KARACHALIOS c. GRÈCE

Comunicat la 1 decembrie 2015 Prima secțiune Cerere nr. 67810/14 Dimitrios KARACHALIOS împotriva Greciei introdusă la 10 octombrie 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Dimitrios Karachalios, este un resortisant grec născut în 1948 și rezident în Atena. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Pistiolis, avocat în Atena. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 6 august 2003, reclamantul a fost angajat în calitate de director general în cadrul societății anonime EOMEX (Organimul elen al întreprinderilor mici și mijlocii și al celor din lanuri), care a aparținut statului, cu un contract de drept privat pe durată determinată (cinci ani). Contractul se va încheia la 6 august 2008 și salariul lunar a fost stabilit la 4 400 EUR, plus indemnizațiile pentru cheltuieli. La 23 noiembrie 2004, societatea a decis să-l concedieze și s-a bazat pe art. 10 alineatul (2) din Legea nr. 3260/2004, care prevedea încheierea contractului de muncă al directorilor societăților care aparțin statului, fără despăgubiri și fără aprecierea eficienței sau a capacității acestora. La 7 ianuarie 2005, reclamantul sesizează instanța în primă instanță cu privire la o acțiune care intenționează să obțină anularea denunțării contractului său de muncă și a solicitat, de asemenea, ca EOMEX să fie condamnat la plata sumei de 76 600 EUR (EUR) pentru salarii și indemnizații datorate. 459/2008, Tribunalul de Primă Instanță i-a acordat reclamantului câștig de cauză. El a recunoscut nulitatea denunțării contractului și i-a acordat anumite sume. La 16 mai 2008, EOMEX a interjet apel împotriva acestei hotărâri în fața instanței de apel din mai. printr-o hotărâre nr. 5434/2009 din 18 septembrie 2009, Curtea de Apel a confirmat hotărârea menționată anterior. Aceasta a statuat că denunțarea contractului nu făcea referire la niciun motiv grav, așa cum impunea art. 672 din Codul civil și că art. 10 din Legea nr. 3260/2004 era contrară articolului 5 alineatul (1) din Constituție (dreptul la libertatea de dezvoltare a personalității) și inaplicabil și, prin urmare, nu putea legitima denunțarea. Prin urmare, contractul rămâne valabil, iar reclamantul, care își oferea în continuare serviciile în pofida refuzului de a le accepta, avea dreptul de a percepe remunerația pentru întreaga perioadă convenită. La 21 mai 2010, EOMMEX s-a ocupat de casare prin ridicarea a trei mijloace de casare. La 13 decembrie 2012, Camera a II-a Curții de Casație a respins două din cele trei mijloace și a decis să trimită al treilea motiv: acela al constituționalității articolului 10 din Legea nr. 3260/2004 mai degrabă decât în fața sesiunii plenare a Curții de Casație. Aceasta a considerat că acest motiv punea o întrebare de o importanță capitală și la care trebuia să se răspundă în interesul coerenței jurisprudenței. Prin hotărârea nr. 6/2014 din 26 iunie 2014, formarea plenară a primit recursul și a infirmat hotărârea Curții de apel. Aceasta a subliniat faptul că dispozițiile în litigiu ale Legii nr. 3260/2004 au avut ca scop încetarea mandatului și înlocuirea unui număr mare de persoane care subscrieau, fie individual, fie ca parte a unui organism colegial, gestionarea instituțiilor de stat prin care se punea în aplicare politica guvernului. Această înlocuire a fost dictată în principal de motive de încredere politică, așa cum s-a întâmplat după o schimbare de guvern și când a fost presimțit că persoanele numite de un guvern pe baza criteriului de încredere față de ei ar avea dificultăți în a colabora cu noul guvern. Referindu-se la faptele din speță, formarea plenară a arătat că factorul determinant în momentul recrutării reclamantului a fost încrederea ministerului aflat în persoana sa; el avea puterea discreționară a alegerii fără controlul unei autorități independente. În cazul în care recrutarea reclamantului ar fi fost efectuată pe baza unui contract pe durată determinată de drept privat, conținutul acestui contract nu ar fi fost modelat în mod liber de către părți, ci adaptat la legea care prevedea o perioadă de cinci ani. În plus, nu numai ministrul care a ales și recrutat reclamantul, ci și cel care a aplicat pentru postul de director și a acceptat astfel condițiile legii, trebuie să fi știut că procedura de numire era orice trasată și se baza în mare măsură pe încrederea politică, nu beneficia de nici o protecție constituțională și singurele garanții aferente erau cele prevăzute de legislator. Cu toate acestea, legiuitorul avea puterea de a ridica aceste garanții atunci când actualitatea politică implica modificarea componenței corpului legislativ. Prin urmare, refuzând să aplice art. 10 alin. (2), coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 3260/2004, ca fiind contrară art. 5 alin. (1) din Constituție, Curtea a interpretat greșit dispozițiile în cauză. Totuși, opt judecători au emis o opinie disidentă. 10 alin. (2) a reprezentat o interferență a legiuitorului în libertatea părților de a stabili o relație contractuală de muncă, întrucât această dispoziție impunea încheierea legăturii astfel create, contrar voinței exprimate de părți și fără consecințele economice prevăzute de lege în caz de reziliere timpurie a contractului. O astfel de interferență ar fi fost justificată numai dacă reclamantul ar fi fost un înalt funcționar amovibil care ocupa un post în afara cadrului ierarhic [art. 105 alineatul (5) din Constituție], ceea ce nu era cazul reclamantului. În speță, pe de o parte, contractul de muncă în litigiu era un contract de drept privat pe durată determinată prin care reclamantul fusese numit director al unei societăți anonime publice, dar care nu deținea prerogativele autorității publice și, pe de altă parte, dispoziția în cauză avea un efect retroactiv care aducea atingere principiului libertății economice protejate prin Constituție și al cărei aspect era libertatea părților la contract să pună capăt, dacă acestea doreau din proprie inițiativă. Dreptul și practica internă relevante L ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 3260/2004, de reglementare a sistemului de recrutare și a aspectelor legate de administrația publică, dispune 1. De la publicarea prezentei legi, încetează din oficiu mandatul consiliilor de administrație ale serviciilor publice, ale persoanelor juridice de drept public și ale administrațiilor regionale (...) Dispozițiile alineatului precedent se aplică comitetelor sau comisiilor care se pronunță cu privire la chestiuni referitoare la statutul de funcționari ai persoanelor juridice de drept privat, ai organismelor, întreprinderilor și societăților care aparțin la De la publicarea prezentei legi, încetează din oficiu și mandatul, care rezultă dintr-o dispoziție specifică sau dintr-un contract, al membrilor consiliilor de administrație (...) și al membrilor unici ai administrației (guvernatori, guvernatori adjuncți, președinți vicepreședinți, directori, secretari generali (...) ai serviciilor de stat, persoane juridice de drept public, persoane juridice de drept privat, organisme, întreprinderi și societăți (...) GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. (1) Reclamantul se plânge că, prin intermediul unei legi, prin care se prevede rezilierea din oficiu a contractului său de muncă de drept privat și pe durată determinată, înainte de încheierea acestuia, fără despăgubiri și fără motiv de concediere, l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ÎNTREBARE CU P Ă R Ț I Ă R Ț I , chiar dacă în esență, au fost epuizate căile de atac interne în ceea ce privește t ă ț ii sale referitoare la art. 1 din Protocolul n Remunerarea din oficiu a contractului reclamantului în c o n d i ț ii le din speță, fără motiv și fără despăgubire, a adus atingere dreptului său la respectarea proprie t ă ț i lor sale, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. Părțile sunt invitate să furnizeze detalii cu privire la statutul în dreptul elen al persoanelor care, la fel ca reclamantul, au fost vizate de dispozițiile articolului 10 din Legea nr. 3260/2004.

Communiquée le 1er décembre 2015

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

67810/14

Dimitrios KARACHALIOS

contre la Grèce

introduite le 10 octobre 2014

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Dimitrios Karachalios, est un ressortissant grec né en 1948 et résidant à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M

e

T.

Pistiolis, avocat à Athènes.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 6 août 2003, le requérant fut embauché en tant que directeur général au sein de la société anonyme EOMMEX (Organisme hellénique de petites et moyennes entreprises et de l’artisanat), qui appartenait à l’Etat, avec un contrat de droit privé de durée déterminée (cinq ans). Le contrat arriverait à son terme le 6 août 2008 et son salaire mensuel fut fixé à 4

400 euros, plus les indemnités de frais.

Le 23 novembre 2004, la société décida de le licencier. Elle se fonda sur l’article 10 § 2 de la loi n

o

3260/2004, qui prévoyait la fin du contrat de travail des directeurs des sociétés appartenant à l’Etat, sans indemnité et sans appréciation de leur rendement ou de leurs aptitudes.

Le 7 janvier 2005, le requérant saisit le tribunal de première instance d’Athènes d’un recours tendant à obtenir l’annulation de la dénonciation de son contrat de travail. Il demandait aussi que l’EOMMEX soit condamnée à lui verser la somme de 76

600 euros (EUR) au titre de salaires et indemnités dus.

Par un jugement n

o

459/2008, le tribunal de première instance donna gain de cause au requérant. Il reconnut la nullité de la dénonciation du contrat et lui accorda certaines sommes.

Le 16 mai 2008, EOMMEX interjeta appel contre ce jugement devant la cour d’appel d’Athènes.

Par un arrêt n

o

5434/2009 du 18 septembre 2009, la cour d’appel confirma le jugement précité. Elle releva que la dénonciation du contrat ne faisait état d’aucun motif grave, comme l’exigeait l’article 672 du code civil, et que l’article 10 de la loi n

o

3260/2004 était contraire à l’article 5 § 1 de la Constitution (droit au libre développement de la personnalité) et inapplicable et ne pouvait donc pas légitimer la dénonciation. Par conséquent, le contrat demeurait valide et le requérant, qui continuait à offrir ses services malgré le refus de l’EOMMEX de les accepter, avait droit à percevoir la rémunération pour l’ensemble de la période convenue.

Le 21 mai 2010, EOMMEX se pourvut en cassation en soulevant trois moyens de cassation. Le 13 décembre 2012, la IIe Chambre de la Cour de cassation rejeta deux des trois moyens et décida d’envoyer le troisième moyen – à savoir celui de la constitutionnalité de l’article 10 de la loi n

o

3260/2004 – devant la formation plénière de la Cour de cassation. Elle estima que ce moyen posait une question d’une importance capitale et à laquelle il fallait apporter une réponse dans un souci de cohérence de la jurisprudence.

Par un arrêt n

o

6/2014 du 26 juin 2014, la formation plénière accueillit le pourvoi et infirma l’arrêt de la cour d’appel.

Elle souligna que les dispositions litigieuses de la loi n

o

3260/2004 avaient pour but de mettre un terme au mandat et de remplacer un grand nombre de personnes qui assumaient, soit individuellement soit en faisant partie d’un organe collégial, la gestion des institutions étatiques à travers lesquels étaient mise en oeuvre la politique du gouvernement. Ce remplacement avait été surtout dicté par des motifs de confiance politique, comme cela arrivait après un changement de gouvernement et lorsqu’il était pressenti que les personnes nommées par un gouvernement sur le fondement du critère de confiance à leur égard, auraient des difficultés à collaborer avec le nouveau gouvernement.

Se référant aux faits de l’espèce, la formation plénière releva que le facteur déterminant lors du recrutement du requérant avait été la confiance du ministère placée en sa personne

; il avait le pouvoir discrétionnaire du choix sans contrôle d’une autorité indépendante. Si le recrutement du requérant avait été effectué sur la base d’un contrat à durée déterminée de droit privé, en réalité le contenu de ce contrat n’aurait pas été façonné librement par les parties, mais adaptée à la loi qui fixait une période de cinq ans. En outre, non seulement le ministre qui avait choisi et recruté le requérant, mais aussi ce dernier qui avait postulé pour le poste de directeur et avait ainsi accepté les conditions de la loi, devaient savoir que la procédure de nomination était toute tracée et se fondait pour une grande partie sur la confiance politique, ne bénéficiait d’aucune protection constitutionnelle et les seules garanties y afférentes étaient celles prévues par le législateur. Toutefois, le législateur avait le pouvoir de lever ces garanties lorsque l’actualité politique entrainait la modification de la composition du corps législatif. Par conséquent, en refusant d’appliquer l’article 10 § 2, combiné avec l’article 11 § 4, de la loi n

o

3260/2004, comme étant contraire à l’article

5 § 1 de la Constitution, la cour d’appel avait interprété de manière erronée les dispositions en question.

Toutefois, huit juges émirent une opinion dissidente. Selon eux, l’article

10 § 2 constituait une ingérence du législateur dans la liberté des parties à établir une relation contractuelle de travail car cette disposition imposait la fin du lien ainsi créé, contrairement à la volonté exprimée des parties et sans les conséquences économiques prévues par la loi en cas de résiliation précoce du contrat. Une telle ingérence aurait été justifiée uniquement si le requérant était un haut fonctionnaire amovible occupant un poste hors du cadre hiérarchique (article 105 § 5 de la Constitution), ce qui n’était pas le cas du requérant. En l’occurrence, d’une part, le contrat de travail litigieux était un contrat de droit privé à durée déterminée par lequel le requérant avait été nommé directeur d’une société anonyme publique mais n’ayant pas les prérogatives de la puissance publique et, d’autre part, la disposition litigieuse avait un effet rétroactif qui portait atteinte au principe de la liberté économique protégé par la Constitution, et dont un aspect était la liberté des parties au contrat d’y mettre fin si elles le souhaitaient de leur propre initiative.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

L’article 672 du code civil prévoit

:

«

Chacune des parties peut dans tous les cas dénoncer le contrat à n’importe quel moment pour motif grave, sans observer de délai. Ce droit ne peut pas être aboli par accord des parties.

»

L’article 10 (fin du mandat des organes collectifs et des organes de l’administration) de la loi n

o

3260/2004, portant réglementation du système des recrutements et des questions d’administration publique, dispose

:

«

Les dispositions du paragraphe précédent s’appliquent aux comités ou commissions qui se prononcent sur des questions concernant le statut de fonctionnaires des personnes morales de droit privé, des organismes, des entreprises et des sociétés qui appartiennent à l’Etat ou dans lesquels l’Etat possède 51% du capital , ou nomme le directeur ou le président (...)

»

GRIEF

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, le requérant se plaint qu’en prévoyant au moyen d’une loi la résiliation d’office de son contrat de travail de droit privé et à durée déterminée, avant la fin de celui-ci, sans indemnité et sans motif de licenciement, l’Etat a supprimé son droit à préserver son emploi et à percevoir son salaire jusqu’à la fin du contrat, droit résultant du contrat lui-même et des dispositions pertinentes du code civil.

QUESTION AUX PARTIES

1.

Le requérant a-t-il épuisé, ne serait-ce qu’en substance, les voies de recours internes en ce qui concerne son grief relatif à l’article 1 du Protocole n

o

1

?

2.

La résiliation d’office du contrat du requérant dans les circonstances de l’espèce, sans motif et sans indemnité, a-t-elle porté atteinte à son droit au respect de ses biens, tel que garanti par l’article 1 du Protocole n

o

1

?

3.

Les parties sont invitées à fournir des précisions sur le statut en droit grec des personnes qui, comme le requérant, ont été visées par les dispositions de l’article 10 de la loi n

o

3260/2004.