BACK TO RESULTS Înalta Curte de Casație și Justiție
Original source
ÎCCJ 11.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2018

JUDGMENT
11.05.2018
CHAMBER
civil_2
Cite this case
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând obligarea acestuia să facă toate demersurile legale, inclusiv la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru înlăturarea tuturor incompatibilităților și recuzărilor în cauzele penale, cu scopul de a-i pune la dispoziție o instanță conform art. 6 și 1 din CEDO și, de asemenea, să fie obligat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să respecte și să aplice legile României și toate procedurile legale, precum și obligarea aceleași pârâte la plata de daune interese de 1.000 RON/zi până la îndeplinirea tuturor obligațiilor legale pe care le are ca instituție.

Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 17 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, a fost anulată cererea reclamantei, Curtea reținând că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței cuprinse în rezoluția întocmită la primirea cererii.

În cadrul acestei rezoluții instanța, în temeiul art. 194 alin. (1) rap. la art. 200 alin. (3) C. proc. civ., a dispus efectuarea unei comunicări către reclamantă cu mențiunea ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării să îndeplinească următoarele obligații, sub sancțiunea anulării: indicarea obiectului cererii, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, indicarea destinatarului cererii, având în vedere că în antetul cererii apare Înalta Curte de Casație și Justiție, depunerea înscrisurilor la care s-a făcut referire în cerere și indicarea temeiului de drept al acțiunii.

Împotriva acestei încheieri reclamanta a formulat o cerere, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 5 decembrie 2017, prin care a solicitat, în termenul legal, reexaminarea încheierii din Camera de Consiliu nr. 17 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, solicitând reluarea judecății cererii sale inițiale.

Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018 a respins cererea de reexaminare formulată de către reclamanta A., împotriva încheierii din Camera de Consiliu nr. 17 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel recurenta-reclamantă A., cererea fiind calificată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la acest termen, în temeiul art. 97 C. proc. civ., ca fiind recurs.

Recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei încheieri definitive.

Potrivit art. 200 alin. (7) C. proc. civ., cererea de reexaminare reglementată de alin. (5) al aceluiași text de lege se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

Așadar, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul unicității și legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., conform căruia împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 mai 2018.

§ Similar cases

Grouped by semantic similarity

5 cases
ÎCCJ 2018-02-20
0.94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 403/2018
Ședința publică din data de 20 februarie 2018 Din examinarea actelor din dosar, a constatat următoarele: 1. Prin decizia nr. 1389 din 4 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Cuurte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr.
ÎCCJ 2018-05-11
0.94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1775/2018
Ședința publică din data de 11 mai 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 25 noiembrie 2016 sub numărul de dosar x/2016, contestatoarea
ÎCCJ 2018-06-21
0.94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3139/2018
ității capătului întâi de cerere, invocată de pârâtă. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei B.. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei privind aplicarea unei amenzi judiciare
ÎCCJ 2018-05-09
0.94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2018
în apel. Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs. Prin adresa emisă de Tribunalul Arad, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Î
ÎCCJ 2018-02-27
0.94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2018
va încheierilor din 28 februarie 2017, petentul A. a declarat recurs, fără să precizeze însă, în concret, care anume dintre soluții îl nemulțumește. În motivare, recurentul-petent a susținut că împotriva doamnelor judecător E. și F. - care
Sursă