LYKOVA c. RUSSIE

Prima anchetă Printr-o decizie din 21 septembrie 2009, anchetatorul L. al departamentului districtului Leninski din Voronej al Comitetului de investigație („departamentul”, în continuare) a refuzat să deschidă o anchetă penală cu privire la decesul lui S.L. Făcând trimitere la articolul 24 § 1 punctul 1 din codul rus de procedură penală, a conchis la lipsa unei infracțiuni. Anchetatorul a recapitulat explicațiile unui polițist T. care declarase că: - la 9 septembrie 2009 la ora 15, S.L. și prietenul său P., care era căutat fiind suspectat de furturi, fuseseră duși la biroul de poliție de polițiștii S. și F.; - în timpul unei discuții între T. și S.L., acesta din urmă mărturisise de bunăvoie un furt. Începuse să scrie mărturisiri și, dintr-o dată, se ridicase, se așezase mai întâi pe un scaun, apoi pe masa care se afla lângă fereastra deschisă și, apoi, sărise pe această fereastră; - T. se grăbise să-l împiedice să sară, dar prea târziu; - niciun polițist nu-l lovise pe S.L., nici nu-l constrânsese să mărturisească infracțiunea. În timpul discuției, T. nu văzuse nicio leziune corporală pe S.L. - în timpul discuției, S.L. era liniștit, dar se plânsese lui T. că viața sa era grea, pentru că trebuia să-și îngrijească mama bolnavă. Anchetatorul a recapitulat, de asemenea, explicația unui polițist Sa. care declarase că: - la 9 septembrie 2009 la ora 14, el și alți doi polițiști, în patrulare în oraș, văzuseră două persoane pe un scuter. Deoarece aveau o informație potrivit căreia o persoană suspectată de furt se deplasa pe scuter, interpelaseră aceste persoane pentru un control de identitate. Îi invitaseră pe S.L. și P. să-i urmeze la biroul de poliție, iar aceștia consimțiseră; - la sosirea la birou, S.L. și P. fuseseră separați. Sa. și F. discutaseră cu P., în timp ce T. discutase cu S.L. - Sa. intrase în biroul lui T. și văzuse că acesta din urmă nu-l lovise pe S.L. și nu-l încătușase. Auzise pe S.L. mărturisind furtul unui telefon mobil; - S.L. nu se plânsese de vreun rău tratament; - aflase mai târziu de o tentativă de sinucidere a lui S.L. Interogat de anchetator, S. a negat orice implicare în relele tratamente ale lui S.L. Anchetatorul a reținut declarațiile lui P.: - la 9 septembrie 2009, între prânz și ora 13, el însuși și S.L. se aflau în centrul orașului unde polițiști se apropiaseră și le ceruseră să-i urmeze la biroul de poliție. Acceptaseră; - la biroul de poliție, fuseseră separați în birouri diferite. Câteva minute după, trecând prin coridor, P. îl văzuse pe S.L. așezat la masă scriind ceva. P. nu-l văzuse pe S.L. fiind lovit, nu-l auzise strigând și nu observase nicio leziune corporală pe S.L.; - P. îl auzise pe S.L. plângându-se de dureri cardiace, dar nu menționase niciodată intenția de a se sinucide. Anchetatorul a reținut declarația reclamantei, precum și a rudelor apropiate ale lui S.L., conform cărora acesta din urmă nu exprimase niciodată idei de sinucidere. Reclamanta adăugase că nu era la curent cu circumstanțele care înconjurau moartea fiului său. Anchetatorul a reținut prezența, în dosar, a mărturisirilor scrise ale lui S.L. pe care le redactase puțin înainte de decesul său. Întemeindu-se pe informația comunicată de spitalul unde S.L. fusese îngrijit după căderea sa, anchetatorul a stabilit că decesul fusese rezultatul căderii de la etajul al cincilea. Nicio leziune care să poată atesta lovituri cu picioarele sau cu pumnii, precum și folosirea cătușelor nu fuseseră reținute pe cadavru. Reclamanta depune la dosarul constituit în fața Curții un proces-verbal de percheziție al biroului nr. 55 din care a căzut fiul său. Conform acestui proces-verbal, anchetatorul confiscase la fața locului o mască de gaze și un aparat telefonic. Prezența obiectelor confiscate nu a fost comentată în decizia anchetatorului. La 28 iunie 2010, această decizie a fost anulată de superiorul ierarhic, care a ordonat un supliment de anchetă. A indicat în special că trebuia găsiți martori pentru a confirma că S.L. avea idei de sinucidere. A propus, de asemenea, să se verifice dacă polițiștii care îl duseseră pe S.L. la biroul de poliție acționaseră în conformitate cu legea. În al treilea rând, a pus o întrebare privind răspunderea penală a polițiștilor care nu asiguraseră securitatea lui S.L. la biroul de poliție. Între timp, la 27 octombrie 2009, o autopsie a corpului lui S.L. a fost practicată și un act de expertiză medico-legală a fost întocmit. În acest act, medicul legist a constatat că moartea era rezultatul multiplelor fracturi ale capului, pieptului și coloanei vertebrale, precum și ale bazei și boltei craniului. Conform expertului, localizarea leziunilor identificate, precum și preponderența leziunilor interioare asupra celor exterioare, permiseseră să se conchidă că aceste leziuni fuseseră primite în urma căderii de la etajul al cincilea. Expertul a conchis că leziunile următoare – hematome și zgârieturi pe trunchi și membrele inferioare și superioare – nu aveau raport de cauză și efect cu moartea. Răspunzând la întrebarea privind prezența urmelor datorate unei eventuale lupte sau autoapărări, medicul a răspuns că în medicina legală era comun admis să se califice leziunile localizate pe brațe și încheieturi ca acest tip de urme. A certificat astfel prezența unei echimoze pe carpul drept și a unei zgârieturi pe antebrațul drept. A adăugat că îi era imposibil să judece mecanismul de apariție a acestor leziuni.

A doua anchetă Printr-o decizie din 8 iulie 2010, anchetatorul K. al aceluiași departament a refuzat din nou deschiderea anchetei penale. A reluat declarațiile polițiștilor T., Sa., S., ale martorului P., precum și ale reclamantei și rudelor apropiate ale lui S.L., citate în decizia din 21 septembrie 2009. Anchetatorul a interogat, de altfel, mai multe persoane care făcuseră cunoștință cu S.L. într-o cafenea unde luau băuturi alcoolice împreună. Aceste persoane au explicat că atunci când S.L. consumase alcool, devenea vorbăreț și, în această stare de ebrietate, se plânsese de lipsa de bani și de dificultățile cu mama sa invalidă. De asemenea, le mărturisise tovarășilor săi că comisese furturi și că în caz de arestare, „și-ar face rău”. Anchetatorul a reținut, de asemenea, o instrucțiune clasificată secretă, destinată ofițerilor biroului de poliție. Conform acestei instrucțiuni, ofițerii nu purtau răspundere personală pentru viața și sănătatea persoanelor care consimțiseră liber să se prezinte la biroul de poliție pentru discuție, „cu excepția cazului în care aceasta era legată de încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenilor proclamate în Constituția rusă”. Având în vedere această instrucțiune și faptele reținute, anchetatorul a conchis că ofițerul T. nu putea fi considerat răspunzător pentru o infracțiune de neglijență prevăzută la articolul 293 din codul penal rus. Anchetatorul a conchis că decesul lui S.L. fusese rezultatul actului voluntar al acestuia din urmă. În consecință, anchetatorul a refuzat deschiderea anchetei penale împotriva polițiștilor F., B., Sa. și T. pentru exces de puteri pentru că, pe de o parte, nu existase o arestare ilegală a lui S.L. și, pe de altă parte, polițiștii nu-l maltrataseră. A conchis, de asemenea, că nu era cazul să se urmărească polițiștii pentru omor, lovituri și răniri sau provocare la sinucidere, dat fiind că moartea lui S.L. nu era violentă. La 11 februarie 2011, reclamanta a formulat un recurs judiciar împotriva acestei decizii. S-a plâns, printre altele, că fiul său fusese deținut, fără ca această detenție să fi fost înregistrată corespunzător. Astfel, fiul său fusese privat de ajutor juridic. Pe de altă parte, s-a plâns că ancheta condusă fusese incompletă și orientată spre teza favorabilă polițiștilor. Într-adevăr, reproșa autorităților însărcinate cu ancheta că nu făcuseră o expertiză criminalistică a măștii de gaze confiscate la biroul de poliție pentru a preleva amprente genetice, eventual cele ale fiului său. Conform reclamantei, ar fi trebuit, de asemenea, ordonată o expertiză de scriere pentru a defini starea psihologică a fiului său la momentul când redactase textul mărturisirii. Apoi, făcând referire la rezultatul expertizei medico-legale a cadavrului, conform căreia cadavrul prezenta leziuni corporale care atestau lupta sau autoapărarea, reclamanta reproșa autorităților că nu explicaseră originea acestor urme, precum și cauza decesului fiului său. La 18 aprilie 2011, tribunalul districtului Leninski din Voronej a confirmat decizia anchetatorului. Tribunalul a reiterat argumentele expuse în decizia anchetatorului și a apreciat că ancheta fusese completă și aprofundată. Răspunzând la argumentele reclamantei, tribunalul a exprimat opinia că expertiza de scriere nu era necesară pentru că familia defunctului confirmase autenticitatea scrierii. De asemenea, expertiza măștii de gaze nu era necesară pentru că decesul lui S.L. nu se datora asfixierii. Astfel, tribunalul a conchis că nu existau dovezi că S.L. fusese supus unor rele tratamente de către polițiști și că fusese interpelat și deținut ilegal. La 11 august 2011, curtea regională din Voronej a confirmat decizia, în casație, pentru aceleași motive. La 11 octombrie 2012, avocata reclamantei a trimis președintelui Comitetului de investigație al Rusiei o cerere de a iniția o nouă anchetă penală privind decesul lui S.L. și de a încredința această anchetă departamentului însărcinat să ancheteze infracțiunile comise de funcționari ai forțelor de ordine, departament care face parte din Comitetul de investigație al Rusiei în circumscripția federală Tsentralnyy. Avocata și-a motivat cererea printr-o lipsă de independență a departamentului regional al Comitetului de investigație care [departamentul] funcționa într-o strânsă colaborare cu poliția, aceasta fiind, conform avocatei, implicată în decesul lui S.L. La 14 noiembrie 2012, departamentul regional din Voronej al Comitetului de investigație a respins această cerere pe motiv că decizia din 8 iulie 2010 era conformă cu legea și că nu exista niciun motiv să o anuleze pentru a iniția o anchetă penală.

Ancheta penală îndreptată împotriva lui P. Între timp, ancheta penală îndreptată împotriva lui P. și-a urmat cursul și a ajuns la o examinare a acuzațiilor aduse împotriva lui P. de către curtea regională din Voronej. La ședința publică din 1 februarie 2011, P. a făcut o declarație. A denunțat, mai întâi, declarațiile sale anterioare făcute în timpul anchetei privind decesul lui S.L. P. a descris evenimentele din 9 septembrie 2009, astfel cum au fost prezentate în partea A a prezentului raport. A adăugat că polițistul S. îi adresase amenințări în caz de retractare a mărturisirilor de furturi sau de dezvăluire a faptelor privind arestarea și decesul lui S.L. S-a plâns, de asemenea, că face obiectul unor atacuri gratuite din partea administrației arestului preventiv unde era deținut. P. a cerut să fie plasat sub protecție, ca martor al relelor tratamente ale lui S.L. de către polițiști. De asemenea, a cerut să fie urmărit penal polițistul S. pentru exces de putere și omor al lui S.L. P. a sugerat redeschiderea anchetei penale privind decesul lui S.L. Judecătoarea a ordonat depunerea declarației scrise a lui P. la dosar. În ceea ce privește cererile lui P. privind pe S. și S.L., judecătoarea a răspuns că decesul lui S.L. nu avea legătură cu procesul în curs; de asemenea, S. nu era parte a procesului. Astfel, aceasta a respins aceste cereri. Într-una dintre ședințele următoare, P. s-a plâns că după această declarație, administrația arestului preventiv îl amenințase. La 30 iunie 2011, procurorul districtului Leninski din Voronej a anulat o decizie din 9 octombrie 2009 privind refuzul de a iniția o anchetă penală împotriva torționarilor lui P. Procurorul a ordonat un supliment de anchetă. Rezultatul acestei anchete nu a fost comunicat Curții.

Dreptul dlui Lykov la viață, consacrat de articolul 2 din Convenție, a fost încălcat în speță? În special, decesul dlui Lykov în localurile de poliție este imputabil Statului în sensul articolului 34 din Convenție? Dl Lykov a fost privat de viața sa, cu încălcarea articolului 2 din Convenție? Polițiștii departamentului de poliție nr. 6 al regiunii Voronej (оперативно-розыскная часть № 6 криминальной милиции главного управления внутренних дел по Воронежской области) (polițiștii, în continuare) sunt eliberați de orice răspundere privind viața și securitatea persoanelor care se află în localurile lor în calitate de învinuiți? În caz afirmativ, Guvernul este invitat să prezinte Curții textul legislativ privind această chestiune.

Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (Salman împotriva Turciei [MC], nr. 21986/93, § 104, CEDO 2000-VII, și Eremiášová și Pechová împotriva Republicii Cehe, nr. 23944/04, § 108, 16 februarie 2012), ancheta privind decesul dlui Lykov, condusă în speță de autoritățile interne, a satisfăcut cerințele articolului 2 din Convenție? În special: a) anchetatorii departamentului districtului Leninski din Voronej al Comitetului de investigație al Rusiei („anchetatorii”, în continuare) însărcinați cu ancheta cu privire la deces, s-au bucurat de independența necesară în raport cu responsabilii alegați ai relelor tratamente? b) decizia formală de a deschide o anchetă penală (решение о возбуждении уголовного дела) a fost luată, în conformitate cu articolul 146 din codul de procedură penală? În caz contrar, obligația Statului de a conduce o anchetă efectivă a fost îndeplinită (Kleyn și Aleksandrovich împotriva Rusiei, nr. 40657/04, § 56, 3 mai 2012)? c) anchetatorii au procedat la o reconstituire la locul unde faptele s-au produs? d) anchetatorii au confiscat și analizat hainele pe care le purta dl Lykov în timpul căderii sale (Eremiášová și Pechová, citată anterior, § 145)?

Guvernul este invitat să prezinte o copie a dosarului penal privind decesul dlui Lykov. 1. Reclamanta prezintă faptele pe baza unei mărturii a lui P. (a se vedea infra) date ulterior, la 1 februarie 2011.

Première enquête Par une décision du 21 septembre 2009, l’enquêteur L. du département du district Leninski de Voronej du Comité d’investigation (« le département », ci-après) refusa d’ouvrir une enquête pénale sur le décès de S.L. Se référant à l’article 24 § 1 point 1 du code russe de procédure pénale, il conclut à l’absence de délit. L’enquêteur récapitula les explications d’un policier T. qui avait déclaré que : - le 9 septembre 2009 à 15 heures, S.L. et son ami P., qui était recherché étant soupçonné de vols, avaient été emmenés au bureau de police par des policiers S. et F. ; - lors d’un entretien entre T. et S.L., ce dernier avait avoué de son plein gré un vol. Il s’était mis à écrire des aveux et, tout d’un coup, s’était levé, s’était mis d’abord sur une chaise, ensuite sur la table, qui se trouvait à côté de la fenêtre ouverte, et, ensuite, avait sauté par cette fenêtre ; - T. s’était précipité pour l’empêcher de sauter, mais trop tard ; - aucun policier n’avait ni frappé S.L., ni ne l’avait contraint d’avouer l’infraction. Lors de l’entretien, T. n’avait vu aucune lésions corporelle sur S.L. - lors de l’entretien, S.L. était tranquille, mais s’était plaint à T. que sa vie était dure, car il devait soigner sa mère malade. L’enquêteur récapitula également l’explication d’un policier Sa. qui avait déclaré que : - le 9 septembre 2009 à 14 heures, lui et deux autres policiers, en patrouille en ville, avaient vu deux personnes en scooter. Comme ils avaient un renseignement selon lequel une personne soupçonnée de vol se déplaçait en scooter, ils avaient interpellé ces personnes pour un contrôle d’identité. Ils avaient invité S.L. et P. à les suivre au bureau de police et ces derniers avaient consenti ; - à l’arrivée au bureau, S.L. et P. avaient été séparés. Sa. et F. s’étaient entretenus avec P., alors que T. avait discuté avec S.L. - Sa. était rentré dans le bureau de T. et avait vu que ce dernier n’avait pas frappé S.L., et ne l’avait pas menotté. Il avait entendu S.L. avouer le vol d’un portable ; - S.L. ne s’était pas plaint d’un quelconque mauvais traitement ; - il avait plus tard appris d’une tentative de suicide de S.L. Interrogé par l’enquêteur, S. avait nié toute implication dans les mauvais traitements de S.L. L’enquêteur releva les déclarations de P. : - le 9 septembre 2009, à entre midi et 13 heures, lui-même et S.L. se trouvaient au centre-ville où des policiers s’étaient approchés et leur avaient demandé de les suivre au bureau de police. Ils avaient accepté ; - au bureau de police, ils furent séparés dans des bureaux différents. Quelques minutes après, en passant par le couloir, P. avait vu S.L. assis à table en train d’écrire quelque chose. P. n’avait pas vu S.L. être frappé, ne l’avait pas entendu crier et n’avait remarqué aucune lésion corporelle sur S.L. ; - P. entendu S.L. se plaindre de douleurs cardiaques, mais il n’a jamais mentionné l’intention de se suicider. L’enquêteur releva la déclaration de la requérante, ainsi que des proches parents de S.L., selon lesquels ce dernier n’avait jamais exprimé des idées de suicide. La requérante avait ajouté qu’elle n’était pas au courant des circonstances entourant la mort de son fils. L’enquêteur releva la présence, dans le dossier, des aveux écrits de S.L. qu’il avait rédigé peu avant son décès. S’appuyant sur l’information communiquée par l’hôpital où S.L. avait été soigné après sa chute, l’enquêteur établit que le décès avait été le résultat de la chute du cinquième étage. Aucune lésion pouvant attester de coups de pieds ou de poings, ainsi que l’usage des menottes n’avaient été relevée sur le cadavre. La requérante verse au dossier constitué devant la Cour un procès-verbal de perquisition du bureau n o 55 d’où est tombé son fils. Selon ce procès ‑ verbal, l’enquêteur avait saisi sur les lieux un masque à gaz et un appareil téléphonique. La présence des objets saisis ne fut pas commentée dans la décision de l’enquêteur. Le 28 juin 2010, cette décision fut annulée par le supérieur hiérarchique, qui ordonna un complément d’enquête. Il indiqua notamment qu’il fallait trouver des témoins pour confirmer que S.L. avait des idées de suicide. Il proposa également de vérifier si les policiers qui avaient emmené S.L. au bureau de police avaient agi conformément à la loi. En troisième lieu, il posa une question relative à la responsabilité pénale des policiers qui n’avaient pas assuré la sécurité de S.L. au bureau de police. Entre-temps, le 27 octobre 2009, une autopsie du corps de S.L. fut pratiquée et un acte d’expertise médico-légale fut dressé. Dans cet acte, le médecin légiste constata que la mort était le résultat de multiples fractures de la tête, de la poitrine et de la colonne vertébrale, ainsi que de la base et voûte du crâne. Selon l’expert, la localisation des lésions identifiées, ainsi que la prépondérance des lésions intérieures sur celles extérieures, avaient permis de conclure que ces lésions avaient été reçues suite à la chute du cinquième étage. L’expert conclut que les lésions suivantes – hématomes et égratignures sur le tronc et les membres inférieurs et supérieurs – n’avaient pas de rapport de cause à effet avec la mort. En répondant à la question relative à la présence des traces due à une éventuelle lutte ou une autodéfense, le médecin répondit qu’en médecine légale il était communément admis de qualifier les lésions localisées sur les bras et les poignets comme ce type de traces. Il certifia ainsi la présence d’une ecchymose sur le carpe droit, et une égratignure sur l’avant-bras droit. Il ajouta qu’il lui était impossible de juger du mécanisme d’apparition de ces lésions.

Seconde enquête Par une décision du 8 juillet 2010, l’enquêteur K. du même département refusa l’ouverture de l’enquête pénale derechef. Il reprit les déclarations des policiers T., Sa., S., du témoin P., ainsi que de la requérante et des proches parents de S.L., citées dans la décision du 21 septembre 2009. L’enquêteur interrogea, par ailleurs, plusieurs personnes qui auraient fait connaissance avec S.L. dans un café où ils prenaient des boissons alcoolisées ensemble. Ces personnes expliquèrent que lorsque S.L. avait consommé de l’alcool, il devenait bavard et, dans cet état d’ébriété, il s’était plaint de l’absence d’argent, et des difficultés avec sa mère invalide. Il avait également confié à ses compagnons qu’il avait commis des vols et qu’en cas d’arrestation, il « se ferait mal ». L’enquêteur releva également une instruction classée secrète, destinée aux officiers du bureau de police. Selon cette instruction, les officiers ne portaient pas la responsabilité personnelle pour la vie et la santé des personnes ayant consenti librement à se présenter au bureau de police pour discussion, « à moins que cela ne soit lié avec des violations des droits et libertés des citoyens proclamés dans la Constitution russe ». Compte tenu de cette instruction et des faits relevés, l’enquêteur conclut que l’officier T. ne pouvait pas être tenu responsable pour un délit de négligence prévu par l’article 293 du code pénal russe. L’enquêteur conclut que le décès de S.L. avait été le résultat de l’acte volontaire de ce dernier. Par conséquent, l’enquêteur refusa l’ouverture de l’enquête pénale contre les policiers F., B., Sa. et T. pour excès de pouvoirs car, d’une part, il n’y avait pas arrestation illégale de S.L., et, d’autre part, les policiers ne l’avait pas maltraité. Il conclut également il n’y a pas lieu de poursuivre les policiers pour homicide, voies de fait ou provocation au suicide, étant donné que la mort de S.L. n’était pas violente. Le 11 février 2011, la requérante forma un recours judiciaire contre cette décision. Elle se plaignit, entre autre, que son fils avait été détenu, sans que cette détention ait été enregistrée proprement. De ce fait, son fils avait été privé de l’aide juridique. D’autre part, elle se plaignit que l’enquête menée avait été incomplète et orientée vers la thèse favorable aux policiers. En effet, elle reprochait aux autorités chargées de l’enquête de ne pas avoir fait une expertise criminalistique du masque à gaz saisi dans le bureau de police afin de prélever des empreintes génétiques, le cas échéant, celles de son fils. Selon la requérante, il aurait fallu aussi ordonner une expertise d’écriture afin de définir l’état psychologique de son fils au moment où il avait rédigé le texte de l’aveu. Ensuite, faisant référence au résultat de l’expertise médico-légale du cadavre, selon laquelle le cadavre présentait des lésions corporelles attestant la lutte ou l’autodéfense, la requérante reprocha aux autorités ne pas avoir expliqué l’origine de ces traces, ainsi la cause du décès de son fils. Le 18 avril 2011, le tribunal du district Leninski de Voronej confirma la décision de l’enquêteur. Le tribunal réitéra les arguments exposés dans la décision de l’enquêteur et estima que l’enquête avait été complète et approfondie. En répondant aux arguments de la requérante, le tribunal exprima l’avis que l’expertise d’écriture n’était pas nécessaire car la famille du défunt avait confirmé l’authenticité de l’écriture. De même, l’expertise du masque à gaz n’était pas nécessaire car le décès de S.L. n’était dû à l’asphyxie. Ainsi, le tribunal conclut qu’il n’y avait pas de preuves que S.L. ait été soumis à des mauvais traitements par des policiers et qu’il avait été interpellé et détenu illégalement. Le 11 août 2011, la cour régionale de Voronej confirma la décision, en cassation, aux mêmes motifs. Le 11 octobre 2012, l’avocate de la requérante envoya au président du Comité d’investigation de Russie une demande d’engager une nouvelle enquête pénale relative au décès de S.L. et de confier cette enquête au département chargé d’enquêter sur les infractions commises par des fonctionnaires des forces de l’ordre, département faisant partie du Comité d’investigation de Russie dans la circonscription fédérale Tsentralnyy. L’avocate motiva sa demande par un manque d’indépendance du département régional du Comité d’investigation qui [le département] fonctionnait dans une étroite collaboration avec la police, celle-ci étant, selon l’avocate, impliquée dans le décès de S.L. Le 14 novembre 2012, le département régional de Voronej du Comité d’investigation rejeta cette demande au motif que la décision du 8 juillet 2010 était conforme à la loi et qu’il n’y avait aucun motif de l’annuler pour engager une enquête pénale.

L’enquête pénale dirigée contre P. Entre-temps, l’enquête pénale dirigée contre P. suivit son chemin et aboutit à un examen des accusations portées contre P. par la cour régionale de Voronej. À l’audience publique du 1 er février 2011, P. fit une déclaration. Il dénonça, tout d’abord, ses déclarations précédentes faites pendant l’enquête relative au décès de S.L. P. décrivit les évènements du 9 septembre 2009, tels que présentés dans la partie A du présent rapport. Il ajouta que le policier S. lui avait adressé des menaces en cas de rétraction des aveux de vols ou de révélation sur les faits relatifs à l’arrestation et au décès de S.L. Il se plaignit également de faire l’objet des attaques gratuites de la part de l’administration de la maison d’arrêt où il était détenu. P. demanda de le placer sous protection, comme témoin des mauvais traitements de S.L. par des policiers. De même, il demanda de poursuivre au pénal le policier S. pour excès de pouvoir et meurtre de S.L. P. suggéra de rouvrir l’enquête pénale relative au décès de S.L. La juge ordonna de verser la déclaration écrite de P. dans le dossier. En ce qui concerne les demandes de P. relatives à S. et S.L., la juge répondit que le décès de S.L. n’avait pas de rapport avec le procès en cours ; de même que S. n’était pas partie du procès. Ainsi, elle rejeta ces demandes. Dans l’une des audiences suivantes, P. se plaignit qu’après cette déclaration, l’administration de la maison d’arrêt l’avait menacé. Le 30 juin 2011, le procureur du district Leninski de Voronej annula une décision du 9 octobre 2009 relative au refus d’engager une enquête pénale contre des tortionnaires de P. Le procureur ordonna un complément d’enquête. Le résultat de cette enquête n’a pas été communiqué à la Cour. GRIEFS 1. Invoquant l’article 2 et l’article 13 de la Convention, la requérante soutient que la mort a été infligée intentionnellement à son fils par des policiers, alors qu’il se trouvait au bureau de police. Elle se plaint de l’absence de l’enquête effective sur cette allégation. 2. Invoquant l’article 3 et l’article 13 de la Convention, la requérante se plaint que son fils a été battu, en vue de lui extorquer des aveux. Elle se plaint également de l’absence de l’enquête effective sur cette allégation. 3. Invoquant l’article 5 de la Convention, la requérante se plaint que son fils a été privé de sa liberté, en violation de la loi nationale en vigueur. En particulier, il a été interpellé et emmené au bureau de police sans qu’aucun document justifiant cette détention n’ait été dressé.

Le droit de M. Lykov à la vie, consacré par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé en l’espèce ? En particulier, le décès de M. Lykov dans les locaux de police, est-il imputable à l’Etat au sens de l’article 34 de la Convention ? M. Lykov, a-t-il été privé de sa vie, en violation de l’article 2 de la Convention ? Les policiers du département de police n o 6 de la région de Voronej ( оперативно-розыскная часть № 6 криминальной милиции главного управления внутренних дел по Воронежской области) (les policiers, ci-après), sont-ils dégagés de toute responsabilité de la vie et de la sécurité des personnes se trouvant dans leurs locaux en tant que prévenus ? Dans l’affirmative, le Gouvernement est invité à présenter à la Cour le texte législatif portant sur cette question.

Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie ( Salman c. Turquie [GC], n o 21986/93, § 104, CEDH 2000-VII, et Eremiášová et Pechová c. République tchèque , n o 23944/04, § 108, 16 février 2012), l’enquête relative au décès de M. Lykov, menée en l’espèce par les autorités internes, a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention ? En particulier, a) les enquêteurs du département du district Leninski de Voronej du Comité d’investigation de Russie (« les enquêteurs », ci-après) chargés de l’enquête sur le décès, ont-ils joui de l’indépendance nécessaire par rapport aux responsables allégués des mauvais traitements ? b) la décision formelle d’ouvrir une enquête pénale ( решение о возбуждении уголовного дела ), a-t-elle été prise, conformément à l’article 146 du code de procédure pénale ? Dans la négative, l’obligation de l’État de mener une enquête effective, a-t-elle été remplie ( Kleyn et Aleksandrovich c. Russie , n o 40657/04, § 56, 3 mai 2012) ? c) les enquêteurs, ont-ils procédé à une reconstitution sur le lieu où les faits se sont produits ? d) les enquêteurs, ont-ils saisi et analysé les vêtements que M. Lykov portait lors de sa chute ( Eremiášová et Pechová, précité , § 145) ?

Le Gouvernement est invité à présenter une copie du dossier pénal relatif au décès de M. Lykov. 1. La requérante présente les faits sur la base d’un témoignage de P. (voir infra ) donné ultérieurement, le 1 er février 2011.