ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1153/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta SC A. SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 264.001,00 RON, cu titlu de despăgubiri, dobânda legală penalizatoare, raportată la debitul de 264.001,00 RON, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 2 iunie 2016 și până la data momentul achitării integrale a debitului datorat, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, precum și cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 348/C/2018 din 14 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă prin Decizia nr. 1004/2018 din 12 noiembrie 2018 a respins ca nefondat apelul promovat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile numărul 348/C din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA; a admis în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva Deciziei nr. 1004/2018 din 12 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta SC A. SA întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, după o prezentare a situației de fapt, a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar C. și a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 432 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante concluziile expertizei tehnice judiciare administrată în Dosarul nr. x/2012, reținute în motivarea hotărârii rămase definitive, intră sub autoritatea puterii de lucru judecat, fiind incidente prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă apreciază că în acest dosar ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă administrarea unui nou raport de expertiză cu obiective similare celei administrate în Dosarul nr. x/2012.

Totodată, recurenta-reclamantă consideră că nu pot exista hotărâri potrivnice, mai ales date de aceeași instanță, în care să se stabilească prima dată în mod definitiv că persoana asigurată nu are nici o culpă în producerea incendiului, cauza fiind coșul de fum necorespunzător executat de pârâta din prezenta cauză, iar apoi în alt dosar să se primească o expertiză judiciară care concluzionează că persoana asigurată este vinovată de producerea incendiului, cauza fiind faptul că acest coș a fost montat și izolat în mod necorespunzător, deși ar fi fost corect executat de SC B. SRL.

În acest context, recurenta-reclamantă a indicat practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Deciziile nr. 2357 din 5 iunie 2015 și nr. 1777 din 25 iunie 2115.

Pentru aceste motive,recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Intimata-pârâtă SC B. SRL prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția tardivității declarării recursului și a apreciat că motivele invocate în cererea de recurs nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 3 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 8 octombrie 2019.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum și ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte reține că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul adoptat de curtea de apel vizând respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile numărul 348/C din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Fără să combată raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-reclamantă s-a raportat, prin cererea de recurs, la faptul că în ceea ce privește concluziile expertizei tehnice judiciare administrate în Dosarul nr. x/2012 intră sub autoritatea puterii de lucru judecat, fiind incidente dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Or, în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Astfel recurenta-reclamantă SC A. SA nu a reușit să demonstreze, prin motivele de recurs formulate, în baza unui raționament juridic, întemeiat pe dispoziții legale, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate, respectiv care sunt textele de lege încălcate de instanță în soluționarea apelului.

Indicarea de către recurenta-reclamantă a unor dispoziții legale, respectiv a art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind efectele lucrului judecat, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

În realitate, prin motivele de recurs se invocă, în esență, interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, aspecte ce reprezintă chestiuni de fapt care exced controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanța de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă SC B. SRL, urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 1004/2018 din 12 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă SC A. SA la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON către intimata-pârâtă SC B. SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM