CASE OF EBRAHIMIAN v. FRANCE - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Notă de informare privind jurisprudența Curții nr. 190

Noiembrie 2015

Ebrahimian împotriva Franței

- 64846/11

Hotărârea din 26 noiembrie 2015 (Secția a V-a)

Art. 9

Art.

9

-

1

Manifestarea religiei sau a convingerilor

Neprelungirea contractului de muncă al angajatei unui spital pe motivul refuzului său de a nu purta văl;

neîncălcare

În fapt

– În 1999, reclamanta a fost angajată pe baza unui contract individual de muncă pe durată determinată în calitate de agent contractual într-o funcție publică în domeniul sănătății pentru a ocupa funcția de asistent social la secția de psihiatrie a unei instituții de stat. În 2000, i s-a adus la cunoștință neprelungirea contractului de muncă. Această decizie a fost motivată de refuzul său de a își da jos vălul pe care îl purta și a fost luată în urma plângerilor formulate de anumiți pacienți ai centrului. Decizia a fost precedată de o ședință în decursul căreia reclamantei nu i s-a reproșat apartenența religioasă, ci doar i s-au reamintit drepturile și obligațiile funcționarilor, și anume interdicția de a afișa o astfel de apartenență. Neprelungirea contractului se întemeia, în special, pe un aviz emis de Conseil d’État care precizează că principiul laicității statului și al neutralității serviciilor publice se aplică tuturor serviciilor publice. Se subliniază că agentul trebuie să beneficieze de libertatea conștiinței, dar că această libertate trebuie să respecte, în ceea ce privește exprimarea sa, principiul neutralității serviciului public, ce împiedică purtarea unui semn destinat să marcheze apartenența la o religie. De asemenea, în cazul lipsei obligației de neutralitate, precizează că măsurile ce trebuie luate pe plan disciplinar trebuie stabilite de la caz la caz în funcție de circumstanțele specifice. Căile de atac formulate de reclamantă au fost respinse.

De asemenea, în 2001, reclamanta a fost înscrisă de către instituția unde era angajată la concursul asistenților socio-educativi. Aceasta s-a prezentat la concurs.

În drept

– Art.

9: Neprelungirea contractului reclamantei constituie o ingerință în dreptul său de a își manifesta religia. Această ingerință era prevăzută în lege și urmărea scopul legitim de protejare a drepturilor și libertăților altora. Speța prezentă se referă la respectarea tuturor credințelor religioase și a orientărilor spirituale ale pacienților, ale celor care apelează la serviciile publice și ale persoanelor cărora li se adresează cerința de neutralitate impusă reclamantei, asigurându-le o egalitate strictă. Obiectivul era, de asemenea, de a garanta că acești utilizatori vor beneficia de o egalitate de tratament indiferent de religia lor. Prin urmare, această restricție urmărea un obiectiv de protejare a drepturilor și libertăților altora și nu trebuia în mod necesar să fie motivată suplimentar de constrângeri de siguranță publică sau pentru protecția ordinii publice.

În ceea ce privește necesitatea măsurii în cauză, trebuie precizat că administrația instituției i-a comunicat reclamantei motivele pentru care acest principiu justifica o aplicare specială în cazul unei asistente sociale din cadrul secției de psihiatrie a unui spital. Administrația a identificat problemele care au determinat atitudinea sa în cadrul serviciului în cauză și a încercat să o convingă să renunțe la afișarea convingerilor sale religioase. De asemenea, instanțele de fond au considerat că cerința de neutralitate impusă reclamantei era cu atât mai necesară cu cât ea interacționa cu pacienți care se aflau într-o stare fragilă sau de dependență. Din dosar reiese că decizia în litigiu s-a bazat pe necesitatea protejării drepturilor și a libertății altora, și anume respectarea libertății de religie a tuturor, și nu pe convingerile sale religioase. În acest sens, neutralitatea serviciilor publice de sănătate poate fi considerată ca fiind în legătură directă cu agenții lor și necesită ca pacienții să nu poată pune la îndoială imparțialitatea lor.

În Franța, agenții din serviciul public beneficiază de dreptul la respectarea libertății lor de conștiință care interzice, în special, orice discriminare bazată pe religie în momentul angajării sau pe parcursul carierei. Cu toate acestea, le este interzis să își manifeste convingerile religioase în exercitarea funcțiilor lor. Faptul că instanțele naționale au acordat mai multă importanță principiului laicității și al neutralității și interesului statului decât interesului reclamantei de a nu limita exprimarea convingerilor sale religioase nu ridică nicio problemă din punctul de vedere al Convenției. Aici este vorba de o obligație strictă care își are originea în raportul tradițional dintre laicitatea statului și libertatea conștiinței, astfel cum este formulat la art. 1 din Constituție. Potrivit modelului francez, caz în care nu este de competența Curții să se pronunțe, neutralitatea statului se impune și agenților care îl reprezintă. Cu toate acestea, instanța administrativă este cea care trebuie să se asigure că administrația nu aduce o atingere disproporționată libertății de conștiință a agenților publici atunci când este invocată neutralitatea statului.

Reclamanta, pentru care era important să își manifeste religia prin purtarea vizibilă a unui văl datorită convingerilor sale religioase, s-a expus la o consecință gravă a unei proceduri disciplinare. Totuși, nu exista nicio îndoială că, după publicarea avizului emis de Conseil d’État, aceasta avea cunoștință de faptul că era obligată să se conformeze unei obligații de neutralitate vestimentară în cursul exercitării funcțiilor sale. Din cauza refuzului de a se conforma acestei obligații, reclamanta a fost înștiințată de declanșarea procedurii disciplinare, în mod independent de calitățile sale profesionale. Ea a beneficiat atât de garanțiile procedurii disciplinare, cât și de căile de atac înaintea instanțelor administrative. De asemenea, nu s-a mai prezentat la concursul de asistent social, deși era înscrisă pe lista candidaților pe care instituția a întocmit-o în cunoștință de cauză. În aceste condiții, autoritățile naționale nu au depășit marja lor de apreciere prin constatarea lipsei concilierii posibile între convingerile religioase ale reclamantei și obligația de a nu le manifesta, luând apoi decizia de a acorda prioritate cerinței de neutralitate și de imparțialitate a statului.

De asemenea, dintr-un raport al Observatorului francez pentru laicitate reiese că litigiile născute ca urmare a manifestării convingerilor religioase ale persoanelor care lucrează în cadrul serviciilor de sănătate sunt examinate de la caz la caz, concilierea intereselor în cauză fiind făcută de către administrația nevoită să găsească soluții pe cale amiabilă. Dorința de conciliere este confirmată de caracterul rar al contenciosului de această natură adus în fața instanțelor. În cele din urmă, spitalul este un loc în care și beneficiarilor, care au totuși libertatea de a își exprima convingerile religioase, li se cere să contribuie la aplicarea principiului laicității abținându-se de la prozelitism și respectând organizarea serviciului și, în special, a imperativelor de sănătate și de igienă; cu alte cuvinte, reglementările statului în cauză acordă întâietate drepturilor altora, egalității de tratament a pacienților și funcționării serviciului în ceea ce privește manifestarea credințelor religioase.

Concluzie

: neîncălcare (șase voturi la unu).

(A se vedea, de asemenea, fișa tematică

Semne și veșminte religioase

)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.