GUTUL AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Lista reclamanților poate fi găsită în anexă.

Guvernul Republicii Moldova (Guvernul) a fost reprezentat de Agentul său, dl. Lilian Apostol.

Circumstanțele cauzei prezentate de părți pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanții au obținut o hotărâre irevocabilă în favoarea lor. Ulterior, aceste hotărâri au fost anulate, fie prin acceptarea apelului depus cu depășirea termenului legal sau prin intermediul procedurii de revizuire. În fața Curții, reclamanții s-au plâns cu privire la casarea abuzivă a hotărârilor judecătorești definitive în favoarea lor.

Cauzele au fost comunicate Guvernului Republicii Moldova între 26 aprilie 2010 și 13 noiembrie 2012.

După comunicare, în cazurile nr. 19234/08 și 40827/09, Procurorul general, ca urmare a unei cereri depuse de Agentul guvernamental, a cerut în fața Curții Supreme de Justiție, revizuirea hotărârilor, redeschiderea procedurilor și restabilirea reclamanților în drepturile lor. În ambele cazuri, la 8 decembrie 2010 și 13 aprilie 2011, Curtea Supremă de Justiție a constatat violarea articolului 6 din Convenție, ca rezultat al casării hotărârilor irevocabile pronunțate în favoarea reclamanților. Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile emise contrar principiului securității raporturilor juridice. Prin urmare, reclamanții au fost repuși în drepturile lor.

După comunicarea cauzei nr. 3246/11, pe 20 martie 2013 Curtea Supremă de Justiție a acceptat cererea de revizuire a reclamantei, a constatat violarea articolului 6 din Convenție ca urmare a casării hotărârii irevocabile emise în favoarea sa și a acordat reclamantei 16 000 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 1002 euro (EUR)) pentru prejudiciul moral. Hotărârea irevocabilă pronunțată în favoarea reclamantei a fost repusă în vigoare. Reclamanta a cerut Curții Supreme de Justiție adoptarea unei hotărâri suplimentare prin care să-i fie achitate suma de 9811 MDL (echivalentul a 520 EUR) și 350 EUR pentru costuri și cheltuieli. Pe 26 martie 2014 Curtea Supremă de Justiție a respins cererea reclamantei din motivul că aceasta nu a formulat nicio pretenție în cererea sa de revizuire privind despăgubirea daunelor suportate.

Reclamanții s-au plîns în temeiul articolului 6 al Convenției și, cu excepția cauzei nr. 19234/08, în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, de casarea ilegală a hotărârilor irevocabile emise în favoarea lor.

Curtea consideră că, ținând cont de circumstanțele de fapt și de drept similare, cauzele din speță pot fi conexate într-o procedură unică.

Guvernul a opinat că situația reclamanților a fost redresată și că ei nu au epuizat căile interne de atac sau au pierdut statutul de victimă; în particular, că reclamanții nu au depus nicio cerere de despăgubire în fața instanțelor naționale. Guvernul a cerut Curții să declare cererile reclamanților inadmisibile.

Reclamanții și-au exprimat dezacordul cu cele invocate de Guvern, argumentând că ei au suferit niște prejudicii în urma acțiunilor întreprinse de către autoritățile statului atunci când acestea au casat hotărârile irevocabile care le erau favorabile. Ei au pretins că repunerea în vigoare a acestor hotărâri nu a constituit o compensație suficientă pentru prejudiciul suferit. În fața Curții, ei au cerut:

Curtea reiterează că în conformitate cu articolul 34 din Convenție ea poate fi sesizată de orice persoană care se pretinde victimă a unei violări de către de vreo Înaltă Parte Contractantă a drepturilor prevăzute de Convenție și Protocoalele adiționale. Orice reparare a violărilor invocate ține, în primul rând, de competența instanțelor naționale. În această privință, întrebarea dacă un reclamant se poate pretinde o victimă a violării invocate este relevantă la toate stadiile procedurale în baza Convenției (a se vedea, printre alții, Burdov c. Rusia (nr. 2), nr. 33509/04, §§ 54 – 60 și 100, CEDO 2009 (extrase)). O decizie sau o măsură favorabilă unui reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva pe acesta de statutul de „victimă”, dacă autoritățile naționale nu au recunoscut, expres sau în substanță încălcarea Convenției și au oferit reparațiile necesare (a se vedea Dalban c. România [MC], nr. 28114/95, § 44, CEDO 1999 – VI). În ceea ce privește reparația suficientă și adecvată pentru a remedia violarea unui drept din Convenție la nivel național, Curtea în principiu a considerat că aceasta depinde de toate circumstanțele cauzei, ținând cont în particular de natura violării din fiecare speță (a se vedea Gafgen c. Germaniei [MC], § 116 și urm., CEDO 2010 și Sakhnovskiy c. Rusia, [MC], nr. 21272/03, §§ 76 – 84, 2 noiembrie 2010).

Revenind la circumstanțele cauzelor din speță, Curtea observă că Procurorul general și reclamanta respectiv au depus cerere privind violarea drepturilor reclamanților protejate de Convenție și repararea ilegalității comise ca urmare a casării hotărârilor irevocabile favorabile reclamanților. Curtea Supremă de Justiție a acceptat aceste cereri integral. Plus la aceasta, ea a recunoscut expres violarea drepturilor reclamanților protejate de articolul 6 al Convenției. Restabilind hotărârile irevocabile favorabile reclamanților, ea a recunoscut în substanță și violarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea paragrafele 6 și 7). În cauza nr. 3246/11, Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantului 1002 EUR pentru prejudiciul moral. Deciziile emise de Curtea Supremă de Justiție erau definitive.

Curtea va verifica dacă despăgubirile oferite reclamanților pentru prejudiciile suferite au fost suficiente și să determine dacă ei ți-au păstrat statutul de victimă.

În acest context, Curtea notează că decizia Curții Supreme de Justiție a stabilit expres existența unei violări a drepturilor reclamanților. Totuși, reclamanții nu au cerut despăgubiri și nu au prezentat probele necesare privind prejudiciile pretinse și Curtea Supremă de Justiție prin urmare, nu a acordat vreun prejudiciu, cu excepția cauzei nr. 3246/11 care se referea la un litigiu de muncă.

Curtea observă că ea deja a declarat inadmisibile cereri în care o violare a drepturilor din Convenție au fost stabilite dar reclamanții nu au încercat să obțină despăgubiri la nivel național (a se vedea,

În lumina celor expuse, se consideră că reclamanții și-au pierdut statutul de victimă pentru spețele în cauză. Prin urmare, Curtea conclude că reclamanții nu mai sunt victime a violărilor invocate și că cererile trebuie să fie respinse în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.