Tara împotriva României

Decizia nr. 15522/04 Magdalena Veronica TARA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 11 martie 2014 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 februarie 2004, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul respondent la 17 septembrie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, deliberată, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dna Magdalena Veronica Tara, este un național român, născut în 1970 și locuiește în București. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl T. G. Constantin.

Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind incapacitatea de a exercita pe deplin drepturile de proprietate asupra bunurilor imobiliare care au fost returnate la ea. La 13 mai 2013, reclamația de mai sus a fost comunicată guvernului. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 17 septembrie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii. Declarația prezentată după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea existenței unei încălcări a dreptului reclamantului la proprietate.

Guvernul este dispus să plătească reclamantului, ca satisfacție echitabilă suma totală de 2.700 EUR (2.000 șapte sute) de euro, suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită în lei românesc contului indicat al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale.

Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Reclamantul nu a prezentat nicio observație cu privire la declarația unilaterală a guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a înființat în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului reclamantului de a exercita pe deplin proprietatea lor (a se vedea Radovici și Stănescu c. România , citate mai sus §§ 88-90; Popescu și Toader c. România , nr. 27086/02, §§ 37-38, 8 martie 2007; Postolache c. România , nr. 24171/02, §§ 34-35, 16 decembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07,

4 martie 2008). în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind dreptul la proprietate și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan grefier adjunct Președintele

THIRD SECTION

DECISION Application no. 15522/04 Magdalena Veronica TARA against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 11 March 2014 as a Committee composed of: Alvina Gyulumyan, President, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 19 February 2004, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 17 September 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Ms Magdalena Veronica Tara, is a Romanian national, who was born in 1970 and lives in Bucharest. She was represented before the Court by Mr T. G. Constantin. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs. The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention of the inability to fully exercise property rights over real estate that had been returned to her. On 13 May 2013 the above complaint was communicated to the Government. THE LAW After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 17 September 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government declare, by way of this unilateral declaration, their acknowledgement of the existence of a violation of the applicant’s right to property. The Government is prepared to pay to the applicant, as just satisfaction the total sum of EUR 2,700 (two thousand seven hundred) euros, amount which they consider reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable in Romanian lei to the indicated account of the applicant within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention.

In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Therefore, the Government respectfully invite the Court rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.” The applicant did not submit any comments regarding the Government’s unilateral declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of the applicants’ right to fully exercise their property (see Radovici and Stănescu v. Romania , cited above, §§ 88-90; Popescu and Toader v. Romania , no. 27086/02, §§ 37-38, 8 March 2007; Postolache v. Romania , no. 24171/02, §§ 34-35, 16 December 2008). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention regarding the right to property and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Deputy Registrar President