BOGDANOVICI v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 35436/08

Stanislav BOGDANOVICI

contra Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), întrunită la 17

septembrie 2013 într-un Comitet compus din:

Ján Šikuta,

președinte,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier adjunct al Secției,

Examinînd cererea menționată

supra

, depusă la 24 iunie 2008,

Examinînd declarația prezentată de către Guvernul pîrît la 15 aprilie 2013 prin care a solicitat Curții radierea cererii de pe rol și replica reclamantului la această declarație,

Deliberînd, decide următoarele:

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI ȘI PROCEDURA

1.

Reclamantul, dl Stanislav Bogdanovici, este un cetățean al Republicii Moldova, născut în 1983 și locuiește în Strășeni. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Râhlea, avocat ce își desfășoară activitatea în Chișinău.

2.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.

3.

Circumstanțele cauzei, după cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

4.

La 20 noiembrie 2005 reclamantul a fost arestat și plasat în detenție, fiind acuzat de furt. Reclamantul a pretins că după arestarea sa el ar fi fost supus relelor tratamente cu scopul de a-l impune să-și recunoască vina.

5.

La 14 iunie 2006 reclamantul a fost recunoscut vinovat pentru furt și condamnat la 8 ani închisoare. La 21 noiembrie 2007 Curtea de Apel Chișinău a admis parțial apelul declarat de reclamant și a redus pedeapsa la cinci ani și două luni. La 5 martie 2008 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul declarat de reclamant.

6.

În același timp, reclamantul s-a plîns procuraturii despre pretinsele rele tratamente. Cu toate acestea, aparent, plîngerea lui nu a avut succes.

7.

Pe toată perioada detenției sale, reclamantul a fost deținut în două instituții penitenciare. În particular, el a fost deținut, cu trei ocazii diferite în Penitenciarul nr. 13 pe parcursul următoarelor perioade: 14 decembrie 2005 – 4 februarie 2007 (prima perioadă de detenție), 5 aprilie 2007 – 19 aprilie 2007 ( cea de-a doua perioadă de detenție) și 10 mai 2007 – 7 februarie 2008 (cea de-a treia perioadă de detenție). Restul perioadei, reclamantul a fost deținut în Penitenciarul nr. 9.

8.

Capătul de cerere privind condițiile de detenție în ceea ce privește cea de-a treia perioadă de detenție a fost comunicată Guvernului.

PLÎNGERI

9.

Reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 3 din Convenție că el a fost supus relelor tratamente și, întru susținerea alegațiilor sale, a invitat Curtea să ia legătura cu persoanele care au fost codeținute cu el în celulă și care puteau să confirme pretențiile lui.

10.

De asemenea, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 3 din Convenție despre relele condiții de detenție în Penitenciarul nr. 13.

11.

Mai mult, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 5 din Convenție că menținerea lui în arest preventiv nu a fost bazată pe motive relevante și suficiente și că nu au existat temeiuri legale pentru aplicarea arestului preventiv.

12.

În cele din urmă, reclamantul a pretins că procesul penal intentat împotriva lui nu au fost echitabil astfel cum prevede articolul 6 din Convenție și că a avut o durată excesivă. În plus, a pretins că nu a beneficiat de un remediu efectiv astfel cum prevede articolul 13 din Convenție, din moment ce instanțele judecătorești naționale au omis să ia în considerație argumentele lui.

ÎN DREPT

A.

Cu referire la plîngerea invocată în temeiul articolului 3 din Convenție în ceea ce privește condițiile de detenție ale reclamantului în perioada 10 mai 2007 și 7 februarie 2008

13.

La 15 aprilie 2013 Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală cu următorul conținut:

“Guvernul recunoaște că în prezenta cauză a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 3 din Convenție urmare a condițiilor inadecvate de detenție în perioada 10 mai 2007 și 7 februarie 2008.

Guvernul propune să achite reclamantului o sumă totală de 4000 EUR

. Această sumă care va acoperi prejudiciul material și moral, precum și costuri și cheltuieli,

va fi convertită în lei moldovenești la cursul de schimb aplicabil din ziua plății și va fi scutită de orice taxe aplicabile. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei adoptate de Curte potrivit articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul neachitării acestei sume în termenul celor trei luni, Guvernul va achita o dobîndă la ea, din momentul expirării acelei perioade pînă la data plății, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere plus trei procente.

[...]

Guvernul a solicitat Curții să radieze cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) din Convenție.”

14.

Prin scrisoarea din 1 iulie 2013 reclamantul a susținut că declarația unilaterală a Guvernului nu ar trebui să fie acceptată de către Curte, deoarece suma propusă de Guvern era insuficientă. El a pretins să i se acorde despăgubiri în sumă de 40000 EUR cu titlu de prejudiciu material, 60000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

15.

Curtea notează că articolul 37 din Convenție prevede că în orice stadiu al procedurii, Curtea poate să decidă radierea unei cereri de pe rol atunci cînd circumstanțele permit să conducă la concluzia specificată la literele (a), (b) sau (c) din paragraful 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curții, în special, să radieze cererea de pe rol:

“...pentru orice alt motiv constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii.”.

16.

Articolul 37 § 1

in fine

prevede că:

“Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale o cere.”

17.

De asemenea, Curtea notează că în anumite circumstanțe, ea poate radia de pe rol o cerere sau un capăt al acesteia în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) din Convenție în temeiul unei declarații unilaterale a Guvernului pîrît, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația, în lumina principiilor ce reies din jurisprudența sa, în special hotărîrea

Tahsin Acar

(a se vedea

Tahsin Acar v. Turcia

, [MC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO

2003-VI, și

Melnic v. Republica Moldova

, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).

18.

Ținînd cont de natura recunoașterii formulată în declarația unilaterală a Guvernului și suma propusă drept compensare, care este în concordanță cu sumele acordate în cauze similare (a se vedea

Haritonov v. Republica Moldova

, nr.

15868/07

, 5 iulie 2011), Curtea consideră inoportună examinarea în continuare a acestui capăt de cerere (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principii relevante,

Tahsin Acar

, menționat

supra

, și

Meriakri v. Republica Moldova

((radiere de pe rol), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).

19.

În lumina tuturor considerentelor de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenție și Protocoalele sale nu cere continuarea examinării acestui capăt de cerere (articolul 37 § 1

in fine

).

Prin urmare, cererea trebuie să fie radiată de pe rol.

B.

Restul plîngerilor

20.

Referitor la plîngerea reclamantului invocată în temeiul articolului 3 din Convenție în ceea ce privește primele două perioade de detenție și plîngerea invocată în temeiul articolului 5, Curtea notează că acestea au fost depuse mai mult peste șase luni de la data la care au avut loc pretinsele încălcări și prin urmare, trebuie să fie declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

21.

În ceea ce privește plîngerea reclamantului invocată în temeiul articolul 3 din Convenție privind pretinsa sa maltratare de către colaboratorii de poliție, Curtea notează că reclamantul nu a prezentat vreo dovadă care ar susține alegațiile sale. În mod similar, Curtea notează că în dosar nu există dovezi care ar sugera că drepturile lui garantate de articolele 6 și 13 au fost încălcate. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respins în conformitate cu articolul 35 § 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea în unanimitate

Ia act

de termenii declarației Guvernului pîrît și de modalitățile privind asigurarea respectării angajamentelor prevăzute de acestea;

Decide

să radieze de pe rol capătul de cerere referitor la plîngerea reclamantului invocată în temeiul articolului 3 despre relele condiții de detenție în Penitenciarul nr. 13 în ceea ce privește cea de-a treia perioadă de detenție, în conformitate cu prevederile articolului 37 § 1 (c) din Convenție;

Declară

restul cererii inadmisibilă.

Marialena Tsirli

Ján Šikuta

Grefier adjunct

Președinte