ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2698/2018

HOTĂRÂRE
08.06.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2698/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 martie 2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune în constatare prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate inexistenta înscrisului "Deciziunea nr. 1 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Colegiul Prezidențial în Dosar no. 1 la Noemvrie 1941", în înregistrările Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile legale;

• inexistența în forma originală a înscrisului "Deciziunea nr. 1 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Colegiul Prezidențial în Dosar no. 1 la data de 26 Noemvrie 1941", în conformitate cu prevederile legale;

• inexistența efectelor juridice produse de înscrisul "Deciziunea nr. 1 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Colegiul Prezidențial în Dosar no. 1 la data de 26 Noemvrie 1941", în conformitate cu prevederile legale.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

În speță, reclamantul a învestit instanța cu o cerere având ca obiect acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 35, 92 și urm. din Noul C. proc. civ. și art. 119, 121, 122, 125 din vechiul C. proc. civ.

În raport cu dispozițiilor legale menționate anterior, dispoziții care exclud competența instanței supreme de a soluționa cauze în primă instanță, se constată că în speță competența materială de soluționare a cererii reclamantului revine tribunalului.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi reținute dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că sediul pârâtului este în București, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1852/2018
decizia civilă nr. 799/2017 din 26 iunie 2017. 4. Împotriva deciziei civile nr. 799/2017 din 26 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 483 și urm. C. proc. civ
ÎCCJ 2018-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2532/2018
iunie 2017. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că, pe fond, a fost respinsă contestația formulată de contestatoarele S.C. A. S.A. ȘI B.., în contradictoriu cu intimații C. și D., având ca obiect contestație la Legea nr. 77/
ÎCCJ 2018-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 495/2018
este competentă să judece recursul. Aceste rețineri se coroborează și cu prevederile art. 483 C. proc. civ. - "Obiectul și scopul recursului. Instanța competentă". În alin. (3) al acestui text de lege se menționează expres că recursul se ju
ÎCCJ 2019-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2019
3 R din 22 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis cu majoritate excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de s
ÎCCJ 2018-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2370/2018
nr. 3797A din 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe. A fost constatat ivit conflictul negativ de competență, cauza fiind suspendată, iar dosarul î
Sursă