CZECHURA v. POLAND

A patra secțiune DECIZIE nr. 2844/05 Maria CZECHURA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 11 februarie 2014 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 29 decembrie 2004, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 7 noiembrie 2013 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Maria Chechera, este un național polonez, care s-a născut în 1961 și trăiește în Mielec. Guvernul polonez („ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Wołāsiewicz, succesat de Chrzanowska, al Ministerului Afacerilor Externe Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 octombrie 2001, Consiliul de Securitate Socială (Zakład Ubezpieczeń Społecznych – „SB”) a acordat reclamantului dreptul la un mai devreme Pensiunea de pensionare pentru persoanele care cresc copiii care au nevoie de îngrijire constantă (denumita pensie „EWK”) în valoare netă de aproximativ 600 de zloti polonezi (PLN). La 24 aprilie 2003, SSB a redeschis procedura, a revocat decizia inițială de acordare a unei pensii și, în cele din urmă, a refuzat să acorde reclamantului dreptul la pensia EWK. Plata pensiei a fost întreruptă cu efect imediat. Reclamantul a apelat împotriva acestor hotărâri. La 26 ianuarie 2005, recursul a fost în cele din urmă respins de Curtea de Apel Rzeszów (Sād Apelacyjny. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și, în fond, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului ei la pensia EWK. În cazul instantaneu, evidenția plângerilor reclamantului este că decizia de a-i ceda pensia de pensie de pensie anticipată constituie o privare nejustificată de bunuri. În consecință, cererea devine examinată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.” Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2013, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția care rezultă din revocarea bruscă a pensiei EWK ale reclamantului, care a atribuit unei sarcini excesive reclamantului incompatibil cu această dispoziție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 10.000 EUR (o sumă de zece mii de euro) pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi a fost acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice socoteala din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție (...)” Într-o scrisoare din 27 noiembrie 2013 reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003 VI; WAZA Spółka o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). Curtea a instituit, în o serie de cazuri împotriva Poloniei, practicile sale privind plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția cu privire la redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului reclamantului la așa-numita pensie „EWK” (a se vedea, printre altele, Moskal c. Polonia, nr. 10373/05, 15 septembrie 2009; Antoni Lewandowski c. Polonia , nr. 38459/03, 2 octombrie 2012). În ceea ce privește chestiunile ridicate de reclamant în temeiul altor dispoziții ale Convenției, în toate cazurile anterioare similare examinate până în prezent, Curtea a considerat că astfel de plângeri nu au nevoie de o examinare separată (de exemplu, Moskal , citat mai sus §§ 83 și 94; Antoni Lewandowski , citat mai sus, § 88 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenția. Fatoș Aracı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 2844/05

Maria CZECHURA

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11

February 2014 as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Paul Mahoney,

Krzysztof Wojtyczek,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 29 December 2004,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 7 November 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Maria Czechura, is a Polish national, who was born in 1961 and lives in Mielec.

The Polish Government (“the Government”)

were represented by their Agent, Mr

J.

Wołąsiewicz, succeeded by

Ms

J.

Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs

.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 12 October 2001 the Social Security Board (Zakład Ubezpieczeń Społecznych – “the SSB”) granted the applicant the right to an early

‑

retirement pension for persons raising children who required constant care (the so-called “EWK” pension) in the net amount of around 600

Polish zlotys (PLN).

On 24 April 2003 the SSB reopened the proceedings, revoked the initial decision granting a pension and eventually refused to award the applicant the right to the EWK pension. The payment of the pension was discontinued with immediate effect.

The applicant appealed against these decisions. On 26 January 2005 her appeal was finally dismissed by the Rzeszów Court of Appeal (

Sąd Apelacyjny

).

The applicant did not lodge a cassation appeal.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 of the Convention and, in substance, under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of her right to the EWK pension.

THE LAW

In the instant case the gist of the applicant’s complaints is that the decision to divest her of her early-retirement pension amounted to an unjustified deprivation of property. Consequently, the application falls to be examined under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which, in so far as relevant, provides as follows:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.”

By letter dated 7 November 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“(...) the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention stemming from the sudden revocation of the applicant’s EWK pension which placed an excessive burden on the applicant incompatible with that provision.

Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of EUR

10,000 (ten thousand euros) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points. (...)

The Government would respectfully suggest that the above declaration might be

accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of

the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 §

1 (c) of the Convention (...)”

In a letter of 27 November 2013 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37

§

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37

§

1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court examined carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

[GC], no.

26307/95, §§

75

‑

77, ECHR

2003

‑

VI;

WAZA Spółka

z

o.o. v.

Poland

(dec.), no.

11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v.

Poland

(dec.), no.

28953/03).

The Court has established in a number of cases brought against Poland its practice concerning complaints under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of the applicant’s right to the so-called “EWK” pension (see, among other examples,

Moskal v. Poland

, no.

10373/05, 15

September 2009;

Antoni Lewandowski v. Poland

, no.

38459/03, 2

October 2012).

As regards the issues raised by the applicant under other provisions of the Convention, in all the previous similar cases examined to date the Court has held that such complaints did not require a separate examination (see, for example,

Moskal

, cited above, §§ 83 and 94;

Antoni Lewandowski

, cited above, § 88). It sees no reason to depart from this conclusion in the present case.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37

§

1

(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37

§

1

(c) of the Convention.

Fatoș Aracı

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President