CASE OF SOCIÉTÉ DE CONCEPTION DE PRESSE ET D'ÉDITION v. FRANCE - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Société de Conception de Presse et d’Édition v. Franța

-

4683/11

Hotărârea din 25.2.2016 [Secția a V-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Ordinul judecătoresc de cenzurare a fotografiei unei persoane captive și torturate, dintr-o revistă pusă în vânzare:

nicio încălcare

În fapt

– O revistă editată de compania reclamantă publicase o fotografie a unui bărbat care purta cătușe și care prezenta semne vizibile de rele-tratamente, însoțită de un articol cu privire la începerea procesului penal al torționarilor săi. Compania reclamantă fusese dată în judecată de către familia victimei, care murise între timp din cauza rănilor, fiindu-i impusă, sub sancțiunea aplicării unei amenzi pentru nerespectare, cenzurarea fotografiei în discuție în toate exemplarele revistei care se găseau în vânzare sau în circulație. Companiei i-a fost impusă și plata sumei de 20,000 EUR în vederea compensării mamei victimei și 10,000 EUR pentru fiecare dintre surorile sale. Aceasta a formulat un apel împotriva deciziei, care a fost respins.

În drept

– Articolul 10: Articolul din revistă, care viza un caz din fața unei instanțe și niște infracțiuni comise, conținea informații apte să contribuie la o dezbatere de interes general. Totuși, subiectul fotografiei era un cetățean obișnuit. Mai mult, nu existase niciun motiv pentru care instanțele naționale să nu facă deosebirile de rigoare, așa cum le-au și făcut, între publicarea articolului și cea a fotografiei.

Cu privire la mijloacele în care a fost obținută fotografia, instanțele au notat că aceasta nu fusese făcută într-un spațiu public, ci mai degrabă de către torționarii victimei, atunci când aceasta era ținută captivă, că fotografia aparținea familiei și făcea parte din dosarul cauzei, că nu era destinată publicării și că fusese publicată fără permisiunea rudelor persoanei decedate. Instanțele au respins, de asemenea, argumentul că fotografia fusese arătată anterior – fugitiv – în timpul unui program televizat. În opinia Curții, fotografia nu fusese accesibilă publicului.

Cu privire la conținutul, forma și repercusiunile publicării, Curtea a admis constatările instanțelor naționale potrivit cărora fotografia în discuție, care sugera sentimentul înfrângerii și tortura, încălcase demnitatea umană, iar publicarea ei constituise un dispreț grav față de durerea mamei și a surorilor victimei, cu alte cuvinte față de viața lor privată. Trecerea timpului nu fusese un argument relevant în această privință: nu numai că fotografia nu mai fusese publicată anterior, ci publicarea ei a coincis cu începerea procesului torționarilor, cu care rudele victimei aveau să se confrunte. Dat fiind faptul că moartea victimei survenise în circumstanțe deosebit de violente și traumatizante pentru familia sa, jurnaliștii avuseseră obligația prudenței și a grijii. Publicarea fotografiei pe copertă și în alte patru locuri din interiorul revistei de mare circulație a exacerbat trauma trăită de către rude.

Cu privire la gravitatea măsurii, companiei reclamante nu i s-a ordonat retragerea totală a revistei din vânzare, ci doar cenzurarea fotografiei ofensatoare; așadar, nu fusese impusă nicio restricție asupra articolului în sine sau asupra altor fotografii care îl însoțeau. Măsura reprezentase un răspuns adecvat la încălcarea dreptului la viață, impunând doar restricții proporționale asupra exercițiului drepturilor companiei reclamante. Compania reclamantă nu demonstrase cum putea avea acea măsură un efect de răcire asupra modului în care revista își exercita și continua să-și exercite libertatea de exprimare. De asemenea, sumele acordate drept compensații rudelor decedatului nu au fost considerate excesive.

Măsura în cauză, pentru care instanțele naționale au oferit motive relevante și suficiente, fusese, așadar, proporțională cu scopul legitim urmărit.

Concluzie

: nicio încălcare (unanimitate).