CtEDO 17.11.2015 Auto

LOULAKIS c. GRÈCE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
17.11.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
LOULAKIS c. GRÈCE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 58221/09 Nikolaos LOULAKIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 17 noiembrie 2015 într-un comitet compus din Päivi Hirvelä, președinte, Kristina Pardalos, Robert Spano, judecători, și Andre Wampach, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 22 octombrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de către părți, După ce au deliberat, face următoarea decizie: reclamantul, domnul Nikolaos Loulakis, este un resortisant grec născut în 1954 și rezident în Iraklio. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Chirdaris, avocat în barou da'éta. Guvernul grec ( G. Papadaki, director pe lângă Consiliul juridic al statului și Z. Hatzipavlou, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului. La 6 ianuarie 2011, Curtea a primit o cerere în calitate de parte terță a Baroului Caneei. Prin decizia din 17 februarie 2011, președintele Secțiunii a respins această cerere [art. 36 alineatul (2) din Convenție și art. 44 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. La 24 octombrie 2001, reclamantul a prezentat în fața unui ofițer al jandarmeriei maritime pentru a se apăra împotriva acuzațiilor de omor prin imprudență și pentru a provoca un naufragiu din neglijență, infracțiuni comise la 15 septembrie 2001. La 13 martie 2006, tribunalul corecțional din Irak l-a recunoscut pe reclamant vinovat de infracțiunile menționate anterior și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și nouă luni (hotărârea nr. 677/2006). În aceeași zi, reclamantul a luat o hotărâre împotriva acestei hotărâri în fața instanței de apel din Pensula, al cărei sediu se află la Caneea. Inițial, stabilită la 17 ianuarie 2007, a fost amânată la 26 octombrie 2007, apoi la 2 aprilie, 14 octombrie 2008 (unde a început și a continuat a doua zi) și 28 ianuarie 2009. La 28 ianuarie 2009, instanța de apel l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 24 de luni de închisoare (hotărârea nr. 95/2009). Această hotărâre a fost netă la 22 aprilie 2009. 10. Din dosar reiese că reclamantul nu se ocupă de casare. GRIEFS Cu privire la obiecțiunile formulate la articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție în ceea ce privește durata procedurii și lipsa unei căi de atac interne efective în această privință 11. Reclamantul susține că durata procedurii introduse de acesta în fața instanțelor penale a fost excesivă. În plus, acesta se plânge de existența oricărei instanțe interne competente pentru a cunoaște plângeri în această privință. El invocă articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, ale căror părți relevante în speță sunt formulate după cum urmează art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 12. În special, guvernul susține că, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că anumite întârzieri în desfășurarea procedurii sunt imputabile reclamantului, cererea trebuie respinsă ca nefondată. 13. Curtea nu consideră necesar să se pronunțe asupra argumentelor invocate de guvern, în măsura în care aceste obiecții sunt în orice caz inadmisibile din următoarele motive. 14. Curtea reamintește că, în temeiul art. 35 alin. Pe de altă parte, în conformitate cu alineatul (4) din același articol, Comisia poate respinge orice parte pe care o consideră inadmisibilă prin aplicarea articolului menționat mai sus în orice etapă a procedurii 15. Curtea constată într-adevăr că această regulă, care reflectă dorința părților contractante de a nu fi puse în discuție deciziile anterioare după un termen indefinit, servește nu numai intereselor guvernului, ci și securității juridice ca valoare intrinsecă (De Wilde, Ooms și Versyp c. Belgia, 18 iunie 1971, § 50, seria A n 12), în timp ce răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa suficient timp de reflecție pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere Curții și de a defini conținutul acesteia (Iordache c. România (dec.) 55092/00, 23 martie 2004). Aceasta marchează astfel limita temporală a controlului efectuat de Curte și indică atât particularilor, cât și autorităților perioada care depășește perioada în care acest control nu mai există în cazul Kadićis c. Letonia 2) (dec.), nr 62393/00, 25 septembrie 2003). 16. În speță, Curtea ia act de faptul că procedura s-a încheiat la 28 ianuarie 2009, data la care hotărârea nr. 95/2009 a fost publicat. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, atunci când comunicarea nu este prevăzută în dreptul intern, cum ar fi în speță, trebuie luată în considerare data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul deciziei interne definitive (a se vedea printre altele Papachelas c. Grecia [GC], n 31423/96, § 30, CEDH 1999 Elmaliotis și Konstantinidis c. Grecia , n 28819/04, § 26, 25 ianuarie 2007). Ea ia act de faptul că: a acționat în speță într-un proces penal în care instanța competentă se pronunță, la sfârșitul instanței competente, asupra vinovăției persoanei în cauză și, dacă este cazul, asupra pedepsei, astfel încât acesta din urmă să fie informat imediat cu privire la decizia sa. În ianuarie 2009, data la care a fost pronunțată hotărârea în fața instanței judecătorești, reclamantul a luat cunoștință de faptul că a fost condamnat la o pedeapsă de douăzeci și patru de luni de închisoare. Cu toate acestea, la 22 octombrie 2009, Tribunalul a sesizat Curtea că, la mai mult de șase luni de la publicarea acestei decizii. 17. 4 din Convenție. În ceea ce privește dreptul de acces la o instanță, în ceea ce privește echitatea procedurii 18. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge, printre altele, de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță, din cauza omisiunii statului grec, la momentul faptelor, de a lua măsuri pozitive și de a crea o cale de atac în fața orașului din Iraqlion. 19. Ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea, în măsura în care este competentă să cunoască afirmații formulate, nu a ridicat nicio aparență de încălcare a dispoziției invocate. 20. În consecință, această parte a cererii este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 decembrie 2015. André Wampach Päivi Hirvelä Modululer Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă