CASE OF EBRAHIMIAN v. FRANCE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF EBRAHIMIAN v. FRANCE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2015)

Tradus

ș

i revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A D

REPTURILOR OMULUI

SECȚIA A CINC

EA

CAUZA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚEI

(Cererea nr. 64846/11)

HOTĂRÂR

E

Strasbourg

26 noiembrie 2015

DEFINI

TIVĂ

26.02.201

6

Hotărârea este definitivă.

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

1

În cauza Ebrahimian împotriva Fran

ț

ei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a cincea), reunită într

-o

cameră compusă din:

Josep Casadevall,

pre

ș

edinte

,

Ganna Yudkivsk

a,

Vincent A. De Gaetano,

André Potocki,

Helena Jäderb

lom,

Aleš Pejchal,

Síofra O’Leary,

judecător

i

,

și Milan Bla

ško,

grefier adjunct de sec

ț

ie

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 20 octombrie

2

015,

pronun

ță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDU

RA

1.

La originea cauzei se află o cerere (

nr.

64846/11) îndreptată îm

potriva

Republicii Franceze, prin care un resortisant al acestui stat, doamna

Christiane

Ebrahimian („reclamanta”), a sesizat Curtea la 12 octombrie 2011,

în temeiul art.

34 din Conven

ția pentru apărarea drepturilor omului ș

i a

libertăților fundamentale („Convenți

a”).

2.

Reclamanta a fost reprezentată de W. Word, avocat

în Paris. Guvernul

francez („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, François

Alabrune, directorul Direc

ț

iei Afaceri Juridice din cadrul Ministerului

Afacerilor Exter

ne.

3.

Reclamanta pretinde că nereînnoirea contractului său de asistentă

socială, pe motiv că refuza să

-

și dea jos vălul pe care îl poartă, constituie o

încălcare a a

rt. 9 din Conven

ț

ie.

4.

La 10 iunie 2013, capătul de cerere privind a

rt. 9 a fost comunicat

Guvernului

ș

i cererea a f

ost declarată inadmisibilă pentru celelalte capete de

cerere.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

a născut în 1951 ș

i locuie

ș

te în Paris.

6.

Ea a fost angajată pe baza unui contract individual de muncă pe durată

determinată de trei luni, de la 1 octombrie la 31 decembrie 1999, prelungit cu

o durată de un an de la 1 ianuarie la 31 decembrie 2000, ca funcț

iona

r

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

2

contractual în domeniul medical, pentru a ocupa func

ț

ia de asistent social la

Sec

ț

ia de psihiatrie a Centrului de primire

ș

i de asisten

ță medicală

spitalicească din Nanterre (CASH), o instituție publică de sănătate din Paris.

informat-

o pe reclamantă că, începând de la 31 decembrie din anul următor,

contractul acesteia nu va fi reînnoit.

Această decizie a fost motivată de refuzul

reclamantei de a-

și da jos acoperământul de cap pe care îl purta și a fost luată

în urma plângerilor formulate de anumi

ț

i pacien

ț

i ai centrului.

8.

La 28 decembrie 2000, drept răspuns la o scrisoare a reclamantei prin

care a invocat lipsa de legalitate a nereînnoirii contractului său pe motiv că

era motivat de credin

ț

a

ș

i apartenen

ț

a sa la religia musulm

ană, directorul de

resurse umane a indicat că, la ș

edin

ț

a din 30 noiembrie 2000 care a precedat

decizia conducerii, acesteia nu i s-a repro

ș

at apartenen

ța religioasă, ci doar i

s-au reamintit drepturile

ș

i obliga

ț

iile func

ț

ionarilor,

ș

i anume interdic

ț

ia de a

afi

ș

a o astfel de apartenen

ță. A continuat astfel:

„Am subliniat că am fost forțată să vă primesc, în urma reclamațiilor formulate către

doamna M., manager socio-

educativ, atât de către pacienții care au refuzat să vă

întâlnească dată fiind această afiș

are, cât

și de către lucrători sociali pentru care era din

ce în ce mai dificil de gestionat situa

ția respectivă foarte delicată. Reț

ine

ți că doamna

M. a men

ționat aceste dificultăț

i în fa

ța dumneavoastră și a încercat să vă convingă să

nu vă afiș

a

ț

i convingerile religioase, chiar înainte ca reclama

țiile să ajungă până la

Direc

ț

ia Resurse Umane. De altfel, doar cu pu

ț

in timp înainte de interviul din 30

noiembrie, conducerea spitalului

a fost informată oficial cu privire la problema creată

prin purtarea acoperământului dumneavoastră de cap.

În legătură cu acoperământul dumneavoastră de cap la momentul angajării: după cum

ș

ti

ți, interviul de angajare durează cel mult o oră. Persoanele ap

ar în haine de «ora

ș

»,

fără a

-

ș

i scoate haina sau e

șarfa. Faptul că erați acoperită în momentul respectivului

interviu nu a fost interpretat ca semn al unei apartenen

țe, ci ca o simplă ținută

vestiment

ară.

Rezilierea contractului dumneavoastră are un funda

ment juridic

și nu se bazează pe o

situa

ție de natură discriminatorie.”

Directorul de resurse umane a reamintit reclamantei în respectiva scrisoare

A

vizul Consiliului de Stat din 3 mai 2000. Avizul respectiv indica faptul că

principiul libertăț

ii de

con

ș

tiin

ță, ca și cel al laicităț

ii statului

și al neutralităț

ii

serviciilor publice, se aplică tuturor funcț

ionarilor, împiedicându-i pe ace

ș

tia

de a se bucura, în cadrul serviciului public, de dreptul de a-

ș

i manifesta

convingerile religioase

ș

i, în sfâr

ș

it, c

ă purtarea unui semn destinat să

marcheze aparte

nen

ța la o religie constituie neîndeplinirea de către funcț

iona

r

a obliga

ț

iilor sale (infra, pct. 26).

9.

Prin cererea înregistrată la 7 februarie 2001, reclamanta a solicitat

inst

an

ț

ei administrative din Paris anularea deciziei din 11 decembrie 2000.

și 28 februarie 2001, reclamanta a fost informată

asupra deciziei directorului de resurse umane a CASH de a o înscrie la

concursul pentru postul de asistent social-educativ

și de a o autoriza să

participe. Această decizie a fost luată în baza Decretului din

26 martie 1993

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

3

cu privire la statutul special al asisten

ț

ilor social-educativi în domeniul

medical. Textul preciza că misiunea asistenț

ilor este aceea de a ajuta pacien

ț

ii

și familiile acestora care întâmpină dificultăț

i sociale în demersurile lor, luând

parte la elaborarea

ș

i la punerea în aplicare a proiectului institu

ț

iei de care

apar

ț

in, ca

ș

i a proiectelor

sociale

ș

i educative, în cooperare, în special, cu alte

institu

ț

ii sau servicii sociale. Reclamanta nu s-a prezentat la concurs.

11.

Prin hotărârea din 17 octombrie 2002, instanța administrativă a

considerat nereînnoirea contractului conformă cu principiul laici

tăț

ii

ș

i al

neutralităț

ii serviciilor publice.

„[...]

Având în vedere Legea nr.

83-634 din 13 iulie 1983 [cu privire la drepturile

ș

i

obliga

ț

iile func

ț

ionarilor, infra, pct. 25]

[...]

Având în vedere că, dacă persoanele cu funcții publice beneficiază, ca toți cetăț

enii

,

de libertatea de con

ș

tiin

ță și de religie dictată de textele constituț

ionale, conven

ț

ionale

ș

i legisla

tive, care interzic orice discriminare bazată pe credinț

ele lor religioase sau pe

ateismul lor, în special pentru accesul la func

ț

ii, dezvoltarea carierei sau regimul

disciplinar, principiul laic

ităț

ii statului

ș

i a organelor sale,

și acela al neutralităț

ii

serviciilor publice împiedică funcționarii să dispună, în exercitarea funcț

iilor lor, de

dreptul de a-

ș

i manifesta convingerile religioase în special prin exteriorizarea

vestimentară; că acest principiu, care urmărește să protejeze utilizatorii

serviciului de

orice risc de influen

ță sau de atingere adusă proprie

i libertăț

i de con

ș

tiin

ță, priveș

te toate

serviciile publice

și nu doar învățământul; că această obligație trebuie aplicată cu o

rigoare aparte în serviciile publice ai căror utilizatori s

unt într-

o stare fragilă sau de

depende

n

ță;

[...]

“

Insta

n

ț

a a respins ac

țiunea formulată de reclamantă reamintind că decizia

de a nu-

i reînnoi contractul a fost luată pe motiv că aceasta refuzase să

-

ș

i dea

jos vălul pe care îl purta „în urma plângerilor fo

rmulate de anumi

ț

i pacien

ț

i

ai centrului de îngrijiri

ș

i în pofida avertismentelor repetate ale superiorilor

săi ș

i a sfaturilor prietene

ști ale colegilor săi de muncă“. Instanț

a a considerat

că, în temeiul principiilor enunț

ate, privitoare la manifestarea opiniilor

religioase în cadrul serviciilor publice, autoritatea administrativă, refuzând

reînnoirea contractului pe motivul implicit al purtării „unui articol

vestimentar care manifesta, ostentativ, apartenen

ța la o religie“, nu a comis o

eroare de apreci

ere. A concluzionat că „astfel, cu toate că angajatorul

[reclamantei] a tolerat portul respectivului văl timp de mai multe luni ș

i de

ș

i

acest comportament nu poate fi privit ca provocator sau prozelit în mod

deliberat, spitalul nu a comis nimic ilegal prin decizia de a nu-i reînnoi

contractul în urma refuzului acesteia d

e a-

și da jos vălul“.

12.

Prin hotărârea din 2 februarie 2004, Curtea Administrativă de Apel din

Paris a considerat că decizia contestată era de natură disciplinară,

deoarece

„rezulta atât din scrisoarea din data de 28 decembrie a directorului de resurse

umane al centrului, cât

și din memoriile în apărare ale instituției că fusese

luată din cauza faptului că [reclamanta] continua să poarte, pe timpul

serviciului său, un acoperământ de cap din motive religioase“.

În conseci

n

ță,

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

4

a anulat decizia pentru viciu de procedură din moment ce reclamanta nu a fost

informată despre măsurile avute în vedere înainte de emitere și nici pusă în

situa

ț

ia de a-

ș

i consulta dosarul.

13.

În executarea hotărârii din apel, directorul CASH a invitat reclamanta

să ia cunoș

tin

ță de dosarul său. Prin decizia motivată din 13 mai 2005, i

-a

confirmat nereînnoirea contra

ctului:

„Ca urmare a intervenției hotărârii Curț

ii Administrative de Apel din Paris din data de

2 februarie 2004, care a re

ținut natura disciplinară pe motivul nereînnoirii contractului

dumneavoastră pe durată determinată care a expirat la 31 decembrie 2000, v

-am solicitat

să luaț

i din nou cuno

ș

tin

ță de dosarul dumneavoastră administrativ la 10 mai 2005,

pentru a regulariza procedura.

Prin prezenta

ș

i a

șa cum este necesar, în executarea chiar a acestei hotărâri

judecătorești, vă informăm că motivul disciplinar c

are a dus la nereînnoirea contractului

dumnea

v

oastră este generat de refuzul dumneavoastră de a vă da jos acoperământul de

cap care manifestă în mod evident apartenenț

a la o religie.

Într-

adevăr, prin aplicarea principiilor laicităț

ii statului

și a neutralităț

ii serviciilor

publice, care fundamentează

datoria rezervei la care este supus orice func

ț

ionar al

statului, chiar contractual, refuzul dumneavoastră de a vă descoperi în exercitarea

fun

c

țiilor dumneavoastră reprezintă neîndeplinirea obligațiilor, fapt ce vă expune la o

sanc

țiune disciplinară legitimă, aș

a cum a re

ț

inut în principiu avizul emis de Consiliul

de Stat, doamna Marteaux, în data de 3 mai 2000.

Decizia de nereînnoire pe care am luat-o se dovede

ște justificată atât în speță, cât ș

i

pentru îndatoririle dumneavoastră, pe care le exer

cita

ț

i în contact cu pacien

ț

ii.

“

14.

Prin scrisoarea din 29 iunie 2005, Curtea Administrativă de Apel a

informat-

o pe reclamantă că CASH a luat măsurile implicate de hotărârea din

2 februarie 2004. Instan

ța a arătat că în cazul în care se anulează o decizie

pentru viciu de procedură, autoritatea administrativă poate lua din nou în mod

legal decizii identice cu cele anulate, dar respectând formele stabilite,

și că

noua decizie din 13 mai 2005 putea fi contestată în instanța administrativă.

la instan

ța administrativă din Versailles. A subliniat mai ales faptul că

Avizul

Consiliului de Stat din 3 mai 2004, invocat de către angajator, nu se poate

aplica decât cadrelor didactice.

16.

Prin hotărârea din 26 octombrie 2007, instanț

a a respins cererea în

temeiul principiului laic

ităț

ii statului

și al neutral

ităț

ii serviciilor publice:

„[...] Considerând totuși că, dacă

Avizul Consiliului de Stat din 3 mai 2000 prive

ș

te,

în special, cazul unui func

ț

ionar

al serviciului public din învățământ, acesta precizează

totodată că rezultă din textele constituț

ionale

și legislative că principiul libertăț

ii de

con

ș

tiin

ță, ca și cel al laicităț

ii statului

și al neutralității serviciilor publice se aplică

tuturor serviciilor publice; că dacă

func

ț

ionarii

publici beneficiază, ca toți cetăț

enii, de

libertatea de con

ș

tiin

ță și de religie dictată de textele constituț

ionale, conven

ț

ionale

ș

i

legislative,

care interzic orice discriminare bazată pe credinț

ele lor religioase sau pe

ateismul lor, în special pentru accesul la func

ț

ii, dezvoltarea carierei sau regimul

disciplinar, principiul laic

ităț

ii statului

ș

i a organelor sale,

și acela al neutralităț

ii

serviciilor publice împiedică funcționarii să dispună, în exercitarea funcț

iilor lor, de

dreptul de a-

ș

i manifesta convingerile religioase în special prin exteriorizarea

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

5

vestimentară; acest principiu urmărește să protejeze utilizatorii serviciului de orice

risc

de influen

ță sau de atingere adusă propriei libertăț

i de con

ș

tii

n

ță.

Considerând că în temeiul principiilor enunț

ate, privitoare la manifestarea opiniilor

religioase în cadrul serviciilor publice, autoritatea administrativă, refuzând reînnoirea

contractului de asisten

ță socială [al reclamantei] pe motivul implicit al purtării unui

articol vestimentar care manifesta, ostentativ, apartenen

ța la o religie, nu a săvârș

it nicio

ilegalitate.“

hotărâr

ii.

18.

Prin hotărârea din 26 noiembrie 2009, Curtea Administrativă de Apel

din Versailles a confirmat hotărârea reluând motivele reț

inute de instan

ț

a de

fond

.

ț

ie. În motivele de recurs, aceasta

a subliniat că instanța administrativă de apel a pronunțat o hotărâre fără bază

legală deoarece nu preciza natura hainelor a căror purtare justificase

pedeapsa. A invocat caracterul dispropor

ț

ionat al acesteia

ș

i faptul c

ă era

contrar

ă a

rt. 9 din Conven

ț

ie.

20.

Prin hotărârea din 9 mai 2011, Consiliul de Stat a respins recursul.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

A.

Principiul laicită

ț

ii

și al neutralităț

ii serviciilor publice

Dogru împotriva Fran

ț

ei

(nr. 27058/05, 4 decembrie 2008),

privind purtarea de însemne religioase la

școală, Curtea a avut ocazia să

explice conceptul laicităț

ii în Fran

ț

a.

A reamintit, cu această ocazie, că

exercitarea

libertăț

ii religioase în spa

țiul public este direct legată de principiul

laicităț

ii. Decurgând dintr-

o lungă tradiție franceză, acesta îș

i are originile în

Declara

ț

ia drepturilor omului

și ale cetăț

eanului din 1789, care, la art.

1

0,

prevede că „nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile sale, fie ele

chiar religioase, dacă manifestarea lor nu tulbură ordinea publică stabilită prin

lege“. Apare, de asemenea, în marile legi ale învățământului din 1882 ș

i 1886

care stabilesc

școala primară obligatorie, publică și laică. Însă veritabila cheie

de boltă a laicității franceze este Legea din 9 decembrie 1905, cunoscută ca

Legea separării bisericii și a statului, care marchează sfârș

itul unei lungi

confruntări între republicanii rezultaț

i din Revolu

ț

ia fr

anceză ș

i Biserica

catolică. A

rt.

1 prevede: „Republica asigură libertatea de conș

tii

n

ță.

Garantează libera exercitare a cultelor cu singurele restrângeri dictate în

continuare de interesul ordinii publice.

” Principiul separării este afirmat la

art.

2: „Re

publica nu recunoa

ște, nu salarizează ș

i nu subven

ționează niciun

cult [...]“. Din acest „pact laic” decurg câteva consecinț

e atât pentru serviciile

publice, cât

ș

i pentru utilizatori. Acesta presupune recunoa

ș

tere

a

pluralismului religios

ș

i neutralitatea statului fa

ță de culte.

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

6

Principiul laicităț

ii, cerin

ța neutralităț

ii statului

și a corolarului său,

egalitatea, sunt consacrate la art.

1 din Constitu

ț

ia din 4 octombrie 1958,

redactat după cum urmează:

„Franța este o republică indivizibilă, laică, democratică și socială. Asigură egalitatea

în fa

ța legii a tuturor cetățenilor fără deosebire de origine, rasă sau religie. Respectă

toate credin

țele. Organizarea sa este descentralizată.”

22.

Începând din anii 1980, practica purtării

de î

nsemne religio

ase la

școală

ș

i la spital s-a dezvoltat în Fran

ț

a, cauzând reac

ții bazate pe principiul laicităț

ii

(infra, pct. 29). La 3 iulie 2003, Pre

ședintele Republicii a instituit „o comisie

de reflec

ție asupra aplicării principiului laicităț

ii în

Republică“, pe care a

însărcinat

-

o să desfășoare „o reflecție profundă și senină [...] cu privire la

ceri

n

țele concrete care trebuie să decurgă pentru fiecare din respectarea

principiului laicității“. Raportul acestei comisii, înaintat la 11 decembrie 2003

Pre

ședintelui Republicii, prezintă constatarea amenințării la adresa laicităț

ii

la

școală și în serviciile publice. În urma acestui raport a fost adoptată Leg

ea

din 15 martie 2004 reglementând purtarea de însemne sau

ț

inute prin care

elevii manifestă în m

od evident apartenen

ț

a la o religie (

Dogru

, citată

anterior, pct. 30-31).

Consiliu pentru Integrare a prezentat, în ianuarie 2007, un aviz cuprinzând un

„Proiect de cartă a laicității în serviciile publice“. Acest proiect a fost reluat

în Circulara prim-ministrului nr. 5209/SG din 13 aprilie 2007 cu privire la

carta laicităț

ii în serviciile publice, care reaminte

ș

te drepturile

ș

i obliga

ț

iil

e

fun

c

ț

ionarilor ca

ș

i ale utilizatorilor serviciului public:

„Funcț

ionarii din serviciul public

Orice func

ționar public are datoria unei stricte neutralități. Trebuie să trateze în mod

egal toate persoanele

și să le respecte libertatea de conș

tiin

ță.

Faptul că un funcț

ionar public î

și manifestă convingerile religioase în exercitarea

fun

c

ț

iei constituie neîndeplinirea obliga

ț

iilor sale.

Le revine responsabililor serviciilor publice sarcina de a veghea la respectarea

aplicării principiului

laicităț

ii în incintele acestor servicii.

Libertatea de con

ș

tii

n

ță este garantată funcț

ionarilor publici. Ace

știa beneficiază de

concediu pentru a lua parte la o sărbătoare religioasă în condiț

iile în care acesta este

compatibil cu necesităț

ile func

ționării normale a serviciului.

»

Utilizatorii serviciului

public

To

ț

i utilizatorii sunt egali în fa

ț

a serviciului public.

Utilizatorii serviciilor publice au dreptul la exprimarea convingerile religioase în

limitele respectării neutral

ităț

ii serviciului public, a bunului mers al acestuia

ș

i a

cerin

țelor în materie de ordine publică, de siguranță, de sănătate și de igienă.

Utilizatorii serviciilor publice trebuie să se abțină de la orice formă de prozelitism.

Utilizatorii serviciilor publice nu pot cere îndepărtarea unui funcț

ionar public sau a

altor utilizatori, nici impune adaptarea func

ționării serviciului public sau a unui

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

7

echipament public. Totu

și, serviciul face eforturi să ia în considerare convingerile

utilizatorilor, cu respectarea normelor de reglementare

ș

i a bunei sale func

ționări

.

Atunci

când este necesară verificarea identității, utilizatorii trebuie să se conformeze

obliga

țiilor care rezultă din aceasta.

Utilizatorii pr

imi

ți cu normă întreagă într

-un serviciu public, în special în institu

ț

ii

medico-sociale, spitale sau penitenciare au dreptul la respectarea credin

ț

elor lor

ș

i pot

lua parte la exercitarea cultului lor, sub rezerva constrângerilor care decurg din

necesită

ț

ile bunei func

ționări a serviciului.”

țional a indicat recent că principiul laicităț

ii se

numără printre drepturile și libertăț

ile garantate de Constitu

ț

ie

și că trebuie

definit astfel:

„Având în vedere [...] că, în temeiul primelor trei propoziț

ii din primul alineat al art. 1

din Constitu

ț

ie: «Fran

ța este o republică indivizibilă, laică, democratică și socială.

Asigură egalitatea în fața legii a tuturor cetățenilor fără deosebire de origine, rasă sau

religie. Respectă toate credințele»; principiul laicității se numără printre drepturile ș

i

libertăț

ile garantate de Constitu

ție; din aceasta rezultă neutralitatea statului; din aceasta

rezultă totodată că Republica nu recunoaște niciun cult; principiul laicităț

ii impune

respectarea tuturor credin

țelor, egalitatea tuturor cetăț

enilor în fa

ța legii, fără deosebire

de religie

și ca Republica să garanteze libera exercitare a cultelor; implică faptul că

aceasta nu salarizează niciun cult;” [Decizia

nr. 2012-297

QPC, 21

februarie 2013,

Asoci

a

ț

ia pentru promovarea

și extinderea laicităț

ii (salarizarea pastorilor bisericilor

consistoriale din Bas-Rhin, Haut-Rhin

ș

i Moselle)].

ția publică reuneș

te totalitatea func

ționarilor publici, adică

personalul angajat de o persoană publică, repartizaț

i în principiu într-un

serviciu public administrativ

ș

i supu

ș

i unui regim de drept public. Statutul

general al func

ț

iei publice este organizat în trei ramuri: func

ția publică de stat,

fun

c

ția publică teritorială ș

i func

ția publică din domeniul sănătăț

ii. Libertatea

de gândire, mai cu seamă religioasă, a funcț

ionarilor

publici este garantată de

art. 6

din Legea din 13 iulie 1983 privind drepturile

ș

i obliga

ț

iil

e

fun

c

ț

ionarilor. Apart

enen

ța la o religie nu poate fi înscrisă în dosarul unui

fun

c

ț

ionar public, aceasta nu poate constitui un criteriu discriminatoriu fa

ță

de un candidat sau de un func

ț

ionar contractual la o titularizare

ș

i anumite

organizări ale timpului de lucru sunt autorizate în numele libertăț

ii religioase,

dacă sunt compatibile cu buna funcț

ionare a serviciului.

În acela

ș

i timp, libertatea de con

ș

tii

n

ță a

fun

c

ț

ionarilor respectivi tre

buie

conciliată cu cerința neutralită

ț

ii religioase specifice serviciului public.

Fun

c

ț

ionarii sunt supu

ș

i datoriei deontologice de neutralitate. Func

ț

ionarul

trebuie să asigure egalitatea strictă de tratament a persoanelor ad

ministrate în

exercitarea f

unc

ț

iilor sale, oricare ar fi convingerile sau credin

ț

ele lor.

Principiul neutralității statului implică faptul că „administraț

ia spitalului

ș

i

serviciile publice trebuie să ofere toate garanțiile neutralităț

ii, dar trebuie

ș

i

să facă vizibil acest lucru, pentru ca utilizatorul să nu se poată îndoi de

neutralitate. În consec

in

ță, obligația de neutralitate în mod special strictă se

impune oricărui funcționar al serviciului public“ (Comisia Națională

Consultativă pentru Drepturile Omului, Aviz asupra laicităț

ii,

Journal offici

el

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

8

nr. 235 din 9 octombrie 2013). Obliga

ț

ia de neutralitate a func

ț

ionarilor es

te

precizată de jurisprudență (infra,

pct.

26). Totodată, un proiect de lege cu

privire la deontologia

ș

i la drepturile

ș

i obliga

ț

iile func

ț

ionarilor, în prezent

în curs de dezbatere, a fost adoptat de către Adunarea Națională, în primă

lectură, la 7 octombrie 2015. Acest text prevede înscrierea în Legea din 13

iulie 1983 a obliga

ț

iei func

ț

ionarilor publici de a-

ș

i exercita func

ț

iile cu

respectarea principiului laicităț

ii ab

ț

inându-se de la a-

ș

i manifesta opiniile

religioase în exercitarea func

ț

iilor lor.

Consiliul Constitu

țional a hotărât, de asemenea, în repetate rânduri, că

neutralitatea este un „principiu de bază al serviciului public“ și că principiul

egalităț

ii constituie corolarul acestuia (Decizia Cur

ț

ii Constitu

ț

ionale nr. 86-

217 DC din 18 septembrie 1986

ș

i nr. 96-380 DC din 23 iulie 1996).

ț

a Consiliului de Stat, principiul

neutralității serviciilor publice justifică aducerea de limitări privitoare la

manifestarea cred

in

ț

elor religioase ale func

ț

ionarilor afla

ț

i în exerci

ț

iul

fun

c

ț

iilor. Consiliul de Stat s-a pronun

ț

at de mult timp în domeniul

învățământului: faptul că

un func

ționar public din învățământ își manifestă

convingerile sale religioase în exercitarea func

ț

iilor este o neîndeplinire a

„datoriei de strictă neutralitate impusă fiecărui

func

ț

ionar

care colaborează cu

un serviciu public“ (Consiliul de Stat, 8 decem

brie 1948,

Pastea

u

, nr. 91.406,

Recueil Lebon

; Consiliul de Stat, 3 mai 1950,

Jamet

, nr.

98.284,

Recueil

L

ebon

). În avizul din 3 mai 2000 (Consiliul de Stat, aviz,

Marteaux

,

nr. 217017,

Recueil Lebon

), privind decizia unui rector de academie de a

înceta func

ț

iile unei supraveghetoare de colegiu care purta e

șarfă, acesta a

afirmat că principiul laicităț

ii

și al neutralității se aplică tuturor serviciilor

publice

ș

i a precizat

interzicerea, impusă funcț

ionarilor, de a-

ș

i manifesta

credi

n

ț

ele religioase în exercitarea func

ț

iilor:

„1) Rezultă din textele

constituț

ionale

și legislative că princip

iul libertăț

ii de con

ș

tiin

ță

ca

și cel al laicităț

ii statului

și al neutralității serviciilor publice se aplică tuturor

acestora

;

2)

Dacă funcționarii din serviciul învățământului public beneficiază, ca toț

i ceilal

ț

i

fun

c

ț

ionari publici, de libertatea de con

ș

tiin

ță care interzice, în special, orice

discriminare bazată pe religie în momentul angajării sau pe parcursul carierei, care s

-ar

întemeia pe religia lor, principiul

laicit

ăț

ii se opune ca ace

știa să dispună, în cadrul

serviciului public, de dreptul de a-

ș

i manifesta credin

ț

ele religioase;

Nu este necesară stabilirea unei distincț

ii între func

ț

ionarii acestui serviciu public în

fun

c

ție de faptul dacă au sau nu au atrib

u

ții în învățământ.

3)

Din cele de mai sus rezultă că fapta unui funcționar din serviciul învățământului

public care î

și manifestă convingerile sale religioase în exercitarea funcț

iilor, în special

prin purtarea unui semn destinat să marcheze apartenenț

a la o religie, constituie

neîndeplinire

a obliga

ț

iilor sale;

Ac

țiunile care urmează acestei încălcări, în special în plan disciplinar, trebuie să fie la

aprecierea conducerii i

nstitu

ț

iei, sub controlul instan

ț

ei,

ț

inând seama de natura

ș

i de

gradul caracterului ostentativ al semnului respectiv, ca

ș

i de celelalte circumstan

ț

e în

care s-

a constatat încălcarea.“

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

9

Această jurisprudență a fost extinsă la toate serviciile publice. Într

-un

dosar tematic intitulat „Instanța administrativă ș

i exprimarea convingeri

lor

religioase“ publicat pe site

-

ul său de internet în noiembrie 2014, Consiliul de

Stat men

ționează, în legătură cu interzicerea, impusă funcț

ionarilor, de a-

ș

i

manifesta religia în func

ț

iile lor,

ș

i în plus fa

ță

Avizul din 3 mai 2000,

ur

mătoar

ele:

„Instanța administrativă este sesizată, în general, cu aceste aspecte în cadrul

contenciosului disciplinar. Legalitatea sanc

țiunii va depinde atunci de natura exprimării

convingerilor religioase, de nivelul ierarhic al func

ț

ionarului, ca

ș

i de func

ț

iile pe care

le exercită, ori de avertismentele care au putut deja să

-i fie adresate. Pedeapsa trebuie,

totodată, să fie proporțională. Consiliul de Stat a confirmat astfel pedeapsa aplicată unui

fun

c

ț

ionar public care î

și dezvăluise adresa electronică profesională pe site

-ul unei

asoci

a

ț

ii religioase (CE, 15

octombrie 2003, M.O., nr.

244428) ori care distribuise

utilizatorilor documente cu caracter religios cu ocazia serviciului său (CE, 19 februarie

2009, M.B., nr. 311633).

”

ța neutralității se aplică serviciilor publice, chiar dacă acestea

sunt administrate de organisme de drept privat (Consiliul de Stat, Sect., 31

ianuarie 1964,

CAF districtul Lyon

). Acest lucru a fost reamintit recent

ș

i de

Curtea de Casa

ț

ie, într-o

cauză privind casa primară de asigurări de sănătate

Seine-Saint-

Denis, fiind vorba de o angajată care lucra ca „tehnician de

beneficii pentru sănătate“ concediată pe motiv că purta un batic islamic în

formă de bonetă, cu încălcarea dispoziț

iilor regulamentului intern. Camera

socială a Curț

ii de Casa

ție a considerat că „principiile neutralităț

ii

și laicită

ț

ii

serviciului public se aplică tuturor serviciilor publice, inclusiv atunci când

acestea sunt asigurate de organisme de drept privat“ iar „funcț

ionarii caselo

r

primare de asigurări de sănătate [...] sunt [...] supuș

i unor constrângeri

specifice care rezultă din faptul că ei participă la o misiune de serviciu public,

ceea ce le interzice în mod deosebit să

-

ș

i manifeste convingerile religio

ase

prin semne ex

terioare, în special vestimentare;“ (Cass. soc., 19 martie 2013,

nr. 12-11.690)

:

„[...] întrucât s

-a re

ținut că salariata își exercită funcț

ia într-un serviciu public având

în vedere natura activității exercitate de casă, care constă în special în acordare

a de

beneficii pentru sănătate asiguraț

ilor de la Seine-Saint-

Denis, că lucrează în mod

deosebit ca «tehnician de beneficii pentru sănătate» într

-un centru care prime

ș

te în

medie 650 de utilizatori zilnic, neavând importan

ță că salariata este sau nu în mod

direct

în contact cu publicul, curtea de apel a putut deduce de aici că restricția stabilită prin

regulamentul intern al casei era necesară pentru aplicarea princip

iului laicității de natură

a da asigurări utilizatorilor despre neutralitatea serviciului p

ublic; [...]

“

28.

Recent, în cursul unei proceduri judiciare mediatice, Camera socială a

C

ur

ț

ii de Casa

ție a declarat, în primul rând, în hotărârea din 19 martie 2013,

ilegală concedierea salariatei unei creșe private, al cărei regu

lament interior

cerea „respectarea principiilor libertății lai

cităț

ii

și al neutralității“, pe motiv

că aceasta refuzase să

-

și dea jos vălul islamic. Apoi, confruntată cu rezistenț

a

C

ur

ț

ii de Apel Paris, în fa

ța căreia fusese trimisă cauza, sesiunea plenară a

C

ur

ț

ii de Casa

ție a validat, în cele din urmă, această procedură prin hotărârea

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

10

din 25

iunie 2014. Cu ocazia hotărârii din 19 martie 2013 ș

i a celei din ac

eea

ș

i

zi descrisă supra,

pct.

27, „Apărătorul drepturilor” (Avocatul poporului în

Fran

ț

a) a solicitat Consiliului de Stat un studiu (Studiul adoptat de Adunarea

generală a Consiliului de Stat la 19 decembrie 2013). Apărătorul dorea să aibă

avizul Consiliului de Stat privind diferite aspecte legate de aplicarea

principiului neutralităț

ii religioase în

serviciile publice, pentru a răspunde

recla

ma

ț

iilor care ridicau problema grani

ț

ei dintre misiunea de serviciu

public, participarea la serviciul public, misiunea de interes general care ar fi

în sarcina anumitor structuri private

ș

i aplicarea principiului

neutralităț

ii

ș

i

laicității. În acest studiu, Consiliul de Stat a reamintit, în special, următoarele:

„(1) Libertatea convingerilor religioase este generală. În schimb, pot fi aplicate

restric

ții exprimării lor în anumite condiții. Principiul laicităț

ii statului, care prive

ș

te

rela

țiile dintre colectivităț

ile publice

ș

i persoanele private,

și principiul neutralităț

ii

serviciilor publice, corolar al principiului egalității care ordonează funcț

ionar

ea

serviciilor publice, sunt izvorul unei cerin

ț

e speciale de

neutralitate religioasă a acestor

servicii. În principiu, această cerință se aplică tuturor serviciilor publice, dar nu se poate

aplica, ca atare, în afara acestor servicii [...].

2.

Dreptul muncii respectă libertatea de conș

tiin

ță a salariaț

ilor

ș

i interzice orice fel

de discriminare. Totu

și, poate autoriza limitări ale libertăț

ii de manifestare a opiniilor

sau a credin

ț

elor religioase, cu condi

ț

ia ca aceste restric

ții să fie justificate de natura

sarcinii care trebuie îndeplinită ș

i propor

ț

ionale cu scop

ul urmărit [...].

[...]

ța neutralită

ț

ii religioase interzice func

ț

ionarilor organismelor publice

ș

i

angaj

a

ților persoanelor juridice de drept privat cărora li s

-a încredin

ț

at administrar

ea

unui serviciu public să

-

ș

i manifeste convingerile religioase în exercitarea func

ț

iilor lor.

Această inte

rdicț

ie trebuie, totu

și, să fie în acord cu principiul proporționalităț

ii

atingerilor aduse libertății de exprimare religioasă rezultând din a

rt. 9 din Conven

ț

ia

europeană pentru apărarea drepturilor omului ș

i

a libertăț

ilor fundamentale [...].

”

B.

Principiul neutralită

ț

ii în serviciul public spitalicesc

2014 al Observatorului laicității indică, în partea

intitulată „Evaluare privind laicitatea în instituț

iile de

sănătate“ că, în urma

raportului comisiei de reflec

ție asupra aplicării principiului laicităț

ii (supra,

pct. 22), se avea în vedere o lege cu privire la laicitatea din spital. Raportul

acestei comisii indica următoarele:

„[...] Spitalele nu mai sunt scutit

e de acest tip de probleme. S-au confruntat deja cu

anumite interd

ic

ț

ii religioase, precum opozi

ț

ia fa

ță de transfuzii a Martorilor lui Iehova.

Mai recent, s-au înmul

ț

it refuzurile, ale so

ț

ilor sau ale ta

ț

ilor, din motive religioase, ca

so

ț

iile sau fiicele

lor să fie îngrijite sau asistate la naș

tere de medici de sex masculin.

Astfel, au existat femei private de anestezie. Au fost refuzate asistente sub pretextul

presupusei lor confesiuni. Mai general, anumite preocupări religioase ale pacienț

ilor pot

perturba func

ț

ionarea spitalului: culoarele sunt transformate în locuri private de

rugăciune; cantine paralele cu cantinele de spital sunt organizate pentru a servi o hrană

tradi

țională, cu nerespectarea normelor sanitare.

[...]

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

11

Anumite revendicări religioase

sunt formulate acum de func

ț

ionarii publici. Unii

fun

c

ționari au solicitat să poarte, la locul de muncă, o kipa sau un văl care manifestă

aparten

en

ța lor confesională. Recent, medici rezidenț

i

ș

i-au exprimat, de asemenea,

această voință.

Asemenea comp

ortam

ente, opuse principiului neutralității care structurează serviciul

public, reprezintă o problemă serioasă [...]”

Observatorul laicității explică faptul că Ministerul Sănătății a „rezolvat în

realitate problema prin intermediul unei circulare“ (infra,

pct. 30)

și că, în

această fază, arsenalului juridic este suficient. Precizează că informaț

iile

colectate din institu

ț

iile de îngrijiri medicale dau imaginea unei situa

ț

ii calme

ș

i sub control. Cele mai frecvente probleme, în ceea ce prive

ș

te personalul

medical, sunt purtarea vălului, rugăciunile în anumite momente ale zilei ș

i

dorin

ța de adaptare a programului pentru a nu lucra în zilele de sărbătoare

religioasă. Precizează că informațiile de care dispune „arată că printr

-un

dialog adecvat, aceste situa

ț

ii ajung la o reglementare cu respectarea

principiilor neutralită

ț

ii func

ționarilor public

i“.

ț

ilor interna

ț

i

ș

i

cuprinzând o cartă a pacientului internat precizează că drepturile pacienț

ilo

r

„se exercită cu respectarea libertăț

ii celorlal

ți“ (Circulara DGS/DH/95

nr. 22).

În plus fa

ță de indicaț

iile privind utilizatorii serviciului publ

ic

spitalicesc de mai sus (supra, pct. 23), Circulara DHOS/ G/ 2005/57 din 2

febru

arie 2005 privind laicitatea din unităț

ile medicale enun

ță următoarele

:

„[...]

I.

Libertatea religioasă, principiile

neutralităț

ii

și nediscriminăr

ii

După cum arată raportul Sta

si (p. 22) înaintat Preș

edintelui Republicii la 11 decembrie

2003, laicitatea c

onsacrată prin a

rt. 1 din Constitu

ția din 1958 impune Republicii să

asigure «egalitatea în fa

ța legii a tuturor cetățenilor fără deosebire de origine, rasă sau

religie». Pentru spitale, aceasta implică următoarele:

–

to

ț

i pacien

ții să fie trataț

i în acela

ș

i mod oricare ar putea fi credin

ț

ele lor religioase;

–

pacie

n

ții să nu aibă motive să se îndoiască de neutralitatea funcț

ionarilor medicali.

A. Tratamentul egal al pacien

ț

ilor

[...]

[...] Carta pacien

ț

ilor interna

ț

i sus-men

ționată, afirmând libertatea de a

c

ț

iune

ș

i de

exprimare a pacien

ț

ilor în domeniul religios, reaminte

ște: «Aceste drepturi se exercită

cu respectarea libertăț

ii celorlal

ți. Se interzice orice prozelitism, fie că este fapta unei

persoane tratate în unitate, a unui voluntar, vizitator sau

a unui membru al personalului.»

În această privință, trebuie să se vegheze ca exprimarea convingerilor religioase să nu

aducă atingere:

– calităț

ii îngrijirilor

și normelor de igienă (bolnavul trebuie să accepte ț

inuta

vestimentară ț

inând seama de îngrijirile care îi sunt acordate) ;

–

lini

ș

tii celorlalte persoane internate

ș

i a celor apropiate acestora;

–

func

ționării normale a serviciului.

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

12

[...]

B. Neutralitatea serviciului public spitalicesc

ș

i a func

ț

ionarilor

ș

i a func

ț

ionari

lor

publi

ci

Obliga

ția de neutralitate este impusă de peste jumătate de secol în jurisprudență

(Consiliul de Stat, 8 decembrie 1948, Pasteau

–

3 mai 1950, Jamet). Într-

o dispută care

implica o unitate

școlară, Consiliul de Stat a emis un aviz la 3 mai 2000 [...] (supra,

pct. 26)

[...]

În hotărârea din 17 octombrie 2002 (doamna E.), (supra,

pct. 26)

[...], insta

n

ț

a

reamint

e

ște că principiul neutralităț

ii se impune tuturor func

ț

ionarilor publici

ș

i nu doar

celor din învățământ:

[...]

În hotărârea din 27 noiembrie 2003 (Nadjet Ben Abdallah), Curtea Administrativă din

Lyon a considerat că: „Purtarea, de către doamna Ben Abdallah [...], a unei eș

arfe al

cărei caracter religios a fost în mod expres revendicat de aceasta ș

i refuzul repetat de a

se supune ordinului care i-a fost dat de a o da jos, de

și fusese avertizată cu privire la

starea lipsită de ambiguitate a dreptului aplicabil, a [...] constituit o culpă gravă de natură

să justifice legal măsura de suspendare al cărei obiect a fost.

[...]

Aceste principii se aplică tuturor funcț

ionarilor

ș

i func

ț

ionarilor publici, cu excep

ț

ia

practica

n

ț

ilor diferitelor culte men

ț

ionate la articolul R. 1112-

46 din Codul sănătăț

ii

publice. Se reaminte

ște că funcț

ionarii publici sunt func

ționari care concură la

executarea serviciului public: contractuali, interni [...] Ve

ț

i veghea ca, în temeiul

articolului L. 6143-

7 din Codul sănătăț

ii publice, directorii centrelor publice medicale

să respecte strict aceste principii sancț

ionând sistematic orice neîndeplinire a acestor

obliga

ț

ii sau semnalând direct

orilor departamentali pentru sănătate ș

i chestiuni sociale

orice gre

șeală comisă de un funcționar a cărui autoritate de numire este prefectul sau

ministrul

.

II.

Alegerea liberă a practicantului ș

i discriminarea fa

ță de un fu

ncț

ionar al serviciului

public

[...]

În cele din urmă, această alegere liberă a pacientului nu permite ca persoana îngrijită

să poată împiedica un membru al echipei de îngrijire să

realizeze un act de diagnosticare

sau de îngrijire din motive bazate pe religia cunoscută sau presupusă a

acestuia din

urmă.

[...]

”

C. Jurispruden

ța relevantă

31.

Deciziile relevante cu privire la purtarea vălului de către funcț

ionari

i

serviciilor publice sunt citate în circulara citată anterior (supra,

pct. 30).

Hotărârea instanț

ei administrative pronun

țată la 17 octombrie 2002 în

prezenta spe

ță este de multe ori citată ca exemplu, deoarece confirmă că

principiul neutralității se aplică tuturor serviciilor publice, ș

i nu doar în

domeniul învățământului public. Hotărârea din 27 noiemb

rie 2003 pronun

țat

ă

de instan

ța administrativă Lyon în cauza Ben Abdallah (supra,

pct. 30), cu

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

13

privire la o femeie controlor al muncii care refuza să nu poarte eșarfă, este,

de asemenea, o hotărâre de referință. Totuș

i, Consiliul de Stat nu

a fost sesizat

în această cauză. Hotărârea precizează că suspendarea unui funcț

ionar în

a

ș

teptarea san

c

țiunii este decisă în funcție „de toate circumstanț

ele spe

ț

ei

ș

i,

între altele, de natura

ș

i de gradul caracterului ostentativ al semnului

respectiv, de natura func

ț

iilor încredin

ț

ate func

ț

ionarului, ca

ș

i de exercitarea

de către acesta fie a prerogativelor de putere publică, fie a funcț

iilor de

reprezentare“. În prezenta cauză, comisarul Guvernului subliniază

următoarele

:

„[...]

aprecierea d

iferen

țiată a obligaț

iei de neutralitate în func

ția publică, de natura

celei preconizate de Curtea de la Strasbourg [

Dahlab împotriva Elve

ț

iei

(dec.)

,

nr. 42393/98,

CEDO 2001-V], ar fi în concordan

ță deplină cu demersul adoptat de

jurisprud

en

ța judiciară pentru salariaț

ii din sectorul privat. Instan

ța judiciară ț

ine, într-

adevăr, seama deja, fiind vorba de cazul particular al purtării vălului islamic, de natura

fun

c

ț

iilor exercitate

ș

i de imaginea institu

ției pe care o proiectează faptul că o angajată

poartă acest semn. Această abordar

e ar determina definirea unor criterii de apreciere

care, fără a nega principiul neutralităț

ii, i-

ar da o aplicare poate mai pragmatică, ț

inând

seama de natura func

țiilor exercitate (învățământ, funcț

ii de autoritate)

ș

i a condi

ț

iilor

exercitării lor (cont

act cu publicul, purtarea sau nu a unei uniforme sau a unui costum

regulamentar, gradul de vulnerabilitate sau de sensibilitate ale utilizatorilor precum

elevii sau bolnavii).

”

Totu

și, propunea să nu fie inițiat un astfel de demers indicând că nu părea

în

cele din urmă posibil un compromis în ceea ce priveș

te obliga

ț

ia de

neutralitate a func

ț

ionarilo

r.

„Pentru motive de principiu, mai întâi. Funcționarul, cu voie sau fără voie, dar ș

i

pentru că, într

-

o oarecare măsură, pentru că a dorit acest lucru, face pa

rte din sfera

publică, ale cărei raț

iuni de a fi sunt servirea interesului general

ș

i tratamentul egal al

tuturor utilizatorilor. După cum reamintea comisarul Guvernului, Rémy Schwartz,

neutralitatea serviciului este «concepută înainte de orice pentru util

izatori; în numele

respectării convingerilor lor, statul este neutru, pentru a permite exprimarea lor

deplină»; această funcție socială justifică faptul că persoana care continuă să fie

fun

c

ționar public dispare în spatele depozitarului unei părticele din autoritatea publică,

în spatele func

ț

ionarului investit cu o misiune de serviciu public.

Dacă noț

iunea de

serviciu public poate în mod efectiv, în viitor, să evolueze către o sferă de aplicare mai

îngustă, nu pare în cele din urmă posibil un compromis în c

eea ce prive

ș

te principii

le

ireductibile care îi dau tocmai caracterul specific,

ș

i, în special, prin supunerea

fun

c

ț

ionarilor

săi, dată de statut, față de o deontologie, de o etică.

Nu vom insista mai mult, de altfel, asupra temerilor deja evocate fa

ță de

erodar

ea

progresivă sub impulsul diverselor forme de co

munitarism, a ceea ce constituie coerenț

a

țesăturii sociale caracterizată de adeziunea la valori universale garantate de stat.

De altfel, concluziile lui Rémy Schwartz au subliniat, de asemenea, cât de

impracticabilă ar fi o soluț

ie diferen

țiată ț

inând seama de natura func

ț

iilor

ș

i de gradul

de maturitate a publicului în cauză, datorită varietăț

ii

și chiar a variabilităț

ii în timp a

situa

ț

iilor posibile; nu vedem, de asemenea, de ce libertatea de con

ș

tiin

ță a unui

fun

c

ț

ionar ar justifica, printr-

o revendicare excesivă în serviciu a convingerilor sale

religioase, o atingere adusă libertăț

ii de con

ș

tiin

ță de care beneficiază și colegii săi de

muncă: interesul serviciului poate justifica ș

i faptul ca, chiar

ș

i în absen

ț

a unui contact

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

14

direct cu utilizatorii, libertatea de exprimare a convingerilor unui func

ționar să fie

limitată. [..

.]

Reafirmarea principiului neut

ralităț

ii absolute a serviciului duce, prin urmare, la

necesara neadmitere a niciunei abateri c

onsiderate în sine ca abatere disciplinară:

pornind de la această constatare, nimic nu împiedică deci autoritatea disciplinară, ș

i

potrivit chiar termenilor avizului

Martea

ux

, să aprecieze disti

nct speț

ele

și să țină seama

de circumstan

ț

ele specifice pentr

u ca, după ce a făcut să înceteze comportamentul

culpabil, să aprecieze urmările incluzând fără nicio îndoială în aprecierea sa gradul de

ascultare sau, dimpotrivă, de intransigență a funcționarului, atunci când va fi chemat să

respecte neutralitatea serviciului. [...]

”

III. DREPT COMPARAT

32.

În hotărârea

Eweida

ș

i al

ț

ii împotriva Regatului Unit

(nr. 48420/10

ș

i

alte 3, pct.

47, CEDO 2013), Curtea a indicat că reieș

ea dintr-

o analiză a

dreptului

ș

i a practicii din 26 de state membre

ale Consiliului Europei că:

„[...] în cea mai mare măsură, [purtarea veș

mintelor sau a simbolurilor religioase la

locul de muncă] nu este reglementată. În trei state, ș

i anume Ucraina, Turcia

ș

i Elve

ț

ia

(pentru anumite cantoane), purtarea ve

ș

mintelor sau a simbolurilor respective este

interzisă funcț

ionarilor

ș

i celorlal

ț

i agen

ți din sectorul public, dar în principiu autorizată

pentru angaja

ț

ii din sectorul privat. În cinci state

–

Belgia, Danemarca, Fran

ț

a,

Germania

și Țările d

e Jos –

, instan

ț

ele interne au recunoscut în mod expres, cel pu

ț

in în

principiu, dreptul oricărui angajator de a impune anumite restrângeri privind purtarea

simbolurilor religioase de către angajați; cu toate acestea, nu există în aceste țări niciun

text legislativ sau de reglementar

e care să permită unui angajator să facă acest lucru. În

Germania

ș

i în Fran

ț

a, este strict interzis func

ț

ionarilor

ș

i agen

ților statului să poarte

simboluri religioase, în vreme ce în celelalte trei

țări regimul este mai flexibil. Nu este

permisă nicăieri o interzicere totală a purtării de către angajaț

ii din sectorul privat a

ve

șmintelor sau a simbolurilor religioase la locul de muncă. Dimpotrivă, în Franț

a, o

asemenea inte

rdic

ție este explicit exclusă prin lege. În conformitate cu legislaț

ia

franceză, pentru ca o asemenea restrângere să fie legală, trebuie să urmărească un scop

legitim,

ținând de respectarea normelor sanitare, de protejarea sănătăț

ii

ș

i a bunelor

moravuri

ș

i de credibilitatea imaginii angaj

atorului în ochii clientului

și să îndepl

inească

criteriul prop

or

ționalit

ăț

ii.

”

țională a

Germaniei a considerat că interzicerea generală a purtării de către profesoare

a vălului islamic în ș

colile publice se opunea Constitu

ț

iei, cu excep

ț

ia cazulu

i

în care interzicerea constituie un pericol suficient de concret pentru

neutralitatea statului sau pentru pacea din

ș

coli (1 BvR 471/10, 1 BvR

1181/10).

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

15

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 9 DIN CONVENȚIE

34.

Reclamanta pretinde că nereînnoirea contractului său de asistență

socială este contrară dreptului său la libertatea de a

-

ș

i manifesta religia, astfel

cum este prevăzut la a

rt. 9 din Conven

ție, redactat după cum urmează:

„(1)

Orice per

soană are dreptul la libertatea de gândire, de conș

tii

n

ță ș

i de religie;

acest drept include libertatea de a-

ș

i schimba religia sau convingerea, precum

ș

i

libertatea de a-

ș

i manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în

public sau

în particular, prin cult, învățământ, practici ș

i îndeplinirea ritualurilor.

ș

i manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor

restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într

-o

societ

a

te democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătăț

ii sau a

moralei publice ori pentru protejarea drepturilor

și libertăț

ilor altora.

”

A. Cu privire la admisibilitate

35.

Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul

art. 35 § 3 lit. a) din Conven

ție. De asemenea, Curtea constată că aceasta nu

prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie

declarată admisib

ilă.

B. Pe fond

1.

Argumentele părț

ilor

a) Reclamanta

ține că, la 11 decembrie 2000, niciun

text de lege nu

interzicea în mod expres unui func

ț

ionar în sectorul public, fie func

ț

iona

r

public sau contractual, purtarea unui semn religios în exercitarea func

ț

iilor

sale. Avizul Consiliului de Stat din 3 mai 2000 (supra, pct. 26) invocat de

Guvern nu privea decât serviciile învățământului public, iar Circulara din 2

februarie 2005 referitoare la laicitatea din unităț

ile medicale (supra, pct. 30)

nu era încă publicată. Aceasta consideră, dimpotrivă, că la această dată,

libertatea de a-

ș

i manifesta religia, inclusiv pentru un func

ț

ionar public, nu

făcea obiectul unor restricții speciale. Din punctul său de vedere, dreptul

aplicabil era formulat în Avizul Consiliului de Stat din 27 noiembrie 1989

privind compatibilitatea purtării de simboluri de apartenență la o comunitate

religioasă în unităț

ile

școlare; în acest aviz, Consiliul de Stat accepta că

principiul neutralit

ăț

ii nu este pus deloc în discu

ț

ie doar de purtarea unui

simbo

l religios având în vedere că nu se poate reproșa purtătorului său un

comportament prozelit (avizul este citat integral în cauza

Dogru împotri

va

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

16

Fra

n

ț

ei

(nr. 27058/05, pct.

26, 4 decembrie 2008). A concluzionat de aici că

inger

in

ța nu este prevăzută de „lege“ în sensul Conve

nț

iei.

37.

Reclamanta consideră, de asemenea, că ingerința în litigiu nu urmărea

un scop legitim din moment ce niciun incident sau problemă nu a avut loc în

cursul exercitării funcț

iei sale în cadrul CASH. Deduce din jurispruden

ț

a

C

ur

ții că un stat poate limita libertatea de a manifesta o religie, de exemplu

purtarea baticului islamic, dacă folosirea acestei libertăți dăunează

obiectivului urmărit de protejare a drepturilor și a libertăț

ilor semenilor, a

ordinii

ș

i a siguran

ț

ei publice [

Leyla Șahin împotriva

Turciei

(MC),

nr. 44774/98, pct. 111, CEDO 2005-XI,

Refah Partisi (Partidul Prosperităț

ii)

ș

i al

ț

ii împotriva Turciei

(MC), nr.

41340/98

ș

i alte 3, pct.

92, CEDO

2003-II].

reclamanta indică faptul că poartă un simplu acoperământ de

cap, care are un aspect banal, ca să

-

și ascundă păru

l ș

i care nu aduce, în sine,

atingere neutralității serviciului public. Invocă faptul că purtarea acestui

acoperământ nu a adus nicio ameninț

are siguran

ț

ei

ș

i ordinii publice

ș

i nicio

tulburare în cadrul serviciului său, purtarea acestui obiect neconstituind, luată

separat, un act de prozelitism, care implică o atitudine adoptată cu scopul de

a provoca aderarea la o credin

ță.

În opinia reclamantei, numai purtarea unei

ținute complete precum burqa sau niqab trebuie să fie considerată a fi un

semn

de separatism social

și simbol al respingerii integrării și să fie supusă unei

interdi

c

ț

ii specifice.

39.

Reclamanta precizează faptul că a putut să

-

și poarte acoperământul de

cap până la o schimbare de post în cadrul direcției unităț

ii

și că nu i

-a fost

făcută niciodată o observație înainte de această schimbare, nici de către

personalul medical

și nici de către pacienț

ii în

ș

i

ș

i. O

feră mai multe adeverinț

e

datând din decembrie 2000, redactate de medici din cadrul

sec

ț

iei de psihiat

rie

în cauză, care îi laudă calitățile profesionale. Consideră că Guvernul nu

justifică disfuncționalitățile serviciului despre care raportează

ș

i sus

ț

ine

că

nereînnoirea contractului nu era motivată decât de apartenenț

a sa la religia

musulmană și că era disproporționată într

-

o societate democratică.

40.

Reclamanta subliniază, în această privință, că Franța este izolată.

Indică faptul că, în majoritatea țărilor europene, purtarea unui semn religios,

precum o e

șarfă, de către eleve sau de către funcționari publici nu este supusă

unor măsuri de interdicț

ii specifice. În ceea ce prive

ș

te elevele, reclamanta

arată că Legea franceză din 15

martie 2004 (

Dogru

, citată anterior,

pct. 30),

inaplicabilă în prezenta cauză,

reglementând purtarea de însemne sau

ț

inut

e

care manifestă apartenența religioasă în ș

coli, colegii

ș

i licee publice, a cauzat

o neîn

țelegere generală. Cu privire la funcț

ionarii publici, ace

ș

tia ar fi

autoriz

a

ți să poarte eș

arfa în numeroase

țări: în Danemarca, Suedia, Spania,

Italia, Grecia

și Regatul Unit. Reclamanta insistă asupra situaț

iei din

ț

ara din

urmă în care este admisă purtarea eș

arfei islamice în

ș

coli

ș

i în serviciile

publice, precum

și purtarea acoperământului de cap religios în ceea ce

priv

e

ș

te poli

ț

i

ș

tii, solda

ț

ii, motocicli

ș

tii

și lucrătorii din construcț

ii. În cele din

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

17

urmă, reclamanta consideră util să amintească faptul că simbolurile religioase

cre

ș

tine din

spa

țiile publice sunt tolerate (crucifixuri în sălile de clasă, instanț

e

ș

i administ

ra

ț

ii) în Italia, Irlanda

ș

i Austria, precum

ș

i semnele necre

ș

tine.

b) Guvernul

41.

Guvernul consideră că ingerința în litigiu este „prevăzută de lege”,

deoarece dreptul intern, la momentul faptelor, expune clar principiul strictei

neutralităț

i a tuturor func

ț

ionarilor publici, ca

ș

i sanc

ț

iunile pe care le-ar avea

de suferit în cazul nerespectării acestui principiu. „Legea“ în cauză, în sensul

jurisprude

n

ț

ei Cur

ț

ii, cuprinde în primul rând Legea din 1905

care a consacrat

neutralitatea statului f

a

ță de religie ș

i art.

1 din Constitu

ție care afirmă

principiul egalităț

ii în fa

ța legii a tuturor cetăț

enilor (supra, pct.

21)

.

Cuprinde, de asemenea, Legea din 13 iulie 1983 privind drepturile

ș

i

oblig

a

ț

iile func

ț

ionarilor, care, la art.

29, prevede că orice greșeală comisă de

un func

ț

ionar în exercitarea sau cu ocazia func

ț

iilor sale îl expune unei

san

c

ț

iuni disciplinare. În plus, atât jurispruden

ț

a jurisdic

ț

iilor administra

tive

de peste o jumătate de secol (supra,

pct. 26),

ca

ș

i aceea a Consiliului

Constitu

ț

ional (supra, pct. 25) reamintesc obliga

ția neutralită

ț

ii fu

nc

ț

ionari

lor

din serviciul public în exercitarea func

ț

iilor. În Avizul din 3 mai 2000,

Consiliului de Stat a reamintit principiul general preexistent care este

principiul neutralităț

ii, pentru a-l aplica la cazul care îi era prezentat.

42.

Guvernul adaugă că reclamanta a aderat liber la statutul funcț

iei

publice din sănătate ș

i la obliga

țiile acesteia, între care figurează ș

i obliga

ț

ia

neutralității oricărui funcț

ionar în exercitarea func

ț

iilor, atunci când a încheiat

cu CASH diferitele contracte de muncă. Aceasta nu putea ignora respectivele

norme,

ț

inând seama de

faptul că obligațiile îi fuseseră reamintite de

directorul de resurse umane la 30 noiembrie 2000, iar anterior de către un

director al serviciului socio-

educativ al unităț

ii în cursul unei întrevederi

avute ca urmare a plângerilor anumitor pacien

ț

i care

re

fuzau să o întâlnească

pe motivul

ț

inutei sale vestimentare

.

ț

ia ca un func

ționar public să

-

ș

i manifeste

convingerile religioase este motivată prin protejarea principiului

constitu

țional al laicităț

i

i în jurul căruia s

-

a construit Republica Franceză.

Cum a admis deja Curtea, neutralitatea impusă de stat agenților săi urmăreș

te

astfel un scop legitim de protejare a drepturilor

și libertăț

ilor celorlal

ț

i

[

Dahlab împotriva Elve

ț

iei

(dec.), nr. 42393/98, CEDO 2001-V].

ține că nereînnoirea contractului reclamantei era necesară

într-

o societate democratică. Principiul neutralităț

ii serviciilor publice

impune ca func

ț

ionarul

să nu poată purta niciun semn religios, orica

re ar fi

acesta, chiar dacă nu desfășoară niciun act de prozelitism. Face referință, în

acest sens, la jurispruden

ț

a Cur

ții legată de membrii funcț

iei publice privind

oblig

a

ț

ia lor la discre

ț

ie

ș

i

ținuta vestimentară

[

Vogt împotriva Germaniei

, 26

septembrie 1995, pct. 53, seria A nr. 323;

Kurtulmu

ș

împotriva Turciei

(dec.)

,

nr. 65500/01, CEDO 2006-II]. Atrage aten

ț

ia asupra importan

ț

ei deosebite a

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

18

principiului neutralității în împrejurările cauzei, unde este greu de apreciat

impactul pe care un semn extern deosebit de vizibil îl poate avea asupra

libertăț

ii de

con

ș

tiin

ță a unor pacienț

i fragili

ș

i influen

țabili. Guvernul adaugă

că anumiț

i pacien

ți au refuzat în mod expres să o vadă pe reclamantă și că

această situa

ț

ie a creat un climat general de tensiune

și de dificultăț

i în cadrul

unității, făcând necesară gestionarea unor situații delicate de către colegii

acesteia

și de către anumiț

i asisten

ț

ii sociali. Dat fiind acest climat general,

CASH a luat decizia în litigiu, după ce îi reamintise rec

lamantei în repetate

rânduri obliga

ția neutralităț

ii,

ș

i nu pe motivul competen

ț

elor acesteia

,

recunoscute totdeauna. Guvernul consideră că decizia în litigiu a respectat

ceri

n

ț

a punerii în balan

ță a intereselor prezente; aceasta este consecinț

a

refuzului

reclamantei de a se conforma normelor aplicabile oricărui

fun

c

ționar public despre care era perfect informată ș

i nu, astfel cum sus

ț

ine

aceasta, pe motivul convingerilor sale religioase. În sfâr

șit, dacă instituț

ia de

sănătate a admis până în anul 2000 purtarea simbolului religios de către

reclamantă, acest element nu poate priva ingerinț

a în litigiu de necesitatea sa,

potrivit Guvernului. Acesta reaminte

ște că „aplicarea mai puțin strictă a unei

reguli existente în func

ț

ie de contextul dat nu o lipse

ș

te de justificare

ș

i nu o

face neobligatorie juridic“ (

Kurtulmu

ș

, decizie citată anterior).

ț

ine, în sfâr

șit, că măsura apare proporțională cu scopul

urmărit. Subliniază că în dreptul francez nu există niciun drept pentru

fun

c

ționarul public netitular de reînnoire a contractului. Autoritatea publică

evaluează liber oportunitatea reînnoirii ș

i numai un motiv întemeiat pe modul

de a ac

ț

iona al func

ț

ionarului sau pe interesul serviciului poate justifica

refuzul reînnoirii. În cazul de fa

ță, ș

i a

ș

a cum au relevat instan

ț

ele na

ț

ional

e,

decizia de nereînnoire a fost emisă în însuș

i interesul serviciului

ș

i aceasta nu

este în mod vădit disproporționată. Guvernul a concluzionat că ingerinț

a era

justificată în principiu ș

i propor

ț

io

nală cu scopul urmărit.

ț

ii

46.

Cu titlu preliminar, Curtea observă că totdeauna CASH a utilizat

cuvântul „acoperământ“ pentru a desemna ț

inuta reclamantei. Aceasta a

prezentat în fa

ț

a Cur

ții o fotografie înconjurată de colegii de serviciu, în care

ea apare purtând un acoperământ de cap peste păr, ceafă ș

i urechi, iar fa

ț

a îi

este complet la vedere. Acest acoperământ de cap care se apropie de un văl

sau de un batic islamic a fost calificat în majoritate de instan

ț

ele na

ț

iona

le

sesizate cu privire la văl și această denumire din urmă va fi utilizată de Curte

pentru examinarea plângerii reclaman

tei.

a) Cu privire la existen

ț

a unei ingerin

ț

e

47.

Curtea subliniază că

nereînnoirea contractului reclamantei este

motivată de refuzul acesteia de a

-

și da jos vălul care, deș

i nu a fost denumit

astfel de către

conducerea spital

ului

, era exprimarea necontestată a

aparten

en

ței sale la religia musulmană. Curtea nu are niciun moti

v pentru a

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

19

se îndoi că purtarea acestui văl constituia o „manifestare” a convingerii

religioase sincere protejate de art.

9 din Conven

ț

ie [a se vedea,

mutatis

mutandis

,

Leyla Șahin

, citată anterior,

pct. 78,

Bayatyan împotriva Armen

iei

(MC), nr.

23459/03, pc

t.

111, CEDO 2011,

Eweida

ș

i al

ț

ii împotriva

Regatului Unit

, nr. 48420/10

ș

i alte 3, pct. 82, 89

ș

i 97, CEDO 2013]. Trebuie

imputată statului, în calitate de angajator al reclamantei, decizia de a nu

-i

reînnoi contractul

ș

i de a ini

ț

ia procedura discipli

nară împotriva acesteia. În

conseci

n

ță, această măsură trebuie interpretată ca o ingerință în exercitarea

dreptului său la libertatea de a

-

ș

i manifesta religia sau convingerea astfel cum

este garantat prin art. 9 din Conven

ț

ie (

Eweida

ș

i al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 83-

84

ș

i 97).

b) Cu privire la justificarea ingerin

ț

ei

i.

Prevăzută de lege

48.

Formularea „prevăzută de lege” urmărește mai întâi ca măsura

incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă are legătură ș

i cu calitatea

legii în cauză: dispune accesul la lege al persoanei în cauză, care trebuie să

fie capabilă să prevadă consecinț

ele ce o a

șteaptă, și compatibilitatea măsurii

cu statul de drept.

Această expresie implică, prin urmare, mai ales faptul că

legis

la

ția internă trebuie să folosească termeni suficient de expliciț

i pentru a

indica tuturor în mod suficient în ce circumstan

ț

e

ș

i în ce condi

ții abilitează

autoritatea publică să ia măsuri care le afectează drepturile protejate de

Conven

ț

ie. Conform jurispruden

ț

ei constante a Cur

ț

ii, no

țiunea de „lege“

trebuie în

țeleasă în accepțiunea sa „materială”, și nu „formală”. În consecință,

include tot dreptul scris, inclusiv textele cu caracter infralegislativ, ca

ș

i

jurisprude

n

ța care îl interpretează [

Fernández Martínez împotriva Spa

niei

(MC), nr. 56030/07, pct. 117, CEDO 2014,

Dogru

, citată anterior,

pct. 52).

ță, reclamanta subliniază absenț

a textelor din legisla

ția franceză,

la 11 decembrie 2000, pentru interzicerea purtării

de însemne religioase.

Apreciază că A

vizul Consiliul de Stat din 3 mai 2000 nu privea decât cadrele

didactice

și că numai cel din 27 noiembrie 1989 privind purtarea de simboluri

de apartenen

ță la o comunitate religioasă în unităț

ile

ș

colare constitui

a

„legea“ aplicabilă (supra,

pct. 36).

Curtea observă că acest din urmă aviz nu

priv

e

ș

te decât dreptul recunoscut elevilor de a-

ș

i manifesta convingeri

le

religioase

și că acesta nu are legătură cu situaț

ia personalului servici

ului

public

.

50.

Curtea constată că a

rt. 1 din Constitu

ția franceză dispune că Franț

a este

o republică laică, care asigură egalitatea în fața legii a tuturor cetăț

enilo

r.

Observă că, în dreptul statului pârât, această dispoziț

ie constitu

ționa

lă

stabile

ș

te fundamentul îndatoririi statului de a fi neutru

ș

i impar

ț

ial fa

ță de

toate convingerile religioase sau modurile de exprimare a acestora

și că este

interpretată și citită împreună cu aplicarea sa în jurisdicț

iile na

ț

ionale. În

această privință, Curtea reține că din jur

isprude

n

ța administrativă reiese că

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

20

neutralitatea serviciilor publice este un factor care

ț

ine de laicitatea statului

ș

i

că, din 1950, Consiliul de Stat a afirmat „obligația de strictă neutralitate

impusă fiecărui funcționar“, în special în domeniul învăță

mântului (supra,

pct. 26-27).

De altfel, aceasta eviden

țiază că Consiliul Constituț

ional a

subliniat că principiul neutralității, al cărui corolar este cel al egalităț

ii,

constituie un principiu de bază al serviciului public (supra,

pct. 25). Curtea

deduce

de aici că jurisprudenț

a Consiliului de Stat

ș

i a Consiliului

Constitu

țional constituiau o bază legală suficient de serioasă pentru a permite

autorităț

ilor na

ționale să restrângă libertatea religioasă a reclamantei.

ș

te totu

și că, astfel afirmat, cuprinsul obligaț

iei de

neutralitate, de

și era de natură să o pună în gardă pe reclamantă, nu cuprindea

o men

țiune sau o aplicare cu referire explicită la profesia pe care o exersa

aceasta.

Acceptă, prin urmare, că, atunci

când

ș

i-a luat în primire postul,

reclamanta nu putea să prevadă că expresia convingerilor sale religioase va

suporta restrângeri. Cu toate acestea, consideră că începând cu publicarea

Avizului Consiliului de Stat din 3 mai 2000, emis cu peste 6 luni înainte de

decizia de a nu-i reînnoi contractul,

și ai cărui t

ermeni i

-au fost reaminti

ț

i de

către conducerea spitalului (supra,

pct. 8), aceste restrângeri erau indicate cu

suficientă claritate pentru ca ea să prevadă că refuzul de a renunța la văl

reprezenta o gre

șeală ce o expunea la o sancțiune disciplinară. Acest aviz,

de

și răspundea în mod deosebit unei probleme privind serviciul public din

învățământ, indică în fapt că principiul laicităț

ii statului

și al neutralităț

ii

serviciilor publice se aplică tuturor serviciilor publice. Se subliniază că

fun

c

ționarul trebuie să beneficieze de libertatea conș

tii

n

ței, dar că această

libertate trebuie să respecte, în ceea ce priveș

te exprimarea sa, principiul

neutralității serviciului, care împiedică purtarea unui semn destinat să

marcheze aparte

nen

ța sa la o religie. De asemenea, în cazul nerespectării

oblig

a

ției de neutralitate, precizează că măsurile ce trebuie luate pe plan

disciplinar trebuie stabilite de la caz la caz în func

ț

ie de circumstan

ț

ele

specifice (supra, pct.

26). Curtea constată astfel că Avizul din 3 mai 2000

stabile

ște clar modalităț

ile cerin

ței neutralităț

ii religioase a func

ț

ionarilo

r

publici în exercitarea func

ț

iilor lor în ceea ce prive

ște principiul laicităț

ii

ș

i al

neutralităț

ii

ș

i îndepline

ș

te cerin

ț

a privind previzibilitatea

ș

i accesibilitatea

„legii” în sensul jurisprudenț

ei Cur

ții. Măsura în litigiu era așadar prevăzută

de lege în sensul de la art. 9 § 2.

ii. Scop legitim

52.

Spre deosebire de părț

ile din cauza

Leyla Șahin

(citată anterior

,

pct. 99),

reclamanta

ș

i Guvernul nu sunt de acord asupra obiectivului

restrângerii în litigiu. Guvernul invocă scopul legitim de protejare a

drepturilor

și libertăț

ilor celorlal

ț

i implicat de principiul constitu

ț

ional al

laicității, în timp ce reclamanta neagă orice incident în cursul exercitării

fun

c

ț

iei sale care ar fi putut motiva ingerin

ța în exercitarea dreptului său la

libertatea de

a-

ș

i manifesta convingerile religioase.

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

21

ț

ele cauzei

ș

i motivarea re

ținută pentru a

nu reînnoi contractul reclamantei,

ș

i anume cerin

ța neutralităț

ii religioase în

contextul vulnerabilității utilizatorilor serviciului public, Curtea apreciază că

inger

in

ța care a făcut obiectul litigiului urmărea, în esență, scopul legitim care

este protec

ț

ia dreptur

ilor

și libertăț

ilor celorlal

ț

i (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Leyla Șahin

, citată anterior,

pct. 99

ș

i 116,

Kurtulm

u

ș

, citată anterior,

Ahmet

Arslan

ș

i al

ț

ii împotriva Turciei,

nr. 41135/98, pct. 43, 23 februarie 2010).

S

pe

ța prezentă se referă la respectarea tuturor credinț

elor religioase

ș

i a

orientărilor spirituale ale pacienților, ale celor care apelează la serviciile

publice

și ale persoanelor cărora li se adresează cerinț

a de neut

ralitate impusă

reclamantei, asigurându

-

le o egalitate strictă. Obiectivul era, de asemenea, de

a garanta că aceș

ti utilizatori vor beneficia de o egalitate de tratament

indiferent de religia lor. În această privință, Curtea reamintește că a considerat

că

politica unui angajator de a promova egalitatea de

ș

anse sau de a evita o

rice

comportament discriminato

riu fa

ță de ceilalți urmărea scopul legitim de

prote

c

ț

ie a drepturilor

și libertăț

ilor celorlal

ț

i (a se vedea,

mutatis mutandis

,

cauza Ladele

ș

i McFarlane,

în hotărârea

Eweida

ș

i al

ț

ii

,

citată anterior

,

pct. 105-106

și 109). Totodată reamintește că protejarea principului laicităț

ii

constituie un obiectiv în concordan

ță cu valorile care stau la baza Convenț

iei

(

Leyla Șahin,

citată anterior,

pct. 114)

.

În aceste condi

ț

ii, opinia Cur

ții este că

interzicerea impusă reclamantei de a

-

ș

i manifesta convingerile religioase în

exercitarea f

unc

țiilor sale urmărea obiectivul de a proteja „drepturile ș

i

libertățile altora” și că această restrângere nu trebuie în mod necesar să fie

motivată suplimentar de constrângeri de „siguranță publică“ sau pentru

„protecția ordinii publice“ enumerate la a

rt. 9 § 2 din Conven

ț

ie.

iii. Necesar într-

o societate democratică

α) Principii generale

54.

Referitor la principiile generale, Curtea face trimitere la hotărârea

Leyla

Șahin

(citată anterior,

pct. 104-

111) în care a reamintit că, dacă

libertatea de con

ș

tiin

ță și de religie este unul dintre pilonii „societăț

ii

democratice”

(

ibidem

, pct.

104 ;

a se vedea, de asemenea, cu privire la

principiile generale,

Kokkinakis împotriva Grecie

i

, 25 mai 1993, pct. 31,

seria

A nr. 260-A), art. 9 din Conven

ție nu protejează în schimb orice act motivat

sau inspirat de o religie sau de o convingere. Într-o societate

democratică, în

care mai multe religii coexistă în cadrul aceleiaș

i popula

ț

ii, se poate dovedi

necesară adăugarea de limitări la această libertate de a

-

ș

i manifesta religia sau

convingerile pentru a concilia interesele diferitelor grupuri

ș

i pentru a asigura

respectarea convingerilor tuturor. Totodată, aceasta decurge din a

rt. 9 § 2

ș

i

din obliga

ț

iile pozitive care revin statului în temeiul art. 1 din Conven

ț

ie, de

a recunoa

ște oricărei persoane aflate sub juris

dicț

ia sa drepturile

și libertăț

ile

definite în Conven

ț

ie (

Leyla Șahin

, citată anterior,

pct. 106).

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

22

55.

În această hotărâre, Curtea a reamintit și că deseori a subliniat rolul

fundamental pe care îl joacă statul în calitate de organizator neutru

ș

i impar

ț

ial

al exercitării dive

rselor religii, culte

ș

i credin

ț

e

și a precizat că acest rol

favorizează ordinea publică, armonia religioasă ș

i toleran

ț

a într-o societate

democratică. Astfel, obl

igaț

ia de neutralitate

ș

i de i

mpar

ț

ialitate a statului este

incompatibilă cu orice putere de

apreciere din partea acestuia cu privire la

legitimitatea convingerilor religioase sau a modurilor de exprimare a acestora,

iar Curtea consideră că această obligație impune statului să se asigure că

grupurile aflate în opozi

ție se tolerează. În consecință, rolul autorităț

ilor în

acest caz nu este de a suprima cauza tensiunii prin eliminarea pluralismului,

ci de a se asigura că grupurile aflate în opoziție se tolerează (

ibidem

, pct. 10

7).

ebări despre raporturile dintre

stat

ș

i religii, cu privire la care pot exista în mod rezonabil divergen

ț

e

profunde înt

r-

o societate democratică, este necesar să se acorde o importanță

deosebită rolului decidentului național. Curtea a subliniat că acesta e

ste cazul

dacă se reglementează folosirea simbolurilor religioase în instituț

iile de

învățământ, cu atât mai mult având în vedere diversitatea abordărilor

na

ționale în această chestiune. Cu trimitere mai cu seamă la cauza

D

ahlab

citată anterior, Curtea a precizat că nu este posibil să se identifice în întreaga

Europă o concepție uniformă privind semnificaț

ia religiei în societate

și că

sensul sau impactul actelor care corespund expresiei publice a unei convingeri

religioase nu sunt acelea

și de la o perioadă ș

i o situa

ție la alta. A observat că

reglementarea în materie poate varia, în consecin

ță, de la o țară la alta, în

fun

c

ț

ie de tradi

ț

iile na

ț

ionale

ș

i de cerin

ț

ele impuse de prot

ec

ț

ia drepturilor

ș

i

a libertăț

ilor celorlal

ț

i, precum

ș

i de men

ț

inerea ordinii publice. A dedus de

aici că alegerea întinderii ș

i formelor unei astfel de norme trebuie, inevitabil,

să fie într

-

o anumită măsură lăsată la latitudinea statului în cauză, aceasta

depinzând de contextul na

ț

ional avut în vedere (

Leyla Șahin,

citată anterior

,

pct. 109).

Kurtulm

u

ș

citată anterior, referitoare la interdicția aplicată

unei profesoare de la o universitate din Istanbul de a purta baticul islamic,

Curtea a subliniat că principiile amintite supra,

pct.

51, se aplică ș

i membrilor

fun

c

ției publice: „dacă pare legitim ca statul să supună funcț

ionarii din

serviciile publice, în virtutea statutului lor, unei obliga

ț

ii de discre

ț

ie în

exprimarea în public a convingerilor lor religioase, este totu

ș

i vorba de

persoane care, ca atare, beneficiază de protecția prevăzută la a

rt. 9

din

Conven

ție.“ A arătat cu această ocazie, făcând trimitere la cauzele

Leyla

Șahin

ș

i

Dahlab

citate anterior, că „într

-

o societate democratică, statul poate

limita purtarea baticului

islamic, dacă aceasta dăunează obiectivului urmărit

de protejare a drepturilor

și a libertăț

ilor semenilor

și a ordinii”. În aplicarea

acestor principii, Curtea a subliniat că „normele privind ținuta vestimentară a

fun

c

ț

ionarilor se impun în mod egal tuturor func

ț

ionarilor, indiferent de

fun

c

ț

iile

și de convingerile lor religioase. Acestea implică faptul ca orice

fun

c

ț

ionar, reprezentat al statului în exercitarea func

țiilor sale, să aibă o

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

23

înfăț

i

șare neutră pentru menținerea principiului laicităț

ii

ș

i a celui al

neutralităț

ii func

ției publice care rezultă de aici. Potrivit acestor norme, un

fun

c

ționar trebuie să aibă capul descoperit la locul său de

muncă“ (

Kurtulmu

ș

,

decizie citată anterior). A admis, ț

inând seama mai ales de importan

ț

a

principiului laic

ității, fondator al statului turc, că „interdicția de a purta vălu

l

era justificată de necesitatea legată de principiul neutralităț

ii fu

nc

ției publice“

și a amintit, în această privință, referindu

-

se la hotărârea

Vogt

, citată anterior,

că a admis în trecut „că un stat democratic poate avea dreptul de a solicita

fun

c

ționarilor săi să fie loiali principiilor constituționale aflate la baza lui“.

58.

Tot în contextul învățământului public, Curtea a accentuat importanț

a

respectării neutralității statului în timpul activităț

ii de predare în

ș

coala

publică primară, unde copiii de vârste mici sunt uș

or influen

ț

abili (

Dahlab

,

citată anterior)

.

mun

c

ă, Curtea a enunțat că „[a]vând în vedere importanța acordată libertăț

ii

de religie într-

o societate democratică, Curtea consideră că, din momentul în

care se formulează o plângere în urma unei restrângeri a acestei libertăț

i la

locul de muncă, în loc să se afirme că s

-ar exclude orice ingerin

ță în

exercitarea dreptului respectiv prin posibilitatea schimbării locului de muncă,

este mai bine ca această posibilitate să fie analizată alături de toate

circumst

an

țele evaluate atunci când se examinează caracteru

l

prop

or

ț

ional a

l

limitării“ (

Eweida

ș

i al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 83).

β)

Aplicarea în cauza de fa

ță

60.

Curtea observă de la început că, dincolo de faptul că a reamintit

principiul neutralităț

ii serviciilor publice, conducerea spitalului i-a comunicat

reclamantei motivele pentru care acest principiu justifica o aplicare specială

în cazul unei asistente sociale din cadrul sec

ț

iei de psihiatrie a unui spital.

Administra

ț

ia identificase problemele generate de atitudinea sa în cadrul

serviciului în cauză și a încercat să o convingă să renunț

e la afi

ș

are

a

convingerilor sale religioase (supra, pct. 8).

61.

Curtea observă că instanț

ele na

ț

ionale au validat nereînnoirea

contractului reclamantei afirmând în mod exp

res că principiul neutralităț

ii

fun

c

ț

ionarilor

se aplică tuturor serviciilor publice, ș

i nu doar celui din

învățământ, și că are ca obiect protejarea utilizatorilor de orice risc de

influe

n

țare sau de atingere adusă propriei libertăț

i de con

ș

tiin

ță. Instanț

a

administrativă, în hotărârea din 17 octombrie 2002, a acordat importanță

fragilităț

ii acestor utilizatori

și a considerat că cerința neutralității impusă

reclamantei era cu atât mai imperativă cu cât ea era în contact cu pacienț

i care

se aflau într-o st

are fragilă sau de dependență (supra,

pct. 11).

62.

Curtea observă și că nu i s

-au repr

o

ș

at reclamantei acte de presiune, de

provocare sau de prozelitism fa

ță de pacienț

i sau de colegii din spital. Purta

rea

vălului de către aceasta a fost însă considerată o manifestare ostentativă a

religiei sale, incompatibilă cu spaț

iul de neutralitate pretins de serviciul

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

24

public. S-a decis atunci nereînnoirea contractului acesteia

ș

i începerea

procedurii disciplinare împotriva sa pe motivul persisten

ț

ei sale de a-l purta

pe timpul serviciului.

63.

Principiul laicit

ăț

ii, în în

ț

elesul art.

1 din Constitu

ția franceză, ș

i

principiul neutralității serviciilor publice care rezultă de aici au fost opuse

reclamantei ca urmare a nevoii de a asigura egalitatea de tratament a

utilizatorilor unit

ăț

ii publice care o angajase

ș

i care cerea, oricare ar fi fost

convingerile sale religioase sau genul său, să respecte obligația strictă de

neutralitate în exercitarea func

ț

iilor sale. Potrivit instan

ț

elor na

ț

ionale, trebuia

asigurată neutralitatea statului pentru a garanta caracterul său laic ș

i a proteja

astfel utilizatorii serviciului, paci

en

ț

ii din spital, de orice risc de influen

ță sa

u

de părtinire, în numele dreptului lor la libertatea de co

n

ș

tii

n

ță (supra,

pct. 11,

16

ș

i 25; a se vedea

și formularea adoptată ca urmare în circulara referitoare

la laicitatea din unităț

ile medicale, supra, pct. 30). Din dosar reiese astfel clar

că decizia în litigiu s

-

a bazat pe necesitatea protejării drepturilor și a libertăț

ii

altora,

și anume respectarea libertăț

ii de religie a tuturor

,

ș

i nu pe conving

erile

sale religioas

e.

a admis deja că statele puteau invoca principiul laicităț

ii

ș

i a

l

neutralității statului pentru a justifica restrângerile aplicate purtării de

simboluri religioase de către funcț

ionari, în special profesori care predau în

institu

ț

ii publice (supra, pct. 57). Statutul lor de func

ț

ionari publici, care îi

deoseb

e

ște de cetăț

enii obi

ș

nui

ți care „nu sunt în niciun fel reprezentanț

i ai

statului în exercitarea unei func

ții publice“ și care nu sunt „supuș

i, din

motivul statutului oficial, unei obliga

ț

ii de discre

ț

i

e în cadrul exprimării în

public a convingerilor lor religioase“ (

Ahmet Arslan

ș

i al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 48),

le impune fa

ță de elevi neutralitatea religioasă. În acelaș

i mod,

Curtea poate accepta în circumstan

țele prezentei cauze că statul care a an

gajat

reclamanta în cadrul unui spital public, în care aceasta este în contact cu

paci

en

ții, consideră necesar ca ea să nu

-

ș

i manifeste convingerile religio

ase

în îndeplinirea atribu

ț

iilor sale pentru a garanta tratamentul egal al bolnavilor.

În acest sens

, neutralitatea serviciului public spitalicesc poate fi considerată

ca fiind în legătură cu

func

ț

ionarii

săi și necesită ca pacienții să nu le poată

pune la îndoială imparț

ialitate

a.

ții să verifice că

inger

in

ț

a în litigiu este

propo

r

țională față de acest scop. În ceea ce priveș

te marja de apreciere

recunoscută statului în această cauză, Curtea observă că majoritatea statelor

din cadrul Consiliului Europei nu reglementează purtarea veș

mintelor sau a

simb

olurilor religioase la locul de muncă, inclusiv pentru funcț

ionari (supra,

pct. 32),

și că numai cinci state (din 26) inclusiv Franț

a sunt identificate ca

interzicând total purtarea de simboluri religioase în

privin

ț

a acestora. Totu

ș

i,

a

ș

a cum s-a reamintit (supra, pct.

56), trebuie

ț

inut seama de contextul

na

ț

ional al rela

ț

iilor dintre stat

și biserici, care evoluează în timp, odată cu

schimbările din societate. Astfel, Curtea reține că Franț

a a operat o conciliere

între principiul neutralităț

ii puterii publice

și libertatea religioasă, ducând la

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

25

echilibrul care trebuie găsit de stat între interesele private ș

i publice

concurente sau diferite drepturi protejate de Conven

ț

ie (supra, pct. 21-28),

ceea ce lasă guvernului pârât o marjă largă de apreciere (

Leyla

Șahin

, citată

anterior, pc

t.

109,

Obst împotri

va

Germanie

i

, nr.

425/03, pct.

42, 23

septembrie 2010). În plus, Curtea a men

ționat deja că în mediul spitalului

trebuie să se acorde autorităților interne o largă marjă de apreciere,

conducerea spitalului fiind într-o pozi

ție mai bună pentru a lua decizii în

unitate decât o instan

ță judecătorească sau, mai mult, o curte internațională

(

Eweida

ș

i al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 99).

ță este dacă statul ș

i-

a depăș

it

marja de apreciere refuzând reînnoirea contractului reclamantei. În această

priv

in

ță, Curtea constată că în Franț

a, func

ț

ionarii din serviciul public

beneficiază de dreptul la respectarea libertăț

ii lor de con

ș

tii

n

ță care in

terzice,

în special, orice discriminare bazată pe religie în momentul angajării sau pe

parcursul carierei. Această libertate este în mod special garantată de a

rt. 6 din

Legea din 13 iulie 1983 privind drepturile

ș

i obliga

ț

iile func

ț

ionarilor

ș

i

trebuie să

fie în concordan

ță cu necesităț

ile func

ționării serviciului (supra,

pct. 25).

Cu toate acestea, le este interzis să îș

i manifeste convingerile

religioase în exercitarea func

ț

iilor lor (supra, pct. 25-26). Avizul din 3 mai

2000 citat anterior enun

ță astfel în mod clar că libertatea de conș

tii

n

ță a

fun

c

ț

ionarilor

trebuie să fie în concordanță, exclusiv în ceea ce priveș

te

exprimarea sa, cu obliga

ția neutralității. Curtea reiterează că o asemenea

limitare decurge din principiul laicităț

ii statului, care, potrivit Consiliului de

Stat, „priveș

te rela

țiile dintre colectivităț

ile publice

și persoanele private“

(supra, pct.

28),

și din cel al neutralităț

ii serviciilor publice, corolar al

principiului egalității care ordonează funcț

ionarea acestor serviciilor

ș

i

urmăre

ș

te respectarea tuturor convingerilor.

67.

Or, Curtea subliniază că a aprobat deja o punere strictă în aplicare a

principiului laicității (acum ridicată la rangul drepturilor și al libertăț

ilor

garantate de Constitu

ț

ie, supra, pct.

24)

și al neutralităț

ii atunci când este

vorba de un principiu fondator al statului, cum este cazul Fran

ț

ei (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Kurtulm

u

ș

ș

i

Dalhab

, citate anterior)

. Principiul laicităț

ii

ș

i

al neutralităț

ii este expresia unei reguli de organizare a rela

ț

iilor statului cu

cultele, ceea ce presupune impar

ț

ialitatea

sa fa

ță de toate credin

ț

ele religioase

,

cu respectarea pluralismului

și a diversității. Curtea apreciază că faptul că

inst

an

ț

ele na

ționale au acordat mai multă importanță acestu

i principiu

ș

i

interesului statului decât interesului reclamantei de a nu limita exprimarea

convingerilor sale religioase nu ridică nicio problemă din punctul de vedere

al Conven

ț

iei (supra, pct. 54-55)

.

68.

În această privință, observă că obligația neutralității se aplică tuturor

serviciilor publice, a

ș

a cum a fost recent reamintit de numeroase ori de

Consiliul de Stat

ș

i de Curtea de Casa

ț

ie (supra, pct. 26-27),

și că purtarea

unui însemn al apartenen

ței la o religie de către funcț

ionari în exercitarea

fun

c

țiilor reprezintă, în principiu, neîndeplinirea obliga

ț

iilor acestora (supra,

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

26

pct. 25-26).

Nu reiese, într-

adevăr, din niciun text sau din nicio decizie a

Consiliului de Stat că obligația neutralității în cauză poate fi adaptată

în

fun

c

ț

ie de func

ț

ionari

ș

i de func

ț

iile exercitate de ace

ș

tia (supra, pct. 26

ș

i 31).

Curtea este con

știentă că aici este vorba de o obligație strictă care îș

i are

originea în raportul tradi

ț

ional dintre laicitatea statului

ș

i libertatea c

on

ș

tii

n

ț

ei,

astfel cum este formulat la art.

1 din Constitu

ț

ie (supra, pct.

21). Potrivit

modelului francez, caz în care nu este de competen

ț

a Cur

ții să se pronunț

e,

neutralitatea statului se impune

ș

i agen

ților care îl reprezintă. Curtea reț

ine

,

cu toate acestea, că ins

tan

ța administrativă este cea care trebuie să se asigure

că administraț

ia spitalului nu aduce o atingere dispropor

ționată libert

ăț

ii de

con

ș

tii

n

ță a funcționarilor publici atunci când este invocată neutralitatea

statului (supra, pct. 26

ș

i 28).

69.

În acest context, Curtea observă că administraț

ia spitalului a evaluat

conseci

n

țele disciplinare ale refuzului reclamantei de a nu purta vălul în

îndeplinirea serviciului „ț

inând seama de natura

ș

i de gradul caracterului

ostentatoriu al semnului, ca

ș

i de celelalte circumstan

țe“ (supra,

pct. 26).

Conducerea spitalului a subliniat astfel în mod util că cerința neutralităț

ii era

imperativă,

ț

inând seama de contactele acesteia cu pacien

ț

ii (supra, pct. 13).

De asemenea, a men

ționat, în termeni care ar fi meritat să fie mai dezvoltaț

i,

dificultăț

ile din serviciu (supra, pct.

8). Instan

ța de fond, la rândul său, a

re

ț

inut, în esen

ță, concepția franceză despre serviciul public ș

i caracterul

ostentativ al

vălului când a considerat că nu fusese adusă o atingere excesivă

libertăț

ii religioase a reclamantei.

Astfel, dacă purtarea de către reclamantă a

unui semn religios a reprezentat o îndeplinire defectuoasă a datoriei sale de

neutralitate, impactul acestei

ț

inute în exerci

ț

iul func

ț

iei a fost luat în

considerare în evaluarea gravităț

ii acestei gre

ș

eli

ș

i în decizia de a nu-i reînnoi

contractul.

Curtea constată că a

rt. 29 din Legea din 13 iulie 1983 nu define

ș

te

gre

ș

eala (supra, pct.

41)

și că administraț

ia spitalului nu are o putere

discre

ționară în materie. Observă că aceasta din urmă a strâns mărturii pentru

a considera că dispunea de suficiente elemente pentru a declanșa o procedură

disciplinară împotriva reclamantei (supra,

pct. 8). Instan

ț

a

administrativă,

de

altfel, nu a cenzurat sanc

ț

iunea de nereînnoire a contractului, considerând-o

propo

r

țională în raport cu greș

eala, având în vedere obliga

ț

ia de neutralitate

a func

ț

ionarilor

publici. Curtea consideră că autorităț

ile na

ț

ionale sunt în cea

mai bună poziț

ie pentru a aprecia propor

ț

ionalitatea sanc

țiunii, care urmează

a fi stabilită ț

inând seama de ansamblul circumstan

ț

elor în care s-a constatat

neîndeplinirea, pentru a respecta art. 9 din Conven

ț

ie.

ț

ine

că reclamanta, pentru care era importantă manifestarea

religiei prin purtarea vizibilă a vălului pe motiv de convingeri religioase, se

expunea consec

in

ț

ei grave a procedurii disciplinare. Totu

și, nu există nicio

îndoială că, după publicarea

Avizului emis de Consiliul de Stat din 3 mai

2000, aceasta

știa că era obligată să se conformeze unei obligaț

ii de

neutralitate vestimentară în cursul exercitării funcț

iilor sale (supra, pct. 26

ș

i

51). Conducerea spitalului i-a reamintit acest lucru

ș

i i-

a cerut să reco

nside

re

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

27

purtarea vălului. Ca urmare a refuzului său de a se conforma, reclamanta a

fost în

ș

tiin

țată de declanș

area procedurii disciplinare, în mod independent de

calităț

ile sale profesionale. Ea a beneficiat atât de garan

ț

iile procedurii

disciplinare, cât

și de căile de atac înaintea instanț

elor administrative. De

asemenea, a renun

țat să se prezinte la concursul de asistent social organizat

de CASH, de

și era înscrisă pe lista candid

aț

ilor pe care institu

ț

ia a întocmit-o

în perfectă cunoș

tin

ță de cauză (supra,

pct. 10).

În aceste condi

ț

ii, Curtea

apreciază că autorităț

ile na

ț

ionale nu

ș

i-

au depăș

it marja de apreciere prin

constatarea lipsei concilierii posibile între convingerile religioase ale

reclamantei

ș

i obliga

ț

ia de a nu le manifesta

ș

i apoi prin luarea deciziei de a

acorda prioritate ceri

n

ț

ei de neutralitat

e

ș

i de impar

ț

ialitate a statului.

reiese, în partea intitulată „Evaluare privind la

icitatea în institu

ț

iile de

sănătate“ (supra,

pct. 29),

că litigiile născute ca urmare a manifestării

convingerilor religioase ale persoanelor care lucrează în cadrul serviciilor

spitalic

e

ș

ti sunt examinate de la caz la caz, concilierea intereselor în cauz

ă

fiind făcută de către

conducere

nevoită să găsească soluții pe cale amiabilă.

Dori

n

ța de conciliere este confirmată de caracterul rar al contenciosului de

această natură adus în faț

a instan

țelor, după cum reiese din Circulara din 2005

sau din studiile recente cu privire la laicitate (supra, pct. 26

ș

i 30). În cele din

urmă, Curtea observă că spitalul este un loc în care li se cere ș

i beneficiarilor

,

care au totu

ș

i libertatea de a î

și exprima convingerile religioase, să contribuie

la aplicarea principiului

laicităț

ii ab

ț

inându-se de la prozelitism

ș

i respectând

organizarea serviciului

și, în special, a imperativelor de sănătate și de igienă

(supra, pct.

23

ș

i 29-

30); cu alte cuvinte, reglementările statului în cauză

acordă întâietate drepturilor altora, egali

tăț

ii de tratament a pacien

ț

ilor

ș

i

fun

c

ționării serviciului și nu manifestării credinț

elor religioase, de care ia act.

72.

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea apreciază că ingerinț

a în

litigiu poate fi considerată proporțională cu scopul urmărit. Prin urmare,

inger

in

ța în exercitarea de către reclamantă a libertăț

ii sale de manifestare a

religiei era necesară într

-

o societate democratică ș

i

nu a fost încălcat a

rt. 9 din

Conven

ț

ie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

Declar

ă

, î

n unanimitate, cererea admisibilă;

2.

Hotără

ș

te

, cu

șase voturi la unu, că nu a fost încălcat a

rt. 9 din Conven

ț

ie;

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚ

EI

28

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 26 noiembrie 2015

în temeiul art. 77

ș

i § 3 din Regulament.

Milan Blaško

Josep Casadeval

l

Grefier adjunct

Pre

ș

edinte

La prezenta hotărâre sunt anexate, în conformitate cu a

rt. 45

din

Conven

ț

ie

ș

i art. 7

4 §

2 din Regulament, următoarele opinii separate:

–

opinia par

țial concordantă, parțial separată a judecătorului O

’Leary;

– opinia separată a judecătorului De Gaetano.

J.C.M.

M.B.

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚEI –

OPINII SEPARATE

29

OPINIA PARȚIAL CONCORDANTĂ ȘI PARȚIAL

SEPARA

T

Ă A JUDECĂTOAREI O’LEARY

În spe

ță, am votat în favoarea constatării neîncălcării a

rt. 9 din Conven

ț

ie,

din două motive. Pe de o parte, jurisprudenț

a Cur

ț

ii referitoare la art. 9

–

în

special părțile care tratează principiul laicităț

ii

și neutralităț

ii în anumite

sectoare, în principal în educa

ț

ie,

și în unele state membre, mai cu seamă în

Fran

ț

a

ș

i în Turcia

– poate fi invocată în sprijinul concluziei majorităț

ii

conform căreia ingerința în exercitarea de către reclamantă a dreptului său de

manifestare a convingerii religioase la locul de muncă a fost justificată ș

i

propo

r

țională (partea I). Pe de altă parte, este clar stabilit că statele membre

beneficiază de o marjă largă, chiar foarte amplă, de apreciere, atunci când

sunt implicate întrebări despre raporturile dintre stat ș

i religii (partea a

II-a).

Aceasta fiind situa

ția, aprecierea de către majoritate a unor aspecte din

prezenta cauză determină, în opinia mea, alte observaț

ii

ș

i reflec

ț

ii.

I.

Hotărârea

Ebrahimian

în contextul jurispruden

ț

ei existente a Cur

ț

ii

referitoare la art. 9

Astfel cum este indicat mai sus, jurispruden

ț

a Cur

ții citată l

a

pct. 52-59 din

prezenta hotărâre

ar putea

fi invocată în sprijinul interzicerii în Franț

a ca

fun

c

ționarii publici să poarte simboluri religioase

.

Totu

ș

i, toate cauzele citate,

cu excep

ț

ia uneia, aveau ca obie

ct restric

ționă

ri

ale dreptului unei persoane de

a-

ș

i manifesta libertatea de religie în contextul

educa

ț

iei

. În ceea ce prive

ș

te profesorii, Curtea a examinat în fiecare dintre

aceste cauze problema dacă s

-a atins un echilibru just între, pe de o parte,

dreptul cadrelor didactice de a-

ș

i manifesta convingerile religioase

ș

i, pe de

altă parte, respectarea neutralității învățământului public ș

i protec

ț

ia

intereselor legitime ale elevilor

ș

i ale studen

ț

ilor, cu scopul de a asigura

coexiste

n

ț

a pa

șnică a studenț

ilor de diferite credin

ț

e

ș

i de a proteja astfel

ordinea publică ș

i credin

ț

ele altora. În aceste cauze, ra

ț

ionamentul Cur

ț

ii,

atunci când a

constatat neîncălcarea sau a respins capetele de cerere ca fiind

în mod vădit neîntemeiate, era intim legat de rolul educaț

iei

ș

i al cadrelor

didactice în societate, de relativa vulnerabilitate a elevilor

ș

i de impactul sau

influe

n

ț

a pe care simbolurile religioase o puteau avea asupra acestora din

urmă

1

. În jurispruden

ț

a care îi prive

ș

te pe elevi, apar acelea

și preocupări

legate de neutralitatea învățământului public ș

i de necesitatea de a proteja

elevii

ș

i studen

ț

ii vulnerabili

ș

i u

ș

or influen

ț

abili împotriva presiunilor

ș

i a

1

. A se vedea, după caz,

Dahlab împotriva Elve

ț

iei

(dec.), nr. 42393/98, CEDO 2001-V,

Kurtulmuș împotriva Turciei

(dec.), nr. 65500/01, CEDO 2006-

II și

Karaduman împotriva

Turciei

(dec.), nr. 41296/04, 3 aprilie 2007.

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚEI –

OPINII SEPARATE

30

prozelitismului

2

. Într-

o singură cauză dintre acestea (

Kurtulm

u

ș

) Curtea s-a

exprimat în termeni mai largi, nelimitându-se în aparen

ță la caracterul

specific al sectorului educa

ției, când a concluzionat că profesorul reclamant

a ales

să devină funcț

ionar

și că normele privind ținuta vestimentară a

fun

c

ț

ionarilor se impuneau în mod egal tuturor func

ț

ionarilor, indiferent de

fun

c

ț

iile

ș

i de convingerile lor religioase

3

.

Singura altă cauză examinată în temeiul a

rt. 9

cu privire la purtarea

simbolurilor religioase la locul de muncă este cauza

Eweida

ș

i al

ț

ii împotriva

Regatului Unit

4

, care, în acela

și timp, este relevantă pentru prezenta cauză (a

se vedea în continuare)

ș

i se deosebe

ște total de aceasta. Este diferită

d

e

prezenta spe

ță prin faptul că, în ceea ce o priveș

te pe dna Eweida, prima

reclamantă din respectiva cauză, Curtea a concluzionat că a fost încălcat

art. 9;

ț

inând totu

și seama că voinț

a angajatorului reclamantei din sectorul

privat de a-

ș

i proteja marc

a era legitimă, Curtea a considerat disproporționată

inger

in

ța în exercitarea de către reclamantă a dreptului său. În legătură cu dna

Chaplin, a doua reclamantă, care era infirmieră într

-un spital public,

interdi

c

ția care îi fusese impusă privind purtarea

cruciul

i

ței era motivată de

ra

țiuni de sănătate publică ș

i de securitate într-un serviciu spitalicesc. În

aceste condi

ții, Curtea nu a putut concluziona că măsurile în cauză erau

disprop

or

ț

ionat

e.

Un rezumat al jurispruden

ț

ei existente

con

ț

ine prin urmare exemple clare,

în cauze îndreptate împotriva Turciei

ș

i a Fran

ț

ei, unde Curtea a

ț

inut seama

de principiul laicităț

ii

și al neutralităț

ii pentru a justifica interzicerea de a p

urta

simboluri religioase. Cu toate acestea, o lectură atentă a cauzelor respect

ive

duce, de asemenea, la constatarea că aceste principii abstracte au fost în

fiecare cauză traduse într

-

o formă mai concretă

5

decât în prezenta cauză,

înainte de a fi invocate pentru a înfrânge dreptul individual al respectivului

reclamant de a-

ș

i manifesta convingerile religioase. În plus, în toate aceste

cauze,

ș

i în pofida amplei referiri la func

ț

ionari în cauza

Kurtulm

u

ș

, deciziile

și hotărârile Cur

ț

ii sunt adaptate la contextul implicat al educa

ț

iei

.

Ca atare, prezenta hotărâre în speță include, în

general, serviciul public în

jurisprude

n

ț

a care anterior se limita la un sector

ș

i se întemeia pe o justificare

2

. A se vedea, după caz,

Köse și alț

ii împotriva Turciei

(dec.), nr. 26625/02, CEDO 2006-II,

Dogru împotriva Fran

ț

ei

, nr.

27058/05, 4 decembrie 2008,

Kervanci împotriva Fran

ț

ei

,

nr. 31645/04,

4 decembrie 2008,

Gamaleddyn împotriva Fran

ț

ei

(dec.), nr. 18527/08, 30

iunie 2009,

Aktas împotriva Fran

ț

ei

(dec.), nr.

43563/08, 30 iunie 2009,

Ranjit Singh

împotriva Fran

ț

ei

(dec.), nr. 27561/08, 30 iunie 2009,

Jasvir Singh împotriva Fran

ț

ei

(dec.)

,

nr.

25463/08, 30 iunie 2009 și

Leyla Șahin împotriva Turciei

(MC), nr. 44774/98, CEDO

2005-XI.

3

. A se vedea, pentru confirmarea hotărârii

Kurtulm

uș

, deși

în context diferit,

Ahmet Arslan

ș

i al

ț

ii împotriva Turciei,

nr. 41135/98, pct. 48, 23 februarie 2010.

4.

Eweida și alț

ii împotriva Regatului Unit

, nr.

48420/10 și alte 3, CEDO 2013.

Leyla Șahin

(citată anterior, pct.

116), la

„valor

ile

pluralismului, ale respectării drepturilor celorlalți și, în special, ale egalității dintre bărbați și

femei“.

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚEI –

OPINII SEPARATE

31

legată în mod specific de acest sector ș

i de rolul educa

ț

iei în societate.

În plus,

dacă soluț

ionarea prezentei cauze este, într-

o anumită măsură, limitată

–

reclamanta, angajată în baza unui contract pe durată determinată, a descoperit

că acesta nu fusese reînnoit pe motivul de refuzului său de a nu purta eș

arfa

–

conseci

n

țele hotărârii nu sunt limitate. Conform interpretării date acestei

ultime

părți a hotărârii privind proporț

ionalitatea (partea a V-a), purtarea

ostentativă de simboluri religioase de către angajaț

ii organismelor publice

franceze este interzisă ș

i duce la concedierea sau la nereînnoirea contractului

acestora

6

. O interdic

ț

ie gener

ală este justificată prin urmare în perspectiva

principiului laicităț

ii

și al neutralit

ăț

ii

și considerată proporțională. Hotărâre

a

nu abordează, totuși, această extindere considerabilă a unei jurisprudenț

e

dezvoltate exclusiv în domeniul educa

ț

iei.

II. La

rga marjă de apreciere a statelor membre ș

i art. 9

Marja de apreciere foarte largă acordată statelor membre în acest context

constituie un alt motiv, poate

și mai puternic, de a vota în favoarea constatării

unei neîncălcări, având în vedere hotărârile

recente ale Marii Camere cu

privire la art.

9

și alte hotărâri mai vechi

7

. A

ș

a cum aminte

ș

te prezenta

hotărâre, atunci când sunt implicate întrebări despre raporturile dintre stat ș

i

religii, cu privire la care pot exista în mod rezonabil divergen

ț

e profunde într-

o societate democratică, este necesar să se acorde o importanță deosebită

rolului decidentului n

a

țional. Astfel cum am văzut mai sus, acesta este cazul

dacă se reglementează folosirea simbolurilor religioase în instituț

iile de

învățământ, cu atât mai mult având în vedere diversitatea abordărilor

na

ționale în această chestiune

8

.

În lumina acestei jurispruden

ț

e constante, având în vedere rolul subsidiar

al Cur

ț

ii

ș

i

ț

inând seama de importan

ța fundamentală în societatea franceză a

principiilor invocate

de Guvern, prezenta opinie separată nu ar trebui să fie

interpretată ca o negare a marjei de apreciere a statului francez în acest

6

. Hotărârea nu se limitează însă nici la funcționari, dat fiind că reclamanta fusese pur și

simplu angajata unui organism public și

nu se bucurase de avantajele conferite de func

ț

ia

publică și nici, fără îndoială, de obligațiile impuse de aceasta. Numai acest aspect deosebește

prezenta cauză de cauza

S.A.S. împotriva Fran

ț

ei

[(dec.), nr. 43835/11, CEDO 2014], în care

scopul legitim și marja de apreciere recunoscută de Curte erau, de asemenea, foarte largi, dar

în care domeniul de aplicare al legisla

ț

iei contestate era foarte îngust.

S.A.S. împotriva Fran

ț

ei

, citată anterior, și

Lautsi și alț

ii împotriva

Italiei

(MC), nr. 30814/06, CEDO 2011.

56 din hotărâre și jurisprudența citată. A se vedea, totuși, opinia disidentă

anexată hotărârii

Leyla Șahin

, pct.

3, cu privire la întrebarea dacă se poate considera în mod

real că există o „diversitate d

e practici na

ționale“ și, prin urmare, lipsa unui consens

european. A se vedea și analiza comparativă a statelor membre ale Consiliului Europei la

pct.

47 din hotărârea

Eweida și alț

ii

.

HOTĂRÂREA EBRAHIMIAN ÎMPOTRIVA FRANȚEI –

OPINII SEPARATE

32

domeniu. Nu este de competen

ț

a Cur

ț

ii, a

șa cum subliniază prezenta hotărâre

la pct.

68, să evalueze modelul francez de laici

tate ca atare.

Cu toate acestea, o marjă largă de apreciere este însoțită de un control

european în cazurile în care Conven

ția se aplică, precum este clar cazul în

spe

ță, și marja de apreciere, oricât de largă ar fi, nu poate fi suficientă pentru

a evita controlul.

III.

Clarificarea aspectului dacă măsura în litigiu era „prevăzută de lege”

la data faptelor

Concluzionând că limitarea drepturilor reclamantei era prevăzută de lege,

prezenta

hotărâre are la bază Constituția franceză, precum ș

i jurisprude

n

ț

a

Consiliului de Stat

ș

i a Consiliului Constitu

ț

ional, citând în special Avizul

Consiliului de Stat din 3 mai 2000, care privea purtarea simbolurilor

religioase în institu

țiile de învățământ.

Or, dacă se examinează cu atenț

ie cadrul legislativ

ș

i jurisprude

n

ț

ial

prezentat la pct. 21-

31 din hotărâre, acordând o atenție specială cronologiei,

nu este sigur că interdicț

ia în discu

ție în prezenta cauză a fost accesibilă ș

i

previzibilă în sensul jurisprudenț

ei Cur

ții în 1999, când a fost angajată

reclamanta, sau în 2000, când nu i s-a reînnoit contractul. Legea din 1983

privind drepturile

ș

i obliga

ț

iile func

ț

ionarilor (men

ționată la

pct. 25

din

hotărâre) pare vagă și neclară, la fel ca Circulara din 1995 referitoare la

drepturile pac

ien

ților. Este invocată numai o decizie pertinentă a Consiliului

de Stat anterioară datei la care nu a fost reînnoit contractul reclamantei, d