CASE OF GUBERINA v. CROATIA - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Notă de informare privind jurisprudența Curții nr. 194

Martie 2016

Guberina împotriva Croației

- 23682/13

Hotărârea din 22.3.2016 [Secția a II-a]

Art.

14

Discriminare

Neluarea în considerare a nevoilor unui copil cu handicap în momentul stabilirii eligibilității tatălui său pentru acordarea unei reduceri a impozitelor la cumpărarea unei

proprietăți adaptate:

încălcare

În fapt

–

Reclamantul locuia împreună cu și avea grijă de copilul său care avea un

handicap grav. Pentru a-i oferi copilului o locuință mai bună, mai adaptată, reclamantul a vândut apartamentul familiei situat la etajul al treilea al unei clădiri fără ascensor, pentru a cumpăra o casă. Ulterior, a solicitat să fie scutit de la plata taxelor aplicate la cumpărare, dar cererea sa a fost respinsă pe motiv că apartamentul pe care îl

vânduse răspundea nevoilor familiei.

În cadrul procedurii desfășurate în temeiul Convenției, reclamantul s-a plâns că aplicarea legislației fiscale în situația sa a constituit o discriminare bazată pe handicapul copilului său.

În drept

–

Art.

14 din Convenție coroborat cu art.

1 din Protocolul nr.

1

a)

Cu privire la întrebarea dacă expresia

„

altă situație

”

acoperă handicapul copilului

reclamantului

–

Reclamantul s-a plâns de existența unui tratament pretins discriminatoriu în ceea ce privește handicapul copilului său, iar nu propria dizabilitate. În

jurisprudența Curții, expresia

„

altă situație

”

a primit un sens foarte larg și interpretarea sa nu se limitează la caracteristici care sunt personale, în sensul în care sunt intrinseci sau inerente. Prin urmare, art.

14 acoperă deopotrivă situațiile în care o

persoană este tratată mai puțin favorabil pe baza situației sau a caracteristicilor protejate ale altei persoane, la fel ca în cazul reclamantului.

b)

Neaplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situații semnificativ diferite

–

Nu există nicio îndoială că vechiul apartament, situat la etajul al treilea al unei clădiri fără ascensor, a redus considerabil mobilitatea fiului reclamantului și, prin urmare, i-a compromis dezvoltarea personală și capacitatea de a-și atinge potențialul maxim. În

încercarea de a înlocui acest apartament cu o casă adaptată nevoilor familiei, reclamantul s-a trezit într-o situație similară celei a unei persoane care își înlocuiește apartamentul sau casa cu un alt apartament/altă casă bine echipat/echipată cu

infrastructură de bază și instalațiile tehnice necesare. Situația reclamantului este totuși diferită, având în vedere sensul expresiei

„

infrastructură de bază necesară

”

, care, având în vedere handicapul fiului său și normele naționale și internaționale relevante, implică prezența instalațiilor necesare în materie de accesibilitate, de exemplu, un

ascensor. Excluzându-l pe reclamant de la scutirea fiscală, autoritățile și instanțele interne nu au luat în considerare nevoile specifice ale familiei reclamantului legate de

handicapul copilului. Prin urmare, nu au recunoscut specificitatea de fapt a situației reclamantului în ceea ce privește problema infrastructurii de bază și a instalațiilor tehnice necesare pentru a răspunde nevoilor familiei în ceea ce privește o locuință.

c)

Justificare obiectivă și rezonabilă

–

În ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia legea internă nu lăsa autorităților fiscale nicio marjă de interpretare, Curtea observă că, deși legislația relevantă era enunțată în termeni relativ generali, alte dispoziții din dreptul intern furnizau orientări în ceea ce privește problema exigențelor de bază în materie de accesibilitate pentru persoanele cu handicap. În plus, întrucât a

ratificat Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (

Convention des Nations unies relative aux droits des personnes handicapées

), statul pârât era obligat să ia în considerare principiile relevante, cum ar fi o locuință rezonabilă, accesibilitatea și nediscriminarea persoanelor cu handicap în ceea ce privește participarea lor deplină și egală la toate aspectele vieții sociale. Cu toate acestea, autoritățile interne nu au ținut cont de aceste obligații naționale și internaționale. Prin urmare, aplicarea legislației interne în practică nu a ținut suficient seama de cerințele legate de aspectele specifice ale cauzei reclamantului.

În plus, deși protecția persoanelor defavorizate poate, în general, să constituie o

justificare obiectivă pentru un tratament pretins discriminatoriu, nu acesta este motivul avansat în cazul reclamantului, căruia i-a fost, în fapt, refuzată scutirea fiscală pe motiv că fostul său apartament era considerat corespunzător exigențelor de bază în materie de infrastructură pentru locuința familiei sale.

Având în vedere cele menționate anterior, Curtea consideră că statul pârât nu a furnizat nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru neluarea în considerare a inegalității legate de situația reclamantului.

Concluzie:

încălcare (unanimitate).

Art.

41: 5

000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; cererea de acordare a unei despăgubiri pentru prejudiciul material respinsă.

[A se vedea

Thlimmenos împotriva Greciei

(MC), 34369/97, 6

aprilie 2000,

Notă de informare

17

;

Efe împotriva

Austriei

,

9134/06

, 8 ianuarie 2013; și fișa tematică

Persoanele cu dizabilități și Convenția

]

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Note de informare privind jurisprudența (

Notes d’information sur la jurisprudence

)