CASE OF OLIVIERI AND OTHERS v. ITALY

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții. © The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC. © La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de Justice de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour. Olivieri și alții v. Italia - 17708/12 , 17717/12 , 17729/12 et al. Hotărârea din 25.2.2016 [Secția I] Articolul 13 Remediu efectiv Efectivitatea remediului „Pinto” pentru durata procedurilor administrative în cadrul cărora nu a fost depusă o cerere pentru audierea accelerată: încălcare În fapt – În august 1990, reclamanții depuseseră cereri separate în fața Curții Administrative Regionale.

Aceștia solicitaseră apoi judecarea în comun a procesului. În februarie 2008, grefa i-a notificat despre necesitatea formulării unei cereri noi pentru judecarea cazului, fără de care procedurile ar fi fost încetate. Reclamanții s-au conformat. În același timp, ei au depus cereri în fața Curții de Apel, în baza „Legii Pinto”, plângându-se de durata excesivă a procedurilor administrative. Între februarie și aprilie 2009, cererile lor au fost declarate inadmisibile, pentru că, în timpul procedurilor din fața Curții Administrative, reclamanții nu ar fi cerut audierea urgentă, așa cum prevedea o condiție nouă pentru admisibilitatea cererilor „Pinto”, care producea efecte din 25 iunie 2008. În drept – Articolul 13: Pe 25 iunie 2008, legislativul a adoptat o nouă procedură pentru depunerea cererilor privind durata excesivă a procedurilor din fața Curții Aministrative.

Procedura includea două etape. Prima etapă consta în depunerea unei cereri în timpul procedurilor administrative, pentru audierea urgentă a unui caz. A doua etapă, guvernată de Legea „Pinto”, le permitea persoanelor să introducă o cerere în vederea acordării satisfacției echitabile, în fața Curții de Apel competente. Președintele Curții Administrative avusese pur și simplu opțiunea stabilirii judecării urgente a cazului. Mai mult, legislația națională nu părea să stabilească prevederi detaliate care să reglementeze examinarea cererilor dintr-un caz care trebuia înregistrat pentru o audiere urgentă, mai ales criteriile care trebuiau aplicate pentru respingerea sau admisibilitatea unor asemenea cereri, și efectele, acolo unde tribunalele hotărau în favoarea reclamanților, în termeni de desfășurare a procedurilor.

Având în vedere acești factori și practica tribunalelor, cererea pentru înregistrarea unui caz în vederea judecării urgente a acestuia nu părea să fie un mijloc efectiv de accelerare sau de prevenire a prelungirii excesive a unei durate care putea fi considerată rezonabilă. Rezultatul unei asemenea cereri rămânea incert. Mai mult, în lipsa unor dispoziții tranzitorii, noua prevedere era aplicabilă automat pentru toate cererile „Pinto”, indiferent de durata procedurilor administrative de bază. Acest fapt presupunea că părțile erau obligate să introducă o serie de cereri care vizau încheierea unor proceduri a căror durată era deja nerezonabilă.

Această concluzie a admisibilității reprezentase, aparent, o condiție formală care avusese efectul împiedicării accesului la procedura „Pinto”, făcând-o, așadar, ineficientă în scopurile articolului 13. De vreme ce eșecul de a te conforma cu această condiție conducea automat la declararea inadmisibilității cererilor „Pinto”, reclamanții au fost privați de posibilitatea obținerii unui remediu adecvat și suficient. Mai mult, legislativul amendase prevederea în discuție în 2010, confirmând dubiile exprimate de către Curte în decizia Daddi . Constatările exprimate la acea vreme erau aplicabile și în cazul noii formulări a legislației.

Cu alte cuvinte, dacă legislația ar fi fost interpretată de către instanțele italiene de o asemenea manieră încât perioadele anterioare datei de 25 iunie 2008 nu ar fi fost luate în calcul pentru determinarea perioadei care justifică primirea unei compensații, anumite categorii de reclamanți ar fi fost pasibili de a li se nega posibilitatea obținerii unui remediu potrivit și suficient în baza Legii „Pinto”. Concluzie : încălcare (unanimitate). Curtea a constatat existența unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza duratei nerezonabile a procedurilor în discuție. Articolul 41: 22,000 EUR pentru fiecare, în privința prejudiciului moral. (Vezi Daddi v. Italia (dec.), 15476/09 , 2 iunie 2009)