CtEDO 13.11.2014 Auto

BEGIĆ v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
13.11.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BEGIĆ v. SLOVENIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

A cincea secțiune decizia nr. 12339/12 Marinko BEGI Împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 13 noiembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Angelika Nußberger, președinte, Boštjan M. Zupančič, Vincent A. De Gaetano, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 23 februarie 2012, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl Marinko Begić este un național sloven, născut în 1964 și trăiește în Ljubljana. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Ahlin, un avocat care practică în Ljubljana. Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Andreja Vran, procuror de stat. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost reținut în secțiune de reținere a închisoarei Ljubljana din 21 septembrie 2011 până la 21 noiembrie 2011. La momentul depunerii cererii sale la Curte, el a fost deja eliberat din închisoarea Ljubljana. Legea și practicile interne relevante Pentru legislația și practicile interne relevante, a se vedea Bizjak v. Slovenia (dec.), nr. 25516/12, 8 iulie 2014, §§ 6-11. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns că condițiile de detenție în secțiunea de retragere a închisoarei Ljubljana au constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție. În temeiul articolului 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu a avut la dispoziția sa nici un remediu intern eficace pentru plângerile sale în temeiul articolului 3. În cele din urmă, în temeiul articolului 14 din Convenție, reclamantul s-a plâns de discriminare între deținuți cu diferite situații financiare. Întrucât prețurile într-un magazin de închisoare erau mai mari decât pe piața generală, unii deținuți ar putea cumpăra mai puține mărfuri decât alții. Reclamantul se plângea că condițiile de detenție erau inumane și degradante, iar el a invocat art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu va fi supus torturii sau tratamente sau pedepsele inumane sau degradante”. 10. Reclamantul a susținut, în special, că a suferit de suprapopulație severă, de ventilație inadecvată în timpul verii și de restricții excesive asupra timpului extracellular. 11. Guvernul se bazează pe aceleași argumente ca în cazul Bizjak (citat mai sus, §§ 17-22), a invocat neepuizarea recourslor interne, susținând că reclamantul are la dispoziție un remediu eficace, o cerere de compensare în temeiul articolului 179 din Codul Civil, pe care nu a reușit să o folosească. 12. Reclamantul a susținut că o cerere de compensare nu ar putea fi considerată eficace și a susținut că procedura internă a fost lungă și că suma compensației acordată de instanțe interne este scăzută (cu hotărârea din 9 mai 2011 instanțe interne acordate doar 2.290 EUR). 13. În ceea ce privește principiile relevante referitoare la reglementarea privind epuizarea recourslor interne, Curtea se referă la punctele 24 26 din decizia sa în cazul Bizjak , în cazul în care a evaluat deja eficacitatea unei cereri de compensare în ceea ce privește condițiile de detenție presupuse inadecvate. Reclamantul a fost deja eliberat din închisoarea Ljubljana la momentul depunerii cererii sale la Curte. 14. Curtea concluzionează că soluția în cauză ar trebui, în principiu, să fie utilizată de o persoană în situația reclamantului care intenționează să susțină că condițiile sale de închisoare sunt incompatibile cu art. 3 din convenție (a se vedea Bizjak , citat mai sus, § 34). 15. Contextul de fapt în acest caz este similar cu cel în cazul Bizjak În momentul depunerii cererii sale la Curte, reclamantul în cazul în cauză nu mai a fost reținut în închisoarea Ljubljana. În plus, obiecțiile reclamantului cu privire la ineficacitatea soluției, și anume lungimea procedurii interne de compensare și valoarea compensației acordate la nivel intern, se bazează pe aceleași argumente ca cele aducute de reclamant în Bizjak (citat mai sus, § 23). Aceste acuzații nu au fost acceptate în Bizjak (citat mai sus, §§ 35-44) și Curtea nu vede motive care să-l conducă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne, în conformitate cu art. 35 din Convenție. Reclamarea în temeiul articolului 13 din Convenția 18. Reclamantul s-a plâns că nu dispune de niciun remediu eficace în ceea ce privește condițiile de detenție ale acestuia, care se bazează pe art. 13 din Convenția, care se referă după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 19. (citată mai sus, § 48), Curtea concluzionează că, chiar dacă se presupune că art. 13 este aplicabil, a constatat deja că o cerere de compensare în temeiul articolului 179 din Codul Civil ar fi furnizat reclamantului un remediu potențial eficace pentru plângerea sa în temeiul articolului 179 din Codul Civil 3 din Convenție și că această constatare este valabilă și în contextul plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție. 20. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ §§ §§ §§ §§ § și 4 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de discriminare între deținuți cu situații financiare diferite, susținând că, întrucât prețurile din magazinul de închisoare, în special pentru cafea, erau mai mari decât cele din piața generală, unii deținuți puteau cumpăra mai puține mărfuri decât alții. „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în [] Convenția este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau o altă opinie, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” 22. Curtea reiterează că art. 14 completează celelalte dispoziții de fond ale Convenției și ale Protocolelor sale. Nu are existență independentă deoarece are efect numai în ceea ce privește „prețuirea drepturilor și libertăților” protejate de aceste dispoziții. Deși aplicarea articolului 14 nu presupune încălcarea acestor dispoziții – și în această măsură este autonomă – nu poate exista loc de aplicare a acesteia, cu excepția cazului în care faptele în cauză se încadrează în unul sau mai multe dintre acestea din urmă (a se vedea, printre multe alte autorități, Kurić și altele v. Slovenia [GC], nr. 26828/06, § 384, CEDH 2012 (extracte) 23. Se remarcă că reclamantul nu a susținut că a fost obligat să cumpere alimente în magazinul de închisoare pentru a obține o nutriție adecvată, dar el a susținut că prețurile din magazinul de închisoare erau mai mari decât pe piața generală. Cu toate acestea, Convenția nu garantează, ca atare, niciun drept la un nivel specific de prețuri. Astfel, faptele susținute de reclamant nu intră în cadrul unei sau mai multe dintre dispozițiile de fond ale Convenției sau ale Protocolelor sale. 24. Ca și în Bizjak (citat mai sus, § 53), Curtea concluzionează că plângerea în temeiul articolului 14 este incompatibilă ratione materiae în conformitate cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă