HERACLES S.A. GENERAL CEMENT COMPANY c. GRÈCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
HERACLES S.A. GENERAL CEMENT COMPANY c. GRÈCE (CtEDO, 2015)
Comunicat la 10 aprilie 2015 Prima secțiune Cerere nr. 55949/13 HERACLES S.A. General Cément COMPANY împotriva Greciei introdusă la 23 august 2013 EXPOSAT DEFICIENȚA, societatea Heracles S.A. General Cement Company ( Α C. Theodorou, H. Sinodinos și A. Tsavdaridis, avocați din Atena. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta produce și comercializează ciment și materiale de construcție. Ea dispune de diverse fabrici și instalații în Grecia. 203/1986 din 7 august 1986, adoptat în temeiul Legii nr. 1363/1983, ministrul adjunct al industriei, cercetării și tehnologiei a pus recurenta sub controlul la mai mult de o parte și, în special, al organizației de ntreprinderi în participațiune (Οργανισμός Ανασυγκτήσεως Επιχειρήσε (81 452 619,22 EUR) care a avut loc prin capitalizarea datoriilor existente la acea dată față de creditorii publici (persoane juridice din statul membru) ai recurentei și în beneficiul cărora au fost emise acțiuni. Prin decizia din 7 octombrie 1987, Comisia Europeană (Comisia) consideră că dispozițiile legii nr. 1363/1983 erau în conformitate cu dispozițiile comunitare în materie de ajutoare de stat. La 1 august 1991, Comisia a aprobat ajutorul individual acordat de către reclamantă în temeiul articolului 203/1986. În 1992, statul a vândut reclamanta în cadrul unei proceduri de privatizare. Vânzarea a raportat la stat 120 790 445 400 drahme (adică 354 484 065,74 EUR). Între timp, unii foști acționari ai recurentei au introdus în fața instanței o acțiune în anulare a celui menționat anterior, deoarece ar fi contrar dispozițiilor comunitare în materie de ajutoare de stat. Prin hotărârea nr. 2380/1994, instanța administrativă a respins acțiunea. Prin hotărârea nr. La 6 iulie 1995, Tribunalul din Uniunea Europeană (fosta instanță de primă instanță), care fusese sesizat la 27 martie 1992 de anumiți concurenți ai reclamantei, a anulat decizia Comisiei din 1 august 1991 și a retrimis cauza în fața acesteia din urmă. La 17 martie 1999, Comisia a adoptat o nouă decizie conform căreia o parte din recapitalizarea recurentei (în valoare de 2 488 000 000 drachmes, adică 7 300 000 EUR) era incompatibilă cu dispozițiile comunitare și a ordonat Greciei să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului considerat incompatibil cu dreptul comunitar. Cu toate acestea, Comisia, contrar practicii sale uzuale, nu l-a identificat în decizia sa pe debitorul căruia trebuia să i se ceară rambursarea ajutorului și nu a făcut nicio mențiune în niciun moment cu privire la privatizarea reclamantei. La 1 noiembrie 1999, Consiliul juridic de la . 647/1999 în care susținea că recurenta era beneficiarul ajutorului considerat incompatibil și că, prin urmare, îi revine obligația de a rambursa ajutorul. La acea dată, termenul de recurs în fața instanței de primă instanță a comunităților europene împotriva deciziei Comisiei din 17 noiembrie 1999 În martie 1999 se încheiase deja o acțiune a reclamantei introdusă înainte ca Consiliul juridic al statului să desemneze beneficiarul ajutorului de la . La 1 iunie 2000, instanța a solicitat reclamantei să plătească suma de 23 771 731 934 drahme (69 762) 969,73 EUR) în temeiul unui ajutor considerat incompatibil și cu titlu de dobânzi. La 9 iunie 2000, recurentei i s-a impus obligația de a plăti la termen suma de 25 837 879 243 drachmes (și anume 75 826 498,15 EUR) astfel încât să nu mai fie impozitată în continuare dobânda exorbitantă exorbitantă în plus față de capitalul pe care trebuia să îl ramburseze (și care este de zece ori mai mare decât suma capitalului). În acest caz, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ de Primă Instanță, care se află în formațiune de judecător unic, cu privire la o acțiune în opoziție împotriva deciziei din 1 iunie 2000. Prin hotărârea din 22 octombrie 2001, acesta a considerat că a fost ilegal să plătească dobânzi capitalizate și a redus suma datorată de recurentă la suma de 8 731 636 000 drahme (și anume 25 624 757,15 EUR). În martie și aprilie 2002, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe de o parte, el a considerat că instanța administrativă de primă instanță nu a încălcat art. 124 din Codul de procedură administrativă, referitor la posibilitatea de a cumula mai multe căi de atac în același act. El a recunoscut că acest act al recurentei constituia o simplă opoziție și nu o acțiune în anulare împotriva deciziei Comisiei din 17 martie 1999. O astfel de acțiune nu putea fi exercitată decât în fața instanței de primă instanță a Comunităților Europene, nu în fața instanțelor naționale. Or, opoziția nu putea avea drept rezultat rambursarea unei sume. Pe de altă parte, el a considerat că instanța administrativă de primă instanță, judecând după faptul că nu a fost legat de forța lucrului despre care se vorbește în hotărârea nr 2380/1994 a instanței administrative de primă instanță, nu a avut nici o neîncredere în art. 5 din Codul de procedură administrativă. Instanțele interne nu au putut controla legalitatea deciziei Comisiei din 17 martie 1999, atât timp cât reclamanta nu a contestat legalitatea acestei decizii în fața Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene. 2380/1994, instanța administrativă nu a examinat conformitatea deciziei ministeriale din 7 august 1986 cu dreptul comunitar, ci a admis că majorarea forțată a capitalului social nu a cauzat prejudicii nici foștilor acționari ai reclamantei, nici libertății lor economice sau dreptului lor de proprietate. În primul rând, recurenta reproșa Tribunalului Administrativ de Primă Instană că nu a acceptat ca cele două cereri ale sale, și anume respingerea sau modificarea notificării individuale din 1 Iunie 2000 și rambursarea sumei plătite în mod necuvenit în statul respectiv puteau fi prezentate cumulativ în fața acestei instanțe. Într-un al doilea motiv, recurenta reproșa aceleiași instanțe că a respins argumentul său potrivit căruia nu era ținută, având în vedere principiile securității juridice și încrederii legitime, de a rambursa ajutorul de stat incompatibil cu dreptul comunitar. printr-o hotărâre nr. 2894/2012 din 6 august 2012, Consiliul de Stat a respins recursul recurentei. Acesta a confirmat faptul că actul din partea recurentei și-a exprimat opinia numai într-o opoziție care tindea să anuleze sau să modifice actul atacat, dar nu și într-o acțiune împotriva deciziei Comisiei din 17 martie 1999. O acțiune împotriva acestei decizii ar fi putut fi exercitată de recurentă, care, de altfel, era vizată direct și individual numai în fața instanței de primă instanță a comunităților europene. Întrucât reclamanta nu a exercitat o astfel de acțiune, legalitatea acestei decizii nu putea fi contestată în fața instanțelor interne. De asemenea, Consiliul de Stat a decis că nu a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție deoarece statul nu a exercitat el însuși o acțiune împotriva deciziei Comisiei. GRIEFS Invocând art. 6 alin. (1) (dreptul la un proces echitabil) și 13 din Convenție, recurenta se plânge de refuzul instanțelor elene de a lua în considerare acțiunea sa împotriva acțiunii ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În primul rând, aceasta precizează că: nu există niciun motiv întemeiat de interes public care să justifice recuperarea ajutorului declarat incompatibil cu dreptul comunitar, cu atât mai mult cu cât statul și-a păstrat beneficiul ajutorului ca urmare a privatizării recurentei. În al doilea rând, Comisia afirmă că, chiar dacă ar fi existat interes public, principiul proporționalității nu ar fi fost respectat în cazul de față, statul elen a recuperat nu numai întregul ajutor, ci și dobânda exorbitantă exorbitantă pe o perioadă de paisprezece ani (de zece ori valoarea ajutorului declarat incompatibil). În special, recurenta se plânge de încălcarea principiilor securității juridice și încrederii legitime din cauza, pe de o parte, a perioadei de 14 ani care a trecut printr-un acord ministerial nr. 203/1986 și a datei la care recurenta este obligată să plătească suma de 25 837 879 243 drachmes și, pe de altă parte, a deciziilor Comisiei Europene din 7 octombrie 1987 și 1 August 1991 și Hotărârile nr. 2380/1994 și 2626/1998 ale Tribunalului Administrativ și ale Consiliului de Stat care i-au fost favorabile, în măsura în care acestea au stabilit că: . ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... iunie 2000 prin care statul membru în cauză avea obligația de a rambursa o parte din ajutorul de stat incompatibil cu dreptul comunitar a adus atingere dreptului de acces la o instanță a recurentei, ținând seama în special de motivele prezentate de instanțele elene pentru a o deduce dreptului recurentei la respectarea bunurilor sale, garantate prin art. 1 din Protocolul nr. În special, a fost încălcat principiul proporționalității și certitudinii juridice, având în vedere faptul că au trecut 14 ani între naționalizarea reclamantei și data la care a fost obligată să ramburseze suma în cauză plus dobânda capitalizată