A cincea secțiune DECIZIE nr. 49350/07 Vladyslav Lvovych MAKSYMCHUK împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așezează la 17 septembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Boštjan M. Zupančič, președinte, Ann Power-Forde, Helena Jäderblom, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 31 octombrie 2007, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 3 aprilie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL, dl Vladyslav Lvovych Maksymchuk, este un național ucrainean, care s-a născut în 1949 și trăiește în Zaporizhzhya. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl N. Kulchytskyy, al Ministerului Justiției. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii interne. El s-a plâns în continuare în temeiul articolelor 6 § 1 și 14 din Convenție cu privire la nedreptatea și caracterul discriminatoriu al procedurii. În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că a suferit pierderi financiare din cauza obligației de a lăsa apartamentul în care trăia. Partea cererii privind durata procedurii interne a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii interne, care a durat 9 ani și 6 luni. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare de 3 Aprilie 2013 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă a examinării cazului reclamantului în fața instanțelor naționale. Guvernul Ucrainei ofera să plătească 2.160 (doi mii o sută șaizeci) de euro domnului Vladyslav Lvovych Maksymchuk. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curtea, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple de la expirarea acestei perioade până la decontare, la o rata egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerambursare plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 30 iunie 2013, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Ucrainei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, acesta a suferit o pierdere financiară datorită obligației de a părăsi apartamentul în care trăia. Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale, ca urmare a faptului că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să ia parte din aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. restul cererii este inadmisibil. Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului
Application no. 49350/07
Vladyslav Lvovych MAKSYMCHUK
against Ukraine
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 17
September 2013 as a Committee composed of:
Boštjan M. Zupančič,
President,
Ann Power-Forde,
Helena Jäderblom,
judges,
and Stephen Phillips,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 31 October 2007,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 3 April 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Vladyslav Lvovych Maksymchuk, is a Ukrainian national, who was born in 1949 and lives in Zaporizhzhya.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr N. Kulchytskyy, of the Ministry of Justice.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the domestic proceedings. He further complained under Articles 6 § 1 and 14 of the Convention about the unfairness and discriminatory nature of the proceedings. Finally, he complained under Article 1 of Protocol No. 1 that he had suffered financial loss due to the obligation to leave the flat in which he had been living.
The part of the application concerning the length of the domestic proceedings was communicated to the Government
.
1.
The applicant complained about the length of the domestic proceedings, which had lasted 9 years and 6 months. He relied on Article 6
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 3
April 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government of Ukraine acknowledge the excessive duration of the consideration of the applicant’s case before the national courts.
The Government of Ukraine offer to pay 2,160 (two thousand one hundred and sixty) euros to Mr Vladyslav Lvovych Maksymchuk.
The Government therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.
This sum is to cover any and all non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable, and converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a
rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
This payment will constitute the final resolution of the case.”
By a letter of 30 June 2013, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Ukraine, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
V;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005; and
Wende and Kukówka v.
Poland
, no.
56026/00, 10 May 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
2.
Relying on Articles 6 § 1 and 14 of the Convention the applicant also complained about the unfairness and a
discriminatory nature of the proceedings. He further complained under Article 1 of Protocol No. 1 that he had suffered a financial loss due to the obligation to leave the flat in which he had been living.
Having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Stephen Phillips
Boštjan M. Zupančič
Deputy Registrar
President