Cererea nr. 8089/11 Gulara GARAYEVA împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 26 noiembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Erik Møse, președinte, Khanlar Hajiyev, Dmitry Dedov, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 2 februarie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 20 iunie 2013 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dna Gulara Garayeva, este un național azerbaidjan, născut în 1969 și locuiește în Baku. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna S. Aliyeva, un avocat practicant în Azerbaidjan. Guvernul azerbaigian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Ç. Asgarov. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la continuarea neexecuției hotărârii pronunțate în favoarea ei și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la încălcarea dreptului la bucuria pașnică a bunurilor sale ca urmare a neexecuției hotărârii. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la continuarea neexecuției hotărârii pronunțate în favoarea ei și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la încălcarea dreptului la bucuria pașnică a bunurilor sale ca urmare a neexecuției hotărârii. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 20 iunie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Azerbaidjan dorește prin prezenta să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Guvernul este pregătit să plătească reclamantului, dna Gulara Garayeva, suma de 5,500 EUR (cincă mii și cinci sute de euro) în compensație pentru prejudiciu material și moral. Această sumă este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și se plătește în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] a Curții în conformitate cu art. 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea perioadei menționate mai sus, dobânzile simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul consideră că această sumă va fi o reparație adecvată și o compensare suficientă pentru încălcările impușite. Cu toate acestea, dacă Curtea consideră că suma de mai sus nu constituie o reparație adecvată și o compensare suficientă, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului prin satisfacție echitabilă, astfel de alte sumă sugerată de Curte. Această declarație nu scuti Guvernul de obligația lor de a executa hotărârea instanței în favoarea reclamantului. Având în vedere mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentelor cauze permit Curții să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 § 1 în amendă În consecință, Guvernul invită Curtea să excludă cererea din lista de cazuri.” Reclamantul nu a răspuns la declarația unilaterală. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să elimine un caz din lista sa dacă „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile stabilite în jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Hotărârea (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Azerbaidjanului, practica sa privind plângerile în temeiul articolelor 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la neexecuția hotărârilor finale pronunțate în favoarea reclamanților (a se vedea, de exemplu, Mirzayev c. Azerbaidjan, nr. 50187/06, 3 decembrie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, care poate fi interpretată doar ca fiind o întreprindere de aplicare a hotărârii în favoarea reclamanților, precum și cantitatea de compensare propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în manate azerbaiyane la rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția europeană privind drepturile omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în conformitate cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și cu modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să excludă aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. André Wampach Erik Møse Președintele adjunct al grefierului
Application no. 8089/11
Gulara GARAYEVA
against Azerbaijan
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 26
November 2013 as a Committee composed of:
Erik Møse,
President,
Khanlar Hajiyev,
Dmitry Dedov,
judges,
and André Wampach,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 2 February 2012,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 June 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Ms Gulara Garayeva, is an Azerbaijani national, who was born in 1969 and lives in Baku. She was represented before the Court by Ms
The Azerbaijani Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Ç.
Asgarov.
The applicant complained under Article 6 of the Convention about the continued non-enforcement of the judgment delivered in her favour and under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the violation of the right to peaceful enjoyment of her possessions as a result of non
‑
enforcement of the judgment.
The application had been communicated to the Government
.
The applicant complained under Article 6 of the Convention about the continued non-enforcement of the judgment delivered in her favour and under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the violation of the right to peaceful enjoyment of her possessions as a result of non
‑
enforcement of the judgment.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 20 June 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government of the Republic of Azerbaijan hereby wish to express – by way of unilateral declaration – their acknowledgement of the fact that there has been a violation of the applicant’s rights guaranteed under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
The Government are prepared to pay to the applicant, Ms Gulara Garayeva, the sum of EUR 5,500 (five thousand and five hundred euros) in compensation for pecuniary and non-pecuniary damage. This sum shall be free of any tax that may be applicable and shall be payable within three months from the date of the notification of the striking-out [decision] of the Court pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned period, simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The Government consider that this amount will be an adequate redress and sufficient compensation for the impugned violations. If, the Court however considers that the above amount does not constitute adequate redress and sufficient compensation, the Government is ready to pay to the applicant by way of just satisfaction such other amount suggested by the Court.
This declaration does not exempt the Government from their obligation to enforce the court’s judgment delivered in the applicant’s favour.
In the light of above, the Government would suggest that the circumstances of the present cases allow the Court to reach the conclusion that there exists ‘any other reason’, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention, justifying to discontinue the examination of the application, and that, moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1
in fine
, which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Accordingly, the Government invite the Court to strike the application out of its list of cases.”
The applicant did not respond to the unilateral declaration.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Azerbaijan, its practice concerning complaints under Articles 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the non-enforcement of final judgments pronounced in the applicants’ favour (see, for example,
Mirzayev v. Azerbaijan,
no. 50187/06, 3
December
2009).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, which can only be interpreted as an undertaking to enforce the judgment in the applicants’ favour, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
The Court considers that these amounts should be converted into the Azerbaijani manats at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amounts in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
André Wampach
Erik Møse
Deputy Registrar
President