ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2596/2018

HOTĂRÂRE

07.06.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2596/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 7 iunie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Corabia sub nr. x/2017 din 25.04.2017 reclamantul A. a formulat, in contradictoriu cu parata B. S.A., cerere de chemare in judecata prin care a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar si eliminarea acesteia; obligarea paratei la inghetarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare incasate de catre banca pentru restituirea imprumutului, la valoarea cursului indicat; constatarea abuziva a clauzei prevazuta la art. 3.2. privind tipul dobanzii, care in cazul de fata este variabila in functie de evolutia pietei financiar-bancare, iar banca avand dreptul de a modifica rata de dobanda; constatarea ca abuziva a clauzei prevazuta la art. 4 privind comisionul de acordare in cuantum de 5% aplicat la suma imprumutata si retinut din aceasta la data acordarii creditului; obligarea paratei la restituirea diferentelor incasate de catre parata peste cursul valutar de la momentul semnarii contractului, ca efect al constatarii nulitatii absolute a clauzei de risc valutar.

In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Lg. 193/2000, C. civ., O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 174/2008.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Corabia.

Prin sentința civilă nr. 24 din data de 17 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, instanța a admis excepția necompetenței Judecătoriei Corabia și a declinat competența soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

În fundamentarea acestei sentințe, analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Corabia, instanța a reținut că în cuprinsul contractului de credit pct. 13.5 s-a menționat ca "litigiile rezultate din prezentul contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabila, se soluționează de instanțele de judecata competente din Bucuresti." și că, potrivit art. 12 din Lg. 193/2000, competenta facultativa prevazuta in cadrul acestei legi se aplica exclusiv cererilor in instanta introduse de catre ANPC.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorulu 1 București sub numărul x/2018.

Prin sentința civilă nr. 2748/2018 din 27 aprilie 2018, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. în favoarea Judecătoriei Corabia și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia, totodată, a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea conflictului de competență.

În fundamentarea acestei soluții, Judecătoria Sector 1 București, în aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Acțiunea reclamantului vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din data de 17.07.2008, iar potrivit art. 13.5 din contract, litigiile rezultate din această convenție se soluționează de instanțele de judecată competente din București, clauză contractuală ce a fundamentat și soluția de declinare a competenței dispusă de către Judecătoria Corabia.

Totuși, a reținut instanța, prin hotărârea din data de 09.11.2010, pronunțată în cauza C-137/08, C.. împotriva D., cod ECLI:EU:C:2010:659, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că "Instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze".

Instanța națională a statuat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile stabilite de către Curtea de Justiție a Uniuni Europene în hotărârea anterior menționată pentru ca această clauză de atribuire a competenței, art. 13.5 din contract, să fie considerată abuzivă, astfel că devin aplicabile regulile de competență prevăzute în dreptul comun.

Instanța a apreciat că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 116 din același cod, legislația conferă consumatorului dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, respectiv între instanța de la sediul profesionistului și cea de la domiciliul său.

În speță, s-a reținut că alegerea reclamantului a fost efectuată în momentul în care a introdus cererea la instanța de la domiciliul său, respectiv la Judecătoria Corabia și, în consecință, această instanță este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Corabia competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că acțiunea dedusă judecății are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de împrumut nr. x din data de 17.07.2008 încheiat între reclamant și pârâtă, precum și că acest litigiu face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din același cod "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competența prevăzută la art. 13.5 din contractul de credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior nașterii dreptului la despăgubire.

În egală măsură, Înalta Curte reține că în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. E. s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, având în vedere și textele legale anterior evocate, reclamantul având posibilitatea de a introduce acțiunea fie la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, fie la instanța domiciliului consumatorului, care este în loc. Corabia, aceste instanțe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opțiunea reclamantului a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Corabia, prin urmare, la instanța de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din același cod.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.