MARINESCU ET AUTRES c. ROUMANIE - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MARINESCU ET AUTRES c. ROUMANIE - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2014)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România” (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
DECIZIE
Requête n
o
17893/03
Calin Dragomir MARINESCU et autres
contre la Roumanie
Cererea nr. 17893/03
Calin Dragomir MARINESCU și alții
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 2 septembrie 2014 într-o cameră compusă din: Dragoljub Popović, președinte,
Luis López Guerra, Valeriu Grițco, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,
având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 5 iunie 2003,
având în vedere observațiile formulate de Guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți,
după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:
ÎN FAPT
Reclamanții, domnii Călin Dragomir Marinescu, Mihail Constantinescu, Virgil Toanchină, Romanuel Nicolae Posedaru și Constantin Bobeș, precum și doamna Minerva Elena Dan, sunt resortisanți români, născuți, respectiv, la 1949, 1949, 1953, 1948, 1955 și 1947 și cu domiciliul la Constanța. Reclamanții Călin Dragomir Marinescu, Mihail Constantinescu, Virgil Toanchină, Romanuel Nicolae Posedaru și Minerva Elena Dan sunt reprezentați în fața Curții de I.
Hașotti, V.
Zamfir, N. Mihalică și A. Armeanu, avocați din Constanța. Reclamantul Constantin Bobeș este reprezentat în fața Curții de soția sa, L. Bobeș.
Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.
Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
În urma decesului reclamantului Romanuel Nicolae Posedaru la 17 septembrie 2008, doamnele Marinela Posedaru și Lacrima Horneț, văduva și fiica reclamantului, și-au exprimat dorința de a continua procedura. Acestea sunt reprezentate în fața Curții de I. Hașotti. Din motive de ordin practic, prezenta hotărâre va continua să îl desemneze pe domnul Romanuel Nicolae Posedaru ca și „reclamant” [
Dalban împotriva României
(MC), nr. 28114/95, pct. 1, CEDO 1999-VI].
A. Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, se pot rezuma după cum urmează.
La momentul faptelor, reclamanții făceau parte din conducerea companiei naționale de navigație maritimă C.N.M. Petromin S.A.
1.
Procesul penal împotriva reclamanților
La o dată neprecizată în cursul anului 1993, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a început urmărirea penală împotriva reclamanților cu acuzațiile de abuz în serviciu, fals și uz de fals, contrabandă, exporturi ilegale și folosirea ilegală a bugetului societății. Cu excepția doamnei Minerva Elena Dan, aceștia au fost arestați preventiv în perioada 14 februarie – 15 aprilie 1994. Prin rechizitoriul din 20 iulie 1994, parchetul i-a trimis pe reclamanți în judecată în fața Tribunalului Constanța.
Prin sentința din 9 decembrie 1996, reclamanții au fost achitați. Această hotărâre a fost confirmată, în urma apelului parchetului, prin decizia Curții de Apel Constanța din 8 iulie 1997. Prin hotărârea definitivă din 10 iunie 1998, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul parchetului, a casat hotărârile instanțelor inferioare și i-a condamnat pe reclamanți la pedepse cu închisoarea cuprinse între 7 și 12 ani.
Reclamanții au formulat o cerere de revizuire a acestei din urmă hotărâri. Prin încheierea din 9 septembrie 1998, tribunalul a admis cererea de revizuire și a dispus suspendarea pedepselor aplicate reclamanților.
În urma casării cu trimitere, la 5 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea cauzei în fața unei instanțe din alt județ.
Prin hotărârea din 16 noiembrie 2007, după 2 casări cu trimitere, Tribunalul Galați a admis cererea de revizuire, a casat pe fond hotărârea definitivă din 10 iunie 1998 a CSJ și i-a achitat pe reclamanți de toate capetele de acuzare pentru care fuseseră trimiși în judecată. Această hotărâre a fost confirmată în apelul și recursul parchetului prin hotărârea din 11 decembrie a Curții de Apel Galați și prin hotărârea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție) din 7 mai 2010.
Plasarea în detenție a reclamanților pe durata soluționării cererii de revizuire
În 2001, parchetul a emis pe numele reclamanților mandate de executare a pedepselor aplicate prin hotărârea definitivă din 10 iunie a Curții Supreme de Justiție. Reclamanții au formulat contestație la executare. Prin hotărârea din 21 martie 2001, tribunalul a admis contestația și a dispus ca suspendarea executării pedepselor se aplică pe durata soluționării cererii de revizuire.
La 11 iunie 2002, tribunalul a fost sesizat cu o cerere de rectificare a mandatelor de executare a pedepselor, mandate eliberate anterior pe numele reclamanților. Tribunalul a admis cererea și au fost eliberate noi mandate de executare a pedepselor.
La 12 iunie 2002, reclamanții, cu excepția domnului Virgil Toanchină, au fost arestați. Aceștia au formulat o nouă contestație la executare respinsă de tribunal la 14 iunie 2002, pe motivul că suspendarea executării pedepselor nu se aplica decât pe parcursul soluționării în primă instanță a cererii de revizuire.
Prin hotărârea din 4 februarie 2004, Înalta Curte a admis recursul reclamanților pe fondul cauzei și a dispus punerea acestora în libertate.
Acțiunile pentru reparare inițiate la nivel intern de reclamanți
La date diferite, toți reclamanții au sesizat instanțele interne cu acțiuni pentru reparare pentru eroare judiciară, solicitând repararea prejudiciului suferit din cauza privării de libertate și duratei procesului care s-a soluționat prin achitarea acestora.
Aceștia și-au întemeiat acțiunile pe art. 504 și art. 505 C. proc. pen. Unii dintre reclamanți au invocat, de asemenea, art. 998 și art. 999 C. civ. astfel cum era în vigoare la momentul faptelor. Reclamanții Minerva Elena Dan și Constantin Bobeș au mai invocat art. 6 din Convenție pentru a denunța durata excesivă a procedurii penale interne.
a) Acțiunea pentru reparare inițiată de reclamanții Mihail Constantinescu și Virgil Toanchină, precum și de Marinela Posedaru, în numele reclamantului decedat Romanuel Nicolae Posedaru
Prin hotărârea din 17 octombrie 2011, tribunalul a admis acțiunea întemeindu-se pe art. 504 și art. 505 C. proc. pen. interpretate în lumina art. 998 și art. 999 C. civ.
În ceea ce privește pe reclamanții Mihail Constantinescu și Romanuel Nicolae Posedaru, tribunalul a acordat fiecăruia suma de 200
000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Pentru stabilirea acestei sume, tribunalul a luat în considerare durata privării de libertate, impactul detenției asupra stării de sănătate a persoanelor în cauză, atingerea adusă demnității și reputației acestora, „durata excesiv de lungă a procedurii” care a constituit „o perioadă de incertitudine” pentru reclamanți și familiile acestora, precum și imposibilitatea de repara prejudiciului cauzat prin aceste fapte prin repunerea persoanelor în cauză în situația în care se găseau înainte de trimiterea în judecată. Tribunalul a arătat că viața familială a reclamanților a fost afectată și a subliniat mediatizarea excesivă a cauzei.
Bazându-se pe expertize contabile, instanța a acordat, de asemenea, celor 2 reclamanți diferite sume cu titlu de prejudiciu material, reprezentând salariile pe care le-ar fi putut câștiga în perioada corespunzătoare detenției lor.
În ceea ce privește pe reclamantul Virgil Toanchină, tribunalul i-a acordat 50
000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Instanța și-a justificat decizia prin faptul că persoana în cauză a fost privată de libertate pentru o perioadă mai scurtă decât ceilalți doi reclamanți. Cu toate acestea, s-a subliniat că, din cauza procesului penal și a mediatizării sale, viața profesională a reclamantului a fost grav afectată. Nu s-a menționat în mod special criteriul duratei procedurii.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantul Virgil Toanchină, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și Ministerul Finanțelor Publice.
Prin hotărârea definitivă din 6 iunie 2012, curtea de apel respins recursul reclamantului și a admis parțial recursul parchetului și al Ministerului Finanțelor Publice. Instanța a reținut că toți reclamanții au înțeles să denunțe în fața ei eroarea judiciară care i-a transformat în victime și a dus la privarea lor de libertate, precum și durata procedurii.
Curtea de apel a mai indicat:
„Criteriile care permit stabilirea cuantumului despăgubirilor care trebuie acordate cu titlu de prejudiciu moral privesc, în speță, ca elemente extrinseci prejudiciului, durata relativ îndelungată a detenției care a afectat libertatea reclamanților Constantinescu și Posedaru Romanuel [...], poziția profesională a celor doi reclamanți [...] și lipsa oricărui venit dintr-o activitate profesională pentru o lungă perioadă [...]. În mod similar, starea de incertitudine și anxietate cauzate de lunga durată a procedurii judiciare, precum și luarea măsurilor privative de libertate, îndepărtarea din familie și mediul social, sentimentul pierderii imaginii publice pozitive și cariera profesională – elemente intrinseci ale prejudiciului – sunt elemente de luat în considerare la determinarea prejudiciului moral.”
Făcând propria sa apreciere a acestor criterii, curtea de apel a diminuat la 90
000 EUR suma acordată reclamanților Mihail Constantinescu și Romanuel Nicolae Posedaru cu titlu de prejudiciu moral.
În ceea ce-l privește pe reclamantul Virgil Toanchină, curtea de apel a considerat că:
„[...] o despăgubire echitabilă – în conformitate cu argumentele prezentate pentru lunga durată a procedurii judiciare împotriva sa și pentru perioada de arest preventiv (de la 14 februarie 1994 la 15 aprilie 1994) – o reprezintă acordarea sumei de 15
000 EUR [...]”
b) Acțiunea pentru reparare inițiată de reclamantul Călin Dragomir Marinescu
Prin hotărârea din 19 iunie 2012, tribunalul a admis acțiunea reclamantului întemeindu-se pe art. 504 și art. 505 C. proc. pen. și art. 998 și art. 999 C. civ.
În baza raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a acordat reclamantului 99
862 RON cu titlu de prejudiciu material, reprezentând salariile pe care acesta ar trebuit să le încaseze pe perioada privativă de libertate.
De asemenea, instanța i-a mai acordat 100
000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. La stabilirea acestei sume, s-a luat în considerare durata detenției, deteriorarea gravă a stării de sănătate, campania virulentă de presă îndreptată împotriva sa și atingerea adusă reputației și prestigiului său profesional. Tribunalul a mai reținut că:
„Durata excesivă a procedurii judiciare finalizată prin achitarea reclamantului constituie unul dintre criteriile luate în considerare de instanță pentru determinarea prejudiciului. Astfel, starea de incertitudine privind situația personală, familială și profesională, precum și distrugerea imaginii personale au subzistat pe parcursul a 17 ani, adică pe întreaga durată a procesului penal.”
În urma recursului parchetului și al Ministerului Finanțelor Publice, prin hotărârea definitivă din 24 octombrie 2012, curtea de apel a redus suma cu titlu de prejudiciu moral acordată reclamantului la 90
000 EUR și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe.
c) Acțiunea pentru reparare inițiată de reclamantul Constantin Bobeș
Prin sentința din 15 septembrie 2011, tribunalul a admis acțiunea reclamantului și i-a acordat 75
000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. După ce a indicat că reclamantul trebuia să obțină reparația pentru eroare judiciară, instanța a arătat că procedura în care acesta a fost implicat nu a respectat cerința duratei rezonabile. S-a considerat că prejudiciul moral datorată reclamantului pentru durata excesivă a procedurii era inclusă în reparația acordată în temeiul art. 504 C. proc. pen.
Parchetul și reclamantul au formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță. Parchetul a solicitat reducerea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral, iar reclamantul majorarea acestuia.
Prin hotărârea definitivă din 11 ianuarie 2012, curtea de apel a respins recursul reclamantului, l-a admis pe cel al parchetului și a diminuat suma acordată cu titlu de prejudiciu moral la 50
000 EUR.
Această sumă a fost plătită reclamantului la 27 februarie 2013.
d) Acțiunea pentru reparare inițiată de reclamanta Minerva Elena Dan
Prin hotărârea din 28 noiembrie 2012, Tribunalul Cluj a admis cererea reclamantei și, după examinarea probelor aflate la dosar, i-a acordat 400
000 RON (echivalentul a aproximativ 90
000 EUR) cu titlu de prejudiciu moral, din care 30
000 RON (aproximativ 6
600 EUR) pentru durata procesului penal.
Contra acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanta a solicitat majorarea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral, iar Ministerul Finanțelor Publice și parchetul diminuarea acestuia.
Prin hotărârea definitivă din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj a respins recursul reclamantei și a admis parțial recursul parchetului și al Ministerului Finanțelor Publice. S-a considerat că suma acordată cu titlu de reparație pentru durata procesului penal, respectiv 6
600 EUR, a fost corect stabilită și a diminuat la 53
400 EUR suma corespunzătoare prejudiciului moral pentru privarea de libertate.
B. Dreptul intern relevant
Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală, astfel cum erau în vigoare la momentul inițierii acțiunilor în reparație de către reclamanți, erau redactate după cum urmează:
Art. 504
„(1) Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
(2) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
(3) Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit.
j).
(4) Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.”
Art. 505
„(1) La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
(2) Reparația constă în plata unei sume de bani [...]
(3) Persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, și timpul cât au fost private de libertate.
(4) Reparația este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice.”
Art. 998 și art. 999 C. civ. care reglementau răspunderea civilă delictuală sunt descrise în hotărârea
Pop Blaga împotriva
României
(nr. 37379/02, pct. 36, 27 noiembrie 2012).
CAPETE DE CERERE
39.
Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții s-au plâns de durata nerezonabilă a procesului penal.
În cadrul art. 5 § 1 a) și 4 din Convenție, s-au plâns de ilegalitatea detenției lor din 12 iunie 2002 la 4 februarie 2004 și au denunțat lipsa de echitate a procesului penal care nu a respectat, conform acestora, art. 6 § 1, 2 și 3 b) și art. 13 din Convenție.
ÎN DREPT
C. Cu privire la capătul de cerere întemeiat pe durata procesului penal
Reclamanții denunță în fața Curții durata excesivă a procesului penal împotriva acestora. Invocă art. 6 § 1 din Convenție, ale cărui dispoziții relevante sunt redactate după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”
1.
Argumentele părților
Guvernul susține că reclamanții Constantin Bobeș, Virgil Toanchină, Mihail Constantinescu, Marinela Popescu și Călin Dragomir Marinescu nu pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a art.
6 din Convenție și că respectiva cerere trebuie radiată de pe rolul Curții pe motiv că litigiul a fost soluționat și că nu mai este justificată continuarea examinării cererii pentru un alt motiv. În această privință, Guvernul subliniază că instanțele naționale, prin hotărârile definitive pronunțate în urma unor acțiuni în răspundere civilă pentru eroare judiciară, au recunoscut încălcarea dreptului garantat prin art. 6 § 1 din Convenție și, prin urmare, au acordat reclamanților o reparație adecvată și suficientă.
Având în vedere că, la prezentarea observațiilor, acțiunea în răspundere civilă inițiată de reclamanta Minerva Elena Dan se afla pe rolul instanțelor interne, Guvernul a ridicat în această privință o excepție întemeiată pe neepuizarea căilor de recurs interne.
În replică, reclamantul Constantin Bobeș a indicat că statul a inițiat numeroase proceduri de contestare a executării hotărârii definitive a Curții de Apel Constanța din 11 ianuarie 2002 pentru a bloca plata sumei datorate cu titlu de prejudiciu moral. Acesta subliniază că un reclamant beneficiază de calitatea de victimă atât timp cât nu a obținut o reparație concretă din partea statului responsabil.
Ceilalți reclamanți arată că sumele atribuite cu titlu de prejudiciu moral au fost stabilite în mod global și că nu asigură o reparare integrală a prejudiciului cauzat de durata și lipsa de echitate a acestui proces. În această privință, indică faptul că instanțele interne au justificat sumele acordate referindu-se la privarea de libertate și prin mediatizarea cauzei. Mai arată că, exceptând Curtea de Apel Cluj care a soluționat cererea reclamantei Minerva Elena Dan, celelalte instanțe nu au examinat capătul de cerere întemeiat pe durata procesului. Mai mult, instanțele interne nu au sancționat atitudinea parchetului care, pe parcursul procesului penal, nu a prezentat probe către părți și instanțele interne, ceea ce a contribuit la prelungirea procesului. În cele din urmă, aceștia arată că examinarea cererii lor de către Curte ar constitui reparația cea mai eficientă care ar sancționa toate nedreptățile comise de statul român în ceea ce-i privește.
Motivarea Curții
Curtea reamintește
că autoritățile naționale sunt cele care, în primul rând, trebuie să remedieze o pretinsă încălcare a Convenției. Conform jurisprudenței sale constante, pentru ca un reclamant să poată să susțină că este victima unei încălcări, nu este suficient să aibă această calitate la momentul introducerii cererii, ci trebuie ca această calitate să persiste în cursul procedurii în fața Curții [
Stoicescu împotriva României
(revizie), nr. 31551/96, pct. 55, 21 septembrie 2004, și
Sediri împotriva Franței
(dec.), nr. 44310/05, 10 aprilie 2007]. Atunci când autoritățile naționale constată o încălcare, iar decizia acestora constituie o reparație adecvată și suficientă acelei încălcări, partea în cauză nu se mai poate considera victimă în sensul art. 34 din Convenție [
Delimoț împotriva României
(dec)., nr. 24316/04, 6 iulie 2010].
Curtea reține, în primul rând, că reclamanții denunță în fața sa durata excesivă a procesului penal împotriva acestora. Ținând cont de competența
ratione temporis
a Curții, perioada care trebuie luată în considerare a început, în speță, la 20 iunie 1994, data la care România a ratificat Convenția. A încetat o dată cu pronunțarea hotărârii definitive din 7 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care persoanele în cauză au fost achitate de toate capetele de acuzare. Cu toate acestea, se iau în considerare doar perioadele în cursul cărora cauza a fost efectiv pe rolul instanțelor, excluzând astfel perioada dintre pronunțarea unei hotărâri definitive și anularea sa în urma unei căi de atac extraordinare [
Seregina împotriva Rusiei
, nr. 12793/02, pct. 92, 30 noiembrie 2006, și
Cerăceanu împotriva României (nr. 1)
, nr. 31250/02, pct. 47, 4 martie 2008]. Perioada de luat în considerație a durat deci aproximativ 15 ani și nouă luni pentru patru grade de jurisdicție.
Curtea mai reține că, în cadrul acțiunilor pentru reparare pentru eroare judiciară, instanțele interne au menționat durata prea lungă a procesului penal ca unul dintre elementele de luat în considerare pentru stabilirea prejudiciului moral cauzat persoanelor respective. Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj a examinat separat cererea privind durata procesului. Mai reiese din motivarea hotărârilor pronunțate la nivel intern că instanțele au luat în considerare consecințele asupra situației profesionale și personale a reclamanților din cauza duratei procedurii interne.
În aceste condiții, Curtea consideră că termenii utilizați în hotărârile lor de instanțele interne pot fi considerați o recunoaștere, cel puțin în esență, a încălcării art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Temeșan împotriva României
, nr. 36293/02, pct. 45, 10 iunie 2008, și
Staïkov împotriva Bulgariei
, nr. 49438/99, pct. 90, 12 octombrie 2006). Prin urmare, condiția recunoașterii pretinsei încălcări a Convenției este îndeplinită în cauza de față.
Cu privire la caracterul suficient al reparației oferite de instanțele interne [
Cocchiarella împotriva
Italiei
(MC), nr. 64886/01, pct. 72, CEDO 2006
‑
V, și
Stan împotriva României
(dec.), nr. 6936/03, 20 mai 2008], Curtea observă că, în urma acțiunii pentru reparare, reclamanților le-au fost acordate diferite sume cu titlu de prejudiciu moral. În cazul reclamantei Minerva Elena Dan, instanțele interne i-au acordat suma de 6
600 EUR cu titlu de prejudiciu moral, menționând în mod expres durata excesivă a procesului penal. Această sumă pare rezonabilă având în vedere sumele acordate de Curte în cauze similare împotriva României.
Cu privire la ceilalți reclamanți, Curtea reține că sumele acordate vizează acoperirea globală a prejudiciului suferit de persoanele în cauză, reținându-se mai multe motive, printre care durata prea lungă a procesului penal. Decizia instanțelor interne ca reclamantul Virgil Toanchină să obțină o sumă de bani mai puțin importantă decât a celorlalți reclamanți este motivată prin faptul că acesta a fost privat de libertate pentru o perioadă mai mică. Deși nu este de competența Curții să speculeze cum ar trebui defalcate sumele acordate pentru a repara prejudiciul suferit din cauza duratei procedurii și, respectiv, din cauza detenției ilegale, nu poate totuși să nu remarce că respectivele sume sunt foarte mari, chiar și în raport cu jurisprudența sa relevantă. Având în vedere că nu se poate substitui instanțelor interne și că este în primul rând obligația autorităților și, în special, instanțelor naționale să interpreteze elementele prezentate în fața lor pentru a stabili prejudiciul suferit de către un reclamant, Curtea consideră că reclamanții au obținut o reparație suficientă în lumina jurisprudenței Curții.
Prin urmare, Curtea concluzionează că, în circumstanțele cauzei, reparațiile de care reclamanții au beneficiat pot fi considerate adecvate și suficiente. Rezultă că persoanele în cauză nu sunt victime ale pretinsei încălcări. Prin urmare, acest capăt de cerere este incompatibil
ratione personae
cu dispozițiile Convenției, în sensul art.
35 §
3 lit.
a), și trebuie respins în temeiul art.
35
§
4.
Având în vedere această concluzie, Curtea nu consideră necesar să examineze necesitatea ștergerii cererii de pe rol.
B. Cu privire la celelalte capete de cerere
Reclamanții se plâng, de asemenea, de ilegalitatea privării lor de libertate și de lipsa de echitate a procesului penal împotriva acestora, invocând art. 5 § 1 lit. a) și art. 5 § 4, art. 6 § 1, art. 6 § 2 și art. 6 § 3 lit. b) și c) și art. 13 din Convenție. Ținând seama de concluziile sus-menționate extrase din achitarea reclamanților, precum și de toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la pretențiile formulate, Curtea nu
constată nicio aparentă încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele invocate ale Convenției. Prin urmare, aceste capete de cerere trebuie respinse, în aplicarea art.
35 §
1, art.
35 §
3 lit. a) și art.
35 §
4 din Convenție.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA
declară cererea inadmisibilă.
Marialena Tsirli
Dragoljub Popović,
Grefier adjunct,