SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 21898/10 Dionysios ARVANITAKIS și alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 26 august 2014 într-un comitet compus din Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Linos-Alender Sicilianos, Ksenija Turković, judecători și Søren C. Prebensen, grefier adjunct al secțiunii în exercițiu; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 martie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de părți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Cei douăzeci și patru de solicitanți, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți greci, angajați la Spitalul General din Voula, Asklipio. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către M. Salamoura și P. Aggelopoulos, avocați în barou dai. Guvernul grec ( .) a fost reprezentat de delegatii agentului său, domnii mei Paraskevopoulou, șezut pe lângă Consiliul juridic al statului și Z. Chatzipavlou, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului. La 21 octombrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. Circumstanțele din speță La 31 decembrie 1999, reclamanții au introdus o acțiune împotriva tribunalului administrativ de primă instanță din statul de origine prin solicitarea unei alocări suplimentare ( πρόσθετη αμοιβή ) de 1 169 300 drahmes (3 431,51 EUR), plus dobânzi, pentru fiecare dintre aceștia. La 27 februarie 2002, Tribunalul Administrativ a constatat că nu avea competență teritorială pentru a judeca cauza și a trimis-o Tribunalului Administrativ Pireu (Decizia nr. 1230/2002). La 30 noiembrie 2010, Tribunalul Administrativ din Pireu a observat că reclamanții au fost angajați în serviciul public cu o relație de drept privat. Astfel, instanța a considerat că, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 1406/1983, cauza era de competența instanțelor civile și a respins acțiunea (Decizia nr. 4826/2010). 1406/1983 privind competența instanțelor administrative, cum ar fi cele prevăzute de Legea nr 2721/1999, se citește după cum urmează Art. 1 Relevă de competența instanțelor administrative toate litigiile administrative de fond care nu intră în domeniul de aplicare al acesteia până în prezent; litigiile menționate anterior includ, în special, litigiile referitoare la (...) toate tipurile de remunerare (...) a personalului public în general, a organizațiilor autorităților locale (...) și a persoanelor juridice de drept public, care sunt reglementate de dispoziții care intră sub incidența domeniului de reglementare. GRIFS Cu privire la obiecțiile întemeiate pe art. 6 alin. în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel formulată: Orice persoană are dreptul să-și audă cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul observă, în primul rând, că reclamanții au omis să informeze Curtea cu privire la elementele esențiale care sunt necesare pentru examinarea cauzei și, prin urmare, consideră că cererea trebuie respinsă ca fiind abuzivă. În al doilea rând, guvernul susține că instanțele nu vor epuiza căile de atac interne, deoarece acestea ar fi putut introduce în fața instanței administrative, în temeiul articolului 105 din Legea de punere în aplicare a Codului civil și prin invocarea încălcării articolului 1 din Convenție, o acțiune în despăgubire împotriva statului. Guvernul susține, în sfârșit, că reclamanții sunt responsabili de întârzieri în desfășurarea procedurii de care nu era de natură să provoace un prejudiciu moral. 10. Curtea nu consideră necesar să se pronunțe asupra excepțiilor ridicate de guvern, în măsura în care obiecțiile întemeiate pe art. 6 alin. (1) sunt în orice caz inadmisibile din următoarele motive. 11. Curtea reamintește că, pentru ca art. 6 alin. În cazul în care un stat membru consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, aceasta trebuie să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. ; aceasta poate privi atât existența unui drept, cât și întinderea sau modalitățile de exercitare a acestuia. În plus, la sfârșitul procedurii trebuie să fie direct decisivă pentru dreptul civil în cauză (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 27, CEDH 2000 VII, și Sporong și Lönnroth c. Suedia, 23 septembrie 1982, § 81, seria 81 A nr. 52. Curtea a considerat întotdeauna că o legătură limitată a repercusiunilor îndepărtate nu este suficientă pentru a implica art. 6 alineatul (1) (a se vedea, printre altele, Athanassoglou și alții c. Elveția [GC], nr. 27644/95, § 43 CEDH 2000 IV; Gorraiz Lizarraga și alții c. Spania, nr. 62543/00, § 43 CEDH 2004 III; Tașk.n și alții c. Turcia, nr. 46117/99, 10 noiembrie 2004, § 130). 12. În speță, Curtea constată că, așa cum Tribunalul Administrativ din Pireu a considerat că Tribunalul nu era competent să judece cauza, dat fiind că reclamanții erau angajați în serviciul public cu o relație de drept privat. Prin urmare, în temeiul articolului 1 din Legea nr. 1406/1983, Curtea a respins acțiunea. Astfel, respingerea acestei acțiuni a fost previzibilă și Ön Õ au avut nici o șansă de a inversa situația în litigiu de care se plâng în speță (a se vedea, în acest sens, Stavrulakis c. Grecia (dec.), nr. 22326/10, 28 ianuarie 2014 și Astikos Oikodomikos Synetaismos Nea Konstantinoupolis c. Grecia (dec.), nr. 38806/02, 20 Într-adevăr, din cauza faptului că acțiunea a fost exercitată în fața instanțelor administrative, litigiul în cauză a fost privat de orice miză pe care aceaceasta ar putea să o aibă pentru ei. 13. Curtea consideră, prin urmare, că Prin urmare, art. 6 alineatul (1) din Convenție nu se aplică. Prin urmare, este necesar să se respingă această parte a cererii în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Reclamanții se plâng și de faptul că în Grecia nu există nicio cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii în cauză. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 15. Curtea reamintește că art. 13 a fost interpretat ca necesitând o acțiune în dreptul intern că, în ceea ce privește obiecțiile care pot fi considerate ca fiind reprobabile, conform Convenției (a se vedea, printre altele, Boyle și Rice Regatul Unit, 21 iunie 1988, § 52, seria A n 131). 1, Curtea consideră că nu există niciun motiv întemeiat (Pasaris c. Grecia (dec.), nr. 5334/07, 24 septembrie 2009).17. Prin urmare, acest litigiu trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren C. Prebensen Mirjana Lazarova Trajkovska Data nașterii: 1959 Locul nașterii: 1959 Locul nașterii: Eleni KARACHALIOU, născută în 1965 în 1968: Lambrini MAKATOUNAKI, născută în 1969 în 1969: Theofania MAHAIOU, născută în 1949 Antonia MOURTZIKOU, născută în 1958 Fosteni Nakou, născută în 1958 Eleftheria NEOFYTOU, născută în 1959 Kondylenia PAPADAKI-CHALVATZI, născută în 1940 Efthymia PROTOPAPA, născută în 1962 Konstantina RIGOPOULOU, născută în 1960 Myrsini SAMIOU, născută în 1967 Paraskevi SDROLIA, născută în 1953 Dimitra SIARGGANI, născută în 1943 Ioanna SKOUFI, născută în 1954 Aikaterini STYLIANOU, născută în 1964 Maria TERLEGGA, născută în 1968 Antonios TSAMBASIS, născut în 1959 Maria XENIKOU, născută în 1955
Requête n
o
21898/10
Dionysios ARVANITAKIS et autres
contre la Grèce
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 26 août 2014 en un comité composé de
:
Mirjana Lazarova Trajkovska,
présidente,
Linos-Alexandre Sicilianos,
Ksenija Turković,
juges,
et de Søren C. Prebensen,
greffier adjoint de section en exercice,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 mars 2010,
Vu les observations soumises par les parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les vingt-quatre requérants, dont les noms figurent ci-joint en annexe, sont des ressortissants grecs, employés à l’hôpital Général de Voula «
Asklipiio
». Ils ont été représentés devant la Cour par M
es
E.
Salamoura et P. Aggelopoulos, avocats au barreau d’Athènes.
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») a été représenté par les déléguées de son agent, M
mes
K.
Paraskevopoulou, assesseure auprès du Conseil juridique de l’État et Z. Chatzipavlou, auditrice auprès du Conseil juridique de l’État.
3.
Le 21 octobre 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement.
A.
Les circonstances de l’espèce
4.
Le 31 décembre 1999, les requérants ont introduit une action contre l’hôpital devant le tribunal administratif de première instance d’Athènes en demandant le versement d’une allocation supplémentaire (
πρόσθετη αμοιβή
) de 1
169
300 drachmes (3
431,51 euros environ), plus intérêts, à chacun d’entre eux.
5.
Le 27 février 2002, le tribunal administratif constata qu’elle n’avait pas de compétence territoriale pour juger l’affaire et la renvoya devant le tribunal administratif du Pirée (décision n
o
1230/2002).
6.
Le 30 novembre 2010, le tribunal administratif du Pirée observa que les requérants furent employés dans le service public avec une relation de droit privé. Ainsi, le tribunal considéra que, conformément à l’article 1 de la loi n
o
1406/1983, l’affaire relevait de la compétence des juridictions civiles et rejeta l’action (décision n
o
4826/2010).
B.
Le droit interne pertinent
7.
La loi n
o
1406/1983 relative à la compétence des juridictions administratives, telle qu’amendée par la loi n
o
2721/1999, se lit comme suit
:
Article 1
«
1.
Relèvent de la compétence des juridictions administratives tous les litiges administratifs de fond qui n’en relèvent pas à ce jour.
2.
Les litiges susmentionnés comprennent en particulier ceux qui sont relatifs à
:
(...)
i)
tous les types de rémunérations (...) du personnel du secteur public en général, des organisations des autorités locales (...) et des personnes morales du droit publique, qui sont réglées par des
dispositions qui relèvent du domaine réglementaire.
»
A.
Sur les griefs tirés de l’article 6 § 1 de la Convention
8.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellée :
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
9.
Le Gouvernement note, en premier lieu, que les requérants ont omis d’informer la Cour des éléments essentiels qui sont nécessaires pour l’examen de l’affaire. Dès lors, il estime que la requête doit être rejetée comme abusive. En second lieu, le Gouvernement prétend que les requérants n’ont pas épuisé les voies des recours internes, car ils auraient pu introduire devant le tribunal administratif, sur le fondement de l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil et en invoquant la violation de l’article
6
§
1 de la Convention, une action en dommages-intérêts contre l’État. Le Gouvernement soutient enfin que les requérants sont responsables de retards dans le déroulement de la procédure dont l’enjeu n’était pas de nature à causer un préjudice moral.
10.
La Cour n’estime pas nécessaire de se prononcer sur les exceptions soulevées par le Gouvernement, dans la mesure où les griefs tirés de l’article 6 § 1 sont en tout état de cause irrecevables pour les raisons suivantes.
11.
La Cour rappelle que, pour que l’article 6 § 1 sous sa rubrique civile trouve à s’appliquer, il faut qu’il y ait une «
contestation
» sur un «
droit
» que l’on peut prétendre, au moins de manière défendable, reconnu en droit interne (Vilho Eskelinen et autres c. Finlande [GC], no 63235/00, §
‑
II). Il doit s’agir d’une «
contestation
» réelle et sérieuse
; elle peut concerner aussi bien l’existence même d’un droit que son étendue ou ses modalités d’exercice. En outre, l’issue de la procédure doit être directement déterminante pour le «
droit de caractère civil en question
» (voir, parmi d’autres, Frydlender c. France [GC], no
30979/96, §
2000
‑
VII, et Sporrong et Lönnroth c. Suède, 23
septembre 1982, §
81, série
A no 52). La Cour a toujours considéré qu’un lien ténu des répercussions lointaines ne suffit pas à faire entrer en jeu l’article 6 § 1 (voir, parmi plusieurs autres, Athanassoglou et autres c.
Suisse [GC], no
‑
IV; Gorraiz Lizarraga et autres c. Espagne, no
62543/00, §
‑
III
; Tașkın et autres c.
Turquie, no
46117/99, 10 novembre 2004, §
130).
12.
En l’occurrence, la Cour constate que, comme le tribunal administratif du Pirée l’a considéré, ce dernier n’était pas compétent pour juger l’affaire, vu que les requérants étaient employés dans le service public avec une relation de droit privé. Dès lors, en application de l’article 1 de la loi no 1406/1983, il rejeta l’action. Ainsi, le rejet de cette action était prévisible et les requérants n’avaient aucune chance de renverser la situation
litigieuse dont ils se plaignent en l’espèce (voir, en ce sens, Stavroulakis c.
Grèce (déc.), no
22326/10, 28
janvier 2014, et Astikos Oikodomikos Synetairismos Nea Konstantinoupolis c.
Grèce (déc.), no
37806/02, 20
janvier 2005). En effet, du fait que l’action a été exercée devant les juridictions administratives, le litige en cause a été privé de tout enjeu que celui-ci pourrait avoir pour eux.
13.
La Cour estime par conséquent, que la «
contestation
» soulevée devant les juridictions administratives par les requérants n’était ni «
réelle
» ni «
sérieuse
», de sorte que l’article 6 § 1 de la Convention ne trouve pas à s’appliquer. Partant, il y a lieu de rejeter cette partie de la requête en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
B.
Sur la violation alléguée de l’article 13 de la Convention
14.
Les requérants se plaignent également du fait qu’en Grèce il n’existe aucun recours effectif pour se plaindre de la durée excessive de la procédure en cause. Ils invoquent l’article 13 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
15.
La Cour rappelle que l’article 13 a été interprété comme n’exigeant un recours en droit interne que s’agissant de griefs pouvant passer pour «
défendables
» selon la Convention (voir, entre autres,
Boyle et Rice
c.
Royaume-Uni
, 21 juin 1988, § 52, série A n
o
131).
16.
Compte tenu de ses conclusions précitées pour le grief tiré de l’article
6
§
1, la Cour estime que les requérants n’ont aucun grief défendable (
Passaris c. Grèce
(déc.), n
o
5334/07, 24 septembre 2009).
17.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Søren C. Prebensen
Mirjana Lazarova Trajkovska
Greffier adjoint en exercice
Présidente
Liste des requérants
Dionysios ARVANITAKIS, né en 1959
Anastasia-Teraza BAIMAKOU, née en 1959
Theodora BETSOU, née en 1949
Eleni DIMITROPOULOU, née en 1943
Freideriki FALOUTSOU, née en 1945
Paraskevi GRAVIA, née en 1969
Eleni KARACHALIOU, née en 1965
Maria KASTANI, née en 1968
Lambrini MAKATOUNAKI, née en 1969
Theofania MATHAIOU, née en 1954
Antonia MOURTZIKOU, née en 1958
Foteini NAKOU, née en 1958
Eleftheria NEOFYTOU, née en 1959
Kondylenia PAPADAKI-CHALVATZI, née en 1940
Efthymia PROTOPAPA, née en 1962
Konstantina RIGOPOULOU, née en 1960
Myrsini SAMIOU, née en 1967
Paraskevi SDROLIA, née en 1953
Dimitra SIARGGANI, née en 1943
Ioanna SKOUFI, née en 1954
Aikaterini STYLIANOU, née en 1964
Maria TERLEGGA, née en 1968
Antonios TSAMBASIS, né en 1959
Maria XENIKOU, née en 1955