CASE OF RYWIN v. POLAND - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Rywin v. Polonia

-

6091/06

,

4047/07

și

4070/07

Hotărârea din 18.2.2016 [Secția I]

Articolul 6

Proceduri penale

Articolul 6-1

Tribunal imparțial

Tribunal independent

Presupusa influență a unei comisii parlamentare de anchetă și a relatărilor presei asupra unui proces penal:

nicio încălcare

Articolul 6-2

Prezumția nevinovăției

Presupusa influență a unei comisii parlamentare de anchetă și a relatărilor presei asupra unui proces penal:

nicio încălcare

În fapt

– În decembrie 2002, un cotidian national de top a publicat un articol despre actele de corupție din procedura legislativă legate de amendarea Legii audiovizualului. Articolul îl critica pe reclamant, un cunoscut producător de film, și pe câțiva înalți oficiali de stat. Ca urmare a dezvăluirilor din presă, procuratura de pe lângă Curtea de Apel a inițiat proceduri împotriva reclamantului, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Cu câteva zile mai târziu, camera inferioară a Parlamentului a adoptat o rezoluție pentru instituirea unei comisii de anchetă. Cazul a făcut obiectul unor vaste analize ale presei. În afară de alte acțiuni, reclamantul a introdus o cerere împotriva unui ziar săptămânal, invocând încălcarea dreptului său la prezumția de nevinovăție. Acțiunea sa a fost respinsă. Majoritatea ședințelor comisiei de anchetă au fost publice și au fost transmise în direct la radio și televiziune. Minutele întrunirilor comisiei au fost publicate în mod sistematic pe site-ul Parlamentului și au făcut obiectul comentariilor media mai mult timp. Comisia a colaborat îndeaproape cu procuratura care administra urmărirea penală a reclamantului. Președintele comisiei i-a solicitat procuraturii să efectueze anumite măsuri de investigație, în acest sens având loc mai multe schimburi de informații. În aprilie 2004, la câteva zile după ce comisia a adoptat raportul final, reclamantul a fost găsit vinovat de tentativă de fraudă. În mai 2004, camera inferioară a Parlamentului a aprobat un raport alternativ elaborat de către unul din membrii comisiei. În decembrie 2004, Curtea de Apel l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa închisorii pentru complicitate și instigare la comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În procedurile din fața Curții, reclamantul s-a plâns de încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și a dreptului său de a fi judecat de un tribunal independent și imparțial, pentru că procedurile comisiei parlamentare de anchetă, derulate în paralel cu procesul său, au avut legătură cu aceleași fapte și circumstanțe și au presupus utilizarea acelorași probe, ca în procedurile penale. Reclamantul s-a plâns atât de modul în care a fost formulată rezoluția privind înființarea comisiei de anchetă, rezoluție adoptată de camera inferioară a Parlamentului, cât și de constatările din raportul final al comisiei. Acesta s-a mai plâns că relatările din presă a celor două proceduri a agravat caracterul inechitabil al procedurilor penale derulate împotriva sa.

În drept

– Articolul 6 §§ 1 și 2

(a)

Respectarea principiului prezumției de nevinovăție

– Afirmațiile care au stat la baza cererii reclamantului au fost făcute înainte de pronunțarea hotărârii definitive a Curții de Apel. Autoritățile vizate erau, astfel, obligate să respecte principiul prezumției de nevinovăție.

Legislația națională relevantă prevedea în mod clar că activitatea comisiei parlamentare de anchetă avea un caracter politic. Scopul raportului comisiei era să pornească sau să contribuie la o eventuală dezbatere parlamentară privind neregulile identificate în activitatea autorităților publice și a instituțiilor care făceau obiectul controlului parlamentar. Conduita persoanelor care nu au acționat în calitate oficială putea fi examinată de către comisie doar în măsura în care era necesar să se identifice deficiențele instituțiilor și ale autorităților publice. Comisia era obligată să se abțină de la a face constatări privind răspunderea penală a persoanelor care nu au acționat în calitate oficială. Orice asemenea „constatare” dintr-o rezoluție parlamentară sau dintr-un raport al unei comisii parlamentare de anchetă ar fi contrară Constituției poloneze. Mai mult, legislația națională relevantă permitea derularea anchetelor comisiei concomitent cu procedurile penale, cu referire la aceleași fapte și circumstanțe. În această situație, comisia era obligată să se asigure că constatările și concluziile sale nu încălcau drepturile persoanelor a căror activitate făcea obiectul procedurilor penale derulate concomitent, în special dreptul la prezumția de nevinovăție.

Afirmațiile în discuție au fost făcute pe fondul unor vaste relatări ale presei, care au stat de fapt la baza înființării comisiei însărcinate cu investigarea acuzațiilor de corupție și ingerințe ilegale ale unor înalte figuri din stat în procesul legislativ. Existau, așadar, motive imperative de interes public pentru desfășurarea procedurilor din fața comisiei în mod public și transparent și pentru informarea opiniei publice cu privire la concluziile raportului.

Potrivit reclamantului, modul în care a fost formulată rezoluția parlamentară, și în special referirea la presupusa lui „încercare de extorcare a avantajelor financiare și politice”, constitiau un indiciu clar că membrii Parlamentului aveau idei preconcepute în ceea ce privește vinovăția sa. Din contra, Curtea a considerat că afirmațiile în discuție, privite în lumina rezoluției ca întreg, trebuiau considerate indicii pentru comisie de investigare a circumstanțelor de fapt. În consecință, în măsura în care s-a făcut referire la conduita reclamantului așa cum a fost aceasta descrisă în anumite publicații de presă la acel timp, rezoluția în discuție nu conținea vreo afirmație care putea fi considerată o constatare a vinovăției.

Cu privire la raportul comisiei parlamentare de anchetă, concluziile sale, citite în lumina raportului ca întreg și a contextului în care acestea au fost făcute, trebuiau înțelese ca mijloace ale comisiei de informare a Parlamentului că, în baza probelor strânse, înalții oficiali publici identificați în aceasta erau suspectați de comiterea unei infracțiuni de corupție. Chiar dacă raportul îl descria pe reclamant ca pe un „agent” al persoanelor în discuție, acesta nu era acuzat în mod direct și nici nu era exprimată vreo opinie despre conduita sa. Concluziile raportului nu conțineau nicio constatare cu privire la inițierea procedurilor penale împotriva reclamantului sau vreun comentariu despre posibila sa tragere la răspundere penală pentru complicitate și instigare la comiterea unor fapte de corupție. Raportul comisiei nu conținea nicio observație cu privire la procedurile penale inițiate împotriva reclamantului sau cu privire la infracțunile pentru care era urmărit. În consecință, având în vedere adevărata lor semnificație și contextul lor, nici formularea contestată a rezoluției parlamentului care înființase comisia de anchetă, nici concluziile raportului comisiei nu vizau problema vinovăției reclamantului – o chestiune care excedea, cu certitudine, atribuțiilor unei asemenea comisii.

(b)

Respectarea dreptului reclamantului de a fi judecat de un tribunal independent și imparțial

– În conformitate cu principiul separației puterilor, comisia nu putea interfera cu exercițiul puterii judiciare. Prin urmare, atunci când fuseseră inițiate proceduri judiciare cu privire la aceleași fapte ca cele examinate de către comisie, aceasta din urmă trebuia să mențină distanța cuvenită între propriile ei anchete și acele proceduri. Ea trebuia să se abțină, în special, de la orice comentariu cu privire la fondul deciziilor luate de către instanțe sau modul în care era derulată investigația. În asemenea cazuri, comisia nu era obligată din punct de vedere legal să-și suspende activitățile în așteptarea rezultatului procedurilor judiciare, deși avea această posibilitate. Mai mult, scopurile care au stat la baza celor două tipuri de proceduri erau unele diferite. Comisia fusese înființată să investigheze presupusele deficiențe din partea autorităților publice sau a persoanelor care acționau în calitate oficială în legătură cu procedura amendării Legii audiovizualului. Ea nu a abordat problema răspunderii penale a reclamantului și nu a făcut nicio constatare care să-i încalce dreptul la prezumția de nevinovăție.

În conformitate cu legislația poloneză, comisiile parlamentare nu aveau competența influențării eventualelor proceduri penale derulate în paralel cu propriile lor proceduri, asupra acelorași fapte și circumstanțe. În primul rând, declarațiile făcute de membrii unei asemenea comisii și concluziile raportului ei nu aveau niciun efect juridic asupra instanțelor care examinau aspectele penale ale cazului. În al doilea rând, comisia de anchetă nu putea interveni ca o terță parte în procedurile penale, și nici nu putea influența rezultatul acestor proceduri, aplicarea regulilor de procedură sau compunerea completului de judecată. Colaborarea dintre comisie și autoritățile judiciare era permisă, iar în anumite circumstanțe cerută chiar de legislația națională; totuși, ea trebuia să respecte cadrul juridic național, care avea ca scop tocmai asigurarea independenței și a imparțialității. Schimburile care au avut loc între comisia parlamentară și autoritățile judiciare penale au determinat Comisia să supună informațiile pe care le-a strâns atenției procuraturii și a curților. Mai mult, apărarea însăși a solicitat ca minutele ședințelor comisiei să fie anexate la dosarul cauzei penale. Nu a existat nimic care să sugereze că utilizarea informației în discuție ca probă în procedurile penale a avut loc cu încălcarea normelor juridice relevante.

Prezentul caz a vizat, indubitabil, o chestiune importantă de interes general în legătură cu care presa fusese îndreptățită, chiar obligată, să prezinte informația aflată în posesia ei. Importanța cazului pentru public fusese explicată prin caracterul său fără precedent și prin gravitatea faptelor în care se presupunea că a participat reclamantul, o figură bine-cunoscută. Prin urmare, fusese inevitabil ca presa să exprime critici acerbe cu privire la un asemenea caz sensibil, care punea la îndoială morala unor figuri publice de vârf și relația dintre politică și mediul de afaceri. Opiniile exprimate în publicațiile în discuție nu au emanat de la autoritățile statale și nu au fost în niciun caz inspirate sau dirijate de către reprezentanții autorităților naționale, ci au reprezentat pur și simplu opiniile proprii ale jurnaliștilor. Mai mult, acțiunea intentată de către reclamant împotriva unui ziar săptămânal a fost respinsă printr-o hotărâre împotriva căreia acesta nu a făcut apel. Deși avea această posibilitate, reclamantul nu s-a plâns în fața autorităților naționale nici cu privire la apariția acestui articol într-o altă publicație, nici cu privire la afirmațiile membrilor comisiei.

Tribunalele care au judecat cazul erau compuse în totalitate din judecători profesioniști, ale căror experiență și pregătire le permitea, de obicei, să ignore orice sugestie venită din exterior. Mai mult, reclamantul nu a prezentat nicio probă care să demonstreze că articolele de presă ar fi putut influența opinia judecătorilor sau rezultatul deliberărilor din procesul penal intentat împotriva sa.

Reclamantul a fost condamnat ca urmare a desfășurării unui proces în contradictoriu, în care a putut prezenta orice argument pe care îl considera util pentru apărarea sa. Motivarea hotărârilor nu a evidențiat nimic care să sugereze că, în interpretarea legislației naționale sau în analizarea argumentelor părților și a probelor acumulate de către procuratură, judecătorii ar fi fost influențați de declarațiile membrilor comisiei sau de concluziile conținute în raportul acesteia.

În consecință, nu a fost afectat caracterul echitabil al procedurilor penale împotriva reclamantului, inclusiv sub aspectul dreptului de a fi judecat de un tribunal independent și imparțial.

Concluzie

: nicio încălcare (patru voturi la trei).

Curtea a hotărât că nu există nicio încălcare a articolului 3 din Convenție cu privire la compatibilitatea stării de sănătate a reclamantului cu detenția.