- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 ianuarie 2016
- Stat pârât
- MDA
- Concluzia
- Inadmisibil
Burghelea împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
DECIZIE Nr. 36084/07 Valeriu BURGHELEA împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 12 ianuarie 2016 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Abel Campos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 august 2007, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Dl Valeriu Burghelea, reclamantul, este un național moldovenesc, născut în 1974 și trăiește în Chișinău. Guvernul moldovenesc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Apostol. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
La 17 iunie 2007, la ora 15.45, reclamantul a fost arestat de către Centrul pentru Combaterea Crimei Economice și Corupției („CCECC”) cu suspiciune de a fi solicitat o mită. El a fost căutat la ora 16.38, dar arestarea sa a fost înregistrată ca fiind avut loc la ora 9.45 în aceeași zi. La 20 iulie 2007, Curtea de district Buiucani a respins cererea procurorului de a ordona detenția reclamantului în așteptarea procesului, constatând că nu au fost prezentate materiale care să demonstreze un risc de abscondare sau de interferență cu ancheta. În plus, reclamantul a avut un loc permanent de reședință în Moldova și un loc de muncă, a fost căsătorit și a avut un copil mic, nu a avut cazier penal și a promis să apară în fața autorității de investigare oricând a fost citat.
Curtea a ordonat arestarea domiciliară a reclamantului timp de zece zile. După primirea unei convoanțe de la autoritatea de investigare, la 24 de zile. La 25 iulie 2007, Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea instanței de judecată și a ordonat detenția reclamantului în așteptarea procesului timp de zece zile. Curtea a constatat că: „... în respingerea cererii de [detenție] instanța [mai mică] nu a luat în considerare gravitatea infracțiunii cu care [reclamantul] este acuzat și a adoptat o decizie prematură și nefondată. În prezent, măsura preventivă de arestare la domiciliu sau altă măsură care nu implică privarea de libertate nu va asigura cursul normal al anchetei. Motivele invocate de procuror pot fi considerate drept motiv pentru arestarea persoanei.
Dacă [reclamantul], care este acuzat de două infracțiuni de care unul este grav, ar putea să se absoardă de la autoritatea de investigare, să intervină în procesul de anchetă, să influențeze martorii sau revocarea”. La 27 iulie 2007, Curtea de District Buiucani a prelungit detenția reclamantului în timpul procesului timp de încă 15 zile, care se bazează în esență pe aceleași motive ca Curtea de Apel Chișinău în decizia sa din 25 iulie 2007. La 2 august 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului, oferind în esență aceleași motive ca cele din decizia sa din 25 iulie 2007. 10. La 8 august 2007, Curtea de District Buiucani a prelungit detenția reclamantului în așteptarea procesului pentru încă 15 zile.
Curtea a constatat că: „... motivele pentru arestarea [reclamantului] sunt încă valabile; instanța ia în considerare gravitatea infracțiunii, care permite detenția, natura și gradul de daune cauzate de presupusul infracțiunii, șocul emoțional în societate dacă acuzatul este eliberat, având în vedere sumele implicate, modul în care a fost comisă infracțiunile și starea socială a populației...; există un risc continuu că acuzatul poate influența martorii, că co-accusat va coludă sau că acuzatul și terții vor coludă pentru a fabrica dovezi de apărare.” 11. La 14 august 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului, oferind, în esență, aceleași motive ca cele din decizia sa anterioară.
Reclamantul a remarcat în mod expres că procurorul nu a anexat la cererea sa de prelungire a detenției orice material care dovedește existența riscului de abscondare sau de interferență cu ancheta. 12. La 20 august 2007, Curtea de District Buiucani a prelungit detenția reclamantului cu încă 30 de zile, oferind, în esență, aceleași motive ca anterior. 13. La 6 septembrie 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamantului, oferind în esență aceleași motive ca cele din deciziile sale anterioare. La 24 septembrie 2007, Curtea de district Buiucani a prelungit detenția reclamantului cu încă șase zile, deoarece „depunerea de detenție a reclamantului [ne] este încă valabilă”. 15. La 8 octombrie 2007, reclamantul a fost eliberat sub rezerva unei angajamente de a nu părăsi orașul.
16. La 30 octombrie 2009, Curtea de District Buiucani a achitat reclamantul, descoperind nici o dovadă care sugerează că el și celelalte co-acusate au comis o infracțiune. Această hotărâre a fost susținută de Curtea de Apel Chișinău la 17 martie 2010 și de Curtea Supremă de Justiție la 1 martie 2011. Hotărârea Curții Supreme de Justiție a fost finală. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 1545 privind compensarea daunelor cauzate de actele ilegale ale organelor de investigație penală, a procurorului și a curților”, în vigoare începând cu 4 iunie 1998, se citesc după cum urmează: „art.
1 (1) În conformitate cu legislația actuală, persoanele fizice și persoanele juridice au dreptul la compensare pentru prejudiciile morale și pecuniare cauzate ca urmare a: a) detenția ilegală, arestarea ilegală, inculparea ilegală, condamnarea ilegală; b) căutarea ilegală efectuată în cursul fazei de anchetă sau în timpul procesului, confiscarea, taxarea unei detrageri asupra proprietăților, concedierea ilegală a locurilor de muncă, precum și alte acte procedurale care limitează drepturile persoanelor; c) arestarea administrativă ilegală sau ordinul de a lucra pentru comunitate, confiscarea ilegală a proprietății, amendă ilegală; d) punerea în aplicare a măsurilor operative de investigație în încălcarea procedurii legale; e) confiscarea ilegală a documentelor contabile, a altor documente, a banilor sau a timbrelor, precum și blocarea conturilor bancare.
(2) Daunele cauzate sunt compensate pe deplin, indiferent de gradul de culpabilitate a agenților organelor de investigare penală, acuzații și instanțelor.” art. 4 O persoană are dreptul la compensare în conformitate cu legislația actuală atunci când se îndeplinește una dintre următoarele condiții: a) pronunțarea unei hotărâri de achiziție; b) scăderea acuzațiilor sau întreruperea unei anchete pe motiv de reabilitare; c) adoptarea unei decizii prin care se anulează o arestare administrativă pe motiv de reabilitare; d) adoptarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a unei hotărâri privind daunele sau a unui acord de soluționare prietenos între victima și reprezentantul Guvernului Republicii Moldova în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Hotărârea de decontare prietenos este aprobat de Guvernul Republicii Moldova;...” COMPLAINTES 18. În cererea sa inițială reclamantul se plângea în temeiul articolului 5 § 1, 2 și 3 privind neregulile procedurale în timpul arestării sale, motivele insuficiente pentru detenția sa și faptul că nu l-a informat prompt despre motivele arestării sale. 19. De asemenea, el s-a plâns de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție deoarece judecătorii care au hotărât să fie deținuți în așteptarea procesului au dus la sala de deliberări materialele cazului penal împotriva lui. 20. În cele din urmă s-a plâns de încălcarea art. 13 din Convenție din cauza încălcării dreptului său la apărare în timpul arestării sale.
21. În corespondența ulterioară din 2 octombrie 2007, reclamantul s-a plâns de căutarea corporală neautorizată, în încălcarea articolului 8 din Convenție. De asemenea, el s-a plâns de o încălcare a articolului 5 § 3 din cauza motivelor insuficiente pentru detenția sa în timpul procesului și a articolului 6 § 3 lit. (b) și (c) despre refuzul de a permite să se întâlnească cu avocatul său în primele două zile de detenție. În alte concluzii din 10 decembrie 2014, reclamantul s-a plâns de încălcarea articolului 3 din cauza condițiilor inumane de detenție în iulie și august 2007. Reclamantul s-a plâns că a fost arestat în încălcarea dreptului intern și nu a fost informat în mod prompt despre motivele arestării sale, în timp ce judecătorul nu a dat motive suficiente pentru arestarea sa.
De asemenea, s-a plâns de o căutare neautorizată și de absența unor remedii eficiente în ceea ce privește celelalte plângeri. 24. Guvernul a susținut că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne. În special, după achitarea sa de către instanțe interne, el ar fi putut solicita compensații care se bazează pe Legea nr. 1545. 25. Curtea reamintește că este primordial ca mecanismul de protecție stabilit de Convenția să fie subsidiar al sistemelor naționale de protecție a drepturilor omului. Această Curte este preocupată de supravegherea punerii în aplicare de către statele contractante a obligațiilor lor în temeiul Convenției, care nu poate și nu trebuie să usurpe rolul statelor contractante a căror responsabilitate este să se asigure că drepturile și libertățile fundamentale consacrate în aceasta sunt respectate și protejate la nivel intern.
Prin urmare, regula de epuizare a căilor de recurs interne constituie o parte indispensabilă a funcționării acestui sistem de protecție.
Statele sunt dispensate de a răspunde în fața unui organism internațional pentru actele lor înainte de a avea ocazia de a pune lucrurile în ordine prin propriul sistem juridic și cei care doresc să invoce jurisdicția de supraveghere a Curții în ceea ce privește plângerile împotriva unui stat sunt, prin urmare, obligați să utilizeze în primul rând remediile prevăzute de sistemul juridic național (a se vedea, printre multe autoritățile, Akdivar și alții c. Turcia , 16 septembrie 1996, § 65 , Raporturi de hotărâri și decizii 1996 IV . Curtea nu poate sublinia suficient faptul că nu este o instanță de primă instanță; nu are capacitatea, nici nu este adecvată funcției sale de instanță internațională, să se pronunțe cu privire la un număr mare de cazuri care necesită constatarea unor fapte de bază sau calculul compensației monetare – ambele ar trebui, în principiu și practică eficace, să fie domeniul jurisdicțiilor interne.
26. Curtea se referă la jurisprudența sa bine stabilită privind obligația de a epuiza căile de recurs interne, de exemplu, în Vučković și alții c. Serbia (obiecție preliminară) [GC] (nr. 17153/11 și altele 29, §§ 69-77, 25 martie 2014). 26. În acest caz, reclamantul nu a observat în niciun fel afirmația Guvernului că nu a scăpat de căile de recurs interne.
Curtea constată că deja, în mai multe ocazii, Legea nr. 1545 prevede un cadru eficace de remediere în ceea ce privește plângerile în temeiul articolelor 5 și 8 din Convenție (a se vedea, printre altele, cazul Țopa v. Moldova) (dec.), nr. 25451/08, 14 decembrie 2010; Mătăsaru și Savițchi v. Moldova (n. 38281/08, § 75; Bisir și Tulus v. Moldova , nr. 42973/05, § 37, 17 mai 2011; Djaparidze v. Moldova (n. 32530/07, § 34, 31 ianuarie 2012; Arabadji v. Republica Moldova (n. 25620/06, 17 septembrie 2013). Având în vedere faptul că reclamantul nu a utilizat acest mecanism, plângerile sale în temeiul articolelor 5 și 8 trebuie respinse pentru neepuizarea recoursurilor interne. Curtea concluzionează că această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
28. Curtea remarcă că reclamantul a formulat o plângere în temeiul articolului 6 § 1 privind procesul decizional în ceea ce privește detenția sa în așteptarea procesului de judecată. În calitate de stăpân al caracterizării care urmează să fie prezentată în drept faptelor de dinaintea acestuia (a se vedea Akdeniz c. Turcia , nr. 25165/94 , § 88, 31 Mai 2005), Curtea consideră că această plângere va fi examinată în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție (a se vedea Djaparidze , citat mai sus, § 35 și Arabadji , citat mai sus, § 26). Întrucât prezenta plângere a reclamantului în așteptarea procesului, aceaceasta este legată îndeaproape de plângere în temeiul articolului 5 § 1 cu privire la legalitatea detenției sale în ansamblul său.
Având în vedere concluzia sa în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 1 (a se vedea punctul 27 de mai sus), Curtea constată că reclamantul ar fi trebuit să utilizeze mecanismul stabilit în Legea nr. 1545. Curtea concluzionează că această parte a cererii trebuie, de asemenea, respinsă pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. 29. Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea constată că plângerea în temeiul articolului 13 nu este justificată, deoarece dreptul intern prevede o procedură menită să ofere o soluție pentru încălcările presupuse de către reclamant. În consecință, Curtea concluzionează că această plângere este manifestament nefondată și, prin urmare, inadmisibilă în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din convenție.
Denumirea în temeiul articolului 3 din Convenția 30. În corespondența sa suplimentară din 10 decembrie 2014, reclamantul s-a plâns de o încălcare a articolului 3 din Convenție. 31. Curtea constată că reclamantul s-a plâns de condițiile de detenției sale într-o perioadă specifică în iulie și august 2007 (a se vedea punctul 22 mai sus). Prin urmare, este depusă mai mult de șase luni de la presupusa încălcare și trebuie să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 4 februarie 2016. Abel Campos Nebojša Vučinić Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
DECISION Application no. 36084/07 Valeriu BURGHELEA against the Republic of Moldova The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 12 January 2016 as a Committee composed of: Nebojša Vučinić, President, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judges, and Abel Campos, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 8 August 2007, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant, Mr Valeriu Burghelea, is a Moldovan national, who was born in 1974 and lives in Chișinău.
The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Apostol. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 17 June 2007 at 3.45 p.m. the applicant was arrested by the Centre for Fighting Economic Crime and Corruption (“the CFECC”) on suspicion of having solicited a bribe. He was searched at 4.38 p.m., but his arrest was registered as having taken place at 9.45 p.m. on the same day.
On 20 July 2007 the Buiucani District Court rejected the prosecutor’s request to order the applicant’s detention pending trial, finding that no materials had been submitted showing a risk of his absconding or interfering with the investigation. Moreover, the applicant had a permanent place of residence in Moldova and a job, was married and had a small child, had no criminal record and promised to appear before the investigating authority whenever summoned. The court ordered the applicant’s house arrest for ten days.
After receiving a summons from the investigating authority, on 24 July 2007 the applicant appeared before that authority and was interviewed as a suspect.
On 25 July 2007 the Chișinău Court of Appeal quashed the lower court’s judgment and ordered the applicant’s detention pending trial for ten days. The court found that: “... in rejecting the request for [detention] the [lower] court did not take into consideration the seriousness of the crime with which [the applicant] is charged and adopted a premature and unfounded decision. At present the preventive measure of house arrest or other measure not involving deprivation of liberty will not ensure the normal course of the investigation. The reasons relied on by the prosecutor may be considered a ground for arresting the person. If released, [the applicant], who is accused of two offences of which one is serious, could abscond from the investigating authority, interfere with the investigation process, influence witnesses or reoffend”.
On 27 July 2007 the Buiucani District Court extended the applicant’s detention pending trial for another 15 days, relying on essentially the same reasons as the Chișinău Court of Appeal in its decision of 25 July 2007.
On 2 August 2007 the Chișinău Court of Appeal rejected the applicant’s appeal, giving essentially the same reasons as those in its decision of 25 July 2007.
On 8 August 2007 the Buiucani District Court extended the applicant’s detention pending trial for another 15 days. The court found that: “... the grounds for [the applicant’s] arrest are still valid; the court takes into consideration the seriousness of the offence, which allows detention, the nature and degree of damage caused by the alleged offence, the emotional shock to society if the accused is released, considering the sums involved, the manner in which the offence was committed and the social state of the population...; there is an ongoing risk that the accused may influence witnesses, that the co-accused will collude or that the accused and third parties will collude in order to fabricate defence evidence.”
On 14 August 2007 the Chișinău Court of Appeal rejected the applicant’s appeal, giving essentially the same reasons as those in its previous decision. The applicant expressly noted that the prosecutor had not annexed to his request for the extension of the detention any materials proving the existence of the risk of his absconding or interfering with the investigation.
On 20 August 2007 the Buiucani District Court extended the applicant’s detention by another 30 days, giving essentially the same reasons as earlier.
On 6 September 2007 the Chișinău Court of Appeal rejected the applicant’s appeal, giving essentially the same reasons as those in its previous decisions. 14 . On 24 September 2007 the Buiucani District Court extended the applicant’s detention by another sixty days because “the grounds for the applicant’s detention [we]re still valid”.
On 8 October 2007 the applicant was released subject to an undertaking not to leave the city.
On 30 October 2009 the Buiucani District Court acquitted the applicant, finding no evidence to suggest that he and the other co-accused had committed an offence. That judgment was upheld by the Chișinău Court of Appeal on 17 March 2010 and by the Supreme Court of Justice on 1 March 2011. The decision of the Supreme Court of Justice was final. B. Relevant domestic law 17 . The relevant provisions of Law No. 1545 “on Compensation for Damage caused by the Illegal Acts of the Criminal Investigation Bodies, Prosecution and Courts”, in force since 4 June 1998, read as follows: “Article 1 (1) In accordance with the present law, individuals and legal entities are entitled to compensation for non-pecuniary and pecuniary damage caused as a result of: a) illegal detention, illegal arrest, illegal indictment, illegal conviction; b) illegal search carried out during the investigation phase or during the trial of the case, confiscation, levy of a distraint upon property, illegal dismissal from employment, as well as other procedural acts that limit the persons’ rights; c) illegal administrative arrest or order to work for the community, illegal confiscation of the property, illegal fine; d) the carrying out of operative investigative measures in breach of lawful procedure; e) illegal seizure of accounting documents, other documents, money, or stamps as well as the blocking of bank accounts. (2) The damage caused shall be fully compensated, irrespective of the degree of culpability of the agents of the criminal investigation organs, prosecution and courts.” “Article 4 A person shall be entitled to compensation in accordance with the present law when one of the following conditions is met: a) the pronouncement of an acquittal judgment; b) the dropping of charges or discontinuation of an investigation on the ground of rehabilitation; c) the adoption of a decision by which an administrative arrest is cancelled on the grounds of rehabilitation; d) the adoption by the European Court of Human Rights or by the Committee of Ministers of the Council of Europe of a decision in respect of damages or in respect of a friendly settlement agreement between the victim and the representative of the Government of the Republic of Moldova before the European Court of Human Rights. The friendly settlement agreement shall be approved by the Government of the Republic of Moldova;...” COMPLAINTS
In his initial application the applicant complained under Article 5 §§ 1, 2 and 3 about procedural irregularities during his arrest, the insufficient reasons for his detention and the failure to inform him promptly of the reasons for his arrest.
He also complained of a breach of Article 6 § 1 of the Convention because the judges who decided on his detention pending trial had taken to the deliberations room the materials of the criminal case against him.
He finally complained of a breach of Article 13 of the Convention due to the breach of his right to a defence during his arrest.
In subsequent correspondence of 2 October 2007 the applicant complained about his unauthorised bodily search, in breach of Article 8 of the Convention. He also complained of a breach of Article 5 § 3 due to insufficient reasons for his detention pending trial and of Article 6 § 3 (b) and (c) about the refusal to allow him to meet with his lawyer during the first two days of his detention. 22 . In further submissions of 10 December 2014 the applicant complained of a violation of Article 3 due to inhuman conditions of detention in July and August 2007. THE LAW A. Complaints under Articles 5 §§ 1, 2 and 3, as well as under Articles 6 § 1, 8 and 13 of the Convention
The applicant complained that he was arrested in breach of domestic law and was not promptly informed of the reasons for his arrest, while the judge did not give sufficient reasons for his arrest. He also complained of an unauthorised search and of the absence of effective remedies in respect of his other complaints.
The Government submitted that the applicant had failed to exhaust domestic remedies. In particular, following his acquittal by the domestic courts, he could have claimed compensation relying on Law No. 1545.
The Court recalls that it is primordial that the machinery of protection established by the Convention is subsidiary to the national systems safeguarding human rights. This Court is concerned with the supervision of the implementation by Contracting States of their obligations under the Convention. It cannot, and must not, usurp the role of Contracting States whose responsibility it is to ensure that the fundamental rights and freedoms enshrined therein are respected and protected on a domestic level. The rule of exhaustion of domestic remedies is therefore an indispensable part of the functioning of this system of protection. States are dispensed from answering before an international body for their acts before they have had an opportunity to put matters right through their own legal system and those who wish to invoke the supervisory jurisdiction of the Court as concerns complaints against a State are thus obliged to use first the remedies provided by the national legal system (see, amongst many authorities, Akdivar and Others v. Turkey , 16 September 1996, § 65, Reports of Judgments and Decisions 1996 ‑ IV). The Court cannot emphasise enough that it is not a court of first instance; it does not have the capacity, nor is it appropriate to its function as an international court, to adjudicate on large numbers of cases which require the finding of basic facts or the calculation of monetary compensation – both of which should, as a matter of principle and effective practice, be the domain of domestic jurisdictions.
The Court would refer to its well-established case law concerning the obligation to exhaust domestic remedies, as summarised, for instance, in Vučković and Others v. Serbia (preliminary objection) [GC] (nos. 17153/11 and 29 others, §§ 69-77, 25 March 2014). 26. In the present case the applicant did not comment in any manner the Government’s submission that he had failed to exhaust domestic remedies. The Court notes that it has already found on a number of occasions that Law No. 1545 provides an effective framework of redress in respect of complaints under Articles 5 and 8 of the Convention (see, inter alia , the case of Țopa v. Moldova (dec.), no. 25451/08, 14 December 2010; Mătăsaru and Savițchi v. Moldova (no. 38281/08, § 75; Bisir and Tulus v. Moldova , no. 42973/05, § 37, 17 May 2011; Djaparidze v. Moldova (dec.), no. 32530/07, § 34, 31 January 2012; Arabadji v. The Republic of Moldova (dec.), no. 25620/06, 17 September 2013). 27 . Since the applicant did not make use of this mechanism, his complaints under Articles 5 and 8 must be rejected for non-exhaustion of domestic remedies. The Court concludes that this part of the application must therefore be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
The Court notes that the applicant made a complaint under Article 6 § 1 concerning the decision-making process in respect of his detention pending trial. Being the master of the characterisation to be given in law to the facts of any case before it (see Akdeniz v. Turkey , no. 25165/94, § 88, 31 May 2005), the Court considers that this complaint falls to be examined under Article 5 § 4 of the Convention (see Djaparidze , cited above, § 35 and Arabadji , cited above, § 26). Since the present complaint the applicant’s detention pending trial, it closely linked with the complaint under Article 5 § 1 about the lawfulness of his detention as a whole. In view of its conclusion in respect of the complaint under Article 5 § 1 (see paragraph 27 above), the Court finds that the applicant should have made use of the mechanism established in Law No. 1545. The Court concludes that this part of the application must therefore also be rejected for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
In view of the findings above, the Court finds that the complaint under Article 13 is unsubstantiated since domestic law provides for a procedure aimed at offering a remedy for the breaches alleged by the applicant. Accordingly, the Court concludes that this complaint is manifestly ill-founded and therefore inadmissible within the meaning of Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. B. Complaint under Article 3 of the Convention
In his further correspondence of 10 December 2014 the applicant complained of a violation of Article 3 of the Convention.
The Court notes that the applicant complained of the conditions of his detention during a specific period of time in July and August 2007 (see paragraph 22 above). It is clear from the file that this complaint was made in December 2014. Consequently it has been lodged more than six months after the alleged breach took place and must be declared inadmissible under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 4 February 2016. Abel Campos Nebojša Vučinić Deputy Registrar President