- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 septembrie 2013
- Stat pârât
- HRV
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Čamovski împotriva Croației
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 64209/09 Tomislav ČAMOVSKI împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 17 septembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Elisabeth Steiner, președinte, Linos-Alexandre Sicilianos, Ksenija Turković, judecători și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 septembrie 2009, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 11 aprilie 2013 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl. Tomislav Čamovski, este un național croat, născut în 1936 și trăiește în Varaždin.
Guvernul croat („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii civile. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii civile pentru daune care au avut în perioada relevantă [1] a durat douăsprezece ani și două luni înainte de două nivele de competență și care sunt încă în așteptare. El s-a bazat pe articolul § 1 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 11 aprilie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.
Partea relevantă a declarației prevedea că Guvernul: „a) recunoaște că, în cazul instantaneu, a existat o încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil într-un timp rezonabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenție; și (b) este gata să plătească reclamantului 5,868 euro pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant. Această sumă va fi convertită în kune croate la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului la contul indicat de solicitant.
În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 9 mai 2013, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale pe motiv că încheierea cazului pe baza acestei declarații nu ar pune capăt procedurii sau a altor proceduri conexe pe care le-au declanșat-o.
Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. Reafirmă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.
11. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03, 18 septembrie 2007). 12. Curtea a stabilit în mai multe cazuri (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007), inclusiv cele aduse împotriva Croației (a se vedea, de exemplu, Horvat v. Croația , nr. 51585/99 , ECHR 2001 VIII , Kozlica v. Croația , nr. 29182/03 , 2 noiembrie 2006 și Praunsperger v. Croația , nr. 16553/08 , 22 aprilie 2010 , practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil.
13. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. Se remarcă că această decizie nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, a aptitudinii sale de a obține recurs pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii.
16. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.
André Wampach Elisabeth Steiner Președintele adjunct al grefierului Steiner [1] Aceasta înseamnă, perioada între data intrării în vigoare a Convenției în ceea ce privește Croația (5 noiembrie 1997) și data la care instanțele naționale și-au emis decizia privind remedierea internă reclamantul au recurs să se plângă cu privire la durata procedurii în cauză (28 decembrie 2009).
FIRST SECTION
DECISION Application no. 64209/09 Tomislav ČAMOVSKI against Croatia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 17 September 2013 as a Committee composed of: Elisabeth Steiner, President, Linos-Alexandre Sicilianos, Ksenija Turković, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 24 September 2009, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 11 April 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicant, Mr Tomislav Čamovski, is a Croatian national, who was born in 1936 and lives in Varaždin.
The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Š. Stažnik.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of civil proceedings.
The application had been communicated to the Government . THE LAW
The applicant complained about the length of the civil proceedings for damages that had in the relevant period [1] lasted twelve years and two months before two levels of jurisdiction, and which are still pending. He relied on Article 6 § 1 of the Convention.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 11 April 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The relevant part of the declaration provided that the Government: “(a) acknowledges that in the instant case there has been a violation of the applicant’s right to a fair trial within a reasonable time, guaranteed by the Article 6 § 1 of the Convention; and (b) is ready to pay to the applicant 5,868 euros to cover any and all non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant. This sum will be converted into Croatian kunas at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights to the account indicated by the applicant. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”
By a letter of 9 May 2013, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that striking the case out on the basis of that declaration would not bring the proceedings complained of, or other related proceedings which they triggered, to an end.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It further reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007), including those brought against Croatia (see, for example, Horvat v. Croatia , no. 51585/99, ECHR 2001 ‑ VIII; Kozlica v. Croatia , no. 29182/03, 2 November 2006; and Praunsperger v. Croatia , no. 16553/08, 22 April 2010), its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ).
It is to be noted that this decision is without prejudice to the merits of the applicant’s domestic claim or, indeed, his ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. André Wampach Elisabeth Steiner Deputy Registrar President [1] That is, the period between the date of the entry into force of the Convention in respect of Croatia (5 November 1997) and the date on which the national courts issued their decision on the domestic remedy the applicant resorted to complain about the length of the proceedings in question (28 December 2009).