Ragas împotriva Slovaciei

Decizia nr. 10358/11 Boris RAGAS împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 15 aprilie 2014 în calitate de comitet compus din: Dragoljub Popović, președinte, Ján Šikuta, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 3 februarie 2011, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 8 ianuarie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl Boris Ragas este un național slovac, care s-a născut în 1931 și trăiește în Trenčín. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii civile înregistrate în fața Curții de district Trenčín, în cadrul dosarului nr. 6 C 1449/1994. În perioada relevantă, care a durat peste 17 ani și 8 luni, cazul a fost tratat de instanțe la două niveluri de competență. La 14 septembrie 2006, Curtea Constituțională a hotărât că a existat o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil și i-a acordat echivalentul de 1.350 EUR ca o justă satisfacție în ceea ce privește prejudiciile morale. De asemenea, a ordonat Curții de District să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii și să ramburseze costurile juridice ale reclamantului.

La 11 septembrie 2013, reclamația privind durata procedurii a fost comunicată guvernului. HOTĂRÂREA După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare de 8 Ianuarie 2014 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul propune să plătească domnului Boris Ragas suma de 2,700 EUR (2 mii șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului.

Guvernul ar sugera ca informațiile de mai sus să fie acceptate de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Prin scrisoarea din 10 februarie 2014, reclamantul a declarat că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută și, prin urmare, a refuzat să-l accepte. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarațiile având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-227, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Rapoš v. Slovacia , nr. 25763/02 , § 32-34, 20 mai 2008; Bič v. Slovacia , nr. 23865/03 , § 39-41, 4 noiembrie 2008 sau Rusnáková v. Slovacia , nr. 51071/06 , §§ 28-35, 14 aprilie 2009 . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse de Curte consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că această sumă ar trebui plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea este în unanimitate ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție.

Marialena Tsirli Dragoljub Popović Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 10358/11 Boris RAGAS against Slovakia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 15 April 2014 as a Committee composed of: Dragoljub Popović, President, Ján Šikuta, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 3 February 2011, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 8 January 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Boris Ragas, is a Slovak national, who was born in 1931 and lives in Trenčín. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Pirošíková. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of civil proceedings registered before the Trenčín District Court under file no. 6 C 1449/1994. During the relevant period, which lasted more than 17 years and 8 months, the case was dealt with by courts at two levels of jurisdiction. On 14 September 2006 the Constitutional Court decided that there had been a violation of the applicant’s right to a hearing within a reasonable time and awarded him the equivalent of then EUR 1,350 as just satisfaction in respect of non-pecuniary damage.

It also ordered the District Court to avoid any further delay in the proceedings and to reimburse the applicant’s legal costs. On 11 September 2013 the complaint concerning the length of the proceedings was communicated to the Government. THE LAW After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 8 January 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government acknowledge both the applicant’s status of the victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay to Mr Boris Ragas the sum of EUR 2,700 (two thousand seven hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant. The Government would suggest that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within the three months from the date of notification of the decision.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.” By a letter of 10 February 2014, the applicant stated that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low and therefore refused to accept it. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declarations in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Scordino v. Italy (no. 1) [GC], no. 36813/97, §§ 178-227, ECHR 2006 ‑ V; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; Rapoš v. Slovakia , no. 25763/02, §§ 32-34, 20 May 2008; Bič v. Slovakia , no. 23865/03, §§ 39-41, 4 November 2008 or Rusnáková v. Slovakia , no. 51071/06, §§ 28-35, 14 April 2009). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). The Court considers that this amount should be paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points. Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Marialena Tsirli Dragoljub Popović Deputy Registrar President