ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1155/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2017/a1, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 11.01.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din 14 martie 2018, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare, reținând că, potrivit art. 200 alin. (7) din C. proc. civ., în soluționarea cererii de reexaminare, instanța poate reveni asupra măsurii anulării doar dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termen.

Prin Decizia nr. 2662 din data de 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 14 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Deciziei civile nr. 2662/14.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, petentul A. a declarat recurs, considerând-o nelegală și netemeinică.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raportorul a arătat că recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind formulat împotriva unei încheieri definitive, prin care s-a respins cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția inadmisibilității recursului, reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac prevăzut expres de art. 457 C. proc. civ. și care presupune că părțile nu pot uza în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime decât de mijloacele procesuale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, text care prevede dreptul părților de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

În speță, se constată că decizia recurată este o hotărâre definitivă, prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva unei încheieri pronunțate în soluționarea cererii de reexaminare, potrivit art. 200 alin. (7) C. proc. civ.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Potrivit art. 200 alin. (7) C. proc. civ., cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată, se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie.

Prin urmare, prin dispozițiile anterior menționate, legiuitorul a stabilit expres că hotărârea prin care se soluționează cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată este definitivă.

În mod corect, instanța de apel a reținut că prin prezența sintagmei numai în cadrul art. 200 alin. (5) C. proc. civ. legiuitorul a dorit a impune numai calea de atac a reexaminării în cazul încheierilor prin care au fost anulate cererile de chemare în judecată, în cadrul procedurii de verificare și regularizare prevăzută de art. 194 - 197 și 200 C. proc. civ., procedură care vizează aspecte formale ale întocmirii actului de sesizare al instanței și nu antamează fondul dreptului dedus judecății.

De asemenea, respingerea cererii, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul petentului de acces la justiție, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României, în acest sens, în cauza Botten împotriva Norvegiei, Curtea a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 din Convenție depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Prin urmare, din moment ce petentul a beneficiat deja de o judecată în calea de atac a reexaminării încheierii de anulare a cererii sale de chemare în judecată, în ceea ce privește problemele deduse judecății, nu se poate susține că prin respingerea ca inadmisibilă a cererii i se încalcă accesul la justiție.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 2662 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 2662 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2019.

GGC - GV