Szabó și Vissy împotriva Ungariei

Reclamanții s-au născut în 1976 și, respectiv, în 1986 și trăiesc în Budapesta. La prezentarea cererii, reclamanții erau membri ai personalului Eötvös Károly Közpolitikai Intezet, o organizație neguvernamentală „watchdog” care exprimă criticile asupra Guvernului. Angajatorul ulterior al unuia dintre solicitanți a fost supus măsurilor de control financiar de către Guvern în 2014, care, în conformitate cu reclamanții, erau pe cale să se abate. Actul nr. CXLVII din 2010 definește combaterea terorismului ca una dintre sarcinile poliției. În cadrul forței, a fost înființată o tarfă specifică împotriva terorismului („TEK”) începând cu 1 ianuarie 2011. Competența sa este definită în secțiunea 7/E din Legea nr. XXXIV din 1994 privind Poliția, astfel cum a fost modificat de Legea nr. CCVII din 2011 („Legea poliției”).

În temeiul acestei legislații, prerogativele TEK în domeniul colectării informațiilor secrete includ căutarea și supravegherea casei secrete cu înregistrarea, deschiderea scrisorilor și a parcelelor, precum și verificarea și înregistrarea conținutului comunicațiilor electronice sau informatizate, toate acestea fără consimțământul persoanelor în cauză.

10. Procesul de autorizare pentru aceste activități depinde de competența efectivă exercitată de TEK, și anume dacă este în cadrul supravegherii secrete legate de investigarea anumitor infracțiuni specifice enumerate în lege (punctul 7/E alineatul (2)) sau de supraveghere secretă în cadrul adunării de informații pentru securitatea națională (punctul 7/E alineatul (3)). 11. întrucât scenariul prevăzut la secțiunea 7/E (2) este ca atare supus unei autorizații judiciare, cel prevăzut la secțiunea 7/E (3) este autorizat de ministrul responsabil cu justiție, (i) pentru a preveni acte teroriste sau în interesul securității naționale din Ungaria sau (ii) pentru a salva cetățenii maghiari din captură în străinătate în zone de război sau în contextul actelor teroriste.

12. „Supravegherea secțiunea 7/E (3)” are loc în conformitate cu normele Legii privind securitatea națională, cu condiția ca informațiile necesare să nu poată fi obținute în niciun alt mod. În caz contrar, legea nu conține norme specifice privind circumstanțele în care această măsură poate fi ordonată, spre deosebire de „monitorarea secțiunea 7/E (2)”, condiționată de suspiciunile unor infracțiuni grave. Timpul de supraveghere al „secțiunii 7/E (3)” este de 90 de zile, care poate fi prelungit pentru o altă perioadă de 90 de zile de către ministru; cu toate acestea, acesta nu are dreptul de a cunoaște rezultatele supravegherii în curs, atunci când este solicitat să decidă în prelungirea acesteia.

După încheierea supravegherii, legea nu impune autorităților obligația specifică de a distruge orice informații nerelevante obținute. 13. Reclamanții au depus o plângere constituțională la 15 iunie 2012, argumentând în esență că prerogativele generalizate prevăzute la secțiunea 7/E (3) au încălcat dreptul lor constituțional la intimitate. Acestea au subliniat faptul că legislația privind măsurile de supraveghere secretă în scopuri de securitate națională prevede mai puține garanții pentru protecția dreptului la intimitate decât dispozițiile privind supravegherea secretă legate de anchetarea unor anumite infracțiuni.

Ei au subliniat că (i) „vigilarea secțiunea 7/E (2)” a fost întotdeauna legată de o anumită infracțiune și a putut fi ordonată numai în scopul identificării sau localizării suspecților, în timp ce „vigilarea secțiunea 7/E (3) nu a fost legată de o anumită infracțiune; (ii) „vigilarea secțiunea 7/E (2)” a fost întotdeauna ordonată de instanță, în timp ce „vigilarea secțiunea 7/E (3)” a fost autorizată de ministrul guvernamental responsabil cu justiție; (iii) decizia privind ordonarea „vigilării secțiunea 7/E (2)” a fost supusă unor argumente detaliate, în timp ce nu a fost inclusă în decizia ministrului privind ordonarea „vigilării secțiunea 7/E (3)” și (iv) în temeiul legislației referitoare la „vigilarea secțiunea 7/E (2)”, toate informațiile colectate, dar nerelevate au fost distruse în termen de opt zile, spre decizia secțiunea 7/E (3). 14. La 18 noiembrie 2013, Curtea Constituțională a respins majoritatea plângerilor reclamanților.

Într-un aspect, Curtea Constituțională a fost de acord cu reclamanții, și anume, a susținut că decizia ministrului care ordonă reuniunea secretă a informațiilor trebuie să fie susținută de motive. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a considerat în esență că domeniul de aplicare al sarcinilor legate de securitatea națională era mult mai larg în ceea ce privește domeniul de aplicare al sarcinilor legate de anchetarea unor anumite infracțiuni. În scopul securității naționale, evenimentele de viață reală nu au fost examinate pentru relevanța lor legislației penale; prin urmare, acestea nu ar putea fi neapărat legate de o anumită infracțiune.

În plus, în contextul securității naționale, controlul extern al oricărei supravegheri autorizate de ministru a fost exercitat de Comitetul Național de Securitate al Parlamentului (care are dreptul de a chema ministrul să ia cont atât în termeni generali, cât și în cazuri concrete) și de Ombudsman, și că acest sistem este suficient pentru a garanta respectarea dreptului constituțional la confidențialitatea celor în cauză. În sfârșit, Curtea Constituțională a fost de părere că Legea privind securitatea națională, care se aplică „vigilării secțiunea 7/E (3)” include dispoziții generale privind eliminarea de oficiu a oricărei date inutile pentru atingerea obiectivului de colectare a informațiilor.

15. Prezenta decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial la 22 noiembrie 2013.

6. The applicants were born in 1976 and 1986 respectively and live in Budapest. 7. When introducing the application, the applicants were staff members of Eötvös Károly Közpolitikai Intézet, a non-governmental, “watchdog” organisation voicing criticism of the Government. The subsequent employer of one of the applicants was subjected to financial control measures by the Government in 2014, which according to the applicants verged on vexation. 8. Act no. CXLVII of 2010 defines combating terrorism as one of the tasks of the police. Within the force, a specific Anti-Terrorism Task Force (“TEK”) was established as of 1 January 2011. Its competence is defined in section 7/E of Act no. XXXIV of 1994 on the Police, as amended by Act no. CCVII of 2011 (the “Police Act”).

9. Under this legislation, TEK’s prerogatives in the field of secret intelligence gathering include secret house search and surveillance with recording, opening of letters and parcels, as well as checking and recording the contents of electronic or computerised communications, all this without the consent of the persons concerned.

10. The authorisation process for these activities is dependent on the actual competence exercised by TEK, namely whether it is within the framework of secret surveillance linked to the investigation of certain specific crimes enumerated in the law (section 7/E (2)) or to secret surveillance within the framework of intelligence gathering for national security (section 7/E (3)). 11. Whereas the scenario under section 7/E (2) is as such subject to judicial authorisation, the one under section 7/E (3) is authorised by the Minister in charge of justice, (i) in order to prevent terrorist acts or in the interests of Hungary’s national security or (ii) in order to rescue Hungarian citizens from capture abroad in war zones or in the context of terrorist acts.

12. “Section 7/E (3) surveillance” takes place under the rules of the National Security Act under the condition that the necessary intelligence cannot be obtained in any other way. Otherwise, the law does not contain any particular rules on the circumstances in which this measure can be ordered, as opposed to “section 7/E (2) surveillance”, which is conditional on the suspicion of certain serious crimes. The time-frame of “section 7/E (3) surveillance” is 90 days, which can be prolonged for another 90-day period by the Minister; however, the latter has no right to know about the results of the ongoing surveillance when called on to decide on its prolongation. Once the surveillance is terminated, the law imposes no specific obligation on the authorities to destroy any irrelevant intelligence obtained.

13. The applicants filed a constitutional complaint on 15 June 2012, arguing in essence that the sweeping prerogatives under section 7/E (3) infringed their constitutional right to privacy. They emphasised that the legislation on secret surveillance measures for national security purposes provided fewer safeguards for the protection of the right to privacy than the provision on secret surveillance linked to the investigation of particular crimes.

They pointed out that (i) “section 7/E (2) surveillance” was always linked to a particular crime and could only be ordered for the purposes of identifying or locating suspects, whereas “section 7/E (3) surveillance” was not linked to any particular crime; (ii) “section 7/E (2) surveillance” was always ordered by the court, whereas “section 7/E (3) surveillance” was authorised by the government minister in charge of justice; (iii) the decision on ordering “section 7/E (2) surveillance” was subject to detailed reasoning, whereas no reasoning was included in the minister’s decision on ordering “section 7/E (3) surveillance”; and (iv) under the legislation relating to “section 7/E (2) surveillance”, all collected but irrelevant information had to be destroyed within eight days, unlike in the case of “section 7/E (3) surveillance”.

14. On 18 November 2013 the Constitutional Court dismissed the majority of the applicants’ complaints. In one aspect the Constitutional Court agreed with the applicants, namely, it held that the decision of the minister ordering secret intelligence gathering had to be supported by reasons. However, the Constitutional Court held in essence that the scope of national security-related tasks was much broader that the scope of the tasks related to the investigation of particular crimes. For the purpose of national security, the events of real life were examined not for their criminal law relevance; therefore they might not necessarily be linked to a particular crime.

Furthermore, in the context of national security, the external control of any surveillance authorised by the minister was exercised by Parliament’s National Security Committee (which had the right to call the minister to give account both in general terms and in concrete cases) and by the Ombudsman, and that this scheme was sufficient to guarantee respect for the constitutional right to privacy of those concerned. Finally, the Constitutional Court was of the opinion that the National Security Act, which applies to “section 7/E (3) surveillance”, contained general provisions on ex officio deletion of any data unnecessary for achieving the aim underlying the gathering of intelligence. 15. This decision was published in the Official Gazette on 22 November 2013.