CASE OF KENZIE GLOBAL LIMITED LTD v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA KENZIE GLOBAL LIMITED LTD

c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 287/07)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

8 aprilie 2014

Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 §

2 al Convenției. Ea poate fi supusă redactării.

În cauza Kenzie Global Limited LTD c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefier al secțiunii,

Deliberând la 18 martie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 287/07) depusă la Curte la 27 decembrie 2006 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către o companie înregistrată în Marea Britanie, Kenzie Global Limited Ltd („compania reclamantă”).

2.

Compania reclamantă a fost reprezentată de dl A. Briceac, avocat în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl L. Apostol.

3.

Compania reclamantă a pretins că nu a fost citată la ședința de judecată la Curtea Supremă de Justiție și că a fost prejudiciată ca urmare a pierderii procesului de judecată.

4.

La 24 mai 2012, cererea a fost comunicată Guvernului. La aceeași dată Guvernul Marii Britanii a fost informat despre dreptul de a interveni în proceduri, în conformitate cu articolul 36 § 1 al Convenției și cu articolul 44 § 1(b) al Regulamentului Curții, însă acesta nu a dorit să se prevaleze de acest drept.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamanta este o companie constituită în Marea Britanie.

6.

La data evenimentelor, compania reclamantă era creditoarea companiei C. care, la rândul său, era creditoarea companiei P. La 1 octombrie 2005, compania reclamantă și compania C. au încheiat un acord în baza căruia datoria companiei P. către compania C. a fost cesionată companiei reclamante în locul datoriei companiei C. față de compania reclamantă.

7.

Ulterior, compania P. a dat faliment, fiind inițiată procedura de insolvență în privința sa. La 10 mai 2006, compania reclamantă a solicitat Curții Economice Chișinău să admită cererea de înlocuire a companiei C. în lista creditorilor companiei P. în temeiul acordului încheiat la 1 octombrie 2005 cu compania C.

8.

La 5 iunie 2006, Curtea Economică Chișinău a desfășurat o ședință de judecată publică și a admis cererea companiei reclamante. În rezultat, compania reclamantă a înlocuit compania C. în lista creditorilor companiei P. cu o datorie de 14 015 000 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 901 000 de euro (EUR)).

9.

La 16 octombrie 2006, compania C. a atacat hotărârea judecătorească menționată mai sus invocând faptul că acordul din 1 octombrie 2005 a fost viciat și că persoanele care l-au semnat din partea ambelor părți au acționat

ultra vires

.

10.

La 9 noiembrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a examinat recursul companiei C. într-o ședință de judecată la care compania reclamantă nu a fost citată. Celelalte părți au participat la ședința de judecată respectivă. Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a casat hotărârea instanței judecătorești inferioare. În special, Curtea Supremă de Justiție a statuat că persoana care a semnat acordul din 1 octombrie 2005 în numele companiei C. a acționat

ultra vires

, întrucât la data semnării ea se afla în concediu de maternitate. Decizia Curții Supreme de Justiție era definitivă, iar compania reclamantă a fost exclusă din lista creditorilor companiei P.

II.

PRACTICA ȘI DREPTUL NAȚIONAL

11

.

Dispozițiile legale relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:

„Articolul 105. Înmânarea citației

(1)

Citația ... se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citației ... se înscrie pe citație sau înștiințare în partea care se înmânează destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie instanței.

...

(5)

Citația ... adresată persoanei fizice se înmânează personal contra semnătură pe cotor. Citația ... adresată unei organizații se înmânează persoanei cu funcție de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul absenței acesteia, se înmânează în același mod unui alt angajat ...”

„Articolul 441

... (2)

Președintele colegiului lărgit (al Curții Supreme de Justiție) stabilește, în cel mult o lună, termenul de judecare a recursului și dispune să se comunice faptul participanților la proces. O dată cu citarea, părților li se expediază copia de pe recurs, cu înștiințarea necesității depunerii obligatorii, cel târziu cu 5 zile înainte de judecată, a referinței asupra recursului declarat.

Articolul 444

... (2)

Judecarea recursului se face cu citarea părților. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea recursului.”

12

.

La 12 decembrie 2005, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre explicativă „privind aplicarea normelor Codului de procedură civilă la examinarea pricinilor în primă instanță”. Punctul 5 al hotărârii prevede că „examinarea pricinii în lipsa participanților, care nu au fost înștiințați despre data, locul și ora ședinței de judecată, reprezintă o încălcare a normelor procedurale și constituie temei pentru casarea hotărârii judiciare. Iar potrivit art.105 alin.(5) din Cod, participanții la proces se vor considera legal citați doar atunci când citația le-a fost înmânată personal contra semnătură pe cotor sau avizul poștal cu privire la primirea citației.”.

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI

13.

Compania reclamantă a invocat încălcarea dreptului său de acces la justiție, contrar articolului 6 al Convenției, care prevede următoarele:

„1.

Orice persoană are dreptul la judecarea ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță ..., care va hotărî ... asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

A.

Admisibilitatea

14.

Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. În continuare, ea notează nu există alte temeiuri de declarare a inadmisibilității. Așadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B.

Fondul

15.

Compania reclamantă a pretins că omisiunea Curții Supreme de Justiție de a o cita la ședința de judecată din 9 noiembrie 2006 i-a încălcat drepturile garantate de articolul 6 § 1 al Convenției.

16.

Guvernul nu a fost de acord cu compania reclamantă, susținând că rezultatul cauzei ar fi fost același, indiferent de prezența companiei reclamante la ședința de judecată la Curtea Supremă de Justiție în data de 9 noiembrie 2006. Prin urmare, în opinia sa, omisiunea Curții Supreme de Justiție de a citat compania reclamantă la ședința de judecată nu a compromis echitatea per ansamblu a procesului.

17.

Curtea reiterează că articolul 6 § 1 nu garantează dreptul de recurs împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în prima sau a doua instanță. Totuși, în cazul în care liegislația internă instituie căi de atac, procedurile în această ordine vor fi considerate ca prelungire a procesului de judecată și, prin urmare, intră sub incidența garanțiilor prevăzute de articolul 6 (a se vedea

Delcourt v. Belgium

, 17 ianuarie 1970, § 25, Series A nr.

11, și

Gurov v.

Moldova

, nr.

36455/02, §

33, 11

iulie 2006).

18.

Curtea reiterează că în cauzele

Bucuria v. Moldova

(nr. 10758/05, §

24, 5 ianuarie 2010) și

Rassohin v. Moldova

(nr. 11373/05, § 33, 18

octombrie 2011) ea a examinat probleme similare și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 în contul omisiunii Curții Supreme de Justiție de a cita reclamanții la ședinețele de judecată. În mod similar, în prezenta cauză, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea judecătorească a instanței inferioare pronunțate în favoarea companiei reclamante, în urma re-examinării fondului cauzei și re-reținerii circumstanțelor de fapt în cadrul unei ședințe de judecată la care compania reclamantă nu a fost citată. Curtea consideră că re-examinarea nu ar fi trebuit să aibă loc fără ca compania reclamantă să aibă posibilitatea de a-și prezenta poziția, în special având în vedere faptul că celelalte părți au fost prezente la ședință și și-au prezentat pozițiile.

19.

Prin urmare, Curtea conchide că compania reclamantă nu a avut șansa să-și susțină cauza în fața Curții Supreme de Justiție.

20.

În rezultat, a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției.

II.

CU PRIVIRE LA ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIE

21.

Compania reclamantă a invocat faptul că drepturile sale garantate de articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenție au fost încălcate deoarece Curtea Supremă de Justiție nu avea dreptul de a interveni în relația sa cu compania C. În plus, Curtea Supremă de Justiție a adoptat hotărârea din 9 noiembrie 2006 în absența sa.

22.

Articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenție prevede în partea relevantă următoarele:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. ...”

23.

Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între o eventuală încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și o eventuală încălcare a articolului 1 al Protocolului nr.1.

24.

Curtea a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției ca urmare a omisiunii Curții Supreme de Justiție de a cita compania reclamantă. Totuși, ea nu poate specula în privința rezultatului procesului judiciar dacă acesta ar fi fost echitabil în coformitate cu articolul 6 § 1 al Convenție. Prin urmare, ea consideră că acest capăt de cerere este inadmisibil fiind vădit nefondat, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

III.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

25.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

26.

Compania reclamantă a pretins 1 909 946 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material și 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

27.

Guvernul a disputat sumele pterinse de compania reclamantă.

28.

Curtea nu sesizează nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constată și prejudiciul material pretins; prin urmare ea respinge pretenția. Pe de altă parte, ea acordă companiei reclamante 3 600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

29.

Compania reclamantă a pretins 10 000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții.

30.

Guvernul a disputat suma pterinsă de compania reclamantă, argumentând că este excesivă.

31.

Având în vedere circumstanțele cauzei și documentele prezentate de compania reclamantă, Curtea consideră rezonabil să acorde o remunerație financiară în sumă de 1 500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Dobânda

32.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

admisibilă plângerea întemeiată pe articolul 6 § 1 al Convenției, și inadmisibil restul cererii.

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției;

3.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească companiei reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume

care

să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i)

3 600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;

(ii)

1 500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente

;

4.

Respinge

restul pretențiilor companiei reclamante cu titlu de satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 8 aprilie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte