IONIȚĂ c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 55991/08 Ion IONIȚĂ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 7 octombrie 2014 într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinte, Johannes Silvis, Valeriu Grițeco, judecători, și Marialena Tsirli, adjunctă a secțiunii, având în vedere cererea formulată mai sus la 4 noiembrie 2008, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 7 mai 2014 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamantul, Ion Ionița, este un resortisant român născut în 1952 și rezident la București. El a fost reprezentat în fața Curții de către V. Ion, avocat la București. Guvernul român ( +46 Registrul regatului român) A fost reprezentat de agenții săi, domnul I. Cambera, apoi de dl C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Invocând la art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea, în esență, de durata excesivă a procedurii civile la care a fost parte, care a fost în speță de nouă ani și două luni, pentru trei grade de jurisdicție. durata procedurii a fost comunicată guvernului EN DREPT Reclamantul a susținut că durata procedurii civile la care a fost parte a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 7 Mai 2014 Guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problema ridicată de această parte a cererii. În plus, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Guvernul declară - prin prezenta declarație unilaterală - că recunoaște durata excesivă a procedurii interne care face obiectul prezentei cereri în fața Curții. Guvernul declară că este pregătit să plătească reclamantului IONITA, cu titlu de satisfacție echitabilă suma de 2 160 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă având în vedere jurisprudența Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății în contul bancar indicat de reclamantă, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea procedurii de investigare a cererii nu mai este justificată și să o șteargă de la rolul său în temeiul articolului Õ 1 litera (c) din Convenție. Partea reclamantă nu a formulat comentarii cu privire la declarația unilaterală formulată de guvern. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată existența, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii de încuviințare a cererii de încuviințare a procedurii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere de încuviințare a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva României, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi audiat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 69-98, CEDH 2006 V și Vlad și alții; 40756/06, 41508/07 și 50806/07, §§ 131-133 și 161, 26 noiembrie 2013. Având în vedere natura concesiilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma de la data la care a fost prezentată propunerea de soluționare a litigiilor, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul c)). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). În consecință, este necesar să se șteargă din cauza rolului în cauza menționată anterior. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul critica, de asemenea, la sfârșitul și latura procedurii. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plângea de o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și cu condiția ca aceasta să aibă competența de a cunoaște afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alineatul (1) din convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decise eliminarea din rol a motivului întemeiat pe durata procedurii, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție Declară restul cererii inadmisibile. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Grefier adjunct

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

55991/08

Ion IONIȚĂ

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 7 octobre 2014 en un comité composé de

:

Alvina Gyulumyan,

présidente,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 4 novembre 2008,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 7 mai 2014 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

Le requérant, M. Ion Ioniță, est un ressortissant roumain né en 1952 et résidant à Bucarest. Il a été représenté devant la Cour par M

e

V. Ion, avocat à Bucarest.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par ses agentes, M

me

I. Cambrea, puis M

me

C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait, pour l’essentiel, de la durée déraisonnable de la procédure civile à laquelle il fut partie, qui a été en l’espèce de neuf ans et deux mois, pour trois degrés de juridiction.

La partie

de la requête relative à

la durée de la procédure avait été communiquée au Gouvernement

.

EN DROIT

Le requérant alléguait que la durée de la procédure civile à laquelle il fut partie a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 7

mai 2014 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

La déclaration était ainsi libellée

:

«

Le Gouvernement déclare - au moyen de la présente déclaration unilatérale - qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure interne qui fait l’objet de la présente requête devant la Cour.

Le Gouvernement déclare être prêt à verser au requérant ION IONITA, à titre de la satisfaction équitable la somme de 2

160 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article

37

»

La partie requérante n’a pas formulé de commentaires au sujet de la déclaration unilatérale formulée par le Gouvernement.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§

75

‑

77, CEDH 2003

‑

VI et

Sulwińska c. Pologne

(déc.) n

o

28953/03, 18

septembre 2007).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Roumanie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000

‑

VII,

Cocchiarella c.

Italie

[GC], n

o

64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006

‑

V et

Vlad et autres c. Roumanie,

n

os

40756/06, 41508/07 et 50806/07, §§ 131-133 et 161, 26 novembre 2013).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article

37

§

1

c)).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article

37

in fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle pour ce qui concerne le grief susvisé.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant critiquait également l’issue et l’équité de la procédure. Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, le requérant se plaignait d’une atteinte à son droit au respect de ses biens.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant qu’elle ait compétence pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer du rôle le grief tiré de la durée de la procédure, en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention

;

Déclare

le restant de la requête irrecevable.

Marialena Tsirli

Alvina Gyulumyan

Greffière adjointe

Présidente