Hernandez împotriva Poloniei

A patra secțiune decizia nr. 56876/13 David HERNANDEZ împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 13 octombrie 2015 în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Yonko Grozev, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 26 august 2013, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 24 martie 2015, care solicită Curții să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl David Hernandez, este un național olandez, care s-a născut în 1960 și este reținut în Varșovia-Białoęka.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Pietrzak, un avocat practicant la Varșovia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul olandez nu a folosit dreptul lor de a interveni în temeiul articolului 36 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție despre lungimea excesivă a detenției anterioare și a procedurilor penale împotriva acestuia. Cererea a fost comunicată Guvernului DREPTUL Domeniul de aplicare al cazului Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a detenției anterioare și de lungimea excesivă a procedurilor penale împotriva acestuia. El se bazează pe articolele 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție.

Declarația unilaterală a Guvernului După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 24 martie 2015, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea încălcării articolelor 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție datorită lungii excesive a detenției reclamantului în cadrul procedurilor penale și penale împotriva acestuia. În același timp, Guvernul declară că sunt gata să plătească reclamantului suma de 22.000 PLN pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții în cazuri similare (a se vedea, printre altele, Gałāzka c. Polonia, hotărârea din 14 februarie 2012, cererea nr. 18661/09).

Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozită care ar putea fi aplicabilă, fiind plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul art. 37 § 1 din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale.

Guvernul sugerează în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție...” Prin scrisoarea din 28 aprilie 2015, avocatul reclamantului a indicat că reclamantul nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale din cauza faptului că recunoașterea unei încălcări și a propunerii de remediere erau insuficiente. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

Reafirmă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007) și plângerile privind lungimea excesivă a detenției anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła v. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea subliniază că,

în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Costuri și cheltuieli art. 43 § 4 din Regulamentul de procedură prevede: „Când o cerere a fost anulată, costurile se află la discreția Curții… ” Reclamantul a solicitat 6,150 euro (EUR) pentru costurile și cheltuielile juridice. Avocatul reclamantului a furnizat o copie a unei facturi pentru suma menționată mai sus. Guvernul a considerat că reclamația a fost excesivă. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

Deși acțiunea în fața Curții nu a fost complexă și a avut ca rezultat o decizie de excludere a cazului din lista sa, reprezentantul reclamantului și-a prezentat observațiile cu privire la acest caz, precum și la alte invocații. Prin urmare, Curtea acceptă faptul că unele dintre aceste costuri au fost suportate de fapt și neapărat (a se vedea mutatis mutandis Ahmed/Regatul Unit (dec), nr. 31668/05, 14 octombrie 2008; Meriakri c. Moldova (striking off), nr. 53487/99, § 33, 1 martie 2005 și Gil c. Polonia (dec), nr. 46161/11, 4 iunie 2013). Având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1200 EUR care acoperă costurile procedurii în fața Curții.

Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 5 § 3 și la art. 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1200 EUR (1 mie două sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 noiembrie 2015, Fatoș Aracı Faris Vehabović Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 56876/13 David HERNANDEZ against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13 October 2015 as a Committee composed of: Faris Vehabović, President, Krzysztof Wojtyczek, Yonko Grozev, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 26 August 2013, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 24 March 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr David Hernandez, is a Dutch national, who was born in 1960 and is detained in Warsaw-Białołęka. He was represented before the Court by Mr M. Pietrzak, a lawyer practising in Warsaw. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J. Chrzanowska of the Ministry of Foreign Affairs. The Dutch Government did not make use of their right to intervene under Article 36 of the Convention. The applicant complained under Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention about the excessive length of his pre-trial detention and criminal proceedings against him. The application had been communicated to the Government . THE LAW A. The scope of the case The applicant complained about the excessive length of his pre-trial detention and the excessive length of criminal proceedings against him.

He relied on Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention. B. The Government’s unilateral declaration After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 24 March 2015 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the violation of Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention due to the excessive length of the applicant’s detention on remand and criminal proceedings against him.

Simultaneously, the Government declare that they are ready to pay the applicant the sum of 22,000 PLN which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case-law in similar cases (see, inter alia , Gałązka v. Poland , judgment of 14 February 2012, application no. 18661/09). The sum referred to above which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.

The Government respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention...” By a letter of 28 April 2015, the applicant’s lawyer indicated that the applicant was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the acknowledgement of a violation and the proposed redress were insufficient. The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court has examined the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000 ‑ VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ … ; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007) and the complaints about the excessive length of pre-trial detention (see, among many other authorities, Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 110 et seq ). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). The Court emphasises that,

should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. C. Costs and expenses Rule 43 § 4 of the Rules of Court provides: “When an application has been struck out, the costs shall be at the discretion of the Court… ” The applicant claimed 6,150 euros (EUR) for legal costs and expenses. The applicant’s lawyer provided a copy of an invoice for the above mentioned amount. The Government considered that the claim was excessive. According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum.

Although the proceedings before the Court were not complex and resulted in a decision to strike the case out of its list, the applicant’s representative had submitted his observations on the case as well as other pleadings. The Court thus accepts that some of these costs were actually and necessarily incurred (see, mutatis mutandis , Ahmed v United Kingdom (dec), no. 31668/05, 14 October 2008; Meriakri v. Moldova (striking out), no. 53487/99, § 33, 1 March 2005 and Gil v. Poland (dec), no. 46161/11, 4 June 2013). Regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,200 covering the costs of the proceedings before the Court.

For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaints under Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Holds that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement; Holds that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 5 November 2015. Fatoș Aracı Faris Vehabović Deputy Registrar President