SIECZKOWSKI v. POLAND

A patra secțiune decizia nr. 22797/05 Rudolf SIECZKOWSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 11 februarie 2014 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 iunie 2005, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 noiembrie 2013 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Rudolf Sieczkowski, este un național polonez, care s-a născut în 1957 și locuiește în Strzyżów. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna R. Strzępek, un avocat practicant în Strzyżów. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz, succes de dna J. Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. La 12 septembrie 2001, Consiliul de Securitate Socială ( Zakład Ubezpieczeń Społecznych – „SSB”) a acordat reclamantului dreptul la o pensie de pensionare anticipată pentru persoanele care au nevoie de îngrijire constantă (așa numită „EWK” pensie) în suma netă de aproximativ 705 PLN (Zlotys polonez). La 6 septembrie 2002, SSB a redeschis procedura, a revocat decizia inițială de acordare a unei pensii și a refuzat în cele din urmă să acorde reclamantului dreptul la pensia EWK. Plata pensiei a fost întreruptă cu efect imediat. Reclamantul a apelat împotriva deciziei respective ce l-a abandonat de dreptul la o pensie de pensie anticipată. La 17 martie 2003, Curtea Regională Rzeszów La 29 octombrie 2003, Curtea de Apel a anulat Hotărârea din prima instanță și a remis cazul. La 1 iunie 2004, Curtea regională Rzeszów a respins din nou recursul reclamantului împotriva hotărârii SSB. La 25 noiembrie 2004, cu privire la apelul ulterior al reclamantului, Curtea de Apel Rzeszów a susținut decizia SSB. Avocatul a fost respins pe motive formale la 22 martie 2005. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la deschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului său la pensia EWK. El a susținut în continuare o încălcare a articolului 14 din Convenție. HOTĂRÂREA Revocarea dreptului reclamantului la pensia EWK În cazul instantaneu, justificarea plângerilor reclamantului este faptul că decizia de a-l ceda din pensia de pensie de pensie anticipată a constituit o privare nejustificată de bunuri. În consecință, plângerea devine examinată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, care se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.” După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 13 noiembrie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția care rezultă din revocarea bruscă a pensiei EWK ale reclamantului, care a atribuit unei sarcini excesive reclamantului incompatibil cu această dispoziție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 6,500 EUR (seize mii cinci sute de euro) pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție (...)” Prin scrisoarea din 6 decembrie 2013, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, în special din cauza faptului că a dorit ca cazul său să fie încheiat cu o hotărâre. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului reclamantului la așa-numita pensie „EWK” (a se vedea, printre altele, Moskal c. Polonia , nr.10373/05, 15 septembrie 2009; Antoni Lewandowski c. Polonia , nr. 38459/03, 2 octombrie 2012). În ceea ce privește chestiunile ridicate de reclamant în temeiul altor dispoziții ale Convenției, în toate cazurile anterioare similare examinate până în prezent, Curtea a susținut că plângerile în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenție nu au nevoie de o examinare separată (de exemplu, Moskal , citat mai sus §§ 83 și 94; Antoni Lewandowski , citat mai sus, § 88 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendamente Rezistante Reclamantul a susținut încălcarea articolului 14 din Convenție. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea nu constată nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocolurile sale care rezultă din prezenta plângere (a se vedea și Moskal , citat mai sus, §§ 99–01). Rezultă că această parte a cererii este întemeiată în mod evident și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; Decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Ledi Bianku Președintele adjunct al Registrului Bianku

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 22797/05

Rudolf SIECZKOWSKI

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11

February 2014 as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Paul Mahoney,

Krzysztof Wojtyczek,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 16 June 2005,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 7 November 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Rudolf Sieczkowski, is a Polish national, who was born in 1957 and lives in Strzyżów. He was represented before the Court by Ms R. Strzępek, a lawyer practising in Strzyżów.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz, succeeded by Mrs J. Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 12 September 2001 the Social Security Board (

Zakład Ubezpieczeń Społecznych

– “the SSB”) granted the applicant the right to an early

‑

retirement pension for persons raising children who required constant care (the so-called “EWK” pension) in the net amount of around PLN 705 (Polish zlotys).

On 6 September 2002 the SSB reopened the proceedings, revoked the original decision granting a pension and eventually refused to award the applicant the right to the EWK pension. The payment of pension was discontinued with immediate effect.

The applicant appealed against the respective decision divesting him of the right to an early-retirement pension. On 17 March 2003 the Rzeszów Regional Court

(Sąd Okręgowy)

dismissed his appeal.

The applicant appealed against this judgment. On 29 October 2003 the Rzeszów Court of Appeal

(Sąd Apelacyjny)

quashed the first-instance judgment and remitted the case.

On 1 June 2004 the Rzeszów Regional Court again dismissed the applicant’s appeal against the SSB’s decision.

On 25 November 2004, on the applicant’s further appeal, the Rzeszów Court of Appeal upheld the SSB’s decision.

The applicant’s cassation appeal was rejected on formal grounds on 22

March

2005.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of his right to the EWK pension.

He further alleged a breach of Article 14 of the Convention.

THE LAW

A.

Revocation of the applicant’s right to the EWK pension

In the instant case the gist of the applicant’s complaints is that the decision to divest him of his early-retirement pension amounted to an unjustified deprivation of property. Consequently, the complaint falls to be examined under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which reads as follows:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.”

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 13 November 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“(...) the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention stemming from the sudden revocation of the applicant’s EWK pension which placed an excessive burden on the applicant incompatible with that provision.

Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of EUR

6,500 (six thousand five hundred euros) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.

The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention (...)”

By a letter of 6 December 2013, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration, in particular, on the ground that he wished that his case to be terminated by a judgment.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court examined carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

[GC], no.

26307/95, §§ 75–77, ECHR

2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases brought against Poland its practice concerning complaints under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of the applicant’s right to the so called “EWK” pension (see, among other examples,

Moskal v. Poland

, no.10373/05, 15 September 2009;

Antoni Lewandowski v. Poland

, no.

38459/03, 2 October 2012).

As regards the issues raised by the applicant under other provisions of the Convention, in all the previous similar cases examined to date the Court has held that the complaints under Articles 6 and 8 of the Convention did not require a separate examination (see, for example,

Moskal

, cited above, §§ 83 and 94;

Antoni Lewandowski

, cited above, § 88). It sees no reason to depart from this conclusion in the present case.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

B.

Remaining complaints

The applicant further alleged a breach of Article 14 of the Convention.

In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds no appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols arising from this complaint (see also

Moskal

, cited above, §§ 99–101).

It follows that this part of the application is manifestly ill

‑

founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes

note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention.

Declares the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President