HASAN v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
-
- Scoasă de pe rol
HASAN v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
Decizia nr. 61925/11 Ion HASAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 3 decembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 27 septembrie 2011, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 31 mai 2013 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Reclamantul, dl Ion Hasan, este un național român, născut în 1981. El este în prezent reținut în închisoarea Galati Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe.
La 29 ianuarie 2013, reclamațiile reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție privind condițiile de detenție la secția de poliție Vrancea din 3 februarie până la 28 aprilie 2013 au fost comunicate guvernului. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 31 mai 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 3 din Convenție, în ceea ce privește condițiile materiale ale detenției reclamantului la secția de poliție Vrancea.
Guvernul este pregătit să plătească reclamantului, dl Ion Hassan, ca satisfacție echitabilă suma de 2 EUR 700, suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care ar putea fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la contul personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 1 din Convenție. În caz de nerespectare a acestei sume în termenul menționat, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.
Prin urmare, Guvernul invită cu respect Curtea să declare, în ceea ce privește plângerile menționate mai sus în temeiul articolului 3 și al articolului 6 § 1 din convenție, că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să aplice în consecință art. 1 litera (c) din convenție.” Prin scrisoarea din 18 octombrie 2013, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere că nu i-a oferit suficientă satisfacție. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să elimine o cerere din cererea sa lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate în alin. (1) lit. (a), (b) sau (c) din respectivul articol.
art. (c) permite Curtea, în special, să încheie o procedură din listă dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Hotărârea (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03).
Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practica sa privind plângerile privind încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor de detenție a reclamantului (a se vedea, de exemplu, Iacov Stanciu c. România , nr. 35972/05, 24 iulie 2012). 10. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 11. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 12 din amenda).
În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 3 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 1 litera (c) din Convenția. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.