GRIGORIOU-KANARI c. GRÈCE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

21.04.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

GRIGORIOU-KANARI c. GRÈCE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

PRIMA SECȚIUNE DE Cerere nr. 39631/13 PLOUMI GRIGORIOU-KANARI împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 21 aprilie 2015 într-o cameră compusă din Isabelle Berro, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Paulo Pinto de Albuquerque, Linos-Alender Sicilianos, Erik Møse, Ksenija Turković, judecători și Søren Nielsen; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 iunie 2013, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACÂND-O pe reclamantă, dl Ploumi Grigoriou-Kanari, este un resortisant grec născut în 1933 și rezident la Atena. G. Stefanakis, A. Chatzitzani și dl Cheretaki, avocați din Atena. Guvernul grec (inclusiv Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: recurenta este unicul moștenitor al mamei sale, HG, văduva N.G. (care a fost vicepreședinte onorific al Consiliului de Stat) și beneficiar al unei pensii de inversare ca urmare a decesului de foc al soțului său. printr-o decizie nr. 1675/1994 din 30 iunie 1994, II Camera Curții de Conturi a stabilit cuantumul pensiei HG pentru perioada 1 iunie-30 noiembrie 1991 pe baza sumelor plătite magistraților în activitate de același grad ca N.G. în aceeași perioadă. O cerere din partea HG de ajustare a pensiei pentru perioada 1 În iunie 1987, la 31 mai 1991, Curtea a sesizat, la 17 ianuarie 1995, instanța administrativă cu privire la o acțiune întemeiată pe art. 105 din legea de însoțire a codului civil. La data de 6 990 214 drahme (aproximativ 20 514 EUR). Tribunalul Administrativ a respins acțiunea respectivă pe motiv că aceasta se afla sub jurisdicția Curții de Conturi (judecata nr 13568/1996). Recurenta, a cărei mamă era între timp decedată, a introdus recurs împotriva sentinței menționate anterior în fața instanței administrative de recurs din mai sus, care a trimis cauza în fața Curții de Conturi (hotărârea nr. 5377/2001). 1899/2004, Camera a II-a a Curții de Conturi a respins acțiunea pentru nefondare. Prin Hotărârea nr. 372/2007, Curtea de Conturi, care se afla în formațiune plenară, a csa la l'hotărâre: (pentru interpretare eronată a articolului 105 din legea de subordonare și a articolului 60 alineatul (1) din Codul pensiilor) și a retrimis cauza în fața camerei a II-a. Prin hotărârea nr. 1304/2008 din 22 mai 2008, camera II a Curții de Conturi a fost parțial îndreptățită la acțiunea recurentei și i-a alocat, pentru anii 1987-1991, o sumă de 20 213,81 EUR, plus dobânzi începând cu 28 noiembrie 2001 la rata legală de 6 % la mai, în conformitate cu art. 21 din Decretul din 27 iunie/10 iulie 1944 privind codificarea legilor referitoare la litigiile statului. 10. La 15 iunie 2009, recurenta s-a ocupat în fața Curții de Conturi în cadrul sesiunii sale plenare: aceasta susținea că calcularea dobânzii trebuie efectuată în temeiul articolului 293 din Codul civil și al articolului 15 alineatul (5) din Legea nr. 876/1979 și nu pe baza ratei legale de 6 % aplicabile statului. Camera a încălcat art. 4 alineatul (1) (egalitate în fața legii), art. 20 alineatul (1) (protecție judiciară) și art. 25 alineatul (1) (principiul proporționalității) din Constituție, art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, precum și articolele 14 alineatul (1) și 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice. 11. 4925/2013 din 18 decembrie 2013, Curtea de Conturi a respins recursul recurentei și a considerat că art. 21 din Decretul legislativ din 27 iunie/10 iulie 1944 era aplicabil în speță și că nu a încălcat nici articolele 4 alineatul (1) și 5, 17, 20 alineatul (1) și 25 alineatul (1) din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Aceasta a arătat că, potrivit acestei dispoziții, statul putea impune restricții asupra drepturilor și a pretențiilor persoanelor fizice atunci când era necesar pentru a proteja interesul public și pentru a proteja finanțele publice alimentate de plățile contribuabililor. Aceasta a subliniat faptul că protejarea sănătății economice a statului prin intermediul echilibrului bugetar se deosebea de simpla dobândă de trezorerie a statului și că aceasta constituie un motiv important de interes general care justifică diferența dintre rata dobânzii aplicabilă datoriilor statului și cea, mai ridicată, care se referă la datoriile între particulari, ținând cont în special de raportul rezonabil care exista între aceste două rate pentru perioada luată în considerare. Aceasta concluzionează că aplicarea unei rate a dobânzii mai reduse în cazul pretențiilor particularilor față de stat a fost justificată și rezonabilă. 12. Între timp, la 13 decembrie 2012, Curtea Supremă specială a soluționat contradicția dintre jurisprudența Curții de Conturi și cea a Curții de Casație în domeniu (punctul 16 de mai jos). Dreptul și practica internă relevante 13. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în hotărârea Viaropoulou și în alte cauze c. Grecia 570/11 și 737/11, 25 septembrie 2014). Cu toate acestea, Curtea consideră că este util să reamintească, în speță, anumite dispoziții și o parte din jurisprudența internă în materie. 14. La art. 21 din Decretul legislativ din 27 iunie/10 iulie 1944 privind codificarea legilor referitoare la litigiile de stat prevede rata dobânzii legale și a dobânzilor restante la orice datorie a statului se stabilește la 6 % pe an (...). Aceste dobânzi se datorează de la data notificării acțiunii. 15. La art. 15 alineatul (5) din Legea nr. 876/2018 și la art. 3 alineatul (2) din Legea nr. 2842/2000, precum și actele de reglementare adoptate în temeiul acestor articole au stabilit rata legală a dobânzii de întârziere pentru datoriile între persoane fizice sau pentru datoriile persoanelor fizice față de statul respectiv, după cum urmează, de la 9 noiembrie 2001 până la 5 decembrie 2002: 1,25 din 6 decembrie 2002 până la 6 martie 2003: 10,75 din 7 martie până la 5 iunie 2003: 10,50 din 6 iunie 2003 până la 5 decembrie 2005: 10 între 6 decembrie 2005 și 7 martie 2006 : 10,25 de la 8 martie la 14 iunie 2006 : 10,50 de la 15 iunie la 8 august 2006 : 10,75 de la 9 august la 10 octombrie 2006 : 11 de la 11 octombrie la 12 decembrie 2006 : 1,25 de la 13 decembrie 2006 la 13 martie 2007 : 11,50 de la 14 martie la 12 iunie 2007 : 11,75 de la 13 iunie 2007 la 8 iulie 2008 : 12 de la 9 iulie la 7 octombrie 2008 : 12,25 După 2008, rata era mai mică de 10 % și, după 13 noiembrie 2013, a fost de 7,75 16. printr-o hotărâre n 25/2012 din 13 decembrie 2012, Curtea Supremă Specială a soluționat contradicția care apărease între jurisprudența Curții de Conturi și cea a Curții de Casație, menționând că, la art. 21 din Decretul din 27 iunie/10 iulie 1944 nu era contrară art. 4 (cu privire la egalitate), 17 (dreptul de proprietate), 20 1 (dreptul de acces la instanțe) și 25 § 1 (Garantarea de către statul liber al drepturilor omului) a Constituției. 17. Între timp și din cauza unei contradicții pe care ar fi avut-o între, pe de o parte, anumite hotărâri de cameră ale Consiliului de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 la Convenție. O ședință a avut loc la 15 februarie 2013, potrivit elementelor dosarului, cauza este încă în curs de desfășurare. 18. Statuând într-o altă cauză la 27 ianuarie 2014 (hotărârea nr. 377/2014), Consiliul de Stat, care se află în sesiune plenară, se află în mod expres la Tribunalul nr. 25/2012 al Curții Supreme Speciale (punctul 16 de mai sus) și a considerat că art. 21 menționat anterior nu era contrar nici articolului 25 din Constituție care consacră principiul proporționalității, nici articolelor 6 și 14 din Convenție. GRIFS 19. Recurenta se plânge de o încălcare a articolului 1 din protocol 1 Convenției și art. 6 și 13 din Convenție din cauza calculului dobânzilor de întârziere care trebuie plătite de către statul membru la rata legală de 6 ÎN LIMITA 20. Recurenta susține că aplicarea, în cazul său, pentru calcularea dobânzilor de întârziere care trebuie plătite de statul membru, a ratei legale de 6 % prevăzut de art. 21 din Decretul din 27 iunie/10 iulie 1944 și-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale și se plânge în acest sens de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 21. De asemenea, recurenta susține că aplicarea unei rate a dobânzii atât de scăzute în raport cu datoria statului îi permite acestuia să întârzie pentru perioade lungi de timp executarea hotărârilor judecătorești și să reducă astfel eficiența acestora. În acest sens, se plânge de încălcarea articolelor 6 alineatul (1) și 13 din convenție. Argumentele părților Guvernul 22. Guvernul arată că, în cea mai mare parte a perioadei în litigiu (și anume, între 28 noiembrie 2001 și 30 august 2008), în cursul căreia datoria statului față de reclamant ar fi generat dobânzi, statul trebuia să facă față unui deficit excesiv care ar fi determinat Uniunea Europeană să solicite Greciei măsuri urgente în vederea reducerii acesteia. În opinia guvernului, nu există nici o îndoială că, cel puțin din 2003, țara a trecut printr-o criză bugetară severă care s-ar fi agravat în 2009, după spusele guvernului, această criză, care ar fi luat caracterul unei crize naționale care ar fi afectat statul grec de un nou faliment, constituie un motiv obiectiv de interes public suprem care justifică menținerea la 6 În plus, pe parcursul perioadei în cauză, acesta nu ar fi avut nici inflație puternică, nici devalorizarea monedei, factori care ar fi putut reduce valoarea creanței recurentei. 23. Guvernul susține ulterior că rata dobânzii aplicabilă datoriilor între persoane fizice urmează, de asemenea, o curbă descendentă începând din 1994 : începând cu 2001 și până în 2008, această rată ar fi variat, în medie, de la 10,5% la 11,5 ; începând cu sfârșitul anului 2008, aceasta ar fi fost mai mică de 10 % și, începând cu 13 noiembrie 2013, ar fi crescut la 7,75 24. Guvernul adaugă că, în fiecare an, statul plătește zeci de milioane de euro pentru executarea hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva sa. Înființarea unei rate a dobânzii de 6 % nu ar avea ca scop îmbogățirea statului în detrimentul persoanelor fizice. Pe de altă parte, creșterea procentului acestui procent în vederea alinierii acestuia la cel aplicabil acestora ar duce la o creștere considerabilă a sumelor deja foarte ridicate pe care statul le plătește pentru a se conforma hotărârilor judecătorești și ar avea consecințe negative asupra bunei funcționări a serviciilor publice. 25. Guvernul susține, de asemenea, că existența unei rate a dobânzii speciale este justificată și de faptul că statul ar fi fost întotdeauna considerat un debitor mai credibil decât debitorii privați care nu ar avea permanent statul debitor. 733,35 EUR de dobânzi pentru o creanță de o valoare de 20 000 EUR nu poate fi considerată rezonabilă nici în ceea ce privește inflația, nici în ceea ce privește ratele dobânzii bancare. reclamanta 27. Recurenta consideră în mod eronat că Curtea de Conturi ar fi calculat dobânda începând cu 28 noiembrie 2001. În acest sens, Comisia precizează că dobânda ar fi trebuit să înceapă la 17 ianuarie 1995, data la care, potrivit declarațiilor sale, mama sa, HG, a notificat statului acțiunea sa în fața instanței administrative da . Aceasta concluzionează că suma datorată pentru dobânda moratoriu referitoare la perioada cuprinsă între 17 ianuarie 1995 și 30 august 2008 trebuia, prin urmare, să se ridice la 33 773,35 EUR. 28. Recurenta precizează că, în hotărârea nr. 25/2012, Curtea Supremă Specială nu este pronunțată cu privire la compatibilitatea articolului 21 din Decretul din 27 iunie/10 iulie 1944, cu art. 1 din protocol 1 la Convenție și cu art. 6, 13 și 14 din Convenție, iar Consiliul de Stat, care se află în sesiune plenară, nu și-a pronunțat încă hotărârea ca urmare a hotărârii din 15 februarie 2013 (punctul 17 de mai sus). Pe de o parte, el invocă o serie de războaie pentru a explica vechile crize economice și, pe de altă parte, nu spune nimic despre actuala criză pe care o consideră cauzată de jefuirea statului de către guvernanții săi. Aceasta atașează observațiilor sale o listă lungă de documente și articole de presă care, în opinia sa, demonstrează amploarea corupției care ar fi condus Grecia la punctul în care se află în prezent. Comisia consideră că afirmația guvernului potrivit căreia criza financiară ar fi început în 2003 nu explică de ce statul nu i-ar fi plătit dobânda, nici măcar calculată cu rata de 6 %, pentru perioada anterioară anului 2003. În plus, Comisia consideră că afirmațiile guvernului referitoare la curba inflației și la ratele dobânzii aplicabile datoriilor private nu sunt relevante. În opinia sa, durata procedurii în fața instanțelor elene a contribuit la creșterea valorii dobânzilor care i-ar fi fost datorate și a fost atribuită numai statului. O rată a dobânzii scăzută în beneficiul statului ar contribui la reducerea răspunderii sale și la evitarea plății unei despăgubiri complete, care ar putea să repare prejudiciul cauzat de pierderea unei perioade lungi de timp între introducerea unei acțiuni și data plății. 30. Potrivit recurentei, Ö nu și-a exprimat afirmația conform căreia o creștere semnificativă a ratei dobânzii aplicabilă statului ar risca să-și mărească în mod considerabil finanțele. În ceea ce privește credibilitatea și solvabilitatea imputate statului, Comisia a declarat că este suficient să ne amintim de deprecierea de 80 % care, în martie 2012, ar fi afectat titlurile de valoare ale deținerilor de obligațiuni de stat pentru a nu acorda niciun credit acestui argument al guvernului. 31. În plus, recurenta susține că Ön %. Se face trimitere la jurisprudența Curții, susținând că dificultățile financiare cu care se confruntă statul și necesitatea de a asigura echilibrul financiar al sistemului bancar și activitatea economică nu ar putea justifica nerespectarea obligațiilor care îi revin în temeiul Convenției (Meïdanis c. Grecia, n 33977/06, § 30, 22 mai 2008 și Ducret c. Franța , nr. 40191/02, § 39, 12 iunie 2007). În cele din urmă, în opinia sa, din Decizia Da Conceição Mateus și Santos Januário c. Portugalia 62235/12 și 577/72/12, 8 octombrie 2013) rezultă că Curtea acceptă faptul că statele iau măsuri restrictive pentru a face față unei crize economice numai atunci când aceste măsuri sunt limitate în timp și în întinderea lor.Evaluarea Curții 32. Cu Hotărârea Meidanis c. Grecia (precision), Curtea a avut deja ocazia să se pronunțe asupra problemei tratamentului preferențial acordat persoanelor juridice de drept public, în speță un spital public, cu privire la stabilirea ratei dobânzii moratorii. În special, Curtea a remarcat că, în cazul în care persoana juridică de drept public ar avea o datorie față de un anumit spital, rata respectivă ar fi stabilită la 6 % lan, în timp ce, în caz contrar mai puțin dacă un particular ar fi avut o datorie față de o persoană juridică de drept public, acest nivel a fost stabilit în funcție de inflație și de conjunctura economică. 33. În această hotărâre, Curtea a arătat, de asemenea, că spitalul împotriva căruia se întoarsese recurentul, un medic care a lucrat acolo pe baza unui contract pe durată determinată, nu era chemat să acționeze ca deținător al autorității publice, ci era asimilat unui angajator privat, deoarece litigiul se naștea în cadrul unui contract de muncă de drept privat. Reținând faptul că spitalul și-a invocat statutul de persoană juridică de drept public pentru a beneficia de un nivel de patru ori mai mic decât cel aplicat persoanelor fizice pentru aceeași perioadă, Comisia a concluzionat că stabilirea intereselor moratorii datorate de către citată anterior, ale cărei împrejurări din speță erau similare cu cele din prezenta cauză, Curtea a fost obligată să diferențieze poziția sa față de cea din hotărârea Meidanis. 35. În speță, ca în cauza Viaropulou și altele , faptul la originea datoriei statului față de reclamantă nu a fost o tranzacție între persoane fizice în conformitate cu normele pieței Dimpotrivă, datoria statului a fost consecința unei hotărâri judecătorești prin care recurenta a acordat reajustarea unei pensii de reversiune. În acest context, statul acționează în calitate de titular al autorității publice. 36. Curtea este de acord cu recurenta că moderația ratei dobânzilor moratorii pe care statul este chemat să le plătească în caz de întârziere în plățile sale nu poate fi invocată în mod rezonabil ca remediu pentru crizele bugetare și financiare care au afectat puternic țara în ultimii cinci ani. % stabilit prin lege constituie un tratament discriminatoriu în raport cu particularii debitori în general, iar recurentei, în special, în calitate de beneficiar al reajustării pensiei mamei sale. 37. În această privință, precum în cauza Viaropoulou și alții, Curtea arată o diferență fundamentală între cauza Meidanis În primul caz, Comisia a constatat că, la momentul respectiv, rata aplicată persoanelor fizice variază între 23% și 27 de ani. %, adică o rată de cel puțin patru ori mai mare decât cea aplicată la nivel de stat. În această specie, conform informațiilor furnizate de reclamantă, rata legală a dobânzilor de întârziere pentru datoriile individuale sau pentru datoriile particularilor față de stat a variat din 9 noiembrie 2001 până la 7 octombrie 2008, între 10% și 12,25%. După 2008, rata era mai mică de 10 % și, după 13 noiembrie 2013, a fost de 7,75 38. Curtea consideră că motivele hotărârii nr. 25/2012 a Curții Supreme Speciale care a pus capăt divergenței dintre jurisprudența Curții de Casație și cea a Curții de Conturi nu sunt lipsite de relevanță. Curtea Supremă Specială a explicat într-adevăr că reglementarea stabilită prin art. 21 din Decretul din 1944 pentru a evita creșterea datoriei publice din cauza intereselor datorate pentru datoriile restante răspundea nevoii de a proteja echilibrul finanțelor publice și patrimoniul statului și era necesară pentru a permite statului să calculeze în avans valoarea dobânzilor datoriilor sale și să prevadă veniturile necesare pentru plata acestora la stabilirea bugetului anual. 39. Curtea ia notă de faptul că, în urma hotărârii citate anterior a Curții Supreme Speciale, atât Curtea de Casație, cât și Consiliul de Stat și-au aliniat jurisprudența, astfel încât hotărârea pe care aceasta ar trebui să o dea la termen din 15 februarie 2013, menționată de recurentă, este lipsită de relevanță pentru concluzia Curții în speță. 40. Pe de altă parte, Curtea constată că reclamanta nu avansează niciun element de natură să demonstreze că ar fi suferit un prejudiciu disproporționat din cauza faptului că: o rată de 6 % în loc de o rată cuprinsă între 10 % și 12,25 În această privință, Curtea nu poate înlocui instanțele naționale și nu poate examina dacă Curtea de Conturi a comis o eroare, după cum susține reclamanta, prin luarea ca punct de plecare a perioadei critice a datei de 28 noiembrie 2001 și nu cea din 17 ianuarie 1995. Aceasta se limitează la a arăta că, între 28 noiembrie 2001 și 30 august 2008, rata dobânzii aplicabilă persoanelor fizice era, în medie, cu 5 % mai mare decât cea a statului. 41. Prin urmare, în această perioadă, distanța dintre rata dobânzii aplicabilă datoriilor de stat și cea aplicabilă datoriilor între persoane fizice nu a fost atât de mare încât a devenit excesivă în cadrul examinării proporționalității dispozițiilor în litigiu în temeiul articolului 1 din Protocolul nr 1 (Vieropoulou și alții c. Grecia, citată anterior). 42. Percepute în contextul prezentei cauze, legate de exercitarea suveranității statului în serviciul unei cauze de interes public, aceste considerații constituie un motiv rezonabil și obiectiv de natură să justifice o diferență față de hotărârea Meïdanis (precious) în raport cu cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție (Viropoulou și alții c. Grecia , citată anterior, punctul 55). 43. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, Curtea consideră că sunt confundate cu art. 1 din Protocolul 44. Prin urmare, se consideră că cererea trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.