ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2698/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 martie 2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune în constatare prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate inexistenta înscrisului "Deciziunea nr. 1 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Colegiul Prezidențial în Dosar no. 1 la Noemvrie 1941", în înregistrările Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile legale;

• inexistența în forma originală a înscrisului "Deciziunea nr. 1 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Colegiul Prezidențial în Dosar no. 1 la data de 26 Noemvrie 1941", în conformitate cu prevederile legale;

• inexistența efectelor juridice produse de înscrisul "Deciziunea nr. 1 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Colegiul Prezidențial în Dosar no. 1 la data de 26 Noemvrie 1941", în conformitate cu prevederile legale.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

În speță, reclamantul a învestit instanța cu o cerere având ca obiect acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 35, 92 și urm. din Noul C. proc. civ. și art. 119, 121, 122, 125 din vechiul C. proc. civ.

În raport cu dispozițiilor legale menționate anterior, dispoziții care exclud competența instanței supreme de a soluționa cauze în primă instanță, se constată că în speță competența materială de soluționare a cererii reclamantului revine tribunalului.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi reținute dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că sediul pârâtului este în București, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM