ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2159/2011

Ședința publică de la 2 iunie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 1712 din 19 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 36130/3/2009 a fost respinsă acțiunea privind

pe reclamanta SC B.R.E.I. SA București în contradictoriu cu pârâta SC S.P.C. SRL

București ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

astfel instanța de fond a reținut în esență că potrivit antecontractului

modificat reclamanta a prelungit termenul de execuție a construcțiilor

prevăzute în acesta cu 150 de zile pentru ca după aceea să notifice rezilierea

antecontractelor deși la data de 16 aprilie 2009, adică înainte de termenul de

finalizare prelungit cu 150 de zile prin notificare, pârâta a finalizat

lucrările fiind încheiate alte șapte procese-verbale de recepție care au fost

semnate și ștampilate de reclamantă fără obiecțiuni.

Împotriva

sentinței precitate a formulat apel reclamanta care solicită admiterea

apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și admiterea cererii de

chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 169.661 Euro

reprezentând valoarea avansului plătit de apelantă, a sumei de 87.000 Euro

reprezentând penalități calculate în temeiul art. 8.1 din antecontract așa cum

a fost modificat prin actul adițional nr. 2/2009, a sumei de 31.569 Euro

reprezentând penalități calculate în temeiul art. 10.4 din același antecontract

modificat, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia

comercială nr. 365 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, s-a respins apelul formulat de apelanta SC B.R.E.I. SA

București, reprezentată de SCA P.N. și Asociații București împotriva sentinței

comerciale nr. 1712 din 19 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI a comercială, în dosarul nr. 36130/3/2009, în contradictoriu cu

intimata SC S.P.C. SRL Voluntari, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut în principal că recepția imobilelor s-a

efectuat înainte de expirarea termenului de finalizare a construcției, termen

prelungit până la 8 mai 2009, iar construcțiile aferente proceselor verbale de

recepție din 11 decembrie 2008 și 20 ianuarie 2009 sunt realizate înainte de

termen.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, a declarat recurs S.C. B.R.E.I. S.A. arătând că

hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic

dedus judecății, instanța schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, recurenta arată că printr-o interpretare greșită a

termenului din limba engleză „execution” cuprins la punctul VII din Actul

Adițional, care în limba română se traduce prin semnare/încheiere, curtea de

apel a concluzionat în mod netemeinic că prin notificarea din 24 martie 2009

(trimisă în temeiul art. 10.4 din Antecontracte modificat prin pct. VII din

Actul Adițional) s-ar fi prelungit termenul de finalizare a construcției. Or,

prin această notificare s-a amânat doar semnarea în formă autentică a

contractelor de vânzare-cumpărare, nu a finalității construcției stabilită

pentru data de 28 februarie 2009.

Recurenta mai arată

că în mod greșit a reținut instanța că ar fi prelungit termenul de finalizare a

construcției prin notificarea nr. 2990 din 23 aprilie 2009, până la 8 mai 2009,

deși din conținutul notificării rezultă că s-a amânat doar încheierea în formă

autentică a contractelor de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește

recepția imobilelor recurenta arată că semnarea de către intimată împreună cu

reprezentanții autorităților locale a procesului-verbal de recepție la

terminarea lucrărilor este independent de inspecția realizată de către

recurentă și nu justifică în nici un mod finalizarea lucrărilor de construire,

calitate sau conformitate a acestora.

Referitor la

promisiunea unilaterală de vânzare recurenta arată că în mod nelegal instanța

de apel a interpretat voința neechivocă a părților, care au agreat prin Actul Adițional

ca Antecontractele să devină promisiuni unilaterale de vânzare, considerând că

acestea rămân promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare.

Intimata S.C. S.P.C. S.R.L.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

neîntemeiat și menținerea deciziei comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București ca fiind temeinică și legală.

Analizând actele și

lucrările dosarului în funcție de criticile aduse hotărârii recurate, critici

încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate

cere când instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În cauză nu sunt

aplicabile aceste dispoziții întrucât instanța de judecată și-a fundamentat soluția

pe raportul juridic dintre părți născut ca urmare a încheierii antecontractelor

de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5004-5009 din 15 noiembrie 2007 și

de actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009 la aceste contracte și s-a

pronunțat în raport de acestea când a respins apelul reclamantei S.C. B.R.E.I. S.A.

Instanța de apel a

aplicat și interpretat corect antecontractele de vânzare-cumpărare și a cap. VII

din actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009. Astfel, în mod corect a reținut

instanța de apel că prin punctul VII din actul adițional încheiat la

antecontractele de vânzare-cumpărare nr. 5003 – 5009 din 15 noiembrie 2007 a

fost modificat art. 10.4 precizându-se că apelanta are dreptul de a prelungi

termenul pentru execuția contractului de vânzare-cumpărare cu până la 150 de

zile.

Este adevărat că în

notificarea din 24 martie 2009 recurenta-reclamantă se referă la amânarea

încheierii în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare pentru toate

imobilele, însă apărarea recurentei în sensul că prin aceasta s-a amânat doar

semnarea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare nu și a

finalității construcției stabilită pentru data de 28 februarie 2009 nu poate fi

însușită de Înalta Curte atât timp cât așa cum s-a arătat chiar în conținutul

notificării aceasta se fundamentează pe dispozițiile art. 10.4 din

antecontracte modificate prin punctul VII din actul adițional nr. 2 din 2

februarie 2009 care se referă la prelungirea termenului pentru execuția

contractului.

Cu alte cuvinte chiar

dacă notificarea din 24 martie 2009 se referă la amânarea până la 8 mai 2009 a

încheierii în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare pentru toate

imobilele care fac obiectul Antecontractelor în mod corect instanța de apel a

apreciat că aceasta se referă la termenul de finalizare a construcției din

moment ce această notificare are ca temei art. 10.4 din antecontractul

modificat prin pct. VII din actul adițional nr. 2 din 2 februarie 2009, articol

care vizează prelungirea termenului pentru execuția contractului.

Referitor la critica

recurentei care vizează recepția lucrărilor Înalta Curte reține că într-adevăr

la 11 decembrie 2008 a fost încheiat între Primăria Tunari și intimata SC S.P.C.

SRL procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a 27 unități a 4

apartamente și a două unități a două apartamente, însă la 16 aprilie 2009

părțile litigante au semnat procesele-verbale de recepție având în vedere

lucrările de construire executate în conformitate cu antecontractele nr. 5003,

5004, 5005, 5006, 5007, 5008, 5009 (filele 88-105 din dosarul Curții de Apel),

Astfel, nu se poate interpreta că instanța de apel a făcut confuzie între

procesul-verbal de recepție încheiat între intimată și reprezentanții Primăriei

Tunari, pe de o parte și procesele-verbale de recepție încheiate între părțile

raportului juridic dedus judecății, pe de altă parte.

În ceea ce privește

critica recurentei referitoare la promisiunea unilaterală de vânzare, Înalta

Curte o va înlătura față de faptul că prin actul adițional nr. 2 din 2

februarie 2009 părțile au convenit modificarea antecontractelor de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5003-5009 din 5 noiembrie 2007, sub

anumite aspecte, însă nu rezultă că prin actul adițional s-a transformat

promisiunea bilaterală în promisiune unilaterală.

Nu este lipsit de

relevanță de a aminti în acest context că actul adițional nr. 2 din 2 februarie

2009 este încheiat între S.P.C. SRL în calitate de promitentă-vânzătoare și B.R.E.I.

S.A. în calitate de promitentă-cumpărătoare. Deci, din conținutul actului

adițional rezultă fără dubiu că convenția nu s-a transformat din una bilaterală

în una unilaterală.

Având în vedere

considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta S.C. B.R.E.I. S.A. București împotriva deciziei

comerciale nr. 365 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2011.