ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 427/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 427/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 57/P din 22 ianuarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în scopul săvârșirii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1969 și a sintagmei "în scopul comiterii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 367 alin. (6) din C. pen.
În acest sens, a reținut că prin cererea din data de 08.01.2021, apelantul inculpat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în scopul săvârșirii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 323, alin. (1) din C. pen. din 1969 și a sintagmei "în scopul comiterii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 367 alin. (6) din C. pen., privite din perspectiva art. 142, alin. (1) și art. 146, lit. d), teza I din Constituția României.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, " (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."
Având în vedere limitele rejudecării cauzei de către instanța de apel - numai latura penală, exclusiv față de apelanții inculpați B., A. și C. și numai în referire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de înșelăciunea, prevăzută de dispozițiile art. 244, alin. (1) din C. pen. - după cum acestea au format obiectul evaluării anterioare, Curtea a constatat că dispoziția legală criticată de inculpatul A. din perspectiva neconstituționalității acesteia - sintagma "în scopul săvârșirii/comiterii unora sau mai multor infracțiuni" cuprinsă în art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1969 și art. 367 alin. (6) din C. pen. - nu are actualmente legătura cu soluționarea prezentei cauze și aceasta deoarece cauza penală vizând comiterea de către inculpatul A. a infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen. (art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1969) a fost soluționată definitiv prin Sentința penală nr. 531/05.11.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 285/P/26.03.2019 a Curții de Apel Constanța.
Împotriva dispoziției de respingere, a de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în scopul săvârșirii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1969 și a sintagmei "în scopul comiterii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 367 alin. (6) din C. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 57/P din 22 ianuarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a declarat recurs inculpatul A.
La termenul de judecată din 22 aprilie 2021 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității cererii de recurs, raportat la momentul la care a fost declarat recursul împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. În acest sens, s-a raportat la data pronunțării hotărârii recurate - 22 ianuarie 2021 și la data înregistrării căii de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție - 27 ianuarie 2021.
Însă, față de acest aspect învederat de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că, deși cererea recurentului A. a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 27 ianuarie 2021, calea de atac a fost declarată la data de 22 ianuarie 2021, aceasta rezultând din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv de pe ștampila aplicată de oficiul poștal pe plicul prin care a fost trimisă cererea de recurs a cărei dată este 22 ianuarie 2021. Astfel, în raport cu dispozițiile art. 270 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este formulat în termenul prevăzut de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cererii, Înalta Curte reține următoarele:
Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.
Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.
Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.
Astfel, instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.
Înalta Curte reține că recurentul A. a invocat excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în scopul săvârșirii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 323, alin. (1) din C. pen. din 1969 și a sintagmei "în scopul comiterii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 367 alin. (6) din C. pen., în rejudecarea apelului ca urmare a casării prin Decizia nr. 243/RC/23.07.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se că Decizia penală nr. 285/P/26.03.2019 a Curții de Apel Constanța a fost casată numai cu privire la apelanții inculpați B., A. și C., numai în ceea ce vizează latura penală a cauzei și numai în referire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de înșelăciunea, prevăzută de dispozițiile art. 244 alin. (1) din C. pen., și, în consecință, s-a constatat rejudecarea apelurilor declarate de apelanții inculpați B., A. și C. împotriva Sentinței penale nr. 531/05.11.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2012, limitată la persoana inculpaților, la latura penală a cauzei și la individualizarea pedepselor aplicate apelanților pentru infracțiunea de înșelăciunea, prevăzută de dispozițiile art. 244 alin. (1) din C. pen.
Examinând textele indicate de recurentul A. ca fiind neconstituționale, se constatată că nu există legătură între textele invocate și obiectul cauzei. Astfel, Curtea de Apel Constanța, în mod corect, a constatat că dispoziția legală criticată de inculpatul A. din perspectiva neconstituționalității acesteia - sintagma "în scopul săvârșirii/comiterii unora sau mai multor infracțiuni" cuprinsă în art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1969 și art. 367 alin. (6) din C. pen. - nu are actualmente legătura cu soluționarea prezentei cauze și aceasta deoarece cauza penală vizând comiterea de către inculpatul A. a infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen. (art. 323 alin. (1) din C. pen. din 1969) a fost soluționată definitiv prin Sentința penală nr. 531/05.11.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 285/P/26.03.2019 a Curții de Apel Constanța.
Prin urmare, în ceea ce privește examenul legăturii excepțiilor de neconstituționalitate ridicate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepțiilor nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, având în vedere că soluția ce s-a pronunțat în rejudecare a vizat latura penală a cauzei numai în referire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de înșelăciunea, prevăzută de dispozițiile art. 244 alin. (1) din C. pen.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în scopul săvârșirii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969 și a sintagmei "în scopul comiterii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 367 alin. (6) C. pen., cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 57/P din data de 22 ianuarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în scopul săvârșirii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969 și a sintagmei "în scopul comiterii unora sau mai multor infracțiuni" din cadrul dispozițiilor art. 367 alin. (6) C. pen., cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 57/P din data de 22 ianuarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2021.