CASE OF MAGYAR TARTALOMSZOLGÁLTATÓK EGYESÜLETE AND INDEX.HU ZRT v. HUNGARY - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Magyar Tartalomszolgáltatók Egyesülete și Index.hu Zrt v. Ungaria

-

22947/13

Hotărârea din 2.2.2016 [Secția a IV-a]

Articolul 10

Articlul 10-1

Libertatea de exprimare

Libertatea de a comunica informații

Răspunderea obiectivă a portalurilor de internet pentru comentariile făcute de terți:

încălcare

În fapt

– Primul reclamant era un grup de provideri de internet care se auto-gestionau, iar al doilea reclamant proprietarul unui portal de știri de internet. Ambii reclamanți le permiteau utilizatorilor să comenteze conținutul celor publicate pe portalurile lor. Comentariile puteau fi trimise după înregistrare, nefiind redactate sau moderate de către reclamanți înainte de publicare. Portalurile reclamanților conțineau declarații care menționau că acele comentarii nu reflectă opinia reclamanților, dar și un sistem de notificare și eliminare care le permitea cititorilor să solicite ștergerea unor comentarii provocatoare.

În februarie 2010, primul reclamant a publicat o opinie despre administrarea a două site-uri de imobiliare, al cărei text a fost publicat ulterior și pe portalul celui de-al doilea reclamant. Opinia a incitat comentariile utilizatorilor, unele dintre ele fiind defavorabile la adresa website-urilor agențiilor imobiliare. În consecință, compania care administra website-urile a intentat o acțiune civilă împotriva reclamanților, susținând prejudiciarea reputației sale. Reclamanții au șters imediat comentariile ofensatoare ale utilizatorilor. Totuși, instanțele naționale au hotărât că aceștia poartă răspunderea obiectivă pentru publicarea lor și au dispus plata taxelor procedurale.

În drept

– Articolul 10: Curtea a trebuit să evalueze dacă a fost asigurat un echilibru adecvat între dreptul reclamanților la libertatea de exprimare în baza articolului 10 și dreptul companiei reclamante la reputație în baza articolului 8. Această evaluare a trebuit să fie efectuată conform criteriilor stabilite de Curte în cazul

Delfi AS

v. Estonia

([MC],

64569/09

, 16 iunie 2015,

Nota informativă

186

).

(a)

Contextul în care au fost publicate comentariile

– Articolul care a atras comentariile vizase presupusa practică de afaceri lipsită de etică și înșelătoare, care a determinat inițierea unor cauze împotriva companiei care le deținea în fața instituțiilor de protecție a consumatorului. Comentariile provocate de articol puteau fi, așadar, considerate ca tratând o chestiune de interes public. Articolul nu fusese lipsit de o bază factuală și nici nu era de natură să provoace comentarii ofensatoare gratuite. La rândul lor, instanțele naționale par să nu fi acordat nicio atenție rolului jucat, încazul în care exista unul, de către reclamanți în declanșarea comentariilor.

(b)

Conținutul comentariilor

– Instanțele naționale au reținut caracterul ofensator nerezonabil, vătămător și degradant al comentariilor. Totuși, Curtea a observat că utilizarea în sine a frazelor vulgare nu fusese decisivă și că era necesar să se țină cont de specificitățile stilului de comunicare utilizat pe anumite portaluri de internet. Deși aparțineau unui registru inferior de stil, expresiile utilizate în comentarii erau obișnuite în comunicarea prezentă pe numeroasele portaluri de internet, astfel că impactul care le putea fi atribuit era unul redus.

(c)

Răspunderea autorilor comentariilor

– Instanțele naționale au reținut existența răspunderii reclamanților pentru „diseminarea” afirmațiilor defăimătoare, fără să inițieze o analiză a proporționalității care să stabilească răspunderea autorilor comentariilor și cea a reclamanților. Mai mult, chiar acceptând analiza instanțelor naționale, constatarea răspunderii reclamanților pentru comentariile unor terți era dificil de reconciliat cu jurisprudența Curții referitoare la „motivele deosebit de puternice” pentru aplicarea unei pedepse în cazul unui jurnalist, pentru contribuirea la diseminarea unor afirmații care aparțin unor terți.

(d)

Măsurile întreprinse de către reclamanți și conduita părții vătămate

– Reclamanții au șters comentariile în discuție de îndată ce au fost notificați cu privire la intentarea procesului civil. De asemenea, aceștia aveau la dispoziție măsuri care să împiedice sau să elimine comentariile defăimătoare de pe portalurile lor, inclusiv o declarație de declinare a responsabilității, o echipă de moderatori și un sistem de notificare și eliminare a comentariilor. Totuși, instanțele naționale i-au tras la răspundere pentru că au permis publicarea unor comentarii necenzurate. Pentru Curte, această constatare a echivalat cu impunerea unei anticipări excesive și nepracticabile de natură să compromită libertatea de a comunica informații pe internet. Curtea a notat apoi că instanțele naționale nu avuseseră în vedere faptul că societatea reclamantă nu le ceruse niciodată reclamanților să elimine comentariile, ci a mers direct în judecată.

(e)

Consecințele pentru partea vătămată și pentru reclamanți

– Curtea a notat că ceea ce era în discuție în prezentul caz fusese mai degrabă reputația comercială a unei companii private, decât reputația unei persoane fizice, care se bucura de o protecție mai mare. Mai mult, comentariile puteau avea cu greu un impact suplimentar și signifiant asupra atitudinii consumatorilor, de vreme ce atunci când a fost publicat articolul fuseseră inițiate deja anchete privind practicile companiei reclamante. Oricum, instanțele naționale par să nu fi evaluat dacă acele comentarii au atins nivelul cerut de gravitate și dacă au fost făcute de o manieră care a provocat cu adevărat prejudicii. Cu privire la impactul hotărârilor asupra reclamanților, deși acestora nu li s-a cerut să plătească compensații pentru prejudiciul moral, nu se putea exclude că acea constatare împotriva lor putea constitui baza unor acțiuni judiciare ulterioare într-o situație similară. În orice eventualitate, problema decisivă fusese dacă răspunderea obiectivă pentru comentariile unor terți putea manifesta consecințe negative previzibile pentru un portal de internet, cerându-i-se, de exemplu, să închidă totalmente secțiunea pentru comentarii. Acest fapt ar fi avut un efect de răcire pentru libertatea de exprimare pe internet, care ar fi fost deosebit de periculos pentru un website necomercial precum cel al primului reclamant.

În concluzie și dată fiind absența discursului urii sau a amenințărilor directe pentru integritatea fizică din comentariile utilizatorilor, Curtea a reținut că nu exista niciun motiv să se susțină că sistemul de notificare și eliminare, în cazul în care ar fi fost însoțit de proceduri efective care permiteau oferirea rapidă a unui răspuns, nu ar fi garantat o cale viabilă de protecție a reputației comerciale a companiei reclamante în prezenta cauză.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: niciun capăt de cerere cu privire la acoperirea prejudiciilor.

(Vezi și fișele privind

Dreptul la propria

imagine

și

Discursul urii

)