AFFAIRE KOSMOPOULOU CONTRE LA GRÈCE

Rezoluția CM/ResDH(2013)178 Kosmopoulou împotriva Greciei Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Recherche n 60457/00, Hotărârea din 05/02/2004, definitivă la 05/05/2004) (adoptată de Comitetul de Miniștri la 18 septembrie 2013, cu ocazia celei de-a 1178-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată reamintind obligația statului pârât, în temeiul articolului 46 alineatul (1) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in integrum de măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ; Am invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2013) 388 S Punând la dispoziție toate măsurile necesare în temeiul articolului 46 alineatul (1), DECLAMENTUL pe care și l-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză și DECIDE în . Bilanțul de aciune Descrierea cauzei În cauza Kosmopoulou împotriva Greciei (solicitarea nr. 60457/00), Curtea a încheiat cu încălcarea articolului 8 din Convenție din cauza lipsei de curți naționale de a implica reclamanta suficient în procedura privind dreptul său de a vizita la adresa fiicei sale, în vârstă de nouă ani la momentul respectiv (§ 49 din land). Întradevăr, judecătorul competent printr-un ordin provizoriu suspendase dreptul de vizită al recurentei fără ca aceasta din urmă să fi fost audiată (§21 din hotărâre). Din cauza încălcării constatate, Curtea a alocat reclamantei 10 000 EUR pentru daune morale și 6 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. II. Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale a. Sumele menționate anterior au fost puse la dispoziția recurentei prin intermediul unui mandat de plată la nr. 6183/04 și au fost încasate de către aceasta de la numerarul competent, la 23 august 2004, la data la care reclamantul și avocatul său au fost informate printr-o scrisoare din partea Ministerului de Finanțe din 14 iulie 2004. b. Întrucât copilul a atins vârsta de 16 ani în momentul adoptării hotărârii Curții și, în consecință, a avut maturitatea de a decide în mod deliberat cu privire la întâlnirile cu mama sa, nicio altă măsură nu este impusă la nivel individual. III. Măsuri generale Trebuie precizat că, în momentul faptelor, articolele relevante din Codul de procedură civilă nu cuprindeau nicio dispoziție privind prezentarea părților în fața instanței care urma să decidă cu privire la emiterea unui ordin provizoriu. După câteva modificări, art. 691 alineatul (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost introdus prin art. 16 alineatul (1) din Legea nr. 4055/2012, în vigoare astăzi, se citește după cum urmează: În cazul în care judecătorul consideră prezentarea pârâtului indispensabil, acesta este citat prin orice mijloace oportune în termenul de mai sus. În cazul în care cererea de un ordin provizoriu este acceptată, data cererii de măsuri provizorii se ține în termen de 30 de zile. În caz contrar, ordinul provizoriu încetează să mai fie în vigoare ipso jur, cu excepția cazului în care acesta este prelungit prin decizia instanței care soluționează cererea. În orice caz, pârâtul își păstrează dreptul de a solicita revocarea ordinului provizoriu În plus, dispozițiile prevăzute de Legea nr. 4055/2012 mai puțin echitabilă și durata rezonabilă a celei de a treia măsuri se referă, în general, la accelerarea procedurilor civile, penale și administrative. Din acest motiv, prin dispoziția din §4 a articolului 691 din Codul de procedură civilă, citația pârâtului intră sub incidența judecătorului competent care, potrivit cauzei, decide dacă prezentarea acestuia este indispensabilă. În plus, legea prevede că, în cazul în care ordinul provizoriu este acordat, acesta are totuși un domeniu de aplicare limitat în termen de 30 de zile până la sfârșitul perioadei de aplicare a măsurilor provizorii, în timp ce, pe parcursul acestui interval, pârâtul își păstrează dreptul de a solicita revocarea. Prin faptul că, la momentul la care a fost pronunțată hotărârea Curții, art. 691 CPP nu prevedea încuviințarea părților, este de remarcat că, în termenii noii redactări, examinarea preliminară de către judecătorul competent a necesității de a cita pârâtul este obligatorie. Este evident că în materie de familie, în special în cazul în care acționează în legătură cu protecția intereselor unui copil, judecătorul competent ar alege întotdeauna să soluționeze un astfel de litigiu în prezența părintelui-apărare, dat fiind că acesta este încă un președinte al instanței civile cu o experiență puternică (în ordinea internă, procedura ordinii provizorii este atribuită competenței președintelui instanței civile care hotărăște în calitate de judecător unic). Dovada faptului că, de la adoptarea hotărârii Curții până în prezent, cauza în cauză a rămas unică. Guvernul consideră că nu este necesară nicio altă măsură individuală în acest caz, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Grecia și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

Résolution CM/ResDH(2013)178

Kosmopoulou contre Grèce

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

(Requête n

o

60457/00, arrêt du 05/02/2004, définitif le 05/05/2004)

(adoptée par le Comité des Ministres le 18 septembre 2013,

lors de la 1178e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»),

Vu l’arrêt définitif qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée

;

Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe

1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire

:

-

de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par

restitutio in integrum

;

et

-

de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer à l’obligation susmentionnée

;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt, y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document

DH-DD(2013)388

)

;

S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46, paragraphe 1, ont été adoptées,

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Bilan d’action

I.

Description de l’affaire

Dans l’affaire Kosmopoulou contre Grèce (requête n

o

60457/00), la Cour a conclu à la violation de l’article 8 de la Convention faute des cours nationales d’impliquer la requérante suffisamment dans la procédure concernant son droit de visite à l’égard de sa fille, âgée de neuf ans à l’époque (§ 49 de l’arrêt). En effet, le juge compétent par un ordre provisoire avait suspendu le droit de visite de la requérante sans que cette dernière n’ait été entendue (§21 de l’arrêt). En raison de la violation constatée, la Cour a alloué à la requérante 10 000 euros au titre du dommage moral et 6 000 euros pour frais et dépens.

II.

Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles

a. Les sommes précitées ont été mises à la disposition de la requérante par mandat de paiement sous no 6183/04 et ont été encaissées par elle-même auprès de la trésorerie compétente, le 23 août 2004, l’intéressée et son avocat ayant été informés par une lettre du ministère des Finances datant du 14

juillet

2004.

b. Vu que l’enfant avait atteint l’âge de 16 ans au moment de l’adoption de l’arrêt de la Cour et avait, en conséquence, la maturité de décider délibérément sur les rencontres avec sa mère, aucune autre mesure ne s’est imposée au niveau individuel.

III.

Mesures générales

Il faut préciser qu’au moment des faits, les articles pertinents du Code de procédure civile ne comprenaient aucune disposition au sujet de la comparution des parties devant le juge qui allait décider sur l’émission d’un ordre provisoire.

Après quelques modifications, le §4 de l’article 691 du Code de procédure civile, tel qu’introduit par l’article 16 §1 de la loi 4055/2012, en vigueur aujourd’hui, se lit comme suit : «...4.

L’audience sur la demande d’un ordre provisoire est obligatoirement fixée dans un délai péremptoire de deux jours ouvrables à compter de l’introduction de la demande. Si le juge considère la comparution du défendeur indispensable, celui-ci est cité par tout moyen opportun dans le délai ci-dessus. Si la demande d’un ordre provisoire est acceptée, l’audience de la demande des mesures provisoires est tenue dans un délai de trente jours. L’ajournement de l’audience n’est pas permis

; dans le cas contraire, l’ordre provisoire cesse à être en vigueur ipso jure, sauf si celui-ci est prolongé par décision du tribunal qui tranche la demande. En tout état de cause, le défendeur conserve le droit de demander la révocation de l’ordre provisoire

».

D’emblée il convient d’observer que les mesures provisoires sont par leur nature des mesures d’urgence. Par ailleurs, les dispositions mises en place par la loi 4055/2012 « Procès équitable et durée raisonnable de celui

‑

ci

» visent en général à l’accélération des procédures civiles, pénales et administratives. C’est pourquoi par la disposition du §4 de l’article 691 du Code de procédure civile, la citation du défendeur relève du juge compétent qui, selon l’affaire, décide si la comparution de celui-ci est indispensable. De surcroît, la loi prévoit que si l’ordre provisoire est accordé, il a toutefois une portée limitée

s’étendant aux trente jours jusqu’à l’audience des mesures provisoires, tandis que tout au long de cet intervalle le défendeur conserve le droit de demander sa révocation.

En se rappelant qu’à l’époque des faits de l’arrêt de la Cour, l’article 691 CPP ne prévoyait pas la comparution des parties, il est à noter qu’aux termes de la nouvelle rédaction, l’examen préliminaire par le juge compétent de la nécessité de citation du défendeur est obligatoire.

Il est bien entendu qu’en matière familiale, et notamment quand s’il agit de la protection des intérêts d’un enfant, le juge compétent opterait toujours pour trancher un tel litige en la présence du parent-défendeur, étant donné que celui-ci est toujours un Président de la juridiction civile disposant d’une expérience forte (dans l’ordre interne, la procédure de l’ordre provisoire est attribuée à la compétence du Président de la juridiction civile qui statue en tant que juge unique).

Preuve de quoi est aussi le fait que depuis l’adoption de l’arrêt de la Cour jusqu’à présent, l’affaire en question est restée unique.

Conclusion

Le gouvernement considère qu’aucune autre mesure individuelle n’est requise dans cette affaire, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la Grèce a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.