CESARZ v. POLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 41239/05 Krzysztof CESARZ împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 8 octombrie 2013 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Vincent A. De Gaetano, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 noiembrie 2005, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 1 iulie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Krzysztof Cesarz, este un național polonez, care s-a născut în 1954 și trăiește în Ropczyce. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz, succesat de dna J. Chrzanowska, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumat după cum urmează. La 13 iunie 2000, Consiliul de Securitate Socială ( Zakład Ubezpieczeń Społecznych – „SSB”) a acordat reclamantului dreptul la o mai devreme Pensiunea de pensionare pentru persoanele care cresc copiii care au nevoie de îngrijire constantă (denumita pensie „EWK”) la suma netă de aproximativ 597 zloti polonezi (PLN). La 8 februarie 2004, SSB a redeschis procedura, a revocat decizia inițială de acordare a unei pensii și a refuzat în cele din urmă să atribuie Reclamantul a interzis plata pensiei cu efect imediat. Reclamantul a apelat împotriva deciziilor respective care l-au cedat de dreptul la o pensie de pensie anticipată. La 29 septembrie 2004, Curtea Regională Rzeszow (SÜd Okręgowy ) a respins recursul. Reclamantul a recurs împotriva acestei hotărâri. La 15 decembrie 2004, recursul său a fost în cele din urmă respins din cauza hotărârii Curții de Apel Rzeszów (Sad Apelacyjny La 11 mai 2005, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a respins recursul de casare depus de reclamant. Reclamantul s-a plâns în principal în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind redeschiderea procedurilor de securitate socială care au dus la revocarea dreptului său la pensia EWK. Prin scrisoarea din 1 iulie 2013, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, care rezultă din revocarea bruscă a pensiei EWK ale reclamantului, care a atribuit unei sarcini excesive reclamantului incompatibil cu această dispoziție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 2000 EUR (2 mii euro) pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de acoperire a oricărei prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi a fost acceptată de Curte ca „un alt motiv” care justifică socoteala din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție (...)” Reclamantul nu a formulat comentarii cu privire la declarația guvernului în termenul stabilit. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75–77, CEDH 2003–VI; WAZA Spółka o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului reclamantului la pensia de pensionare anticipată (a se vedea, de exemplu, Moskal c. Polonia, nr. 10373/05, 15 septembrie 2009; Antoni Lewandowski c. Polonia , nr. 38459/03, 2 octombrie 2012). În ceea ce privește chestiunile ridicate de către reclamant în temeiul altor dispoziții ale Convenției și ale Protocolelor sale, Curtea ar aminti că, în toate cazurile anterioare similare examinate până în prezent, a susținut că plângerile nu au nevoie de o examinare separată (de exemplu, Moskal , citat mai sus §§ 83 și 94; Antoni Lewandowski , citat mai sus, § 88 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenția. Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 41239/05

Krzysztof CESARZ

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 8

October 2013 as a Committee composed of:

David Thór Björgvinsson,

President,

Vincent A. De Gaetano,

Krzysztof Wojtyczek,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 4 November 2005,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 1 July 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Krzysztof Cesarz, is a Polish national, who was born in 1954 and lives in Ropczyce.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz, succeeded by Ms J.

Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 13 June 2000 the Social Security Board (

Zakład Ubezpieczeń Społecznych

– “the SSB”) granted the applicant the right to an early

‑

retirement pension for persons raising children who required constant care (the so-called “EWK” pension) to the net amount of around 597

Polish zlotys (PLN).

On 8 February 2004 the SSB reopened the proceedings, revoked the

initial decision granting a pension and eventually refused to award the

applicant the right to the EWK pension. The payment of the pension was discontinued with immediate effect.

The applicant appealed against the respective decisions divesting him of the right to an early-retirement pension. On 29 September 2004 the Rzeszow Regional Court (

Sąd Okręgowy

) dismissed the appeal.

The applicant appealed against this judgment. On 15 December 2004 his appeal was finally dismissed by virtue of the judgment of the Rzeszów Court of Appeal (

Sad Apelacyjny

).

On 11 May 2005 the Supreme Court (

Sąd Najwyższy

) dismissed the cassation appeal lodged by the applicant.

COMPLAINT

The applicant complained mainly under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention of the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of his right to the EWK pension.

THE LAW

By letter dated 1 July 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“(...) the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration –their acknowledgement of the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to

the Convention stemming from the sudden revocation of the applicant’s EWK pension which placed an excessive burden on the applicant incompatible with that provision.

Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of EUR

2,000 (two thousand euro) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.

The Government would respectfully suggest that the above declaration might be

accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of

the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention (...)”

The applicant did not comment on the Government’s declaration within the set time limit.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37

§

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37

§

1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

[GC], no.

26307/95, §§

75–77, ECHR

2003–VI;

WAZA Spółka

z

o.o. v.

Poland

(dec.), no.

11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v.

Poland

(dec.), no.

28953/03).

The Court has established in a number of cases brought against Poland its practice concerning complaints under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of the applicant’s right to the early-retirement pension (see, for example,

Moskal v. Poland

, no. 10373/05, 15

September

2009;

Antoni Lewandowski v. Poland

, no. 38459/03, 2

October 2012).

As regards the issues raised by the applicant under other provisions of the Convention and Protocols thereto, the Court would recall that in all the previous similar cases examined to date it held that the complaints did not require a separate examination (see, for example,

Moskal

, cited above, §§

83 and 94;

Antoni Lewandowski

, cited above, § 88). It sees no reason to depart from this conclusion in the present case.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37

§

1

(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37

§

1

(c) of the Convention.

Fatoș Aracı

David Thór Björgvinsson

Deputy Registrar

President