Hudorovac și alții împotriva Sloveniei

CINTIMEA DECIZIE A SECȚIEI Nr. 7404/13 Roman HUDOROVAC împotriva Sloveniei și a altor 5 cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cincimea Secțiunea), care așeză la 13 noiembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Angelika Nußberger, președinte, Boštjan M. Zupančič, Vincent A. De Gaetano, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse mai sus la datele indicate în tabelul atașat, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: Reclamanții dl Roman Hudorovac, dl Simon Tkalčec, dl Nermin Čaticić, dl Luka Gregorič, dl Dušan Vulić și dl Senad Begić sunt resortisanți sloveni, datele lor de naștere sunt indicate în tabelul atașat.

Dl Tkalčec a fost reprezentat în fața Curții de către dna Darja Roblek, avocat practicant în Kranj. Reclamantul dl Begić a fost reprezentat în fața Curții de către dna Maja Ramšak, avocat care practică în Ljubljana. Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Nataša Pintar Gosenca, procuror de stat. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au fost reținuți în secțiune de încarcerare din închisoarea Ljubljana. La momentul depunerii cererilor la Curte, nu au mai fost în închisoarea Ljubljana de mai mult timp, deoarece au fost mai târziu în libertate, sau au fost transferate la închisoarea Dob.

Ei se plângeau numai pentru condițiile de detenție în închisoarea Ljubljana. Circumstanțele individuale sunt indicate în masa atașată. Legea și practicile interne relevante Pentru legislația și practicile interne relevante se vedea Bizjak c. Slovenia (dec.), nr. 25516/12, 8 iulie 2014, §§ 6-11. COMPLAINTE Reclamanții se plâng că condițiile de detenție a acestora în închisoarea Ljubljana au constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție. În temeiul articolului 13 din Convenție, reclamanții se plângeau că nu aveau la dispoziția lor nici un remediu intern eficace pentru plângerile lor în temeiul articolului 3. HOTĂRÂREA Întrucât cererile sunt similare atât în ceea ce privește faptele, cât și în ceea ce privește legea, Curtea decide să se alăture acestora.

Reclamanții se plângeau că condițiile de detenție erau inumane și degradante, iar ei au invocat art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu va fi supus torturii sau tratamente sau pedepsele inumane sau degradante.” Reclamanții au susținut, în special, că au suferit de suprapopulație severă, de ventilație inadecvată în timpul verii și de restricții excesive asupra timpului extracellular. Guvernul se bazează pe aceleași argumente ca în cazul Bizjak (citat mai sus, §§ 17-22), a invocat neepuizarea recourslor interne, susținând că reclamanții au avut la dispoziție un remediu eficace, o cerere de compensare în temeiul articolului 179 din Codul Civil, pe care nu le-au utilizat.

Reclamanții au susținut că o cerere de compensare nu ar putea fi considerată eficace, susținând că procedura internă a fost lungă, că valoarea compensației atribuite de instanțe interne este scăzută (cu hotărârea din 9 mai 2011 instanțe interne acordate doar 2.290 EUR și că există o singură hotărâre internă care acordă compensații pentru condițiile inadecvate de detenție. În ceea ce privește principiile relevante referitoare la reglementarea privind epuizarea recourslor interne, Curtea se referă la punctele 24 26 din decizia sa în cazul Bizjak , în cazul în care a evaluat deja eficacitatea unei cereri de compensare în ceea ce privește condițiile de detenție presupuse inadecvate. Reclamantul a fost deja eliberat din închisoarea Ljubljana la momentul depunerii cererii sale la Curte.

Curtea concluzionează că soluția în cauză ar trebui, în principiu, să fie utilizată de o persoană în situația reclamantului care intenționează să susțină că condițiile sale de închisoare sunt incompatibile cu art. 3 din convenție (a se vedea Bizjak , citat mai sus, § 34). Contextul de fapt în acest caz este similar cu cel din cazul Bizjak . La momentul depunerii cererilor lor la Curte, reclamanții în acest caz nu mai au fost reținuți în închisoarea Ljubljana. În plus, obiecțiile reclamanților cu privire la ineficacitatea soluției, și anume lungimea procedurii interne de compensare, valoarea compensației acordate la nivel intern și existența unei singure hotărâri de atribuire a compensației, se bazează pe aceleași argumente ca cele adducute de reclamant în Bizjak (citate mai sus, § 23). (citată mai sus, §§ 35-44) și Curtea nu vede niciun motiv care să-l conducă la o concluzie diferită în cazul în cauză.

Având în vedere că situația reclamanților în cazul în cauză este similară cu cea din cauza Bizjak și că Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile în acest caz, aceasta concluzionează, ca în cazul Bizjak , că reclamanții au fost obligați, în conformitate cu art. 35 din Convenție, să urmărească remedierea în temeiul art. 179 din Codul Civil, pe care nu le-au făcut.

Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul art. Reclamanții se plângeau că nu dispuneau de niciun remediu eficace în ceea ce privește condițiile de detenție ale acestora, care se bazează pe art. 13 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” (citată mai sus, § 48), Curtea concluzionează că, chiar dacă se presupune că art. 13 este aplicabil, a constatat deja că o cerere de compensare în temeiul articolului 179 din Codul Civil ar fi furnizat reclamanților un remediu potențial eficace pentru plângerile lor în temeiul articolului 3 din Convenție și că constatarea este valabil și în contextul plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție.

Rezultă că această plângere este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor; declara cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Angelika Nußberger Președintele grefierului Apendicele Apendicele No Lodged on Solicitant Data nașterii Loc de reședință Perioada de deținere 7404/13 23/01/2013 Roman HUDOROVAC 29/11/1986 Dob De la 15/07/2011 la 09/10/2012 18461/13 08/03/2013 Simon TKALČEC 01/02/1988 Mirna De la 02/12/2011 la 01/10/2012 41587/13 22/06/2013 Nermin ČATIć 16/07/1985 Dob De la 14/05/2012 la 08/05/2013 41591/13 22/06/2013 Luka GREGORIČ 12/04/1989 Dob De la 22/12/2011 la 22/12/2012 De la 02/01/2013 la 09/01/2013 44506/13 27/06/2013 Dušan VULI 01/10/1974 Ljubljana De la 30/10/2011 la 28/12/2012 61563/13 23/09/2013 Senad BEGIδ 14/11/1964 De la 21/08/2012 la 27/03/2013

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 7404/13 Roman HUDOROVAC against Slovenia and 5 other applications (see list appended) The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13 November 2014 as a Committee composed of: Angelika Nußberger, President, Boštjan M. Zupančič, Vincent A. De Gaetano, judges and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on the dates indicated in the attached table, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants Mr Roman Hudorovac, Mr Simon Tkalčec, Mr Nermin Čatić, Mr Luka Gregorič, Mr Dušan Vulić and Mr Senad Begić are Slovenian nationals.

Their birthdates are indicated in the attached table. The applicant Mr Tkalčec was represented before the Court by Mrs Darja Roblek, a lawyer practising in Kranj. The applicant Mr Begić was represented before the Court by Mrs Maja Ramšak, a lawyer practising in Ljubljana. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs Nataša Pintar Gosenca, State Attorney. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicants were detained in the remand section of Ljubljana prison. At the time of lodging their applications to the Court they had not been in Ljubljana prison any longer as they were later at liberty, or they had been transferred to Dob prison.

They complained solely about the conditions of detention in Ljubljana prison. The individual circumstances are indicated in the attached table. B. Relevant domestic law and practice For the relevant domestic law and practice see Bizjak v. Slovenia (dec.), no. 25516/12, 8 July 2014, §§ 6-11. COMPLAINTS The applicants complained that the conditions of their detention in Ljubljana prison amounted to a violation of Article 3 of the Convention. Under Article 13 of the Convention the applicants complained that they had not had at their disposal any effective domestic remedy for their complaints under Article 3. THE LAW As the applications are similar in terms of both fact and law, the Court decides to join them.

A. Complaint under Article 3 of the Convention The applicants complained that the conditions of their detention had been inhuman and degrading. They invoked Article 3 of the Convention, which reads as follows: “No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.” The applicants alleged, in particular, that they had suffered from severe overcrowding, inadequate ventilation during the summer and excessive restrictions on out-of-cell time. The Government, relying on the same arguments as in the case of Bizjak (cited above, §§ 17-22), pleaded non-exhaustion of domestic remedies. They argued that the applicants had an effective remedy at their disposal, a claim for compensation under Article 179 of the Civil Code, which they had failed to use.

The applicants maintained that a claim for compensation could not be considered effective. They alleged that the domestic proceedings had been lengthy, that the amount of compensation awarded by domestic courts is low (with the judgment of 9 May 2011 domestic courts awarded only EUR 2,290) and that there is only one domestic judgment awarding compensation for inadequate conditions of detention. As regards the relevant principles on the rule on exhaustion of domestic remedies, the Court refers to paragraphs 24 ‑ 26 of its decision in the case of Bizjak , where it has already assessed the effectiveness of a claim for compensation in respect of allegedly inadequate conditions of detention. In Bizjak , the applicant had already been released from Ljubljana prison at the time of lodging his application to the Court.

The Court concludes that the remedy at issue should in principle be used by a person in the applicant’s situation who intends to claim that his or her prison conditions were incompatible with Article 3 of the Convention (see Bizjak , cited above, § 34). The factual background in the present case is similar to the one in the case of Bizjak . At the time of lodging of their applications to the Court the applicants in the present case were no longer detained in Ljubljana prison.

Furthermore, the applicants’ objections as to the ineffectiveness of the remedy, namely the length of domestic compensation proceedings, the amount of compensation awarded at domestic level and the existence of only one judgment awarding compensation, are based on the same arguments as those adduced by the applicant in Bizjak (cited above, § 23). Those allegations were not accepted in Bizjak (cited above, §§ 35-44) and the Court sees no reasons that would lead it to reach a different conclusion in the present case. As the situation of the applicants in the present case is similar to the one of the applicant in the case of Bizjak and as the Court sees no reason to depart from the findings in that case, it concludes, as in Bizjak , that the applicants were obliged, under Article 35 of the Convention, to pursue the remedy under Article 179 of the Civil Code, which they have not done.

Therefore, this complaint must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies. B. Complaint under Article 13 of the Convention The applicants complained that they did not have any effective remedy at their disposal as regards the conditions of their detention.

They relied on Article 13 of the Convention, which reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” As in Bizjak (cited above, § 48), the Court concludes that, even assuming that Article 13 is applicable, it has already found that a claim for compensation under Article 179 of the Civil Code would have provided the applicants with a potentially effective remedy for their complaints under Article 3 of the Convention and that that finding is valid also in the context of the complaint under Article 13 of the Convention.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications; Declares the applications inadmissible. Stephen Phillips Angelika Nußberger Registrar President Appendix No Application No Lodged on Applicant Date of birth Place of residence Period of detention 7404/13 23/01/2013 Roman HUDOROVAC 29/11/1986 Dob From 15/07/2011 to 09/10/2012 18461/13 08/03/2013 Simon TKALČEC 01/02/1988 Mirna From 02/12/2011 to 01/10/2012 41587/13 22/06/2013 Nermin ČATIĆ 16/07/1985 Dob From 14/05/2012 to 08/05/2013 41591/13 22/06/2013 Luka GREGORIČ 12/04/1989 Dob From 22/12/2011 to 22/12/2012 From 02/01/2013 to 09/01/2013 44506/13 27/06/2013 Dušan VULIĆ 01/10/1974 Ljubljana From 30/10/2011 to 28/12/2012 61563/13 23/09/2013 Senad BEGIĆ 14/11/1964 From 21/08/2012 to 27/03/2013