Chylinski și alții împotriva Țărilor de Jos

O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Toate reclamanții sunt reprezentați de dl Th.O.M. Dieben și dl G.A. Jansen, avocați care practică în Amsterdam. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 noiembrie 2011, dl Chylinski a fost oprit de poliție pentru că a călărit o bicicletă în întuneric fără a afișa luminile. Din un control de identitate a apărut că o alertă a fost introdusă în Sistemul de Informații Schengen de către Polonia în scopul arestării sale pentru predare. El a fost arestat provizoriu (voorlopig aangehouden) și luat în arestul poliției (inverzekingstelling) timp de trei zile. Întrebat de un ofițer de poliție în aceeași zi, dl Chylinski a consimțit să se predea în Polonia fără întârziere.

La 28 noiembrie 2011, dl Chylinski a apărut în fața unui judecător de investigare (rechter-commissaris). El a consimțit din nou să se predea imediat în Polonia. În aceeași zi judecătorul de investigare a ordonat dlui Chylinski să fie luat în detenție inițială pe cale de reținere (prevenirea). Ordinea a fost în următoarele termeni: „Ordinează persoana solicitată să fie luată în detenție la înaintare și observă că persoana solicitată va fi eliberată imediat ce detenția la înaintare a durat douăzeci de zile și mandatul european de arestare nu a fost încă primit.” 7. La 15 decembrie 2011, procurorul public (oficiar van justitie) a solicitat prelungirea de către Curtea Regională de la Amsterdam (rechtbank) a detenției dlui Chylinski în timpul rezidenției, predarea încă nu a avut loc.

O audiere a avut loc în aceeași zi. Dl Chylinski, reprezentat de avocat, susține că „circumstanțe speciale” în sensul articolului 35 alineatul (2) din Legea de Supraveghere (Overleverleverswet) care justifică prelungirea solicitată nu există și consideră că, în cazul în care autoritățile poloneze nu au venit să-l aducă pe dl Chylinski, autoritățile Țărilor de Jos ar trebui să efectueze transferul în Polonia înșiși. În prezentarea sa, o prelungire a termenelor prevăzute la art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene nu a fost permisă decât dacă atât statele membre de emitere, cât și statele membre de executare au fost împiedicate prin forță majoră să efectueze predarea.

În cazul în care Curtea Regională va ezita să urmeze acest punct de vedere, el a solicitat Curții Regionale să pună o întrebare preliminară Curții a Uniunii Europene (CJUE) în conformitate cu art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Curtea Regională și-a dat hotărârea în aceeași zi. Acesta a ordonat ca dl Chylinski să fie luat în detenție prelungită pe durata unei alte zece zile începând cu 18 decembrie 2011 și a refuzat să pună orice întrebare preliminară CJUE. Razul său a inclus următoarele: „Procurorul a susținut că lipsa unui transport anterior din Polonia constituie forța majoră pentru el și că el nu este obligat să ducă persoana solicitată în Polonia. Curtea regională consideră că procurorul public este însărcinat cu predarea efectivă.

Pentru predarea reală el depinde de autoritățile poloneze în ceea ce privește transportul. Statul emitent, fiind partea cu interes în predare, este responsabil pentru transportul real. Dacă transportul real nu poate avea loc în termenul stabilit de lege, acest lucru constituie forță majoră pentru procurorul public. Procurorul public nu este obligat să ducă o persoană solicitată în țara care a eliberat mandatul european de arestare. Termenele din Legea de Supraviețuire care acoperă predarea efectivă sunt destinate creșterii eficienței și vitezei procedurii de predare. Acest lucru este, în primul rând, un interes al autorităților în cauză și, în plus, un interes al persoanei solicitate însuși.

Interesul autorităților în cauză nu este prejudiciat deoarece acest lucru a ajuns la un acord reciproc [sic]. Interesul persoanei solicitate este prejudiciat. Mărimea prejudiciului este, cu toate acestea, limitată, deoarece predarea efectivă poate avea loc într-un ordin scurt, și anume la 27 decembrie, și poate fi justificată de ceea ce a fost mai sus considerat. Având în vedere motivele prezentate mai sus, Curtea regională nu consideră niciun motiv să pună întrebări preliminare.” Nu a fost posibilă niciun recurs împotriva acestei decizii. 10. Dl Chylinski a fost predat autorităților poloneze la aeroportul Schiphol (Amsterdam) la 27 decembrie 2011. 11. La 10 decembrie 2011, dl Milkovics a fost arestat provizoriu pe baza unei alerte introduse în sistemul de informare Schengen de către Ungaria în scopul arestării sale pentru predare.

El a fost luat în custodie de poliție timp de trei zile. 12. Procurorul public a primit mandatul european de arestare relevant la 12 decembrie 2011. În ziua următoare, 13 decembrie 2011, el a ordonat prelungirea custodiei de poliție până la momentul în care Curtea Regională va lua o decizie privind detenția în închisoare. În același timp, totuși, el a ordonat suspendarea condițională (schorsing) a custodiei de poliție. 13. La 15 februarie 2012, Curtea Regională de Amsterdam a dat o hotărâre care a ordonat reținerea prelungită a dlui Milkovics, care, în același timp, a suspendat condițional până la data deciziei sale eventuale cu privire la permisibilitatea predarii. 14. La 29 februarie 2012, Curtea Regională a dat o hotărâre prin care a constatat predarea dlui Milkovics în Ungaria permisă.

La 8 martie 2012, Curtea Regională a adoptat o decizie de prelungire a detenției dlui Milkovics în reținere cu 30 de zile începând din 10 martie 2012. Decizia a remarcat că predarea efectivă nu a avut loc încă din cauza „circumstanțelor speciale”. 16. La 12 martie 2012, dl Milkovics a depus o cerere de suspendare a detenției sale la înaintare. El a declarat că dorește să fie predat în Ungaria cât mai curând posibil pentru a dovedi nevinovăția sa; în orice caz, chiar și în cazul condamnării, condamnarea ar fi puțin probabilă să fie mai mult decât o condamnare suspendată la închisoare sau o ordine de serviciu comunitar având în vedere dosarul penal curat și caracterul relativ minor al acuzațiilor împotriva lui.

În cazul în care Curtea Regională se gândește să nu adere la această cerere, el a sugerat ca o întrebare preliminară să fie pusă CJUE. 17. Curtea Regională și-a dat hotărârea la 15 martie 2012, după ce a avut loc o ședință. Rațiunea sa a inclus următoarele: „Prin art. 64 din Legea privind predarea permite suspendarea detenției în reținere în scopul predarii până la momentul în care Curtea Regională a permis predarea. Numai în circumstanțe excepționale, Curtea regională se consideră însăși împuternicită să ordone suspendarea detenției în reținere în scopul predecesării după această decizie; un exemplu este situația în care continuarea detenției ar conduce la o încălcare a articolului 5 din Convenție.

Curtea Regională consideră că nu există o circumstanță excepțională care ar trebui să conducă la suspendarea detenției reținute în scopul predarii persoanei solicitate. În acest sens, Curtea Regională constată că persoana solicitată a petrecut doar nouăzeci de zile în detenție și că predarea efectivă autorităților maghiare va avea loc foarte curând, cel târziu la 26 martie 2012. Prin urmare, Curtea Regională nu poate vedea că continuarea detenției în reținere în scopul predarii constituie deja o încălcare a articolului 5 din Convenție. Nici Curtea Regională nu consideră necesară să ia în considerare cererea de suspendare a detenției în conformitate cu standardele aplicabile situației în care Curtea Regională nu și-a dat încă hotărârea.

Spre deosebire de avocatul, Curtea regională nu consideră limitarea posibilității de suspendare în scopul predarii la perioada anterioară deciziei, astfel cum se prevede la art. 64 din Legea privind predarea, de a face obiectul articolului 12 din Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre. Prezentul articol prevede că persoana solicitată poate fi eliberată provizoriu în orice moment în conformitate cu legislația internă a statului membru de executare, cu condiția ca autoritatea competentă a respectivului stat membru să ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a preveni absoarbarea persoanei [sublinierea în original].

În mod clar, legislatorul Țărilor de Jos a considerat restricția posibilităților de suspendare menționate mai sus necesare pentru a împiedica persoana solicitată să se absoargă. Nici nu este cazul că Legea privind predarea exclude posibilitatea de a elibera persoana solicitată din decizia până când predarea efectivă are loc. Este, la urma urmei, în puterea procurorului să elibereze persoana solicitată în orice moment dacă ar trebui să existe ocazie de a face acest lucru. De asemenea, în cazul în care procurorul public nu caută prelungirea detenției în reținere în vederea predarii sau în cazul în care Curții regionale respinge o cerere de prelungire, persoana solicitată va fi eliberată provizoriu până când se va preda efectiv.

În consecință, nu este necesară contrue [art. 64 din Legea privind transferul] în funcție de Decizia-cadru, nici nu este necesară nici o întrebare preliminară [la CJUE].” 18. Dl Milkovics a depus un recurs împotriva acestei decizii în fața Curții de Apel din Amsterdam (gerechtshof). 19. Dl Milkovics a fost predat autorităților maghiare la Aeroportul Schiphol la 26 martie 2012, fiind rămas în detenție până atunci. 20. Curtea de Apel a avut o audiere în cazul din 4 aprilie 2012. Dl Milkovics a fost reprezentat de avocatul său. Relieng pe S.T.S. Țările de Jos, nr. 277/05, CEHR 2011, avocatul său a solicitat ca recursul să fie declarat admisibil în ciuda predarii dlui Milkovics nouă zile mai devreme.

El a contestat decizia Curții Regionale, susținând că art. 5 din Convenție și articolele 6 și 52 § 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene au acționat să anuleze art. 64 alineatul (1) din Legea privind transferul și să introducă un test de subsidiaritate. Subliniind faptul că niciun recurs nu impune hotărârea Curții de Apel, el solicită din nou o întrebare preliminară care va fi adresată CJUE. 21. Curtea de Apel a respins apelul dlui Milkovics la 18 aprilie 2012. Rațiunea sa a inclus următoarele: „Datorită art. 64 din Legea privind predarea suspendarea detenției pentru predare în scopuri de predare este posibilă numai atâta timp cât nu s-a luat nici o decizie judiciară privind permisiunea de predare.

Această regulă recunoaște excepțiile numai dacă există o situație excepțională, în care există un pericol ca drepturile garantate de art. 5 din Convenție să fie încălcate. Nu există astfel de situații în acest caz, având în vedere, de asemenea, scurta perioadă pe care persoana solicitată a petrecut în detenție în scopuri de predare în Țările de Jos. Sistemul Legii privind predarea și [Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre] se bazează pe presupunerea că ordinele autorităților judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să fie de încredere ca și cum acestea ar fi decizii ale statului membru solicitat în sine.

Persoana solicitată își poate exercita drepturile pe baza Convenției și a acordurilor conexe, fără limitare, în Ungaria și va trebui să se adreseze autorităților maghiare în acest scop. Nu există nici o nouă evaluare de către instanțele Țărilor de Jos în anumite circumstanțe. Având în vedere cele de mai sus, nu este necesar să se pună întrebări preliminare.” Nu s-a putut apela împotriva acestei decizii. 22. La 31 iulie 2011, dl Targus, fiind capturat, a fost solicitat să-și arate licența de pescuit. Din un control de identitate a apărut că o alertă a fost introdusă în Sistemul de Informații Schengen de către Polonia în scopul arestării sale pentru predare. La 2 august 2011, judecătorul de investigare a ordonat ca dl Targus să fie în detenție inițială.

Ordinea a fost în următoarele termeni: „Ordinează persoana solicitată să fie luată în reținere la reținere și observă că persoana solicitată va fi eliberată imediat ce detenția la reținere a durat douăzeci de zile și mandatul european de arestare nu a fost încă primit.” 24. La 3 august 2011, judecătorul investigator a dat o decizie condițională de suspendare a detenției dlui Targus în reținere la reținere. 25. La 3 octombrie 2011, Curtea Regională de Amsterdam a dat o decizie de ordonare a dlui Targus în detenție prelungită, care, în același timp, a suspendat condițional până la data deciziei sale eventuale privind permisibilitatea predarii. 26. Procurorul public a primit mandatul european de arestare relevant la 5 august 2011. 27. La 6 decembrie 2011, Curtea Regională a dat o decizie de a acorda permisiunea predarii dlui Targus în Polonia în ceea ce privește o acuzație, dar a refuzat această permisiune în ceea ce privește o pluralitate de alte acuzații.

Dl Targus a fost retras în detenție în aceeași zi. 28. La 15 decembrie 2011, procurorul a solicitat prelungirea de către Curtea Regională de la Amsterdam a detenției dlui Targus în timpul reținutului, predarea nu a avut loc încă. 29. O audiere a avut loc în aceeași zi. Dl Targus, reprezentat de avocat, susține că, din aceleași motive ca și în cazul dlui Chylinski (a se vedea punctul 8 de mai sus) „circumstanțe speciale” în sensul articolului 35 alineatul (2) din Legea privind predarea justifică prelungirea solicitată nu există și a solicitat Curții regionale să pună o întrebare preliminară la CJUE în temeiul articolului 267 din TFUE. În alternativă, el susține că nu există nici un pericol de abscondare, deoarece a rămas doar o acuzație pentru el de a face față în Polonia, una minoră și a construit o existență stabilă în Țările de Jos cu familia sa.

30. Curtea regională și-a dat hotărârea în aceeași zi. Acesta a ordonat prelungirea detenției dlui Targus în reținere pentru încă zece zile începând cu 16 decembrie 2011 și a refuzat să pună orice întrebare preliminară CJUE. Raționarea acestui punct este identică cu cea a dlui Chylinski (a se vedea punctul 9 de mai sus). De asemenea, a constatat că nu există circumstanțe speciale care justifică suspendarea detenției.

Dl Targus a fost predat autorităților poloneze la aeroportul Schiphol (Amsterdam) la 27 decembrie 2011. 32. Următoarele dispoziții ale dreptului pozitiv al Uniunii Europene sunt relevante pentru cazul: „Curtea a Uniunii Europene are competența de a pronunța hotărâri preliminare cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor instituțiilor, organismelor, birourilor sau agențiilor Uniunii; în cazul în care o astfel de întrebare este susținută în fața oricărei instanțe sau instanțe ale unui stat membru, această instanță poate, dacă consideră că o decizie privind această chestiune este necesară pentru a-i permite să se judece, solicită Curții să se pronunțe pe această temă.

În cazul în care o astfel de întrebare este susținută într-un caz pe calea unei instanțe sau a unui tribunal al unui stat membru împotriva căror hotărâri nu există cale judiciară în temeiul dreptului intern, această instanță sau instanța intervine în fața Curții. În cazul în care o astfel de întrebare este susținută într-un caz pe calea unei instanțe sau a unui tribunal al unui stat membru cu privire la o persoană în custodie, Curtea a Uniunii Europene acționează cu minimul de întârziere.” „Toată lumea are dreptul la libertate și la securitatea persoanei”.” „1. Orice limitare a exercitării drepturilor și libertăților recunoscute în prezenta carte trebuie să fie prevăzută prin lege și să respecte esența acestor drepturi și libertăți.

Sub rezerva principiului proporționalității, limitările pot fi făcute numai dacă sunt necesare și îndeplinesc cu adevărat obiectivele de interes general recunoscute de Uniune sau necesitatea de a proteja drepturile și libertățile altora… ” „Când o persoană este arestat pe baza unui mandat european de arestare, autoritatea judiciară de executare decide dacă persoana solicitată ar trebui să rămână în detenție, în conformitate cu legea statului membru de executare. Persoana poate fi eliberată provizoriu în orice moment în conformitate cu legislația internă a statului membru de executare, cu condiția ca autoritatea competentă a respectivului stat membru să ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a preveni absoarbarea persoanei”.

„1. Persoana solicitată să fie predată cât mai curând posibil la o dată convenită între autoritățile în cauză. El sau ea va fi predat cel târziu 10 zile de la decizia finală privind executarea mandatului european de arestare. În cazul în care predarea persoanei solicitate în termenul prevăzut la alineatul (2) este împiedicată prin circumstanțe care nu sunt controlate de niciunul dintre statele membre, autoritățile judiciare de executare și emitere se contactează imediat și se acordă o nouă dată de predare. În acest caz, predarea se efectuează în termen de zece zile de la noua dată astfel convenită. Predarea poate fi, în mod excepțional, amânată temporar din motive umanitare grave, de exemplu, dacă există motive substanțiale de a crede că ar pune în pericol viața sau sănătatea persoanei solicitate.

Execuția mandatului european de arestare are loc imediat ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează imediat autoritatea judiciară de emitere și acordă o nouă dată de predare. În acest caz, predarea se efectuează în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

La expirarea termenelor menționate la alineatele (2)- (4), dacă persoana este încă deținută în custodie, este eliberată.” 33. În hotărârea sa din 6 octombrie 1982, în cauza 283/81 (Srl CILFIT și Lanificio di Gavardo SpA/Ministrul Sănătății), Curtea a Comunităților Europene (denumită în continuare „CEJ”) a răspuns la o cerere de la Curtea Italiană de casă pentru o hotărâre privind dacă art. 177 alineatul al treilea paragraf din Tratatul CEE (denumit în continuare art. 267 din TFUE) stabilește obligația de a face trimitere la o chestiune care împiedică instanța națională să stabilească dacă întrebarea susținută este justificată sau dacă a pus această obligație subordonată constatării anterioare a unei îndoieli interpretative rezonabile.

În acest sens, CEJ a considerat necesar să se definească sensul, în sensul dreptului comunitar, al expresiei „în cazul în care se pune o astfel de întrebare” pentru a determina circumstanțele în care o instanță națională sau un tribunal împotriva căruia deciziile nu există remediere judiciară în temeiul dreptului național sunt obligate să pună o chestiune în fața acesteia. CEJ a observat următoarele: „... trebuie, în primul rând, subliniat faptul că art. 177 nu constituie un mijloc de recurs disponibil părților la o procedură pe calea unei instanțe naționale.

Prin urmare, pur și simplul fapt că o parte susține că diferența dă naștere la o întrebare privind interpretarea dreptului comunitar nu înseamnă că instanța sau tribunalul în cauză este obligată să ia în considerare faptul că o întrebare a fost susținută în sensul articolului 177. În al doilea rând, din relația dintre art. 177 al doilea și al treilea paragraf, instanțele sau tribunalele menționate la al treilea paragraf au aceeași discreție ca orice alt tribunal național pentru a se asigura dacă o decizie privind o chestiune de drept comunitar este necesară pentru a le permite să se judece.

Prin urmare, aceste instanțe sau tribunale nu sunt obligate să se adreseze instanței de justiție o întrebare privind interpretarea dreptului comunitar susținută în fața acestora, dacă această întrebare nu este relevantă, adică, dacă răspunsul la această întrebare, indiferent de ce ar putea fi, nu poate afecta în niciun fel rezultatul cazului.” și a prezentat următoarea interpretare a articolului 177 din Tratatul CEE: „Al treilea paragraf din art. 177 din Tratatul CEE trebuie interpretat în sensul că o instanță sau un tribunal împotriva căruia nu este necesară nicio soluție judiciară în temeiul dreptului național, atunci când se pune o întrebare a dreptului comunitar în fața acesteia, să se conformeze obligația de a pune chestiunea în fața Curții, cu excepția cazului în care a stabilit că întrebarea susținută este irelevantă sau că dispoziția comunitară în cauză a fost deja interpretată de Curtea sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar este atât de evidentă încât să nu permit nicio îndoință rezonabilă.

Existența unei astfel de posibilități trebuie evaluată în funcție de caracteristicile specifice ale dreptului comunitar, de dificultățile specifice la care își crește interpretarea și de riscul de divergență în deciziile judiciare în cadrul Comunității.” 34. În cauza 388/85, Pardini/Minstrul del Commercio con l’Estero [1988], Rec., p. 2041, punctul 11; Hotărârea C-159/90, Societatea pentru protecția copiilor nenăscuți Irlanda/Grogan [1991], Rec. p. I-4685, punctul 12; și Hotărârea C-176/96, Jyri Lehtonen, Castors Canada Dry Namur-Braine ASBL și Fédération Royale Belge des Sociétés de Basket-ball ASBL (FRBSB), punctul 19, CEJ a susținut: „A] instanța națională sau tribunalul nu este împuternicită să aducă o chestiune în fața Curții prin intermediul unei hotărâri preliminare în temeiul articolului 177 din tratat, cu excepția cazului în care se solicită o litigiu în fața acesteia să ia o decizie care ar putea lua în considerare hotărârea preliminară.

Pe de altă parte, Curtea nu are competența de a auzi o trimitere pentru o hotărâre preliminară atunci când la momentul în care este făcută procedura în fața instanței care a făcut ca aceasta a fost deja încheiată.” 35. În partea sa relevantă, Legea privind predarea prevede următoarele: „1. La cererea procurorului public, Curtea Regională poate ordona persoanei solicitate deținute în reținere la ședința sa.

Înainte de a-și încheia examinarea cazului în ședință, Curtea regională decide ex officio ... cu privire la detenția extinsă în reținere a persoanei solicitate în cazul în care este în detenție inițială în vederea detenției deținute în reținere sau în custodia de poliție.” „Detenția ordonată în temeiul articolului 27 se încheie, fără a aduce atingere posibilității detenție suplimentară pentru alte motive, imediat după ce: a. acest lucru este ordonat de procurorul public sau de Curtea Regională, fie de oficiu, fie la cererea persoanei solicitate sau a avocatului său; b. a durat zece zile de la ziua hotărârii Curții Regionale, cu excepția cazului în care Curtea Regională a prelungit detenția la cererea procurorului public între timp.” „1.

Prolungarea detenției, astfel cum se menționează în secțiunea 33 sub b, nu poate fi mai mult de zece zile. În derogare de la primul paragraf, detenția poate fi prelungită timp de treizeci de zile, dacă: a. în plus, extrădarea a fost solicitată, sau predarea de către Curtea Penală Internațională sau de un alt tribunal internațional, iar ministrul competent nu a decis încă asupra acestor cereri; b. predarea a fost permisă, dar predarea efectivă nu s-a dovedit posibilă în termenul stabilit în acest scop. Persoana solicitată trebuie să aibă posibilitatea de a fi auzită în legătură cu cererea de prelungire a detenției sale.” (1). Persoana solicitată este predată cât mai curând posibil după decizia în care a fost permisă predarea în întregime sau în parte, dar nu mai târziu de zece zile de la data prezentei decizii.

Procurorul public decide ora și locul după consultarea cu autoritățile judiciare emitente. În cazul în care datorită circumstanțe speciale, predarea persoanei solicitate nu poate avea loc în termenul stabilit în primul paragraf, o nouă dată se stabilește prin acord reciproc. În acest caz, predarea se efectuează în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită. Predarea poate fi amânată în mod excepțional atâta timp cât motivele umanitare grave împiedică predarea, în special atâta timp cât călătoria ar fi iresponsabilă având în vedere starea de sănătate a persoanei solicitate. Autoritatea judiciară solicitată este informată fără întârziere. Procurorul public stabilește, după consultarea autorității judiciare solicitante, momentul și locul în care poate avea loc predarea.

În acest caz, predarea se efectuează în termen de zece zile de la noua dată astfel determinată. Detenția persoanei solicitate se încheie după expirarea termenelor stabilite în primul până la al treilea paragraf.” „1. În cazurile în care o decizie privind detenția poate sau trebuie luată în temeiul prezentei acte, se poate da o ordonanță pentru a fi amânată sau suspendată condițional (voorwaardelijk opgeschort de geschorst) până la momentul hotărârii Curții regionale în care predarea este permisă. Condițiile care trebuie stabilite pot presupune numai să prevină abscondarea persoanei solicitate… ”

1. A list of the applicants is set out in the appendix. All applicants are represented by Mr Th.O.M. Dieben and Mr G.A. Jansen, lawyers practising in Amsterdam.