru a evidenția faptul că intenția reală a părților la încheierea antecontractului a fost aceea de a sustrage sumele de banii din patrimoniul societății și a le transfera în contul personal al domnului D.. Prin urmare, toate argumentele circumstanțiau, în realitate, cauza urmărită la încheierea antecontractului. Or, instanța de apel le-a înlăturat fără o minimă analiză din perspectiva motivului determinant la încheierea antecontractului și fără o justificare care să ducă la înlăturarea acestora.

Printr-o altă critică se arată că instanța de apel nu a analizat motivele invocate în dovedirea cauzei ilicite: calitatea părților semnatare ale antecontractului;împrejurarea că în antecontract nu a fost stipulată o clauză de dezicere deși a fost achitat prețul integral al imobilului cu ocazia încheierii antecontractului; argumentele privind destinația sumelor de bani; transferul dreptului de proprietate către o terță persoană, deși era îndeplinită condiția suspensivă a radierii ipotecii prevăzută în antecontract pentru a opera transmiterea proprietății către C. S.R.L.; argumentele privind asumarea unui risc nerezonabil de către promitentul-vânzător prin înstrăinarea imobilului la un preț mult mai mic către o terță persoană; argumentul privind încheierea, în aceeași zi, a patru antecontracte de vânzare-cumpărare, fiecare pentru suma de 500.000 de euro - preț achitat, de fiecare dată, integral, cu ocazia semnării antecontractelor, deși imobilele erau ipotecate cu ipoteca de rang I în favoarea băncii, toate antecontractele având aceeași finalitate.

Instanța era ținută examineze, în mod efectiv, observațiile, argumentele și mijloacele de probă, având obligația de motivare a deciziilor sale, acesta fiind singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Instanța de apel a lăsat neanalizate motivele invocate, apreciind că toate elementele sunt ulterioare momentului încheierii antecontractului și nu pot fi avute în vedere pentru a se stabili nulitatea actului juridic.

Cu privire la modalitatea de determinare a prețului și la împrejurarea achitării integrale și anticipate a acestuia, instanța a reținut că aceste modalități nu sunt de plano ilicite și nu le-a mai analizat în contextul tuturor celorlalte probe administrate. Referindu-se la pretinsa lipsă de diligență în protejarea intereselor reclamantei și în limitarea riscului asumat de aceasta la momentul semnării antecontractului sau după încheierea contractului de vânzare către terț, la fel, s-a reținut că acestea sunt modalități specifice de executare a obligațiilor de către reprezentantul legal al societății.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 966 si 968 din C. civ., apreciind că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părți la momentul încheierea actului, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Conform art. 948 C. civ. una dintre condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor, este cauza licită, care reprezintă obiectivul urmărit de părți la încheierea actului. Cu privire la această cerință de valabilitate, art. 966 C. civ. dispune că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea niciun efect. Existența și valabilitatea cauzei sunt prezumate până la dovada contrarie, potrivit art. 967 C. civ., iar art. 968 C. civ. definește cauza ilicită ca fiind atunci când este prohibită de legi, este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Existența unei cauze ilicite se sancționează cu nulitatea absolută, întrucât norma încălcată a fost edictată pentru a ocroti un interes public, general, iar nu unul particular.

Pentru a interveni sancțiunea de drept civil a nulității absolute este necesar ca nerespectarea condiției esențiale de valabilitate să se verifice în raport de momentul încheierii actului juridic contestat, iar nu în raport de aspecte anterioare sau ulterioare acestui moment.

Astfel cum corect a reținut instanța de apel, în lipsa probatoriului care să demonstreze contrariul, actul atacat îndeplinește cerința esențială de valabilitate privind existența unei cauze licite, ceea ce este prezumat conform art. 967 C. civ.

Contrar susținerilor recurentei, pentru declararea nulității antecontractului, aceasta trebuia să invoce elemente concomitente încheierii actului, deoarece condițiile de valabilitate se verifică exclusiv în raport de aspectele existente la acel moment, fiind fără relevanță circumstanțele anterioare sau ulterioare.

Or, în speță, societatea reclamantă a înțeles, în esență, să argumenteze acțiunea în nulitate în raport de elemente existente, dar irelevante ori insuficiente, sau în raport de elemente ivite ulterior încheierii antecontractului, care nu sunt în măsură să justifice susținerea în sensul existenței unei cauze ilicite a părților.

Printr-o altă critică se susține incidența în cauză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel nu a analizat motivele invocate în dovedirea cauzei ilicite.

Și această critica este nefondată.

Înalta Curte reține că instanța de apel, analizând susținerile reclamantei privitoare la cauza ilicită, a stabilit că motivele invocate în susținerea existenței acesteia nu sunt contemporane cu încheierea actului. Astfel, reținând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru invocarea cauzei ilicite, instanța de apel nu a mai pășit la analiza elementelor ulterioare încheierii actului care constituie argumentele prezentate de reclamantă în susținerea nulității actului.

Contrar susținerilor recurentei, instanța este obligată să analizeze într-o succesiune logică pretențiile părților ceea ce înseamnă că în situația în care nu este întrunită condiția premisă a analizei, instanța nu va mai examina celelalte condiții pentru că acest demers este lipsit de utilitate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, va respinge recursul.

Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., reținând culpa procesuală, va obliga recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar CONSORȚIUL format din A. SPRL și B. IPURL să plătească intimatei pârâte D. suma de 2500 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar CONSORȚIUL format din A. SPRL și B. IPURL împotriva deciziei civile nr. 1787A din 3 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar CONSORȚIUL format din A. SPRL și B. IPURL să plătească intimatei pârâte D. suma de 2500 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2018.