DA CERVEIRA PINTO NADAIS DE VASCONCELOS c. PORTUGAL

Comunicat la 16 februarie 2015 Prima secțiune Cerere n 36335/13 Miguel Nuno DA CERVEIRA PINTO NADAIS DE VASCONCELOS împotriva Portugaliei introdusă la 17 mai 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul Miguel Nuno da Cerveeira Pinto Nadais de Vasconcelos este un resortisant portughez născut la 22 octombrie 1965 și rezident în Porto. Este reprezentat în fața Curții de către L. Noronha Nascimento, avocat în Porto. La 7 iulie 2010, Consiliul Suprem al tribunalelor administrative și fiscale (Conselho Superior dos Tribuneis Administrativos e Fiscalis) (c) în urma unei anchete privind faptele care datează din iunie 2010, după ce CSTAF a fost deschis împotriva reclamantului, la momentul respectiv judecător al instanței administrative și fiscale din Mirandela.

Prin deliberările CSTAF din 22 septembrie 2010, CSTAF a introdus o procedură disciplinară împotriva reclamantului, căruia i s-a reproșat o încălcare a obligației sale de urmărire a interesului general, în special a dreptului la justiție în termene rezonabile, o încălcare a acesteia de la avertizare la revocare. La o dată nespecificată, reclamantul și-a prezentat memoriul în apărare, invocând, printre altele, prescrierea procedurii disciplinare. La 11 mai 2011, CSTAF a impus reclamantului o pedeapsă disciplinară de 60 de zile-amendă, echivalentă cu salariul de 60 de zile, pentru încălcarea obligației sale de urmărire a interesului general, în special a dreptului la justiție în termene rezonabile.

La 17 iunie 2011, reclamantul a formulat o acțiune în litigiu (acção de impugnação Administrativa) împotriva deciziei din 11 mai 2011 în fața Curții Supreme Administrative (Supremo Tribunal Administrativo ), prin care solicita prescrierea procedurii disciplinare, pe motiv că aceasta nu fusese deschisă decât la 22 septembrie 2010, în timp ce faptele în cauză datează din iunie 2010. Printr-o hotărâre din 28 martie 2012, secțiunea din litigiul Curții Supreme Administrative a dat dreptul la acțiune, considerând că deficiențele reclamantului fuseseră transmise CSTAF la 14-24 iunie 2010 și că procedura disciplinară a fost inițiată numai la 22 septembrie 2010. Curtea Supremă Administrativă concluzionează că procedura disciplinară a prevăzut, în conformitate cu art. 6 alineatul (2) din Legea nr. 58/2008 din 9 septembrie 2008, anularea deciziei CSTAF.

La o dată nespecificată, CSTAF a formulat un apel împotriva hotărârii în fața adunării plenare din cadrul secțiunii din litigiul Curții Supreme Administrative. În memoriul său în recurs, CSTAF a prezentat căi que ui ui ui a deschis ancheta după ce a luat cunoștință de fapte la 7 iulie 2010 a inițiat procedura disciplinară imediat după ce a avut cunoștință la 22 septembrie 2010 de faptele ca execuție disciplinară. Concluzia sa este că procedura disciplinară nu era prescrisă. Prin Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Adunarea Plenară a secțiunii din cadrul Tribunalului Suprem Administrativ a încheiat la 28 martie 2012. Concluzând că procedura nu era prevăzută, Comisia a respins acțiunea în litigiu formulată de solicitant.

În hotărârea sa, aceasta a constatat că Hotărârea din 28 martie 2012 a Tribunalului din 28 martie 2012 Considerat că suspiciunea de încălcare disciplinară nu putea avea loc decât la deschiderea unei anchete, fiind necesară o cunoaștere suficientă a dreptului de proprietate intelectuală pentru inițierea unei proceduri disciplinare a considerat că CSTAF a inițiat o anchetă în cazul de față, în timp ce a știut că erau îndeplinite condițiile de demarare a unei proceduri disciplinare, care, pe această temă, conclude prescrierea procedurii disciplinare.

faptul că, în cadrul acțiunii sale, CSTAF nu a contestat distincția, în ceea ce privește principiile, între situațiile de deschidere a anchetei și de inițiere a unei proceduri disciplinare pe care CSTAF o soluționa exclusiv la concluzia că, în speță, CSTAF a inițiat în mod eronat o anchetă și nu o procedură disciplinară; ; Acest motiv se referea la fapte și, prin urmare, nu putea face obiectul unei reexaminări de către Adunarea Plenară a Curții Supreme Administrative. În cazul în care o parte nu a fost atacată în fața Tribunalului Suprem Administrativ, aceasta ar fi trebuit să reexamineze partea în drept a raționamentului secțiunii (care nu a fost atacată în fața Curții Supreme Administrative) pe motiv că aceasta a reprezentat o etapă a raționamentului care a dus la prescrierea procedurii.

Comisia consideră că nu era necesar să se facă distincție între deschiderea anchetei și inițierea procedurii disciplinare pentru a verifica dacă condițiile de prescripție erau îndeplinite, după cum auzise secțiunea privind litigiul, un astfel de raționament în ceea ce privește art. 6 alineatul (4) din Legea nr. 58/2008 din 9 septembrie 2008. Aceasta concluzionează că nu au fost îndeplinite condițiile de prescripție în ceea ce privește procedura disciplinară care fusese deschisă împotriva reclamantului, confirmând pedeapsa disciplinară impusă acestuia. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Legea nr. 21/85 din 30 iulie 1985 privind statutul magistraților judiciari ( Estato dos Magistrados Judiciais) , se citesc după cum urmează art. 85 Judiciarii sunt supuși următoarelor tărâmuri de avertizare la indulgență mutația suspendarea exercițiului la inactivitate revocarea.

(...) Art. 87 L La data de 9 septembrie 2008 care reglementează disciplina funcționarilor dispune: art. 3 (...) obligațiile generale ale funcționarilor sunt obligația de a urmări interesul general (...) datoria de zel (...) art. 6 (...) [Dreptul de a iniția o procedură disciplinară] prevede că, atunci când superiorul ierarhic este în cunoștință de cauză, procedura nu este inițiată în termen de 30 de zile. Termenul de prescripție se suspendă până la șase luni, cu deschiderea unui audit către organele sau serviciile sau cu deschiderea unei anchete, în cazul în care sunt detectate infracțiunile de care este responsabil persoana responsabilă în cursul acestor proceduri, chiar dacă acestea nu sunt îndreptate împotriva celui căruia i se solicită în mod favorabil.

(...) Legea nr. 13/2002 din 19 februarie 2002, care reglementează tribunalele administrative și fiscale, în părțile relevante se citește după cum urmează: art. 84 Deciziile Consiliului Superior al tribunalelor administrative și fiscale privind magistrații sunt susceptibile de a face recurs la secțiunea din litigiul Curții Supreme Administrative.

(...) La art. 4 din Codul de procedură penală se citește în partea relevantă după cum urmează: În situațiile care nu sunt prevăzute de lege, atunci când dispozițiile acestui cod nu pot fi aplicate prin analogie, trebuie respectate standardele Codului de procedură civilă care pot fi armonizate cu procedura penală (...) Dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă, în vigoare în momentul faptelor, se citesc astfel: art. 3 (...) Judecătorul trebuie să observe și să asigure respectarea pe tot parcursul procedurii a principiului contradictoriei și nu poate soluționa chestiuni de fapt sau de drept, nici chiar cele care pot fi soluționate din oficiu, fără ca părțile să aibă posibilitatea de a-și prezenta observațiile la dosar, cu excepția cazului în care există o lipsă evidentă de necesitate.

(...)art. 664 Tribunalul nu este supus acuzațiilor părților în ceea ce privește cercetarea, interpretarea și aplicarea normelor de drept. art. 684 (...) În lipsa unei indicații din partea autorului cererii părții din decizie cu privire la care își interjudecă acțiunea, acesta se referă la tot ceea ce îi este defavorabil în judecată. (...) GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că, hotărând în ultimă instanță, Adunarea Plenară a secțiunii de judecată a Curții Supreme Administrative a revenit asupra unei concluzii juridice utilizate de secțiunea de judecată a Curții Supreme Administrative care nu fusese atacată de CSTAF în acțiunea sa. Acesta consideră că este o încălcare a principiului contradictoriei care aduce atingere echității procedurii.

RĂSPUNSURI LA ARTICOLUL 6 § 1 din Convenție, în domeniul său civil sau penal, a fost aplicabil procedurii urmate în speță ( Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda [GC], nr. 63235/00, § 61-62, CEDH 2007-II Olujić c. Croația, n 22330/05, § 31-43, 5 februarie 2009 Oleksandr Volkov c. Ucraina , n 21722/11, §§ 87-95, CEDO 2013)? A fost ascultată în mod echitabil contestația privind drepturile și obligațiile de natură civilă ale reclamantului, așa cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție? În special, principiul contradictoriei a fost respectat în ceea ce privește hotărârea Curții Supreme Administrative din cauza Curții Supreme de Justiție, care se întemeiază pe un motiv din oficiu?

(a se vedea, mutatis mutandis Skondrianos și alții c. Grecia, nr. 63000/00; 74291/01 și 74292/01, §§ 29-30, 18 decembrie 2003; a eroo Andret și alții c. Franța (dec.), n 1956/02, 25 mai 2004; și Clinica Acacias și alții c. Franța, 65399/01, 65406/01, 65405/01 și 65407/01, § 39, 42-43, 13 octombrie 2005)?

Communiquée le 16 février 2015

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 36335/13 Miguel Nuno DA CERVEIRA PINTO NADAIS DE VASCONCELOS contre le Portugal introduite le 17 mai 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant Miguel Nuno da Cerveira Pinto Nadais de Vasconcelos est un ressortissant portugais né le 22 octobre 1965 et résidant à Porto. Il est représenté devant la Cour par M e L. Noronha Nascimento, avocat à Porto. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 7 juillet 2010, le Conseil supérieur des tribunaux administratifs et fiscaux ( Conselho Superior dos Tribunais Administrativos e Fiscais ), ci ‑ après « CSTAF », ouvrit à l’encontre du requérant, à l’époque juge du tribunal administratif et fiscal de Mirandela, une enquête pour des faits qui remontaient à juin 2010. Par une délibération du CSTAF du 22 septembre 2010, le CSTAF introduisit une procédure disciplinaire contre le requérant, auquel il était reproché un manquement à son devoir de poursuite de l’intérêt général, notamment celui d’une justice dans des délais raisonnables, un manquement dont la sanction va de l’avertissement à la révocation. À une date non précisée, le requérant présenta son mémoire en défense, invoquant entre autres moyens la prescription de la procédure disciplinaire.

Le 11 mai 2011, le CSTAF imposa au requérant une peine disciplinaire de 60 jours-amende, correspondant à 60 jours de salaire, pour violation de son devoir de poursuite de l’intérêt général, notamment celui d’une justice dans des délais raisonnables.

Le 17 juin 2011, le requérant forma un recours contentieux ( acção de impugnação administrativa ) contre la décision du 11 mai 2011 devant la Cour suprême administrative ( Supremo Tribunal Administrativo ), alléguant la prescription de la procédure disciplinaire, au motif que celle-ci n’avait été ouverte que le 22 septembre 2010, alors que les faits en cause dataient de juin 2010. Par un arrêt du 28 mars 2012, la section du contentieux de la Cour suprême administrative fit droit au recours estimant que les manquements du requérant avaient été transmis au CSTAF les 14 et 24 juin 2010 et que la procédure disciplinaire n’avait été ouverte que le 22 septembre 2010. La Cour suprême administrative en conclut que la procédure disciplinaire avait prescrit, conformément à l’article 6 § 2 de la loi n o 58/2008 du 9 septembre 2008. Elle annula ainsi la décision du CSTAF.

À une date non précisée, le CSTAF forma un appel contre l’arrêt devant l’assemblée plénière de la section du contentieux de la Cour suprême administrative. Dans son mémoire en recours, le CSTAF exposa : - qu’il avait ouvert l’enquête après avoir pris connaissance des faits le 7 juillet 2010 ; - qu’il avait engagé la procédure disciplinaire immédiatement après avoir eu connaissance le 22 septembre 2010 des faits comme fautes disciplinaires. Il en conclut que la procédure disciplinaire n’était pas prescrite. Par un arrêt du 15 novembre 2012, l’assemblée plénière de la section du contentieux de la Cour suprême administrative annula l’arrêt du 28 mars 2012. Concluant que la procédure n’était pas prescrite, elle rejeta le recours contentieux formé par le requérant.

Dans son arrêt, elle observa que l’arrêt de la section du contentieux du 28 mars 2012 avait : - estimé que la suspicion d’un manquement disciplinaire ne pouvait donner lieu qu’à l’ouverture d’une enquête, une connaissance suffisante de l’infraction étant nécessaire pour engager une procédure disciplinaire ; - jugé que le CSTAF avait ouvert une enquête dans le cas d’espèce alors qu’il savait que les conditions d’engagement d’une procédure disciplinaire étaient remplies, concluant sur ce point à la prescription de la procédure disciplinaire.

L’assemblée plénière de la section du contentieux de la Cour suprême administrative considéra ensuite : - que, dans le cadre de son recours, le CSTAF n’avait pas contesté la distinction, sur le plan des principes, entre les situations d’ouverture d’enquête et d’ouverture d’une procédure disciplinaire ; - que le CSTAF s’attaquait exclusivement à la conclusion selon laquelle en l’espèce le CSTAF avait à tort ouvert une enquête et non une procédure disciplinaire ; ce moyen relevait des faits et ne pouvait donc faire l’objet d’un réexamen par l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative. L’assemblée plénière de la Cour suprême administrative observa qu’elle pouvait réexaminer la partie en droit du raisonnement de la section du contentieux (non attaquée devant elle), au motif qu’elle n’était qu’une étape du raisonnement aboutissant à la prescription de la procédure.

Elle estima ainsi qu’il n’y avait pas lieu de distinguer l’ouverture de l’enquête de l’ouverture de la procédure disciplinaire pour vérifier si les conditions de prescription étaient remplies, comme l’avait entendu la section du contentieux, un tel raisonnement allant à l’encontre de l’article 6 § 4 de la loi n o 58/2008 du 9 septembre 2008. Elle en conclut que les conditions de prescription n’étaient pas remplies en ce qui concerne la procédure disciplinaire qui avait été ouverte contre le requérant, confirmant la peine disciplinaire imposée à celui-ci. B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes de la loi n o 21/85 du 30 juillet 1985, relative au statut des magistrats de l’ordre judiciaire ( Estatuto dos Magistrados Judiciais) , se lisent comme suit : Article 85 « 1. Les magistrats sont soumis aux peines suivantes : a) l’avertissement ; b) l’amende ; c) la mutation ; d) la suspension de l’exercice ; e) l’inactivité ; g) la révocation.

(...) » Article 87 « L’amende est fixée en jours, pouvant aller de 5 à 90 jours. » Article 102 « L’amende est mise en œuvre par le prélèvement dans le salaire du magistrat du montant correspondant au nombre de jours appliqué. » La loi n o 58/2008 du 9 septembre 2008 régissant la discipline des fonctionnaires dispose : Article 3 « (...) 2. Les devoirs généraux des fonctionnaires sont : a) le devoir de poursuite de l’intérêt général ; (...) e) le devoir de zèle ; (...) » Article 6 « (...) 2. [Le droit d’ouvrir une procédure disciplinaire] prescrit lorsque, le supérieur hiérarchique étant en connaissance de l’infraction, la procédure n’est pas instaurée dans un délai de 30 jours.

4. Le délai de prescription est suspendu jusqu’à six mois avec l’ouverture d’un audit aux organes ou services, ou avec l’ouverture d’une enquête, lorsque les infractions dont l’employé est responsable sont détectées au cours de ces procédures, même si elles ne sont pas dirigées contre celui à qui la prescription est favorable. (...) » La loi n o 13/2002 du 19 février 2002, régissant les tribunaux administratifs et fiscaux, dans les parties pertinentes se lit comme suit : Article 84 « 1. Les décisions du Conseil supérieur des tribunaux administratifs et fiscaux portant sur des magistrats sont susceptibles de recours devant la section du contentieux de la Cour suprême administrative.

(...) » L’article 4 du code de procédure pénale se lit dans la partie pertinente comme suit : « Dans les situations non prévues par la loi, lorsque les dispositions de ce code ne peuvent être appliquées par analogie, devront être observées les normes du code de procédure civile pouvant s’harmoniser avec la procédure pénale (...) ». Les dispositions pertinentes du code de procédure civile, en vigueur au moment des faits, se lisent ainsi : Article 3 « (...) 3. Le juge doit observer et faire respecter tout au long de la procédure le principe du contradictoire. Il ne peut pas trancher des questions de fait ou de droit, même celles pouvant être soulevées d’office, sans que les parties aient la possibilité de verser leurs observations au dossier, sauf défaut manifeste de nécessité.

(...) » Article 664 « Le juge n’est pas soumis aux allégations des parties en ce qui concerne la recherche, l’interprétation et l’application des règles du droit. » Article 684 « (...) 2. (...) À défaut d’indication par l’auteur de l’appel de la partie de la décision au regard de laquelle il interjette son recours, celui-ci porte sur tout ce qui lui est défavorable dans le jugement. (...) » GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que, statuant en dernier ressort, l’assemblée plénière de la section du contentieux de la Cour suprême administrative soit revenue sur une conclusion juridique utilisée par la section du contentieux de la Cour suprême administrative qui n’avait pas été attaquée par le CSTAF dans son recours.

Il y voit une violation du principe du contradictoire portant atteinte à l’équité de la procédure.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile ou pénale, était ‑ il applicable à la procédure suivie en l’espèce ( Vilho Eskelinen et autres c. Finlande [GC], n o 63235/00, §§ 61-62, CEDH 2007-II ; Olujić c. Croatie , n o 22330/05, §§ 31-43, 5 février 2009 ; Oleksandr Volkov c. Ukraine , n o 21722/11, §§ 87-95, CEDH 2013) ? 2. La contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant a ‑ t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, le principe du contradictoire a ‑ t-il été respecté eu égard à l’arrêt de la section plénière du contentieux de la Cour suprême administrative qui se trouve fondé sur un moyen d’office ? (voir, mutatis mutandis , Skondrianos et autres c. Grèce , n os 63000/00 ; 74291/01 et 74292/01, §§ 29-30, 18 décembre 2003 ; a contrario , Andret et autres c. France (déc.), n o 1956/02, 25 mai 2004 ; et Clinique des Acacias et autres c. France , n os 65399/01, 65406/01, 65405/01 et 65407/01, §§ 39, 42-43, 13 octobre 2005) ?